Cei mai naivi dintre înţelepţi au aclamat această propunere (pur teoretică) cu mult entuziasm. Dar o squaw, adică imaginea strălucitoare de frumuseţe a celor şapte suflete ale şamanului Şoimul-Soarelui-Sângeros (sau: Şoimul Crepuscular; tratatul spune în această privinţă: Căci ochiul şoimului în amurg se înflăcărează, zăreşte râma la şapte coţi sub pământ şi o face să iasă - sau: o scoate din cotlonul ei), o squaw n-a fost de aceeaşi părere. Ea a închipuit următorul plan, pe care toţi înţelepţii l-au acceptat şi l-au pus în aplicare fără întârziere: Indienii sunt alungaţi, n-au nicio şansă de a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea umilinţelor prezente. Hăituiţi fără milă, sunt sortiţi martiriului veşnic. Sufletele n-ar avea vreme să se întrupeze, că din nou ar ieşi din trupuri. Ciudată răzbunare, să vrei să tot suferi! Nu, trebuie atacat direct şi singura posibilitate e ca toate cele o mie de miriade de suflete să se elibereze mai întâi de trupuri, ca să poată apoi pune stăpânire pe trupurile Oamenilor Albi. Omul Alb nu va şti niciodată că răzbunarea se împlineşte prin el însuşi. Va da ascultare inimii sale şi nu va şti că tocmai ea este instrumentul ce-i măsoară timpul distrugerii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O squaw, adică imaginea vizibilă a celor şapte suflete ale Şoimului-Crepuscular, s-a ridicat şi s-a arătat (sau: s-a dezgolit) în acel foc rece şi toate celelalte squaws au urmat-o, iar înţelepţii beţi le-au urmat pe ele clătinându-se. Dar ce veşmânt avea pe ea acea Squaw cu Şapte Suflete? Era, neîndoios, Sângele Soarelui. Ea era ca noaptea care-i Marea Vrăjitoare: de la trezirea la adormirea timpului, ea dă naştere tuturor fiinţelor şi tot ea le distruge. Ea este toate lumile - lumea apei şi lumea pământului, lumea văzduhului şi lumea viselor, lumea focului şi aceea a Puterilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ocupat de soarta celor o mie de miriade de suflete. Toţi acei războinici, dintre care mai mulţi - au fost rostite şi nume - avuseseră câte patru sau chiar mai multe suflete, toţi acei războinici aproape indestructibili fuseseră ucişi acum prin trădare. Trebuia oare aşteptat ca sufletele lor să se întrupeze iarăşi şi să-şi reverse răzbunarea sângeroasă asupra ucigaşilor şi a urmaşilor lor?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru realizarea scopului de răzbunare (cu adevărat planul acesta este culmea şireteniei), trebuia ca sufletele, toate sufletele de folos - cu sutele de miriade - să iasă cât mai repede posibil din trupurile războinicilor şi să se încarneze în trupurile Oamenilor Albi. Atunci, înţelepţii şi-au dezgropat comorile ascunse în pământ şi au cumpărat alcool. Au dat ei înşişi pildă, îmbătându-se dimineaţa, la prânz, seara şi la miezul nopţii. Toţi ceilalţi războinici i-au urmat pe această cale. Iar cei ce le vindeau alcoolul, chiar şi aceia care râdeau în hohote de ravagiile pe care le pricinuiau printre războinici, erau cu toţii socotiţi cei mai buni prieteni ai indienilor. Aceştia din urmă îşi băteau joc de majoritatea acelor mizerabili ce credeau că se îmbogăţesc pe seama lor. Indianul e prost, dar cu cât mai prost e Omul Alb!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii în viaţă au ţinut sfat împreună cu sufletele înţelepţilor defuncţi, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi şi nimeni n-o şti că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigaşilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înţelegeau prin asta că, în aparenţă, indienii vor pieri ca nişte găini bete. Numai în aparenţă însă. Căci iată teribila (sau: înfricoşătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însufleţite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii şi înţelepţii aveau câte un suflet şi câteodată chiar mai mult de unul. Femeile şi copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu iniţierea, fiind invocat de Colegiul Şamanilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletelor nu le plac războinicii beţivi; după un anumit timp, li se face milă de ei şi-i părăsesc sau îi ucid. De aceea indianul nu bea decât trei săptămâni. Lucrul acesta e valabil numai pentru războinicii ignoranţi: înţelepţii înşişi pot să se îmbete de şapte ori pe zi şi nu-şi vor pierde sufletul. Căci ei ştiu ce fac. Toate acestea n-au ţinut mult, doi-trei ani, după care nu mai era niciun suflet de războinic întrupat, cu excepţia acelora închise în înţelepţii băutori. Armata sufletelor aştepta un semnal ca să se dezlănţuie. (N. B. Comentariul precizează că obiectivul acestei operaţiuni e răzbunarea împotriva Omului Alb. Dar nu se spune nimic despre caracterul suferinţelor pe care sufletele indiene le vor aplica Albilor.) Şi semnalul veni.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare adversar ucis, războinicul mai capitaliza nişte "raze de lumină": avea atâtea câte pene la banderolă, dar n-avea niciodată tot pe-atâtea suflete (tratatul rezerva două pagini raţiunilor insondabile ale distribuirii sufletelor şi "razelor de lumină"; din păcate, se pare că n-am înţeles nimic din asta, pentru că în notele mele nu fac decât această scurtă menţiune). Pretutindeni există raze de lumină, în omul alb şi în lupul de prerie, în întreitul strigăt al cucuvelei şi în buruieni. Dar nu există decât o mie de miriade de suflete, iar unele dintre ele se odihnesc de veacuri. Asta înseamnă că rămân întotdeauna nişte suflete nefolosite. Cât despre întreitul strigăt al cucuvelei, e un semn prevestitor de moarte la indienii Sioux.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nicio îndoială, e vorba de o fază intermediară şi ambiguă a existenţei mele, căci mai multe persoane au declarat că m-au văzut, în acelaşi timp, în două locuri foarte îndepărtate unul de altul. Oricum, mi-e greu să admit că răzbunarea e ţelul tinerei fete cu pletele arămii. Mai mult ca sigur că Samuel van Haeren s-a înşelat: relaţiile dintre suflete n-ar avea cum să fie vreodată simple.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate posibilităţile care au fost exploatate în istoria ideilor, traducianismul mi se pare cea mai verosimilă: sufletele se înmulţesc la fel ca trupurile şi, ca şi trupurile, au relaţii între ele. Este ceea ce-i pe cale să se întâmple acum, între mine însumi şi vizitatorea mea nocturnă. Amândoi ne înmulţim indefinit şi în fiecare zi câştigăm noi suflete, în timp ce acelea vechi dispar ca să rătăcească în lumi paralele, unde alte trupuri sunt pe cale să exploateze acele opţiuni existenţiale pe care noi doi le-am îndepărtat deja. De aceea cei care mă cunosc au avut impresia de a mă fi zărit în două locuri în acelaşi timp: porţile dintre lumi, care sunt în număr infinit, uneori sunt prost închise. Realitatea e mult mai complexă decât credea Samuel van Haeren.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceata de squaws îşi agita pletele ca nişte tăişuri negre. Sângele ţâşni, beţivii îşi pierdură capetele. Într-o clipită, se ciocneau ca nişte bile pe podeaua însângerată. Nici înţelepţi n-au mai fost, nici beţie: n-au mai fost decât nişte squaws de o frumuseţe ameninţătoare - câteva sute, poate. Iar când ele s-au alăturat armatei de suflete ce le aştepta nerăbdătoare sosirea, s-au făcut atunci o mie de miriade de squaws care zburau în tăcere către patria lor, ca să pună stăpânire pe trupurile cuceritorilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoldurile unei squaw sunt izvor al fiinţelor din toate aceste lumi, cele ce-au fost şi cele ce vor să vină. Coapsele-i sunt la originea metalelor pure şi a tăişurilor ucigaşe. Gura-i este sursa sunetului unic ce generează universurile şi a tunetului teribil în care vor fi distruse (adică: universurile). Taina sânilor ei închide în ea toate bucatele fine şi otrăvurile care înviază (sau: care regenerează). Stătea înfăşurată în pletele-i negre încât nu i se zăreau decât ochii sclipind mijit în deschizăturile lor. Erau verzi ca făgăduinţa Câmpiilor de Smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie, şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Noi nu le-am permis oamenilor să se accepte pe ei înşişi aşa cum sunt. În clipa în care te accepţi aşa cum eşti, fără nicio comparaţie, orice inferioritate şi orice superioritate dispare. În acceptarea totală de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. Altfel, vei suferi toată viaţa. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii n-au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. Eşti acceptat de soare, eşti acceptat de lună, eşti acceptat de arbori, de ocean, de pământ. Ce poţi să îţi doreşti mai mult? Eşti acceptat de întregul univers. Bucură-te şi savurează acest lucru!

