Cântărind bine lucrurile, este cam puţin probabil să-mi fi petrecut vreodată acea vară cu Alice H.; însă tot ce o priveşte este în asemenea măsură de confuz, încât bănuiesc că trebuie să fi fost amestecată în toate acele evenimente pe care tocmai că nu izbutesc să mi le amintesc - fapt care acum ar putea fi păgubitor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, am pus obişnuita întrebare despre articulaţii, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privinţă. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al meu, care a murit cu mult timp în urmă, a scos la iveală altă istorie incredibilă despre Alice H. Îmi amintesc că am scris-o într-unul din acele jurnale pe care obişnuiam să le ţin şi care a ars împreună cu toată biblioteca mea la C. El pretindea că Alice H. l-a scos din deşert în Africa, tocmai când credea că-şi va lăsa oasele pe-acolo. Ea a dispărut puţin după aceea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi sunt absolut sigur că am întâlnit-o pe Alice H. în diverse locuri, iar până de curând aveam o memorie foarte bună (acum pot uita şi mă simt uşurat), nu sunt sigur în privinţa împrejurărilor nici uneia dintre întâlnirile noastre. Lucrul e cu atât mai ciudat cu cât Alice H. mi-a făcut o foarte puternică impresie. Dar, oricâte eforturi aş face să-mi reamintesc (chipul mi-e atât de diform, că nimeni nu m-ar recunoaşte în noaptea asta), tot nu ştiu dacă am întâlnit-o în tinereţe la Milano, probabil la picioarele Cristului lui Mantegna în Academia Brera, la o petrecere dată de profesorul H. (nicio înrudire între ei) la Chicago (la drept vorbind, nici nu sunt sigur că am luat parte la acea petrecere), sau la Paris în 19..., după care ne-am petrecut vara împreună, undeva pe Coasta de Azur.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cu siguranţă o greşeală să-i telefonez lui T., căci ea mă minte de ani de zile, lucru care însă nu contează, dat fiind că o cunosc atât de bine încât întotdeauna sunt în stare să discern adevărul. În acest caz, eram convins că exista o oarecare legătură între a o fi cunoscut pe T. şi a o fi cunoscut pe Alice; şi că T. mă minţea cu bună ştiinţă zicând că nu ne-am întâlnit la Milano.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei care au cunoscut-o pe Alice H. – şi sunt sigur că cel puţin T. a cunoscut-o odată – nu par să aibă o memorie mai bună. T. a uitat-o cu desăvârşire, iar necazul e că nici eu nu-mi pot aminti unde anume am întâlnit-o prima oară pe T. Dacă asta s-a întâmplat la Milano, cum pretinde ea, atunci ar fi fost posibil s-o fi întâlnit pe Alice acolo, dacă nu la Academia Brera, atunci măcar în capela de la Santa Maria delle Grazie sau în parcul Castelului Sforza, înainte să fi devenit un loc de întâlnire al drogaţilor. (Dar oare T. nu era tot un fel de drogată? Oare nu din acest motiv am întâlnit-o şi am încercat s-o conving să renunţe? Este genul de acţiune la care m-aş fi aşteptat din parte-mi. Acesta-i pesemne motivul pentru care m-am simţit legat de Alice H., deşi nu-mi amintesc să fi fost legat de ea: mai degrabă impresionat, ca şi când aş fi fost martor la ceva supranatural.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea să mitologizez foarte mult pe seama Aliciei H. Fapt e că a doua zi a dispărut şi nu a mai fost niciodată văzută în oraş. De atunci, asta a produs o mare tulburare, căci multă lume o cunoştea. T. s-a chinuit foarte tare încercând s-o găsească, deşi acum ar pretinde că Alice H. n-a existat niciodată şi că niciodată eu nu i-am dedicat vreo carte sau vreun eseu. Evident, pe vremea aceea ţinusem secrete toate descoperirile mele privind adevărata esenţă a Aliciei; dintre prietenii mei, unii o considerau foarte inteligentă, T. o socotea chipeşă, câţiva o credeau smintită. Dar niciunul nu ştia acele amănunte pe care, în