Pradă jubilației constante a contopirii cu Tara, Zeița Verde, Calul Alb își urmă cursa fără de oprire. Împovărat de două taine formidabile, dintre care una a...
Pradă jubilației constante a contopirii cu Tara, Zeița Verde, Calul Alb își urmă cursa fără de oprire. Împovărat de două taine formidabile, dintre care una atât de îngrozitoare încât nimeni n-o cunoștea, el alerga printre oamenii care, ocupați cu ale lor, nu-și dădeau seama de nimic. Puțin le păsa lor că Tibetul fusese cotropit, puțin le păsa de mesajul indicibil depus în străfundurile sufletului lui rTe-hu, acolo unde conștiința sa n-avea acces. Nevăzând pe nimeni și nefiind văzut de nimeni, alergătorul tibetan trecu de Darjeeling, se înfundă în Bihar și se îndreptă către Miazăzi fără să simtă nici oboseala, nici foamea, nici frigul, nici căldura, nici strigătele de groază și aceasta, în principiu, avea să dureze o veșnicie, căci nu mai exista nicio instanță care să-l controleze, cu excepția Zeiței Verzi ce se complăcea în îmbrățișarea lui.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.