Dezgust

Regurgitus sunt astăzi, jălbar cu multe ţinte,
"On target" denumite, în snob de nou model,
De aşcoliţi ce adună diplome-n crez, ce minte;
E-o clonă din furat şi bou e-ou... din viţel!

Şi-i multă mult minciuna, tupeul cu hoţia,
Că-s devenite merit, cu titluri de nobleţe,
Ne păcălind şi ţara, pe cel ce dă simbria...
Şi moare un neam... odată, predestinat să-nveţe?!

Mă jur pe toţi strămoşii s-audă, să-i trezesc
Din os sfinţit străjeri, din cultul rusticism
Să curme redundantul, pe cei ce săvârşesc
Ruşinea dezlânată... şcoliţii-n empirism!

Estomacabil simţ 'n icterice sechele
Îmi lasă gust amar, îmi sparge voal-timpane...
Şi-s depăşit că-s mulţi, sus-puşii de lichele,
Ce etnia îmi conduc... aleşi din proşti, cotloane!

Nici moartea nu-i îndeajuns la reproduşii-n copii,
Mai sadice-n pervers, cu spirit mai japcan;
Inculţi cu şcoli plătite, cu mers ca interlopii,
Ce-şi fac adepţi din leneşi... tipare, după şan!

Şi mor de-atât necaz, că dacă-mi pierd şi limbă
Nu am cum să mai spun şi n-o să am nici cui...
Mă rog la Dumnezeu, că poate lume schimbă
Cu alţii noi, din vechii... Lui, ce-are îndestui!?!...

Cum Doamne, pe Pământ, alţii-s altfel? Să-mi spui!

PS
Nu-s sigur Eminescu, dar mă-ntreb c-o povaţă;
Ai noştri tineri, oare, tot la Paris învaţă???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea (pamflet inspirat după Ion Pribeagu: În ţara mea, 1915)

În ţara mea-s câmpii şi munţi,
Cum nu mai sunt pe lume,
Şi oameni tineri şi cărunţi,
Şi mulţi se ţin de glume.

E plin Guvernul de inculţi,
Ce nu fac vrun efort,
Iar proşti avem atât de mulţi
Că dăm şi la export.

Toţi boii-s azi în Parlament
Şi-s foarte aroganţi,
Pe mintea lor nu dau un cent,
Iar proştii sunt savanţi.

În ţara mea, toţi politrucii,
Deşi-i europeană,
Toţi guvernanţii şi năucii
"Iau lefuri de pomană".

În ţara mea se spun poveşti
Cu soarele şi luna,
Dar nu ai voie să gândeşti
Şi-i adevăr minciuna.

În ţara mea, paradoxal,
De mulţi, mulţi ani, neîntrerupţi,
Hoţia-i sport naţional
Şi legi ne fac ce-i ce-s corupţi.

În ţara mea te îngrozeşti
De câte-s în zadar,
Iar cinstea azi o mai găseşti
Doar în dicţionar.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (5 iulie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepriceput...

Sunt săritor de coardă-nspre abis,
Îmi simt în coccis lovitura de solid.
Am vise sadice să mă afund în interzis,
Să mă transform în altceva, din insipid.

Doresc continu, ce mulţi alţii se feresc,
Sunt hărăzit, veşnic să lupt, ca un erou.
Am ţinte, imposibil ş-izbutesc;
Căci am iubirea-n schimb, eternul nou.

E scrisu-o stâncă, munte, este o-ncercare?
Am oare darul să incit, să spun altfel?
Intuitiv am vise, sentimente... oarecare?
Am rima ne-nsoţind în ritm, sunt eternel?

