Când trec de la un trup la altul, sufletele uită ceea ce erau în stare să facă în trecut. Păstrează totuşi anumite îndemânări dobândite şi deprind lesne ceea ce ştiau deja dinaintea transferului. Dar Al-Kindi nu s-a apucat să experimenteze asupra sunetului dintr-o dată, căci ambiţia sa era să acumuleze toată ştiinţa lumii. Aşa se face că n-a obţinut decât foarte târziu calitatea de Stăpân al Sunetului.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că atunci Khadir i-a arătat lui Al-Kindi misterele djinnilor şi pe ale Întreitei Puteri şi l-a învăţat că puterea sunetului nu are limite. Alţii mai spun că atunci Khadir i-a dat lui Al-Kindi ca să-l slujească un djinn femeiesc cu păr roşcat pe nume Mekor Hayyim, cea mai frumoasă fiinţă pe care Allah, fie-i numele binecuvântat, o crease vreodată. Alţii, în sfârşit, afirmă că i-a dat o idee despre puterea sunetului creând din nimic o armată feroce şi apoi distrugând-o pe loc. Oricum, fapt e că de atunci Al-Kindi a început să practice activ magia sunetului şi să facă tot ceea ce înaintaşii săi Sa'id ibn Misjah, negrul devenit alb şi Al-Mawsili se pricepuseră să facă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În doi ani de zile, Sa'id ibn Misjah fu capabil, doar prin forţa sunetului, să îmblânzească o turturică imperială de un alb imaculat. Ea îi deveni nedespărţită şi se spunea că era un djinn. Mai târziu, Sa'id se pricepu să facă să crească o plantă datorită sunetului şi făcu acest lucru în plin deşert. În acel moment primi el venerabilul nume de Stăpân al Sunetului. Iar mai târziu folosi puterea teribilă a sunetului ca să-şi albească pielea, căci era de tot negru. Însă mâna dreaptă îi rămase neagră şi aşa este întotdeauna reprezentat de cei ce cunosc taina: ca un bărbat frumos, cu o turturea imperială cocoţată pe mâna-i stângă şi cu mâna dreaptă neagră.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa'id ibn Misjah şi-a schimbat culoarea în timpul Ramadanului din anul 82; de vreme ce era de nerecunoscut, a fost considerat mort. Dar trupul său, datorită sunetului, a funcţionat la perfecţie până către 150, când deveni casant. Atunci Stăpânul Sunetului l-a părăsit şi a hotărât să treacă într-un nou trup, ca să se desăvârşească. Astfel a rămas el vreme de 85 de ani în trupul lui Al-Mawsili şi a studiat proprietăţile sunetelor asupra sufletelor animalelor şi ale fiinţelor omeneşti şi a devenit capabil să obţină tot ce voia prin forţa sunetului: dragoste, abnegaţie, bucurie şi tristeţe. Şi se mai pricepea încă să ucidă, să îmblânzească animale, să facă plantele să crească, să aducă ploaie ori timp frumos. Şi se spune că Al-Mawsili a învăţat de asemenea cum să facă să învie un mort numai prin minunatele proprietăţi ale sunetului şi că a făcut-o de mai multe ori. Şi nu voia să devină puternic, dar şi-a asigurat o asemenea influenţă asupra sultanului, că acesta l-a copleşit cu bunuri de tot felul şi oricând era binevenit dinaintea augustei sale persoane, până-ntr-acolo încât putea să vină şi să plece din palat după voie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi a constatat nu numai că ambiţia magicianului este de a-l egala pe Allah, ci şi că Allah este cel mai mare magician. Allah îl depăşea pe el, Al-Kindi, prin aceea că el crease lumea şi toate speciile însufleţite prin forţa sunetului. Al-Kindi voi atunci să egaleze puterea insondabilă a lui Allah şi se puse şi el să creeze scheletele sonore ale câtorva specii, pe care le concepu din joc şi care n-aveau, pentru moment, o existenţă materială: rămâneau, adică, invizibile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a părăsit trupul lui Al-Mawsili, sufletul Stăpânului Sunetului a dorit să ştie tot ce există pe lume în cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent şi viitor, iar întru aceasta a poposit în embrionul lui Al-Kindi, Înţeleptul Islamului, lăudat fie-i numele în veci alături de cel al lui Mahomed, Profetul lui Allah. Căci, în afară de Mahomed zis Rasul, nu e suflet mai mare decât acela al Stăpânului Sunetului, care a fost negrul Sa'id ibn Misjah, apoi persanul Al-Mawsili, apoi Al-Kindi, apoi însuşi Mahdi, cel ce a fost, cel ce este sub numele de Toz-Grec şi cel ce va fi ca să împlânte stindardul verde pentru toată veşnicia pe ruinele acestei lumi. Iar unii spun că acelaşi suflet s-a manifestat în cei paisprezece Imami, cei ascunşi şi cei revelaţi. Iar Mahdi a fost batin şi zahir, a fost ocultat şi s-a dezvăluit în toată măreţia sa, care vine imediat după aceea a lui Dumnezeu însuşi, dacă adevărat este că Mahomed şi el sunt identici.