Neputând...

... cu mâinile întinse
ex-terrice mesaje,
pe planeta ninsă,
mi-aştept mariaje.

... îs cu ochii spre cer
poate am zbor, exil,
veşnicul ce-l sper...
efemer, e-ostil!

.... alerg mult sub soare
din întâia-mi zi,
m-adăp din "izvoare",
să-mi găsesc, ce-oi fi?!?

... plâng, urlu, vorbesc,
să m-audă lume...
ce-am pe suflet cresc,
ori îmi îngrop nume.

... tac şi-ndur pe-ai mei,
cei ce mă ignoră
c-un statut de zei;
semenii mei, floră!

... cifre mă consum,
foc mă scade, ardent
m-arunc zar... m-asum;
"loser" impotent!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg cu gândul

Alerg cu gândul peste mări şi ape,
Peste câmpuri întinse, peste munţi,
În Univers pătrund tot mai aproape
Şi tot întind închipuite punţi.

Alerg prin galerii şi prin genuni,
În zbor de chinuite încleştări,
Mai cred şi câteodată în minuni,
În timpul ce-l consum în căutări.

Într-un ocean de gânduri mă scufund,
Când liniştea se-ascunde-ntr-un apus,
Ocean nemărginit şi fără fund,
Cep doar nedumerire mi-a adus.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Cu cât nostalgic peste timp gând lunec
Palmele întinse, cu inima toată
Din nou să te adulmec,
Parcă ar fi ieri, odată.

Alerg a vieţii cursă spre înapoi
Să împuşc eşecuri cu încărcătorul roată,
S-adun soare din zile fără ploi,
Să fiu iar, cum odată.

Citesc înfrigurat tomul, de la sfârşit,
Cu frica de coperta depărtată,
Să aleg doar litere ce spun... iubit,
Ce l-am crezut, singuru', că-i... odată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrolat

Sunt înrolat ţie până la moarte
Să te păzesc de cuceriri, de asedii;
O santinelă-n cart cu armele de toarte,
Fără de schimb în gândurile-mi sedii.

Sunt pas de marş în veşnică patrulă
Să-ţi ţin speranţele pe aleile ce calci
Şi-ţi port rezervele de vis; îs o caraulă
Ce-aştept, în zână timpul să-mi descalci!

Târâş îţi şterg din urmele lăsate
Să nu te ajungă nimeni să te atingă;
Să te-apăr lumii, înnebunită de păcate,
De te-ar găsi dorinţele să-ţi stingă!

Mă scol cu noaptea-n cap, mă culc cu ora
Să-ţi trâmbiţez silabele din nume;
Că numai tu eşti odă, sunet tuturora
Şi fără tine nici n-ar exista vreo lume!

Ies zilnic la raport, căci Creatorul
De uită c-a dat stelelor candoare
Se poate pierde; veşnicul începătorul
Neştiind că îngerii-s făcuţi din tine floare!

Mi-am depus jurământul de soldat
Să-mi dau din viaţa ce-am de împrumut
Să ţi-o dedic trezor, oh, temătoare de apărat
Ce-am tot visat să te-am... şi nu ştiu de m-ai vrut?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

Când moartea îţi obţine râvnitul rendez-vous
-Din ceata nesfârşită, se dăruind ofrande-
Îi este doar rutină, sinistră, un "déjà vu"
La veşnica avidă... de flori rupte-n ghirlande.

Neostoită-i vrerea nefiinţei blestemate,
Ce-şi face din pieire un piedestal lugubru,
Topind tot ce-i creat cu greu... Calamitate,
Ce-un univers acceptă; să-l ţină pur, salubru.

Pe banda rotitoare, cu valţuri, suferinţă,
Mi-aştept coloana mea, mărşăluind pios
Să cad la cap ce-ntoarce, lângă alţii-n neputinţă...
Doar de-unul singur, singur, un părăsit sfios.

Nu ştiu de-o să mă-ntrebe de-am şi eu vreo părere,
Că m-am zbătut tot timpu-mi, să îi resping favoruri
-De-un nefiind, nu răspunderi, egal, fără avere-
De-o linişte promisă, de eroism, de onoruri!...

