În clipa când, din lumea invizibilă şi necuprinsă a nopţii, ceata de squaws s-a întors acasă, cei ce dormeau au avut multe vise. Tăişuri care spintecă, lumânări de oţel albastru, păsări cu cioc de rubin, peşti răi, şerpi râzând, gălbenuşuri de ou în mijlocul vulcanilor - iată ce au visat în noaptea aceea atâţia oameni, umili sau vicleni, care invadaseră ţara celor o mie de miriade de suflete. A doua zi, nimic nu se schimbase: doar o pulbere roşiatică se ridicase de pe tot continentul, pătrunzând până în cele mai retrase cotloane ale clădirilor somptuoase din piatră. Călătorii şi-au amintit acea zi sub numele de "ziua pleoapelor sângerânde"; sedentarii vorbesc de ea ca de "ziua uşilor care scârţâie". Dar şi pentru unii şi pentru alţii e vorba de aceeaşi zi. Poporul a crezut că şefii beţi ai indienilor au fost decapitaţi într-o ambuscadă. Cât despre indieni, degeaba mai celebrează ei încă, în acea zi însângerată a anului, înfrângerea lor finală. O numesc "ziua tâmplelor dureroase", neştiind că cele o mie de miriade de suflete însetate de sânge au săvârşit de atunci o sută de mii de miriade de răzbunări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceata de squaws îşi agita pletele ca nişte tăişuri negre. Sângele ţâşni, beţivii îşi pierdură capetele. Într-o clipită, se ciocneau ca nişte bile pe podeaua însângerată. Nici înţelepţi n-au mai fost, nici beţie: n-au mai fost decât nişte squaws de o frumuseţe ameninţătoare - câteva sute, poate. Iar când ele s-au alăturat armatei de suflete ce le aştepta nerăbdătoare sosirea, s-au făcut atunci o mie de miriade de squaws care zburau în tăcere către patria lor, ca să pună stăpânire pe trupurile cuceritorilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii în viaţă au ţinut sfat împreună cu sufletele înţelepţilor defuncţi, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi şi nimeni n-o şti că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigaşilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înţelegeau prin asta că, în aparenţă, indienii vor pieri ca nişte găini bete. Numai în aparenţă însă. Căci iată teribila (sau: înfricoşătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însufleţite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii şi înţelepţii aveau câte un suflet şi câteodată chiar mai mult de unul. Femeile şi copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu iniţierea, fiind invocat de Colegiul Şamanilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O squaw, adică imaginea vizibilă a celor şapte suflete ale Şoimului-Crepuscular, s-a ridicat şi s-a arătat (sau: s-a dezgolit) în acel foc rece şi toate celelalte squaws au urmat-o, iar înţelepţii beţi le-au urmat pe ele clătinându-se. Dar ce veşmânt avea pe ea acea Squaw cu Şapte Suflete? Era, neîndoios, Sângele Soarelui. Ea era ca noaptea care-i Marea Vrăjitoare: de la trezirea la adormirea timpului, ea dă naştere tuturor fiinţelor şi tot ea le distruge. Ea este toate lumile - lumea apei şi lumea pământului, lumea văzduhului şi lumea viselor, lumea focului şi aceea a Puterilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celelalte squaws i-au împins pe înţelepţi în mijlocul cercului, iar înţelepţii au alunecat pe pietrele preţioase, dar nu şi-au făcut niciun rău, fiindcă erau beţi. Se aflau acolo înţelepţi ce strânseseră câte o duzină de suflete. Nu era niciunul care să fi avut mai puţin de patru. Şi erau cu toţii beţi de înţelepciunea lor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ocupat de soarta celor o mie de miriade de suflete. Toţi acei războinici, dintre care mai mulţi - au fost rostite şi nume - avuseseră câte patru sau chiar mai multe suflete, toţi acei războinici aproape indestructibili fuseseră ucişi acum prin trădare. Trebuia oare aşteptat ca sufletele lor să se întrupeze iarăşi şi să-şi reverse răzbunarea sângeroasă asupra ucigaşilor şi a urmaşilor lor?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbuteliem papilele gustative ale îndoielii