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este bine să tindem cu nerăbdare spre cele care nu sunt făcute şi nici nu este bine să ne dezgustăm prosteşte de care sunt făcute. Cel care doreşte mereu ceea ce nu face şi dispreţuieşte ceea ce face, nici nu se bucură de cele prezente, nici nu se mulţumeşte cu viitorul. Căci el abandonează înainte de a desăvârşi ceea ce începe şi înfăptuieşte înainte de vreme ceea ce trebuie început. Aşadar, este bine să fii mulţumit de binele propriu şi să sporeşti bunurile prezente cu cele ce vor urma, iar nu să le îndepărtezi în vederea celor viitoare. Căci schimbarea bunurilor este uşurătate, dar practicarea lor este virtute, şi căile celor care resping bunurile cele vechi în vederea celor noi şi ale celor care urcă de la bunurile inferioare la cele superioare sunt foarte diferite. Căci cine caută schimbarea este greu de mulţumit, aşa cum cine vrea să înainteze este plin de zel. Astfel, avansează în chipul cel mai drept cel plin de zel în vederea a ceea ce este optim, fără a fi dezgustat de ceea ce este doar bine, şi cine îndură mai întâi ca să ajungă apoi unde vrea la timpul său.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isa ibn 'Ali al-Kashkari, zis Prinde-Muşte, nu este cunoscut decât prin poemele-i melancolice şi prin titlul unui comentariu pierdut la Cartea Timpurilor Intermediare de Al-Adami. Aparţinuse Ordinului Căutătorilor de Adevăr, fără să fi ocupat vreun loc proeminent în această organizaţie obscură între toate. Căci se spune că Adevărul însuşi îi face umili pe cei ce-l caută.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un calcul sumar ne arată că numărul minim de suflete este reprezentat de o cifră cu trei mii şaizeci şi cinci de zerouri, fără a mai socoti că, pentru a-i obţine primele unităţi, mai trebuie încă să-l ridicăm pe şase la puterea şase sute treisprezece. Mai realist, Samuel van Haeren vorbeşte, în tratatul atribuit lui Luino, doar de zece milioane de suflete.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi om