Din litere ce ştiu, transmit cuvinte?
Pot ca să văd altfel, şi crez şi erezie?
Am 'ndeajuns suflet să te ţin, îţi pot fi minte?...
Şi merit, să fac vers, să-ţi scriu o poezie???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parodie după "Doamne, dacă-mi eşti prieten" de Spiridon Popescu

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Fă să creştem în sondaje,
C-am în lucru-o vilă nouă
Cu garaj şi trei etaje.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Fă să nu îmi ia averea,
C-am furat cu postomolul
Şi-a picat şi graţierea!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum ne-au învăţat toţi popii,
Fă să scape toţi ai noştri;
N-o lungesc, sunt interlopii!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Te implor, să-mi crape ţeasta,
Lasă-mi, cât mă simt în stare,
Şi amanta şi nevasta!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Fă-mă senator pe viaţă!
Pot să dorm multe mandate,
Mint de apele îngheaţă.

Fă să treacă moţiunea,
Chiar de-ajungem toţi isterici!
Doamne, dacă faci şi asta,
O să-ţi salt nişte... biserici

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncătură

Sunt îndoit profund, în suflet, ce greu e-azi, pân' la răvăşire,
De cum, de-acum, să aleg în viaţă; de binele-i să ocrotesc
Orice răsare-n jur de mine, de dragostea s-o investesc
În pui născut; cum căţelandrii de-o căţea slută, în pripăşire.

C-azi nimeni nu mai vrea de ei, să mângâie "urâţi", bastardă,
Nici colţ de pâine nu mai rup flămândului cotidian,
Chiar şi de dăruit i-ar fi, izgoneşte sufletul de-alean,
De-o altădată, când eretici, erau doar ei pe rug, să ardă.

Căţel, proverbial credinţă, m-a îndemnat să-i cresc puiandrii
Străini, de-ai străzii, dedicat să-i protejez din prima zi,
În crez ce-l am; că orice câine-i lăsat pe lângă, pentru-a fi...
Şi-s neînşelat; s-au dăruit cu ce-au, femele, băieţandrii.

I-am luat o zi, chiar astăzi cred, de n-am uitat, de nu mă-nşel,
Într-un voiaj decis fatal, cu mine, pentru prima oară;
Că-s măricei, dar nu să-i plimb aşa, să-nveţe cum e afară,
Ci să-i las sorţii de natură, ce mi-a dat... slujitor fidel.

Unde-am greşit, mă-ntreb; întâi atunci, când le-am fost tată
Şi n-am lăsat plăpânzi să-ngheţe în crudul, scrâşnetul de ger,
Firave firi şi nu dormeam, mi-am dat din ce-am şi eu din cer...
Sau când i-am părăsit, acum, de prea mult, multe, mulţi deodată?

Nu e nimic melodramatic, nici lacrima ce-o am vărsată,
Nici ziua aruncată-n van, din ce-mi mai am ca zilier...
Să mi se spună, prost ce sunt, de-mi merit veşnic cazier!
De lumea asta-mi poate da, ea sfânta, o dreaptă judecată!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un suflet

Sunt lângă poartă, doar treceam aşa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi şi tot speram să ieşi afară,
Că nu mă plac şi tot le-am spus că ţin la tine
Şi te-aşteptam pe unde treci, dar nimeni vine.

Pândesc la colţ de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îţi tot port, de peţitori
Ce te-ar fi luat să-ţi facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup şi suflet, să te ţie.

Alerg aşa că tot fac rondul meu de cursă
Şi-aştept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Şi de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.

Am şi ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că ştiu că treci şi-s mulţi, eşti una, nu te las;
Că-s pierde vară cu maşini şi plini de bani
Şi numai eu pot să te apăr de duşmani.

Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat şi-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Şi nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!

Mă uit cu jind după oricine te cunoaşte,
Sfârşit întreb de te-au văzut de după Paşte
Şi să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!

Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toţi ce mă cunosc că-s doar trecând.
Şi magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!

Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Şi nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioşc, de unde cumperi... pentru mâine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. ţara mea!

Vreau să vorbesc de ţara mea;
O mână de pământ sfinţit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.

E ţara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinţi s-o aibă
-Plecaţi de timp, sleiţi de treabă –
Ei ce-o credeau nemuritoare.