am tatonat puţin terenul celor privilegiaţi
până când s-au prins
că mă jucam cuminte
cu sfori despre care
nu prea se ştia înainte

am acceptat pauzele dintre două înghiţituri
crezând cu tărie că se pot drege
dar degeaba

trebuia să înşurubez dopuri de plută
până uitam de mişcarea de revoluţie

persecuţie!
mi-am zis şi am plecat
în acel spaţiu terestru
care seamănă cu un hambar
pentru oameni de pâine

unii îl numesc "acasă"

eu doar mă bucur că este
şi pentru ziua de mâine

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare adversar ucis, războinicul mai capitaliza nişte "raze de lumină": avea atâtea câte pene la banderolă, dar n-avea niciodată tot pe-atâtea suflete (tratatul rezerva două pagini raţiunilor insondabile ale distribuirii sufletelor şi "razelor de lumină"; din păcate, se pare că n-am înţeles nimic din asta, pentru că în notele mele nu fac decât această scurtă menţiune). Pretutindeni există raze de lumină, în omul alb şi în lupul de prerie, în întreitul strigăt al cucuvelei şi în buruieni. Dar nu există decât o mie de miriade de suflete, iar unele dintre ele se odihnesc de veacuri. Asta înseamnă că rămân întotdeauna nişte suflete nefolosite. Cât despre întreitul strigăt al cucuvelei, e un semn prevestitor de moarte la indienii Sioux.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora cu apucături de secundă

De cele mai multe ori scriu ziua fiindcă
e întuneric în mintea mea
Noaptea dresez geamurile să fie
transparente
şi îmi număr ochii de mărunţiş.
Ziua
norii îmi provoacă o scârbă
aducătoare de ploaie.
Noaptea pictez întunericul pe morminte
şi împart gamele cu lumânări
în cimitirul săracilor.
Să nu ai impresia
că de cele mai multe ori scriu ziua
fiindcă
draperiile palmelor
Dumnezeu
le ridică noaptea
devreme.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru realizarea scopului de răzbunare (cu adevărat planul acesta este culmea şireteniei), trebuia ca sufletele, toate sufletele de folos - cu sutele de miriade - să iasă cât mai repede posibil din trupurile războinicilor şi să se încarneze în trupurile Oamenilor Albi. Atunci, înţelepţii şi-au dezgropat comorile ascunse în pământ şi au cumpărat alcool. Au dat ei înşişi pildă, îmbătându-se dimineaţa, la prânz, seara şi la miezul nopţii. Toţi ceilalţi războinici i-au urmat pe această cale. Iar cei ce le vindeau alcoolul, chiar şi aceia care râdeau în hohote de ravagiile pe care le pricinuiau printre războinici, erau cu toţii socotiţi cei mai buni prieteni ai indienilor. Aceştia din urmă îşi băteau joc de majoritatea acelor mizerabili ce credeau că se îmbogăţesc pe seama lor. Indianul e prost, dar cu cât mai prost e Omul Alb!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi avea peste treizeci de ani când s-a retras pe ţărmul mării ca să mediteze la aceste lucruri; şi din acea perioadă datează opera sa despre Configuraţiile Lucrurilor Gândite, Al-Jawami' al-Fikriyah. Căci constatase că lumea aceasta pământească este, pentru călătorul care o străbate, ca o carte plină de semne, iar semnele nu sunt abstracte: sunt alcătuite din oameni, din animale, din plante, din minerale, din cer, din stele, din suflete, din spiriduşi, care şi ei sunt nişte existenţe măsurabile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem în ţara din care Caragiale a fugit exasperat, ţara în care Eminescu şi-a pierdut minţile, ţara care a refuzat, iresponsabil, oferta lui Brâncuşi la bătrâneţe: aceea de a-şi lăsa întreaga operă compatrioţilor săi. Ţara care şi-a omorât elitele în puşcărie, ţara în care n-au mai vrut să se întoarcă Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu. Ţara din care pleacă, mereu, tineri excepţionali, şi nu doar să se căpătuiască, ţara care furnizează Europei milioane de muncitori cu ziua, prost utilizaţi şi prost plătiţi la ei acasă. Nu pot decât să sper că, sub această pojghiţă de mizerie, există şi o altă ţară, ţara unor oameni cuviincioşi şi cinstiţi, ţara celor ce ştiu să se respecte între ei şi să nu se lase manipulaţi de câteva trupe barbare de oameni stricaţi şi stricători de suflete.