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa'id ibn Misjah a descoperit proprietăţile sunetului în momentul când se afla în mare primejdie de a fi ucis de un tâlhar. Acesta îşi ridicase paloşul şi se pregătea să-i despice ţeasta. Lui Sa'id ibn Misjah i-a fost atât de frică, încât strigătul pe care l-a scos a rămas inuadibil, dar tâlharul s-a frânt şi a sucombat sub lovitură. Sa'id ibn Misjah a mulţumit lui Allah care e mare şi s-a pus să experimenteze proprietăţile sunetului.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul există în Linişte. Dincolo de aparenţele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniştea este fundamentul creaţiei, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniştea nu cere, Liniştea nu condiţionează, Liniştea nu aşteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniştea se oferă pe Sine, se dăruieşte în mod necondiţionat şi susţine, fără efort, existenţa sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniştea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniştea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniştea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Linişte, iar această Linişte se îngrijeşte de buna funcţionare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conştient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniştea nu face zgomot şi nu cere atenţia sunetului - tocmai de aceea este nesfârşită.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi nu înţelesese adevărul şi a fost cuprins de disperare pe ţărmul mării, căci toată ştiinţa sa i se părea de-acum zadarnică, din moment ce nu izbutea nicicum să-şi explice relaţiile dintre intelectul său şi lume.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi lama ştiau deja de veacuri că anul Tigrului de Fier avea să aducă ţării lor cotropirea, iar pe ei avea să-i împrăştie în lumea largă. Erau obsedaţi de roţi, căci ştiau că distrugerea lor va coincide cu pătrunderea roţilor în Tibet. De aceea, orice vehicul cu roţi era acolo riguros interzis.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce îl caracteriza pe Al-Kindi, fiu al planetei Saturn, era încetineala. Progresa prin acumulare. Iată încă o explicaţie a faptului că a fost atât de zgârcit.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă avea chef, Al-Kindi era în stare să extragă informaţii privitoare la alţi indivizi singulari sau la persoane corporative, precum un regat întreg de exemplu. Aceasta l-a determinat pe Al-Kindi să-şi pună câteva întrebări fundamentală: de vreme ce totul mă îndeamnă să cred că aceste lucruri care-mi dezvăluie viitorul nu se află aici decât pentru a mi-l dezvălui, care este atunci adevărata consistenţă a lumii? Nu e oare vorba, în ultimă instanţă, de o pură fantasmagorie pusă în mişcare de propriul meu intelect? Şi, în acest caz, nu sunt eu oare, în fiecare clipă, singurul creator al lumii?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că Al-Kindi putea afla dinainte ce avea să i se întâmple de-a lungul unei zile întregi, anume privind atent în jur la ceasul când se trezea din somn: vedea atunci tot felul de lucruri, pete pe pereţi, nori pe cer, furnici, scorpioni, şerpi, păsări care zburau de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, iar toate acestea nu erau nicidecum indiferente - toate aveau un înţeles care prefigura exact ceea ce avea să i se întâmple lui Al-Kindi în timpul zilei abia începute şi uneori şi într-un interval mai lung.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Al-Kindi a voit să arunce o ultimă privire drăgăstoasă la ceea ce tocmai crease pe deplin în lumea aceasta de substanţe sensibile, el a constatat că o schimbare ciudată se produsese în fiinţa sa. Era ca şi când toată substanţa i se scursese în modelele sonore ale fiinţelor concepute de el, făcându-le să trăiască. Al-Kindi nu mai exista ca entitate separată: nu mai era vizibil şi nu mai putea să vadă. Prima lui pornire a fost de a izbucni în râs, dar nu mai avea organ pentru râs. Îşi dădu seama cât de ridicolă-i fusese tentativa de a egala puterea lui Allah. Îşi mai dădu seama şi că fusese, în toţi aceşti ani, instrumentul ales de Allah, în bunătatea sa, spre a demonstra gratuitatea creaţiei, caracterul ei pur ludic.