15 aprilie 2006
Apun razele în spatele soarelui
Sălciilor le-au crescut pletele
Pământul mustește de iarbă
Luminile răsar în încăperi
Urăsc singurătatea
Degeaba-mi sărută buzele
mi-e scârbă
Pereții bisericii au mucegăit
Adolescenții se sărută, se ceartă
Proporțiile-mi joacă feste, băncile îmi sprijină inima tremurândă
De frică să nu se oprească tremură
A luat foc părul unei puștoaice
Ce pe zi ce trece devine tot mai conștientă de propria frumusețe
Băncile se golesc,
Mâine florile răsărite azi se scutură
De ce tremur?
De ce învață copiii să meargă?
Un deșert de praf se așterne peste mormintele faraonilor de azi
Ce nu-și îmbălsămează nici trupul nici mintea
Și nu-și sapă forma în piatră
Oare alții tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?
-Hristos a înviat- vor zice oamenii în curând
Și apoi se vor scurge vorbele ca vopseaua pe ziduri
Copilul se joacă și-n jocul lui e fericirea
Oare să tânjesc după copilărie ?
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ruben Bucoiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.