E ţara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperţi, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.

E ţara unde breasla moare
Cu diplome fără de şcoală
Şi dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orişicare.

E ţara unde cultul moare
Cu preoţi ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăţi de-nmormântare.

E ţara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.

E ţara unde viaţa moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialişti-n vorbă
Şi şpaga lor ameţitoare.

E ţara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Ţiganii, se-nmulţesc în gaşcă
Şi fură ca să-şi facă stare.

E ţara unde unde visu-mi moare
Şi m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Şi moartea ei profund mă doare.

E ţara unde totul moare,
Cu puşcării drept experienţă...
De n-ai partid, n-ai existenţă...
Hoţi, delatorii au onoare.

Viaţa mi-aş da, s-aibă progres
Ţărâna -ce la alţii-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiat

Măi fraţilor, indiferenţi din ce citesc, am constatat
Că nu vă doare nici în... tur
-Un sinonim, nu plagiat-
Că un prost e doctor?!... Totu-i şnur?!?

... Contează doar s-avem mulţi bani
-Nu pe muncite- de la... Stat,
De la buget... Şi de şpăgi fani
Suntem că ştim; nu-i plagiat!!!

De neam, al dracului de bun,
Ne bucurăm la destrămat
De ce-are altul din străbun;
Să-i luam noi tot!?! Nu-i plagiat!

De mult incendiem conace,
Ne vindem ţara la mezat!
Trăim parşivi, dând bobârnace,
Dându-ne-n cap... de plagiat!?!

Ne vrem schimbare, orice-ar fi;
Ungur, ţigan de vrea palat...
De fură el şi morţi şi vii,
Furăm şi noi!... Ce-i plagiat?

Am plâns şi hoţi, sinucigaşi,
Ce şi-au furat şi glonţ din puşcă,
Făcându-l bumb din dolari falşi;
De la mătuşa-n zoo... În cuşcă?!?

Deci vrem, c-aşa avem cutumă,
O dictatură din prostie,
Să plagiem şi noi... că-i bună!...
Nevinovaţi... din nebunie!?!

Ne place multă vorbărie,
Că vorba goală e speranţă
Cum casa goală-i vistierie...
De-ţi plagiezi cu aur... clanţă?!?

De la cizmar, carâmb tocit,
L-am plagiat idol suprem
Şi-o toantă, cu creier boţit
Am preamărit-o... Şi-acum vrem...

... Un repetent, să se repete în mojicii pedagogiste,
Ajuns, de nimenea votat,
La braţ, îşi Ponta... tind din liste
În adepţi în copii, în plagiat?!...

... Cu neo. (punct) com. Ilieci
Şi Bombonei scuipând bomboane
-Cu Putin, ei la fel, zevzeci-
Colive le ornând... zorzoane!?

Să moară regele însemnat
De la blestemul către rege
Ce se credea el plagiat;
Desemnat, veşnic să ne drege!?...

Ştiu că-s popor crezând regresuri
Băgând gunoaiele sub preş,
Că-s spre progres!?... June "succesuri"
Ne-asigură proşti fără greş!...

De am putea odată-n viaţă
Să fim mai stoici, doat odat';
Să lăsăm timp, aşa cum aţă
S-a derulat! Să fim un... Stat!!!...

... De drept! Să respectăm ales,
Chiar de-am greşit, de-am agreat,
Dar vigilenţi... că ştim ce-a dres!
Să nu fim călăi... plagiat!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bagatelizare

O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toţi suntem o rasă-n vârf de scară-
Şi-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experienţe... Viaţa nu-i uşoară.

Şi asta este lumea-n general;
Ce-şi recunoaşte singură valori şi tare
Şi-aplică ce câştigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinaţie s-atingă... Fără încetare.

Există însă o ciudăţenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar şi credinţa, acum, e falsă... Anticristă.