Ce-oi fi atunci în suflet, ce-aşteaptă şi el "liber",
Ce-mi las în tipar unic, detaliat clădit
Şi-mi pierd un trunchi c-o sferă, un uriaş de ciber
Ce-am strâns, probat... şi încă e plin de neîmplinit?!

E parcă împotriva naturii, cum se are,
Resuscitând mereu, vroindu-se eternă
Şi de-asta sper că poate şi moartea-i reciclare...
Şi-o zi, mă voi trezi din nou... cu cap pe pernă!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săptămâna patimilor

... am fost dat afară din suflet,
cu mult jargon,
înnăclăit în mult de tot hain,
să-mi ardă vis pân' la carbonizat
de amintiri de spaţiu într-un umblat,
mă răstignind să n-ajung la amvon,
să pot, de Paşte, să mă închin
şi să mă întreb, de ce-oi fi blestemat...

... că-s singur pedepsit,
ca un Iisus,
să-mi port cununi de spini
pe mâini, picioare, inima zdrobită
de bici... ce nu l-am auzit pocnit,
să pot s-am cui a mă roage 'nspre sus
şi ochi să-mi fie nesecaţi, marini,
prelinşi în nod de lacrimi stăvilite...

... şi nu-i îndeajuns nicio putere
când răul curge lavic, şiruit
din con de ură, în meandre
devastante
şi pierd, nevinovat zic eu, zile, avere,
hulit de coarde ateice, împătimit
să n-am decât otrăvurile leandre
să beau... în timp ce lume se desfată de păcate împovărante...

... iar eu, reurc Golgota, în piscuri delirante!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăsătură de pensulă

Sortez speranţe în culori multicolore
Şi gând, cu pensulă, îl întind în guaşe,
Să astup din ţesături negre apanaşe
Ce tot îngrop în abisuri, ramplisând amfore.

Aştept un infinit să mă destup şampanii,
Să îmi sparg bule craniul de atinsele ajunsuri,
Să-mi explodeze viaţă în plin de mii răspunsuri,
Ce-am întrebat mereu, mărşăluind campanii.

Mă denumesc răbdare, ce-o depăşesc cutumă,
Că parc-am oprit timp, ce-l ştiu că nu opreşte
Causticul, ce raclă sapă pân-o sfârşeşte,
Când spaţiul e deja plin de statuete-n humă.

Semnez în colţul ramei parcurs indescifrabil
Ce spânzură de un cui, înfipt până la floare,
Fără să spargă zid... tabloul oarecare
Ce poartă o lume în el, unic, irepetabil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acvilă

Privesc din vârful crucii, din Bucegi,
Atâtea şerpuiri de paşi din cratere, alungite
Pe asfaltul cu omeniri rulând neostenite
În dute-vino... epuizant în logici să dezlegi.

E ca o nebunie, butoiul fără fund
Ce-l umpli, se goleşte, de ce s-ar aduna,
Că plinu-ar fi făcut din ce-a fost pus şi-ar sta
În loc... de vânzoleala adesea în muribund.

Nelămurit, m-arunc, în vidul ce se cască,
Doar suflet, mă ţinând ca un elastic sacru,
Ca să planez mistere pe rând, acru cu acru...
Din minţi obişnuite pe fund să se târască.

Eram, c-am şi uitat să mă dezvălui, vultur
Şi nu cunosc mai mult, decât ce-i semeţia,
Înaripări de azur, frizante în armonia
Ce numai cer o ştie... Că-n zbor, pământ îmi scutur...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Este doar "însă"
"sau" un X de "ori";
Ne lasă-ntrebători
şansa ascunsă!

E poate "ci",
cum poate "căci";
ce-adesea îl invoci,
la a nu ştii...

E şi un "dar" -nu din eroare,
eternul de cadou
ce muritor face erou-
Provoacă încântare!

E-o hărazire
"poate", de talent;
să ieşi din nulul impotent
spre nemurire...

Implacabil, "însă",
este-o negaţie;
Refuzul sau interpelaţie
cu explicaţie sau nepătrunsă.

E deci şi- "a fi";
răspuns şi întrebare
-celebră, dar şi pentru fiecare-
ce niciodată nu vom şti.

