Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Votează! | Copiază!