Cât despre Boba, al doilea exil al său s-a dovedit calitativ superior celui dintâi. Puţin înainte de a muri, a scris celebrul roman "În viaţă", care conţine această nemuritoare frază privind existenţa umană: "E ca şi când am şofa mereu pe o noapte neagră într-o negură deasă sau ca şi când am călări un tigru furios. Recompensa noastră e să murim înainte ca el să ne azvârle la pământ."

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim de neciteaţa noastră viaţă

Murim de-atâţia ani şi-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca şi zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.

Murim de ştreanguri şi murim de tunuri,
Murim absurd de miere şi venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri şi murim de bunuri.

Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de şarpe sau în cer,
În faţa morţii, picotind stingher,
Cădem şi ne acoperă tăcerea.

Murim de moartea noastră neciteaţă,
Murim de neciteaţa noastră viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămânând singur în faţa necunoscutului, exilatul e iniţiat în existenţa solitară şi responsabilă, virilă, în adevăratul înţeles al cuvântului. Pe plan psihic, exilul apare ca o taină a formării unei noi fiinţe. Iar această transformare este însoţită de simboluri şi teme recurente ale iniţierii, care apar în viaţa onirică, dar imprimă întregii existenţe un caracter în întregime altul faţă de ce era înainte.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluntar ori involuntar, exilatul trăieşte aşadar o situaţie arhetipală, care-l asimilează oricărui erou şi oricărui iniţiand: el s-a rupt din mal şi navighează singur printre ape, pândit de monştrii necunoscutului. Dar nu e mai puţin adevărat că pericolul îl întăreşte şi-l preschimbă, că-i înzeceşte rezistenţa fizică şi psihică. Şi că îl transportă într-o situaţie de radicală responsabilitate şi autenticitate umană, pe care, chiar dacă nu şi-a dorit-o, ori o resimte doar ca o suferinţă, trebuie s-o asume cu orgoliu. El trebuie să extragă o forţă imensă tocmai din acele împrejurări care par mai vitrege şi să ştie că legătura cu patria se rezumă de acum înainte la aceasta: ori cu scut, ori pe scut. Adică, mai înainte de a o revedea, va trebui să învingă, orice va fi însemnând, de la caz la caz, aceasta.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, mesajul pe care-l memorase conştient spunea adevărul: Roţile sunt aici. În consecinţă, mesajul căruia rTe-hu îi ignora până şi existenţa trebuia să privească un adevăr de ordin superior. Pe de altă parte, nici nu era exclus ca, de astă dată, cele două mesaje să fi fost inversate dintr-un motiv oarecare sau fără niciun motiv, în confuzia momentului. Lama care i le încredinţase îşi găsi moartea organizând o diversiune ca să-i permită lui Dalai Lama să ajungă la frontieră; stăpânul lui rTe-hu şi cei doi înlocuitori ai lui fură ucişi într-o ambuscadă înainte de a ajunge la Sikkim.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-ţi asta: fără înainte, fără după. Veşnic amurg într-un codru de brazi. Sângele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care ţiuie nişte semnale, mâinile care mângâie blana unui animal neînchipuit de gingaş. Acolo e ea, covârşindu-te, străluminată şi blândă. Inima ţi se strânge, buzele ţi se întredeschid. Dacă atâta frumuseţe nu te striveşte, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânjim după ceea ce rămâne din noi atunci când murim şi exact această viaţă veşnică liberă de închisoarea formei este adevărata noastră fiinţă Nenăscută, necreeată şi mai înainte de toţi vecii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boba, numit de atunci "Garibaldi al Jormaniei", se pricepea să le insufle speranţă în suflete, găsea mijloacele de a-şi aproviziona trupele, izbuti să se apere cu success împotriva zorabilor, pe scurt, fu din plin la înălţimea sarcinii pe care şi-o asumase. Ca orice om de acţiune, Boba era fericit pe teren şi profund nenorocit când trebuia să asiste la interminabilele întruniri ale celor 42. Căci în interiorul grupului s-a petrecut repede o polarizare a concepţiilor politice şi acum imaculiştii radicali, la ordinele lui Bolovan, nu scăpau nici un prilej de a înfrunta curentul moderat reprezentat de Guzgan.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a părăsi această lume, aş vrea să împărtăşesc celor ce vor rămâne mai departe pe pământ, în condiţii tot mai puţin prielnice naturii umane, un adevăr la care am ajuns târziu, şi pe care nu-l pot păstra numai pentru mine. Aş vrea ca rândurile ce urmează să fie unele dintre cele mai convingătoare din câte am scris. Să spun ceea ce am de spus, ca şi cum aş vorbi despre unul din leacurile posibile ale cancerului. Dealtfel, despre cancer va fi vorba, un cancer al sufletului, şi despre posibila-i tămăduire.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instructorul a cedat în faţa zelului dovedit de copil şi i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditaţie pe care, la drept vorbind, învăţăcelul nu era deloc obligat să le cunoască şi folosească. În general, de când porneşte şi până în clipa când îşi atinge ţinta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire şi, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele şi face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simţ lăuntric ascuţit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mişcă zi şi noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când aşteaptă să-i fie încredinţat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt şi doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viaţă şi moarte; atunci participă pe deplin la condiţia umană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