libertatea ei, Alice mi le comunicase mie. Era mai mult o povară decât un privilegiu. Şi nimeni, nici măcar T., n-a putut pricepe de ce am luat atât de în uşor vestea dispariţiei Aliciei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O'Connors nu-şi mai amintea nimic despre articulaţiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roşiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deşertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuşi, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. şi nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază şi dormise zile întregi apoi, ca atâţia alţii înaintea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile arătau astfel: o jeleam pe Alice la fel cum jelisem o Coccinella septempunctata care venise odată să-mi moară în palmă. Mi-aş fi dat viaţa ca s-o salvez, indiferent dacă viaţa unei Coccinella nu merită atât. Eram puşti pe atunci, poate să fi avut vreo şapte ani, dar am simţit acelaşi lucru ca mai târziu pentru Alice H. Şi cred cu hotărâre că Alice H. ar fi meritat atâta, ba chiar mai mult: că dându-mi viaţa ca s-o salvez pe a ei, mi-aş fi salvat-o şi pe a mea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum cea mai mare parte a scenelor care-mi trec prin minte, şi aceea ce urmează putea să fi fost pur şi simplu un vis. Nu există absolut niciun criteriu de a spune dacă a fost adevărată ori nu. Îmi amintesc precis că, în cursul aceleiaşi seri, am avut pentru prima oară prilejul nu doar s-o ating pe Alice H., ci, spre încurcătura mea, s-o şi ţin în braţe o clipă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O particularitate a Aliciei H. era aceea că ea nu-şi extrăgea energia din hrană. Îmi amintesc foarte bine că am invitat-o odată la masă: abia s-a atins de mâncare, ca terorizată. Şovăia la fiecare îmbucătură şi sunt sigur că-mi făcea o favoare încercând să înghită câteva bucăţele de peşte sau nişte legume (nu cred să fi cerut vreodată carne). De fapt, îmi făcea mai multe favoruri: întâi, se afla acolo, cu mine; şi încă, trecând prin acea teribilă umilinţă care era la ea mâncatul. Era limpede că simţea pentru mine un soi de milă pesemne, dacă făcea toate astea. Iar eu îmi spuneam tot timpul: Doamne, nu se poate!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recent, T., care câteodată poate fi într-adevăr insuportabilă, s-a prefăcut exasperată de toate întrebările mele despre Alice H. şi a scos la iveală ceea ce, după ea, era purul adevăr: Alice H. a dispărut într-un accident de avion undeva în Ohio. Mi-a arătat nişte vechi şi înnegrite tăieturi din ziare ce ar fi confirmat acest lucru. Le-am aruncat cât colo, fiindcă nimeni nu se putea încrede în T.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile se duc, sentimente precum acesta persistă. Ele formează un tipar emoţional care m-a ajutat să trăiesc şi mi-a pricinuit atâtea necazuri câte am putut duce (ambele lucruri sunt inextricabil legate, astfel că viaţa, în cel mai intens punct al ei, poate fi resimţită numai în moarte; acum pot s-o spun; n-aş fi îndrăznit să rostesc o asemenea banalitate faţă de Alice H., care era incredibil de inteligentă; da, era şi aşa).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil de conceput cât de diferit s-ar fi desfăşurat lucrurile dacă acea naştere nu s-ar fi petrecut vreodată, vreo undeva, cumva cum s-a petrecut. Întrucât Naşterea Domnului Iisus a făcut posibilă nu numai o nouă modalitate de înţelegere a vieţii, ci şi a unei noi căi de a trăi. Este adevărat că, vreme de 20 de secole, a existat un număr neştiut de bărbaţi şi femei care, printr-un număr necunoscut de feluri, au fost atât de ataşaţi de Pruncul Născut, atât de captivaţi de mesajul transmis de El şi de viaţa dusă de El, încât s-au descoperit profund schimbaţi de relaţia lor cu El.

