
Cât despre Boba, al doilea exil al său s-a dovedit calitativ superior celui dintâi. Puțin înainte de a muri, a scris celebrul roman "În viață", care conține această nemuritoare frază privind existența umană: "E ca și când am șofa mereu pe o noapte neagră într-o negură deasă sau ca și când am călări un tigru furios. Recompensa noastră e să murim înainte ca el să ne azvârle la pământ."
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Murim de neciteața noastră viață
Murim de-atâția ani și-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca și zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.
Murim de ștreanguri și murim de tunuri,
Murim absurd de miere și venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri și murim de bunuri.
Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de șarpe sau în cer,
În fața morții, picotind stingher,
Cădem și ne acoperă tăcerea.
Murim de moartea noastră neciteață,
Murim de neciteața noastră viață.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămânând singur în fața necunoscutului, exilatul e inițiat în existența solitară și responsabilă, virilă, în adevăratul înțeles al cuvântului. Pe plan psihic, exilul apare ca o taină a formării unei noi ființe. Iar această transformare este însoțită de simboluri și teme recurente ale inițierii, care apar în viața onirică, dar imprimă întregii existențe un caracter în întregime altul față de ce era înainte.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluntar ori involuntar, exilatul trăiește așadar o situație arhetipală, care-l asimilează oricărui erou și oricărui inițiand: el s-a rupt din mal și navighează singur printre ape, pândit de monștrii necunoscutului. Dar nu e mai puțin adevărat că pericolul îl întărește și-l preschimbă, că-i înzecește rezistența fizică și psihică. Și că îl transportă într-o situație de radicală responsabilitate și autenticitate umană, pe care, chiar dacă nu și-a dorit-o, ori o resimte doar ca o suferință, trebuie s-o asume cu orgoliu. El trebuie să extragă o forță imensă tocmai din acele împrejurări care par mai vitrege și să știe că legătura cu patria se rezumă de acum înainte la aceasta: ori cu scut, ori pe scut. Adică, mai înainte de a o revedea, va trebui să învingă, orice va fi însemnând, de la caz la caz, aceasta.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, mesajul pe care-l memorase conștient spunea adevărul: Roțile sunt aici. În consecință, mesajul căruia rTe-hu îi ignora până și existența trebuia să privească un adevăr de ordin superior. Pe de altă parte, nici nu era exclus ca, de astă dată, cele două mesaje să fi fost inversate dintr-un motiv oarecare sau fără niciun motiv, în confuzia momentului. Lama care i le încredințase își găsi moartea organizând o diversiune ca să-i permită lui Dalai Lama să ajungă la frontieră; stăpânul lui rTe-hu și cei doi înlocuitori ai lui fură uciși într-o ambuscadă înainte de a ajunge la Sikkim.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-ți asta: fără înainte, fără după. Veșnic amurg într-un codru de brazi. Sângele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care țiuie niște semnale, mâinile care mângâie blana unui animal neînchipuit de gingaș. Acolo e ea, covârșindu-te, străluminată și blândă. Inima ți se strânge, buzele ți se întredeschid. Dacă atâta frumusețe nu te strivește, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânjim după ceea ce rămâne din noi atunci când murim și exact această viață veșnică liberă de închisoarea formei este adevărata noastră ființă Nenăscută, necreeată și mai înainte de toți vecii!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Boba, numit de atunci "Garibaldi al Jormaniei", se pricepea să le insufle speranță în suflete, găsea mijloacele de a-și aproviziona trupele, izbuti să se apere cu success împotriva zorabilor, pe scurt, fu din plin la înălțimea sarcinii pe care și-o asumase. Ca orice om de acțiune, Boba era fericit pe teren și profund nenorocit când trebuia să asiste la interminabilele întruniri ale celor 42. Căci în interiorul grupului s-a petrecut repede o polarizare a concepțiilor politice și acum imaculiștii radicali, la ordinele lui Bolovan, nu scăpau nici un prilej de a înfrunta curentul moderat reprezentat de Guzgan.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte de a părăsi această lume, aș vrea să împărtășesc celor ce vor rămâne mai departe pe pământ, în condiții tot mai puțin prielnice naturii umane, un adevăr la care am ajuns târziu, și pe care nu-l pot păstra numai pentru mine. Aș vrea ca rândurile ce urmează să fie unele dintre cele mai convingătoare din câte am scris. Să spun ceea ce am de spus, ca și cum aș vorbi despre unul din leacurile posibile ale cancerului. Dealtfel, despre cancer va fi vorba, un cancer al sufletului, și despre posibila-i tămăduire.
Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Instructorul a cedat în fața zelului dovedit de copil și i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditație pe care, la drept vorbind, învățăcelul nu era deloc obligat să le cunoască și folosească. În general, de când pornește și până în clipa când își atinge ținta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire și, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele și face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simț lăuntric ascuțit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mișcă zi și noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când așteaptă să-i fie încredințat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt și doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viață și moarte; atunci participă pe deplin la condiția umană.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

negură deasă -
prin ogradă bătrânul
vorbește singur
haiku de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Van Haeren e impresionat de amărăciunea dovedită de Luino ori de câte ori vine vorba despre soarta indienilor și ajunge la concluzia că soarta lor e ca a noastră, fiindcă au fost alungați de pe pământurile lor și vor fi de-a pururi în exil (in ballingschap) și chiar că nu vor exista defel profeți și patriarhi care să-i readucă acasă, pentru că patria lor e acolo unde nu mai e (omdat hunne Vaderland is daar zvaar zy niet meer is).
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi avea șaptezeci și doi de ani când s-a consacrat în întregime ultimei faze a activității sale. A meditat la ea zi și noapte, împresurat de modelele invizibile ale tuturor speciilor pe care le concepuse. Le percepea în imaginație și le putea sesiza existența ca pe o multitudine foarte variată și complexă de zumzete sau mai curând de sisteme murmurânde. Dar, desigur, zumzetul nu era cu adevărat audibil.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind înainte de a muri
Soldații gândurilor,
răsăriturilor iviți,
în armuri de vis, lucii..
Mărșăluiesc deznădejduiți..
la porțile ochilor opriți
concentrați
in lagărele obișnuintei de zi cu zi
murind cu noi înainte de a muri
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte să distrugi, construiește. Înainte să critici, creează. Înainte să urăști, iubește. Înainte să te cerți, înțelege. Înainte să te enervezi, acceptă. Înainte să judeci, observă. Înainte să condamni, iartă. Înainte să fii răutăcios, fii binevoitor. Înainte să te temi, îndrăznește. Înainte să fii lacom, dăruiește. Înainte să fii frustrat, acționează. Înainte să fii invidios, iubește-te.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce aflăm, aflăm că noi suntem Viața, niciodată corpul care crede că are viața! Viața nu are început și nu poate avea sfârșit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naștere și moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viață căreia ne atașăm nu se duce absolut niciunde. Viața, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viața ei vă îmbrățișează și vă însuflețește chiar Acum pe toți exact cu aceiași dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înșine doar Murim înainte de moarte și îngropăm noi moartea în inima vieții veșnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toți suntem viața veșnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viață veșnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creștin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulți dintre preoți îl aclamă, dar nu l-au realizat!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care sunt câtuși de puțin la curent cu tradiția de la Safed vor aprecia neîndoios jocul meu de cuvinte când voi spune că nenorocirea cu această ediție sunt cochiliile (într-adevăr, "cochiliile" sau "cojile", qelipoth, sunt, în doctrina lui Luria, la originea răului).
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, am pus obișnuita întrebare despre articulații, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privință. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al meu, care a murit cu mult timp în urmă, a scos la iveală altă istorie incredibilă despre Alice H. Îmi amintesc că am scris-o într-unul din acele jurnale pe care obișnuiam să le țin și care a ars împreună cu toată biblioteca mea la C. El pretindea că Alice H. l-a scos din deșert în Africa, tocmai când credea că-și va lăsa oasele pe-acolo. Ea a dispărut puțin după aceea.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu degeaba în munți se aștepta sosirea unui ajutor. Mii de emigranți jormani au intrat pe la granița de vest fără nici un obstacol. Printre ei a sosit și Boba, în fruntea grupului său numit Grupul celor 42, căci era alcătuit din acest număr fatal, după unii, de persoane. S-au instalat într-un oraș de munte, care a devenit repede centrul unei noi ordini. Orașul se reconstruia, se găseau alimente, medicamente, medici fără frontiere și soseau în masă, din toate regiunile țării, partizani înarmați ca să se pună la dispoziția lui Boba.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostul primar, care avea pe vremea aceea optzeci și opt de ani, făcuse singur târgul. Doar strănepoata lui de cinci ani îl zărise pe străin, însă felul în care-l descrie de atunci variază, fără îndoială sub impresia legendei pline de contradicții a lui Tozgrec. Își amintește când de un bătrân maiestuos, când de un gringo grăsuț, puțin chel, cu o mustață neagră și un aparat de fotografiat alb sau viceversa (dar acel gringo, după ceilalți săteni, era un căpitan de poliție la pensie care-și petrecuse vacanța într-un cort pe malul mării prin 1959). Cât despre fostul primar, el a murit în 1970, pe când cel ce locuia pe podiș nu-și manifestase încă prezența.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem oare ceea ce credeam, sau crezusem ceea ce am văzut? I-am pus mai multe întrebări despre lucruri ce trebuie trecute sub uitare și ea mi-a dat câteva răspunsuri interesante, deși nu complet satisfăcătoare. Alice H. părea în orice caz să știe despre ce vorbește. Stătea într-o caleașcă neagră și era înconjurată de un foc blând. Câteodată nu era altceva decât foc. Cel puțin asta era impresia mea, cu toate că a doua zi T. n-a reușit să descopere nici urmă de ars. Dar era intolerabil de cald acolo înăuntru și toate lucrurile căpătaseră o înfățișare evanescentă, ca într-un coșmar blând.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!