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă nu cumva toată lumea urzise o conspiraţie a tăcerii în jurul celei supranumite Miss Emeralds, de teamă să nu mă facă să sufăr. De atunci am renunţat s-o mai caut, căci am fost şi încă mai sunt convins că era o Zeiţă ce nu-şi manifestase esenţa decât faţă de mine, după care fusese silită să se retragă într-o dimensiune inaccesibilă. O dată ce ai întâlnit, ai recunoscut şi iubit cu disperare o Zeiţă, nu mai poate fi vorba să te legi de vreo femeie. Ceea ce a înverzit sub pasul ei lin nu s-ar putea vreodată veşteji sau pierde.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce ne preocupă este mai puţin tonalitatea propriu-zisă, decât ceea ce s-ar putea numi polaritatea sunetului, a unui interval sau chiar a unui complex sonor. Polul sunetului constituie, într-un anumit fel, axul esenţial al muzicii... Orice muzică, fiind numai o secvenţă de impulsuri şi de repaus, este uşor să se conceapă că apropierea sau îndepărtarea polilor de atracţie determină oarecum respiraţia muzicii. Prin faptul că polii noştri de atracţie nu se mai află în centrul sistemului închis al sistemului tonal, îi putem întâlni fără să fie necesar să ne mai supunem protocolului tonalităţii. Căci nu mai credem în valoarea absolută a sistemului major-minor, fondat pe acea entitate pe care muzicologii o numesc scara lui do.

Igor Stravinski în Poetica muzicală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce se identifică total cu sunetul - cu forma - să mediteze la acest adevăr: înainte de sunet, a fost Linişte; când sunetul se va consuma, va rămâne Liniştea, care a fost mereu în fundalul sunetului. Când forma s-a născut, a fost tăcută. De ce oare? Pentru că tocmai venise din Linişte. Pe măsură ce păşeşte prin tărâmul sunetului, forma începe să înveţe limbajul sunetului şi uită de unde provine, ajungând să se identifice complet cu tărâmul sunetului, tărâm pe care păşeşte doar în vizită. Această raportare exclusivă la sunet, îi creează formei o amnezie temporară, care o desparte, fictiv, de Liniştea din care provine. De ce? Pentru că privirea formei este direcţionată exclusiv pe formele de sunet şi pe mişcările acestora. Iar lumea sunetului - a formelor - nu este permanentă, ci este supusă mereu schimbării. Iar ca rezultat al raportării la sunetul exterior, atunci când sunetul se va consuma, forma va suferi, deoarece va pierde existenţa respectivului sunet.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniştea reuşeşte în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniştea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reuşeşte în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul că face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Linişte, este deja perfect, pentru că Liniştea este Perfecţiunea în Sine, care susţine totul, fără a înfăptui susţinerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conştientizată, facerea vine de la Sine şi se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Şi tocmai lipsa de efort face ca Liniştea să fie veşnic odihnită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniştea să fie veşnic împlinită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de sine, face ca Liniştea să fie veşnic eternă, în Împărăţia Absolută. Căci Liniştea nu trăieşte pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji şi zgomote. Liniştea îngrijeşte de bunăstarea sunetului şi, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidenţă. Ajută, fără ca nimeni să ştie că a ajutat. Aceasta este invitaţie la Linişte, pe care Liniştea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniştii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi fu zgârcit, căci îşi dădea seama că în stadiul la care ajunsese nu mai trebuia să se cheltuiască în niciun fel, ci trebuia să păstreze totul pentru sine însuşi, întru veşnica glorie a lui Allah, cel Milostiv. Dar să vedem cât de măreţe fură planurile lui Al-Kindi şi cât de măreţe sunt încă planurile lui Mahdi, care astăzi poartă numele de Toz-Grec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi se exersase de-acum în creaţia tuturor fiinţelor, de la organismele simple şi până la djinnii cei extraordinari. Nu-i mai rămânea decât un lucru de făcut ca să egaleze puterea lui Allah: anume, să proiecteze modelele fonice în lumea aceasta, să le umple cu substanţă compactă, să le facă tangibile, colorate, pe scurt - sensibile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul se căţărase pe faleză aşa încât să bareze singura potecă practicabilă, altminteri Al-Kindi l-ar fi putut ocoli. Dar astfel se pomeniră faţă în faţă sau aproape, căci omul nu părea să-l vadă pe filosoful căţărător. Privirile-i drăgăstoase erau cu totul absorbite de o pasăre albă care gungurea încetişor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!