E-o ţară unde tot se ştie, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe şcoli extinsă-
Nici practica, n-o poţi împărtăşi, din pasiune pură,
Fără să fi părtaş de-o gaşcă... Parte prinsă.

Se poartă furt, minciună, tot cu nonşalanţă,
Prezumţia-i că-s toţi, definitiv, nevinovaţi;
Căci ştiu să-şi măsluiască greutăţile-n balanţă
Şi să devină infractori d-elită... Potentaţi.

E ţara unde alţii-ţi spun ce să vorbeşti
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferenţă
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni eşti...
E ţara unde şi prezent şi viitor sunt... Decadenţă.

Aici se face tot dintr-o întâmplare...
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei;
S-adune avuţii, putere, într-o bagatelizare
De legi, democraţie... Este zoo-ul lor, ehei...

Unde şi leii-şi fac... Şi tot ei sunt şi lei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutare de popor

... Oare de unde mi se trage neamul prost,
fără mândrie, nici morală, toate-n post,
ţinute exces, nu-n folosinţă în orice zi;
eveniment doar, să se ştie că ar fi...
cum şi proverbul vechi, cu capra, se explică;
de n-o ai tu, e-a altuia, râioasă-i cică,
să o otrăvim, aşa să moară şi stăpân,
că Dumnezeu nu s-a uitat la cine-i bun
şi, chiar de eşti umflat de toate, nu se cade
să te arăţi, cu mâini întinse... rău ţi-ar şade,
nu mai poţi cere vreo pomană să înfuleci,
nici de obraz, cu mort, ce n-ai, nu poţi să-ntuneci,
iară să vrei să ai mai mulţi nu-i o ruşine,
chiar de-ai palat, eşti plin de aur... ia ce-ţi ţine,
lasă-i pe proşti, ce au muncit, să-ţi dea mâncare,
doar tu "stăteai", 'n a lui cuptor, să-i ţii pe-ogoare,
tu, plin de grade şi ei arşi şi-acum, la bani,
ce-i meriţi tu, cu haine gratis, ei ciobani...
e plină ţara de valori, zise elite,
ce şi-azi din vorbe în lozinci sunt poleite,
nu cei cu carte... cei ce-aveau odat' carnete
cu roş' ciocan şi secera de epitete...
ce-ţi ţineau urma, să se ştie tu ce faci,
ei doar contabili la ce zici, să ştii să taci...
tot paraziţi, cum tenia ce-n lung se-ntinde,
să-ţi lase şansa să poţi lua "ceva" merinde...
da-s mulţi prostimea, ce-i hidoasa moştenită
şi-i iar o Mare Adunare, Stat numită;
că-s parlament, guvern, de tineri tot din lepre,
născuţi din ăi ce-au reînnoit moarte carnete!?!...
doar că furat e-acum virtute; ce pârnaie?...
şcoala-i, de azi, să te afirmi cum se jupoaie
şi chiar de tot, se ştie bine, nu e bai,
că neamu' dracu' nu va piere, mai rău, vai,
de încerci să spui că sunt o masă din prostie...
Dar nu mă doare, de vor proşti, aşa să fie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşire de testament

Când tot citesc din ce-a fost scris, demult, în timp imemorabil,
Mă uit în jur mai stânjenit la rama ce-oglindesc, culpabil
Că nu-s nici scrib măcar s-aştern file la fel, spirit de antic,
De învechiţi ce-i am model, joc cartea lor, erou romantic
Mă îmbăt latinic în cuvinte ce scurt descriu imensitate
Şi mă complac în cugetări ce-mpart de-un veşnic o dreptate...
Mă prosternez îngenunchiat cu fruntea pe-osuar-pământ,
Să simt vibrato în cor de genii de-un humus, ce-am uitat că-i sfânt
Şi îndoit mă scol cu greu de-atât regret că-i altă lume,
Ce nu mă învaţă, nici n-ascultă, îşi crede gafele antume,
Nu dă îndeajuns sobor de gând la uriaşi de înţelepciuni
Cu nume aflate din hazard şi mulţi necunoscuţi postumi...
Şi-n şirul meu anost de vorbe, nu ştiu de pot s-aduc prinos
La ce-a trecut şi-l vreau d-etern şi-o zi-l voi spune, os... la os...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Este intrarea-n lume,
sau este o adresă
conformă firii,
sau înscris poştal.
Este o bază de renume
cu trimitere expresă,
o simplă formă a denumirii,
sau e-un mod de-a fi, de spirit... material.