Atâtea suflete umane
Ce s-au pierdut pe undeva,
Merg rătăcite pe maidane
Uitând total a exista.

Sunt numai trupuri fără spirit
Ademenite de valori,
Vopsite-n aur, fără merit
Şi fără îngeri păzitori.

Au dat la schimb divinitatea
Pentru ceva ce-i trecător,
Dar au pierdut umanitatea
Şi-acum sunt trupuri ce doar mor

Să fii uman... este o joacă,
Dar cât de greu e să fii OM!
Prea mulţi lăsăm viaţa să treacă
Şi sufletul nu-l căutăm.

poezie de Adi Conţu (23 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţii de suflete

Din voalul de borangic al cerului,
miriade de suflete candide au coborât pe Pământ...
Ochi inocenţi, ca stele strălucitoare,
strigă voioşi şi râd fericiţi
dar ceasul timpului orele marchează
şi anii verzi alunecă nepregătiţi.
Ce de cadouri pentru copii!
Unii vor avea în dar o maşinuţă,
altora le va fi dăruită o păpuşă...
Sunt multe şi diverse jucării!
Cadouri însă nu există pentru unii copii
căci ei întind mânuţele prin parcuri şi străzi...
ochişorii-s lipsiţi de strălucire ş-armonii,
cu frica-n sân păşesc spre-nfricoşătoare amiezi.
Pentru unii copii nici dulciuri nu sunt,
căci ei nu au nici măcar un colţ de pâine
şi nici un acoperiş pentru ale lor trupuri uitate de lume.
Sunt copii care nu vor avea o mitralieră jucărie
ci o armă adevărată căci jocul lor e războiul, cruntă barbarie!
Unele fetiţe nu vor primi în dar păpuşi căci inocenţa le-au furat
şi jocul nici măcar în vise sau visuri nu s-a mai arătat.
În spatele măştilor ce feţe pulhave ascund,
sunt hoţii de suflete ce darul copilăriei au furat
şi voalul de borangic al cerului au spintecat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie albă

Ninge de zece mii de ani!
De zece mii de ani cuvântul
ne mărturiseşte câte a văzut
prin cele scrise şi nescrise.
Ne-a legat şi dezlegat
păcatele,
întru mântuire
prin jertfa sângelui său.
Noi ne-am împărţit
înaintea celui care ne-a creat
în suflete păcătoase
şi suflete bune;
precum norii de grindini
am fost şi noi,
precum norii de ploi
am fost sămânţa pământului,
alegând între bine şi rău
ca ziua de noapte,
culcându-ne sub lumină de lună
şi trezindu-ne sub razele soarelui.
Iar ochii pe care-i întoarcem în noi
sunt reci sau sunt calzi.
A nins pe sufletele celor care au fost,
peste cenuşa uitaţilor,
dar ei nu au murit!
Au înviat şi s-au scurs într-un izvor!
Ninge peste sufletele celor care sunt,
peste trupuri calde,
iar cei ce se nasc
vin să-şi adape setea
din adevărul izvorului
şi plâng...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrenul celor şapte paşi

Oamenii ard vrejuri de fasole fierbând boabele,
Boabele de fasole jelesc cu lacrimi amare:
Dacă am fost născute de aceeaşi rădăcină,
Atunci de ce ne torturezi fără milă?

*Această poezie celebră a fost scrisă în perioada Celor Trei Regate, când peste regatul Wei Domnea Cao Pi, fratele lui Cau Zhi. Cao Pi, suspectându-şi fratele c-ar vrea să-i uzurpe Puterea l-a adus în faţa tribunalului unde i s-a ordonat să compună un poem în şapte paşi în care să-şi dovească nevinovăţia. Cao Zhi a produs poemul de mai sus, iar fratele acestuia, Cao Pi, impresionat, l-a iertat.
În catrenul de mai sus fiecare vers are şapte cuvinte.

poezie de Cao Zhi, 192 – 232, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Timpul călătoriei mele este lung
calea pe care o am de străbătut este fără de sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea peste atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă apropie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai aceea care duce
la perfecta simplitate a acordului.

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de-a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate luminile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe, înainte
de a-i închide şi a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi scufundă lumea
sub valul acestei certitudini.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!