citat din Frederick Buechner
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem oare ceea ce credeam, sau crezusem ceea ce am văzut? I-am pus mai multe întrebări despre lucruri ce trebuie trecute sub uitare şi ea mi-a dat câteva răspunsuri interesante, deşi nu complet satisfăcătoare. Alice H. părea în orice caz să ştie despre ce vorbeşte. Stătea într-o caleaşcă neagră şi era înconjurată de un foc blând. Câteodată nu era altceva decât foc. Cel puţin asta era impresia mea, cu toate că a doua zi T. n-a reuşit să descopere nici urmă de ars. Dar era intolerabil de cald acolo înăuntru şi toate lucrurile căpătaseră o înfăţişare evanescentă, ca într-un coşmar blând.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluntar ori involuntar, exilatul trăieşte aşadar o situaţie arhetipală, care-l asimilează oricărui erou şi oricărui iniţiand: el s-a rupt din mal şi navighează singur printre ape, pândit de monştrii necunoscutului. Dar nu e mai puţin adevărat că pericolul îl întăreşte şi-l preschimbă, că-i înzeceşte rezistenţa fizică şi psihică. Şi că îl transportă într-o situaţie de radicală responsabilitate şi autenticitate umană, pe care, chiar dacă nu şi-a dorit-o, ori o resimte doar ca o suferinţă, trebuie s-o asume cu orgoliu. El trebuie să extragă o forţă imensă tocmai din acele împrejurări care par mai vitrege şi să ştie că legătura cu patria se rezumă de acum înainte la aceasta: ori cu scut, ori pe scut. Adică, mai înainte de a o revedea, va trebui să învingă, orice va fi însemnând, de la caz la caz, aceasta.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ar fi fost...

Dac-ar fi fost... nici nu era... că eu...
Se pare că... deşi.... mai ştii.... erau...
Din contră, poate că... aşa... mereu...
Acum de ce să.... că tu zici că... sau...

Sunt sigur că.... de fapt... eu nu... în fine...
Se întâmpla sau... nu ştiu.... numai tu....
Îmi pare rău, cu toate că... ei bine,
Putea să fie... dacă noi... sau nu...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrem să avem o caracterizare empirică a adevărului trebuie lămurit înţelesul falsităţii şi al negaţiei. În general o verificare experimentală a unei propoziţii constă dintr-o operaţie urmată de o observare a unei proprietăţi. Însă, după ce operaţia a fost executată, se pot ivi două cazuri care se exclud reciproc: să se observe proprietatea sau să nu fie observată. În al doilea caz, situaţia se prezintă confuz în ceea ce priveşte adevărul propoziţiei, căci din faptul că proprietatea respectivă nu a fost observată, nu rezultă numaidecât, în mod evident, că propoziţia este falsă, fiindcă s-ar putea ca observatorul să nu fi fost în stare să constate acea proprietate, deşi ea există!

Arend Heyting în Negarea şi separarea conceptelor în sistemele constructive
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul comunist nu este capabil a-şi transcende în nici un fel condiţia de existenţă, care este falsificarea unor date de fapt. Dintre toate universurile prezente în perimetrul lumii, unele mizerabile, altele însângerate, altele opulente, universul comunist este singurul care nu are viitor, fiindcă nu are viaţă. Efectul său este genocidul cultural. Cauza sa este păcatul împotriva Spiritului.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se gândise, în acel moment grav, s-o oprească; şi aşa s-a petrecut marele triumf al armei zoologice, care s-a dovedit atât de perfidă şi de eficace încât şi-a salvat viaţa de faţă cu forţele reunite a vreo trei mii de militari din toate armele, între care vânătorii cu panaşele lor, pompierii cu tulumbele lor verzi şi artificierii cu focurile lor de artificii erau cei mai spectaculoşi. Ambulanţa, care a sosit ultima, nu a putut pătrunde în parcul plin de tot felul de vehicule blindate şi de soldaţi înghesuiţi unii într-alţii şi întreţinându-se asupra celor mai felurite subiecte. A fost imediat trimisă înapoi, ca să nu răspândească panica în populaţie. Pentru cei ce ştiau să priceapă, acest du-te-vino era însă plin de înţeles.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maculburgul prefera să pună mâna pe o ţară sănătoasă din punct de vedere economic şi întru aceasta i se lăsă mai întâi lui Bostan grija de a diminua oareşicât efectele tuturor acelor evenimente care, în patru ani, provocaseră moartea a şase milioane de jormani. Ar fi fost un joc de copil pentru Maculburg să răstoarne fragilul guvern Bostan, mai ales că mii de agenţi ai Bedeker-ului mişunau acum în Jorjan, unde se aranjaseră în slujbe convenabile. Fiecare zbatere a guvernului nu făcea decât să-l înfunde şi mai mult în acea pânză de păianjen vâscoasă şi inextricabilă pe care i-o ţesea Maculburgul.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!