negură deasă -
prin ogradă bătrânul
vorbeşte singur

haiku de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Van Haeren e impresionat de amărăciunea dovedită de Luino ori de câte ori vine vorba despre soarta indienilor şi ajunge la concluzia că soarta lor e ca a noastră, fiindcă au fost alungaţi de pe pământurile lor şi vor fi de-a pururi în exil (in ballingschap) şi chiar că nu vor exista defel profeţi şi patriarhi care să-i readucă acasă, pentru că patria lor e acolo unde nu mai e (omdat hunne Vaderland is daar zvaar zy niet meer is).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi avea şaptezeci şi doi de ani când s-a consacrat în întregime ultimei faze a activităţii sale. A meditat la ea zi şi noapte, împresurat de modelele invizibile ale tuturor speciilor pe care le concepuse. Le percepea în imaginaţie şi le putea sesiza existenţa ca pe o multitudine foarte variată şi complexă de zumzete sau mai curând de sisteme murmurânde. Dar, desigur, zumzetul nu era cu adevărat audibil.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind înainte de a muri

Soldaţii gândurilor,
răsăriturilor iviţi,
în armuri de vis, lucii..
Mărşăluiesc deznădejduiţi..
la porţile ochilor opriţi
concentraţi
in lagărele obişnuintei de zi cu zi
murind cu noi înainte de a muri

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte să distrugi, construieşte. Înainte să critici, creează. Înainte să urăşti, iubeşte. Înainte să te cerţi, înţelege. Înainte să te enervezi, acceptă. Înainte să judeci, observă. Înainte să condamni, iartă. Înainte să fii răutăcios, fii binevoitor. Înainte să te temi, îndrăzneşte. Înainte să fii lacom, dăruieşte. Înainte să fii frustrat, acţionează. Înainte să fii invidios, iubeşte-te.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce aflăm, aflăm că noi suntem Viaţa, niciodată corpul care crede că are viaţa! Viaţa nu are început şi nu poate avea sfârşit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naştere şi moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viaţă căreia ne ataşăm nu se duce absolut niciunde. Viaţa, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viaţa ei vă îmbrăţişează şi vă însufleţeşte chiar Acum pe toţi exact cu aceiaşi dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înşine doar Murim înainte de moarte şi îngropăm noi moartea în inima vieţii veşnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toţi suntem viaţa veşnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viaţă veşnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creştin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulţi dintre preoţi îl aclamă, dar nu l-au realizat!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care sunt câtuşi de puţin la curent cu tradiţia de la Safed vor aprecia neîndoios jocul meu de cuvinte când voi spune că nenorocirea cu această ediţie sunt cochiliile (într-adevăr, "cochiliile" sau "cojile", qelipoth, sunt, în doctrina lui Luria, la originea răului).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, am pus obişnuita întrebare despre articulaţii, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privinţă. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al meu, care a murit cu mult timp în urmă, a scos la iveală altă istorie incredibilă despre Alice H. Îmi amintesc că am scris-o într-unul din acele jurnale pe care obişnuiam să le ţin şi care a ars împreună cu toată biblioteca mea la C. El pretindea că Alice H. l-a scos din deşert în Africa, tocmai când credea că-şi va lăsa oasele pe-acolo. Ea a dispărut puţin după aceea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu degeaba în munţi se aştepta sosirea unui ajutor. Mii de emigranţi jormani au intrat pe la graniţa de vest fără nici un obstacol. Printre ei a sosit şi Boba, în fruntea grupului său numit Grupul celor 42, căci era alcătuit din acest număr fatal, după unii, de persoane. S-au instalat într-un oraş de munte, care a devenit repede centrul unei noi ordini. Oraşul se reconstruia, se găseau alimente, medicamente, medici fără frontiere şi soseau în masă, din toate regiunile ţării, partizani înarmaţi ca să se pună la dispoziţia lui Boba.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostul primar, care avea pe vremea aceea optzeci şi opt de ani, făcuse singur târgul. Doar strănepoata lui de cinci ani îl zărise pe străin, însă felul în care-l descrie de atunci variază, fără îndoială sub impresia legendei pline de contradicţii a lui Tozgrec. Îşi aminteşte când de un bătrân maiestuos, când de un gringo grăsuţ, puţin chel, cu o mustaţă neagră şi un aparat de fotografiat alb sau viceversa (dar acel gringo, după ceilalţi săteni, era un căpitan de poliţie la pensie care-şi petrecuse vacanţa într-un cort pe malul mării prin 1959). Cât despre fostul primar, el a murit în 1970, pe când cel ce locuia pe podiş nu-şi manifestase încă prezenţa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem oare ceea ce credeam, sau crezusem ceea ce am văzut? I-am pus mai multe întrebări despre lucruri ce trebuie trecute sub uitare şi ea mi-a dat câteva răspunsuri interesante, deşi nu complet satisfăcătoare. Alice H. părea în orice caz să ştie despre ce vorbeşte. Stătea într-o caleaşcă neagră şi era înconjurată de un foc blând. Câteodată nu era altceva decât foc. Cel puţin asta era impresia mea, cu toate că a doua zi T. n-a reuşit să descopere nici urmă de ars. Dar era intolerabil de cald acolo înăuntru şi toate lucrurile căpătaseră o înfăţişare evanescentă, ca într-un coşmar blând.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!