Reper de-o casă
şi un obicei,
e-o limbă
şi c-un teritoriu;
o judeci sigur de frumoasă...
E locul ce-l numeşti "ai mei",
unde natura nu se schimbă
şi doru-i sigur vis real, din iluzoriu.

Ciudat liant e,
nu-l poţi dezlipi
de eşti plecat
şi nu şti cât vei sta
oriunde-ai fi şi câştigi briliante,
căci tot acolo ai vrea să ai copii...
Este prin excelenţă loc predestinat.
Ţie hard de cord şi minte, orice-ai îndura.

Este o casă
sau o ţară,
unde îţi sunt străbuni
şi mulţi contemporani,
îţi este locul de trăit şi stat la masă;
acolo unde-i veşnic primăvară,
unde chiar şi duşmani ţi-i ştii, cum c-ar fi buni...
Căci ei îţi vorbesc limba, te-nţelegi... toţi sunteţi suverani!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-te, române

Trezeşte-te, române,
Ia-ţi ţara în mâini curate
Şi scrie-i castul nume
Cu sânge de dreptate.

Păzeşte-i codrii iar
De cozi ce învârt topoare.
La mal, să-i fii un far...
Că d-eşuează, o doare.

Câmpiile să-i fie
De drept, din neam avute,
Să nu se întoarcă glie
Înapoi, la inimi slute.

Să crezi într-o credinţă
Egală tuturor;
Ce alină suferinţă...
Duşman, îl făcând amor.

Să ne unim toţi, fraţi
De cult, de aceeaşi limbă,
Pe poale de Carpaţi
Noi să fim cei ce schimbă...

... O lume, ce ne arată
De rău, cu arătător
Şi s-o uimim odată,
Cum din trecut de dor.

Trezeşte-te române,
Copii pe braţe îţi poartă
Şi le dă pâine, grâne
Mai mult, ferice soartă...

... Să ştii că vei fi veşnic
O pildă omenirii...
O lumânare în sfeşnic
Topindu-şi trup... iubirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivaţie... sau fără

Cei plecaţi din alt secol - nu fugiţi nibelungi -
Căutam doar "mai bine"; schimb la răul de- atunci...
Întremare visam în dreptăţi şi dorinţe,
Auzite-n ascuns; din meleag pentru "fiinţe".
În speranţa de nou, pentru timpul ce vine,
Am decis ce vroiam; să-mi port grija de sine!
Să petrec peste veac - de mileniu sfârşit -
Graduând multe şcoli... La copil pregătit
Să dau vis fără griji, cu curaj de nepoţi.
Căci, în ţara mioarei de plai, nu mai poţi!
Merge anapoda totul, mulţi pierd viaţă... Ce bun?!
Judecaţi sunt bătrânii, doctori sunt, sârg nu pun...
Este multă minciună, îţi vând lucrul furat.
Ai pedeapsă degeaba, nu e lege, nu-i stat.
Se înfăşoară cu şaluri - culori curcubeu -
Fiecare cu-un sort; se crezând Dumnezeu.
Toţi punându-şi aproape, ai lor; să se ştie
Partizani fără ţară... Înspre-a ţării hoţie!
M-am scârbit de orgii, neputinţă. Sărac,
Mi-am lăsat o credinţă; fugar am plecat,
Pe tărâmuri mai noi de Vespuci, de Columb;
Să găsesc noi prieteni, mai sinceri în gând...
Tot de ai mei- cei fugiţii din timpuri străvechi-
Neîntorşi doar de sila, din zvon la urechi!
Din cea ţară, cu rege... nu; regină se pare...
Unde tot e cinstire, valoare, onoare,
Cu respect de dreptate, iubire de fraţi;
Nu pretinşi guvernanţi, parlament, magistraţi...
Ce-n discurs ne conduc şi îşi asigură plată...
Şi ne întorc la trecutul de om, la primată.
Căci, ştiu doar de al lor ban, egoiştii de ei;
Propagandă făcând cât să dai, nu să iei!