citat din Andrei Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai naivi dintre înţelepţi au aclamat această propunere (pur teoretică) cu mult entuziasm. Dar o squaw, adică imaginea strălucitoare de frumuseţe a celor şapte suflete ale şamanului Şoimul-Soarelui-Sângeros (sau: Şoimul Crepuscular; tratatul spune în această privinţă: Căci ochiul şoimului în amurg se înflăcărează, zăreşte râma la şapte coţi sub pământ şi o face să iasă - sau: o scoate din cotlonul ei), o squaw n-a fost de aceeaşi părere. Ea a închipuit următorul plan, pe care toţi înţelepţii l-au acceptat şi l-au pus în aplicare fără întârziere: Indienii sunt alungaţi, n-au nicio şansă de a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea umilinţelor prezente. Hăituiţi fără milă, sunt sortiţi martiriului veşnic. Sufletele n-ar avea vreme să se întrupeze, că din nou ar ieşi din trupuri. Ciudată răzbunare, să vrei să tot suferi! Nu, trebuie atacat direct şi singura posibilitate e ca toate cele o mie de miriade de suflete să se elibereze mai întâi de trupuri, ca să poată apoi pune stăpânire pe trupurile Oamenilor Albi. Omul Alb nu va şti niciodată că răzbunarea se împlineşte prin el însuşi. Va da ascultare inimii sale şi nu va şti că tocmai ea este instrumentul ce-i măsoară timpul distrugerii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţii de suflete

Din voalul de borangic al cerului,
miriade de suflete candide au coborât pe Pământ...
Ochi inocenţi, ca stele strălucitoare,
strigă voioşi şi râd fericiţi
dar ceasul timpului orele marchează
şi anii verzi alunecă nepregătiţi.
Ce de cadouri pentru copii!
Unii vor avea în dar o maşinuţă,
altora le va fi dăruită o păpuşă...
Sunt multe şi diverse jucării!
Cadouri însă nu există pentru unii copii
căci ei întind mânuţele prin parcuri şi străzi...
ochişorii-s lipsiţi de strălucire ş-armonii,
cu frica-n sân păşesc spre-nfricoşătoare amiezi.
Pentru unii copii nici dulciuri nu sunt,
căci ei nu au nici măcar un colţ de pâine
şi nici un acoperiş pentru ale lor trupuri uitate de lume.
Sunt copii care nu vor avea o mitralieră jucărie
ci o armă adevărată căci jocul lor e războiul, cruntă barbarie!
Unele fetiţe nu vor primi în dar păpuşi căci inocenţa le-au furat
şi jocul nici măcar în vise sau visuri nu s-a mai arătat.
În spatele măştilor ce feţe pulhave ascund,
sunt hoţii de suflete ce darul copilăriei au furat
şi voalul de borangic al cerului au spintecat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii de pe Titanic

Onoare bravilor care dorm acolo unde zace
Epava navei Titanic sub sloiuri de gheaţă,
Bărbaţi care-au ştiut ce trebuie să fac-un bărbat
Atunci când priveşte-n moartea faţă-n faţă.

"Mai întâi, femeile şi copiii," –
Puternic şi duios strigăt s-a auzit în acea primăvară!
Fiii pe care femeile i-au născut şi alăptat
Şi-au amintit – şi-au avut curajul să moară.

Bărcile s-au strecurat prin întuneric:
Uriaşa nava a gemut: şi apoi, vă imaginaţi...