E-o demi-întrebare;
"dacă" iubeşti mult,
o viaţă, cu tumult...
"O fi oare"... o sanctificare?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut icoană

Ce zgomot surd îmi dă fiori
Şi-i repetat şi-i miez de noapte?...
Stau cu prieteni la o carte,
Cum stau în viaţă adeseori.

E un sinistru neînţeles
Ce bubuie în suflet, tâmple,
De mister ce-ar putea să-ntâmple
Pe-asfaltul morţii-n contrasens.

Am parcă o străfulgerare
De suflet ce-mi cedează straniu;
Aieve aud geamăt în craniu
Şi fug în buhăit ce doare...

Alerg, nu ştiu de ce am frică
D-un neştiut ce-l presimt rău...
Mă-ndrept ca sunet spre ecou;
Simt inima că-n hău îmi pică.

Impact după impact din nou
Văd roţi ce sfârtecă din trupuri
Cum solzi din aripi îşi pierd fluturi...
Mă metamorfozez erou...

... M-arunc printre maşini nebune
Ce aleargă, calcă şi zdrobesc
Două grămezi... şi izbutesc
Să văd în noapte două... urme.

Nici nu mai sunt forme umane,
Doar două umbre de movilă;
Întrezăresc cu greu copilă
Turtită-n sânge şi creioane...

... Are-un rucsac împăştiat
Cu coli, caiete de desen
Şi lângă trup de-om mutilat
Stă o icoană veche-n lemn...

... Şi plâng şi ţip şi vreau să mor;
Îs în prag să fiu zdrobit de faruri
Prin negura cu moartea-n daruri...
Mă doare capu-ngrozitor!

Mă uit pierdut în sine, în jur,
Urlu la nebunia fugii;
Nimeni n-ascultă ţipăt rugii...
Le caut suflete împrejur.

Aud sirene şi amorf plec,
Mă-ntorc în lumea celor vii;
Îmi văd ghiozdanul la copii...
Mă mor, în lacrimi mă înec.

PS.
Pierzare-n duet în timp real pe DN1,
Într-o noapte de groază din 2001.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

A trecut atâta vreme
C-am uitat să mai socot,
Am uitat a mă mai teme,
Şi din suflet să te scot.

În noapte vorbesc cu luna
Şi cu stelele vorbesc,
Aş vrea pentru totdeauna
Cu ele să mă sfătuiesc.

Cer păreri, ele-mi dau sfaturi,
Îmi arată calea bună,
Şi plec într-un zbor de fluturi
Departe de-a ta minciună.

Voi cunoaşte poate teama
Iubirii ce nu corespunde,
Şi poate îmi voi da seama
Că nu mă mai pot ascunde.

Ies în faţă, lupt cu viaţa
Vreau să las în urmă totul,
Să-mi recapăt iar speranţa,
Să-mi găsesc în viaţă rostul.

Zbor de fluturi mi-e iubirea
Şi ades o poartă vântul,
Face să îmi pierd gândirea,
Uneori chiar şi cuvântul.

poezie de Răzvan Isac (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feed back

Simt parcă în creier câte-o pocnitură
ca şi cum bulă de săpun se sparge
într-o linişte ce va-năuntru', ce mă fură
cum val ce se înţeapă în spartele catarge.

E-un fel de clipoceală de meninge,
parcă se dezlipind de atâta cenuşiu
plictisitor de prea mult, prea mult viu...
până la os, ce-l poate arde, încinge.

Aştept, de amestec parcă şi de teamă,
să-mi am un semn în palmă, în tâmple,
ceva fără control să se întâmple...
mă disec nervi, cu calmul de o lamă.

S-or fi lovind sertarele deschise,
uitate alandala, neglijent,
lovit, cum şi se întâmplă, inconştient
furat din ce-am trezorăriile promise...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de sacrificiu

Cunosc o fată, ce o ştii şi tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
şi alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
şi-o port în flori şi-o ţin pe braţe, praguri s-o trec, că-mi e şi după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o ştiu că numai ea mă poate creşte, cu tot ce-am, pe mine şi pe toţi ai mei,
curaţi în simţuri, falnic dedicaţi, toţi curajoşi să-i ţină flacară aprinsă, nişte Prometei,
şi-o oblojesc, că-mi este mamă şi visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi şi mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei şi n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Ţară!
Îţi jur în veci, podoaba mea... să-ţi port demn nume... să nu moară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opis

Am inventariat
tot ce-am în anturaj;
poate evit previzibil derapaj
de deşănţat.