Dar, ce este, sau fostul cu gust de pelin,
Gând nu-i piedică-n dorul de vis să revin...
Şi să stau- să las totul din cel ce- am ajuns-
Să-mi continui destin neştiut, nepătruns.
Să găsesc la morminte de buni, dintre ai mei,
Cea credinţă lăuntre; "Eternul de-l vrei
Îl obţii doar cu harul de a da... căci de iei,
Nici prieteni nu ai- purtătorul de vină-
Ce nu ştii să fi bun, ca iubirea să-i ţină.
Anii toţi, cei pierduţi într-o goană de avere
Să-i împarţi, la cei mulţi, chiar de nimeni nu cere.
Să faci parte de viaţă, cunoaşteri citite;
Alor tale rudenii de neam, ne şcolite.
Cu credinţă şi har dăruieşte deplin!
Lasă suflet, nu oase, în pământul divin".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Mă uit la mine; mă iubesc
Aşa cum sunt, că ştiu că-s unic
Şi de n-o fac e grav, greşesc...
Riscând ura la toţi, teluric.

Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simţ analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educaţia-mi de critic.

N-am cum să fiu nemulţumit,
Că n-aş şti altul cum să fiu!
Din alţii-aş fi heteroclit...
Şi acum, oricum e prea târziu.

Şi nici nu ştiu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar ştiind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.

Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.

Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup şi suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Şi-a treia, mintea-i ca nebuna!

Ar fi normal să am un şef
Calculator, un eficace;
Descurcăreţ ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.

Deci pân' la urmă-s aparenţă,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existenţă;
Un trup, cu voturi într-un bol!

Mintea-mi, de-i zice "raţiunea",
N-o ştie nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepţiunea
Şi ea la rându-i... de mi-e întreagă.

Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp şi minte... nu-l dezlegi.

Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... şi-i singurul letal!

Privind spre raţiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veşnic aminte
La alţii; un cântec, nu pe greier!

Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poţi să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viaţă... Poate fi-n eclipsă!

Şi-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezenţa, faţa, nu se poartă...
Poţi fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.

Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.

De suflet nu poţi să mă iei,
De n-ai şi tu şi nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...

... Deci, pot spune că-s trup şi suflet
Şi dac-o spun, e că am minte...
Şi-o spun din corp, că am răsuflet
Şi sufletu-mi dă, cast... cuvinte.

Încerc de-o viaţă să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Şi pot
Să fiu; vizibil, gând... şi-o floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urâtură

Nu ştiam, cum cu fuioru'
toată ţara-i şi acum
ascultând "Ooo, neam, poporu'...
străzi multe ne pierd pe drum,
bani mulţi îs necaz duium...
nu cu preş, ci cu covoru'
vă veţi duce cu toţi scrum,
din Phoenix renăscând doru'
de bine, s-aveţi par... fum
virtual... un oarecum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

Urăsc poporu' ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici...
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.

Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă...
vrea-n jur o lume lui să-i dea, "măcar oleacă",
să-l omenească, doar pe el, cu "omenie"!?

Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome... "Multe... coli!"?

Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce "Iisus l-a şi lăsat"...
Făr' să-nţeleagă că-i lăsat... nu că l-ar crede.

E premiant poporul meu, "cel mai deştept",
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte... Bunu' îs bunuri
ce nu mai face... "E bunul ţării...", un inept!!!

Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură... în înţelept.
12.12.2016

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!