O, stele ale nopţii, care-aţi văzut acea privelişte,
Depuneţi mărturie, ACEI OAMENI AU FOST BĂRBAŢI!

poezie clasică de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe fluvii, de pe mări, de pe oceane, stropii răspund — miriade şi miriade, puzderii, nebuloase, galaxii. O lumină suverană şi glorioasă îi atrage, îi absoarbe, le schimbă hotărît destinul — E frumos, îşi spun în extaz, să fii un strop de apă în univers! — adunîndu-i în vederea aceluiaşi scop suprem. Iar ei, după ce vor trăi în cer o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Şi vor fi Olt.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România Pitorească

România-i ţara noastră
A celor, ce sunt Români
Şi în veci va fi a voastră
Dragii noşti', Dacoromâni.

Astăzi, este ziua ta
Slavă ţie! ţară dragă
Noi cu drag te vom cânta
Ca să ştie o lumea întreagă.

Eşti ţara cea mai bogată
De aceea eşti râvnită
Te-ajutăm să fii,, bărbată,,
Să devii iar împlinită.

O ţară mai frumoasă, în lume nu există
Tu Românie, ţara mea de dor
Arată-ne, că eşti,, unionistă,,
Să fim cu toţi românii, un singur popor.

Întâi Decembrie, este ziua ta
Bogată ţară,,, dar săracă,,
Tu ai avut cumplita soartă
Aceea, de-a fi mereu furată.

Parveniţi făr' de origini
Aciuaţi, pe-aici vremelnic
Hrăpereţi far'de ruşine
Ne-au furat în mod sistemic.

Ţara noast' nu-i de vânzare
Cum vor unii ca s-o vândă
Să le spunem c-un glas tare
Nu mai staţi duşmani la pândă!

Bate vântul de unire
Dinspre Bucureşti spre Prut
E visul nost' de reîntregire
De toţi românii, acum cerut.

Acum mai mult ca întotdeauna
Să fim uniţi şi patrioţi
Din cele două ţări, să facem una
Haide Române! Că sigur o să poţi.

Dacă acum unirea nu o facem
Poate, mai târziu va fi mai greu
România Mare s-o refacem
Haideţi acum! Să ne urmăm acest traseu.

Români!, prin noi acelaşi sânge curge
De ne unim, vom fi mult mai puternici
Doar împreună vom putea învinge
Că doar uniţi, putem rămâne veşnici.

Din Chişinău şi Bucureşti
Să se audă tonul de unire
Române! De vrei într-adevăr să te uneşti
E necesară o scânteie, sa-avem acea pornire.

Românie! chiar de-ai fost de unii sărăcită
Să ştii că toţi românii te iubim
Astăzi de ziua ta, sa fii mai fericită
Nu e departe ziua, când noi vom izbuti.

La mulţi ani! România.
01.12. 2022
Angelin Leru

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua în care îl înveţi pe un copil numele unei păsări, copilul nu va mai vedea vreodată acea pasăre...

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cum ar fi arătat lumea fără războaie, boli, cataclisme naturale şi alte asemenea? Nu sunt convins că ar fi fost cu totul diferită de ceea ce vedem cu ochii noştri în ziua de azi. Imaginaţia omului şi nevoia imperioasă de a contacara cumva starea de "bine" şi de "pace" care i s-a dat la "facerea lumii", ar fi dus cu siguranţă la "rezultate" asemănătoare cu cele obţinute până acum şi cu care nu avem prea multe motive să ne mândrim. Să ne amintim doar că "piatra de temelie" la edificiul "performanţelor" ridicat de specia umană a fost pusă devreme, foarte devreme, pe vremea când umanitatea era reprezentată doar de două suflete...

Mihail Mataringa (17 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru porcul de Ignat - ziua în care natural m-am născut!

Mai am doar zece zile şi vine iar Ignatul
unii şi-au pregătit satâr pentru tăiere
trei doamne! Trei doamne şi-au pus halatul
să mă pună la borcane cu fiere!
Nu e rău
stimabile doamne ce tânjiţi la grăsime
doar că mi-e frică de moarte
când le vorbiţi poeţilor în crime despre crime!
Acum în prag de naştere
îţi sar la beregată
cucoanele poete.... poeţii de-altădată
se scormonesc cu silă
să-ţi pună lumânarea
când îmbuibaţi de dânşii
nu şi-au găsit cărarea!
E mică lumea mare
şi mare-i lumea mică
de ziua mea-n Ignat
vă rog! Staţi fără frică!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!