Am inventariat
profundu-mi "EU";
de sunt o karma plus sau derbedeu
ratat.

Am inventariat
planeta, mai departe,
să văd cum este lumea viselor deşarte...
Sunt contrariat.

Am inventariat
dacă şi Universul e ca noi;
nu-i nicio şansă, nici de aş trăi cât doi,
sunt blestemat.

Am inventariat
tot ce predecesorii în zadar au încercat
să-mi lase experienţă... M-am înfricoşat;
sunt un infim din inventar, cu viitorul expirat...

... V-aţi inventariat?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbujorare

Salut, ce faci bujor de buze
Ce laşi plin de culori să curgă
Cum tiara de rubini Habsburgă
Pe fruntea ce-ai încântătoare!?

Alo, răspunde-mi la salut,
Să nu mă laşi privirea întinsă,
Cu inima de gheaţă ninsă
Visând la buze de sărut!

Bună, îţi strig timid, tăcut,
Aproape suflet să-mi pleznească
Că tot adun un început
Să-ţi mângâi şoapta îngerească!

Sărut, mă fac cum zi din Soare
S-ating tot ce ai labirinte,
Să-ţi fiu o floare la picioare
Mereu... până mi-oi pierde minte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-arunc în mare...

Ochii mei licăresc mai mult,
din nou viaţa grea eu o ascult,
nu mai vreau nici un gând,
că mă face ca totul să vând.

Să vând visele, speranţele,
să-mi vând şi frumuseţile,
s-ascult vrăjitoarele cu vrăjile
şi demonii cu dezmăţurile.

Din nou m-arunc în mare
şi văd stânca rece şi tare,
aş vrea din nou la înălţime,
dar nimeni nu mă ţine.

Acum totul din nou mă doare,
şi privesc stelele în zare,
iar acum năframa-mi cade
şi văd viaţa mea cum scade.

poezie de Eugenia Calancea (17 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridicat la cer

Sper să am sufletul atât de mare,
Ca atunci când trup nu voi mai fi
Să umplu ceru' între stele, galaxii...
Să le simt toate aproape, ca un soare.

Am cerul plin deja, că-l tot privesc
Şi-unit voi fi cu ai mei, ei buni la fel,
Ce plin fac de lumini, din ei, niţel,
Cât muză să îi am, să-i povestesc.

Până atunci mă umplu roci căzute,
Mesaje meteorice, de neclintit speranţe,
Să-mi ţină cald ce zile-am, de vacanţe,
Până mă întorc înspre treburi nevăzute.

V-aş lua de-acum de mână, căzători
Să fiţi, nu un timp, o singură minută...
Pe dragoste s-o faceţi o redută,
Să stăm pe boltă alături... veşnic lucitori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E... "nu-i"!

Cum oare-o fi senzaţia, o zi, de-a nu mai fi?
Căci şi nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc şi el; neant, cui te supui!

Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanţă,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanţă!
N-ar fi lipsa, în minus, aşa cum e, o esenţă
Şi şir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valenţă?!

Şi cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca şi astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...

Şi neantul dus, plecat, ce-l ţinem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Nefiinţa... cu eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politic eşafod

ţara răbufneşte se-ndreaptă spre haos
zei înnebuniţi se bat pentru putere
la sărăcia sumbră sunt malefic adaos
au lăsat în urmă lacrimi şi durere.

cad capetele sub un politic eşafod
bântuie prin guvern marea stupoare
în zbor de pasăre să mă innod
aş vrea, ca să zbor către soare.

zorii prosperităţii se nasc în occident
unde zeităţile sunt mult mai umane
aici la tot pasul un suflet ardent
e îngenunchiat cu ochii la icoane.

e o degringoladă fără precedent
în amintiri de vot mai tremură slogane.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!