Situaţia la zi

Cei dragi se-nmormântează
În saci de plastic, Doamne.
Se-apropie Crăciunul...
Noi plângem la icoane.
În lume-i pandemie
Ş sufletele plâng,
Vin morţii să se-nchine
Pe muntele Parâng.
Plâg brazii cu tămâie
Şi mir de ape curge
Din muntele durerii.
O lume-ntreagă plânge!
Se sfarmă libertate,
Credinţă şi familii.
Uită că-n astă lume
Noi suntem pelerinii.
Ne-mpresurăm cu ură...
Doamne, acest calvar
E scris cu suferinţă
Şi plâns în calendar.
Spitalele, deodată,
Sunt cimitire pline.
Ni se ucid părinţii,
Copiii... Ce ruşine!
La colţuri se vorbeşte
De-un virus ucigaş
Ce umblă astăzi liber
Prin orişice oraş.
E haos peste lume!
E genocid. Păcat!
La astă suferinţă
Tot oamenii ne-au dat...
Nu mai avem iubire!
S-a prăbuşit în noi...
Avem în schimb mari lipsuri,
Salarii mici, nevoi.
Nici urmă de cultură,
Învăţământ, lumină.
Şi pentru toate-acestea
Tot omul poartă vină.
Of, n-avem anotimpuri!
Suntem flămânzi şi goi.
Ne-am aruncat copiii
La lada cu gunoi.
Nu mai avem credinţă,
Prea mult am îndurat
Şi am trăit de-a pururi
Făraădelegi. Păcat!
În lanţurile morţii,
Tu, Doamne, fi cu noi!
Salvează-ne, Tu, Părinte!
Şi spală-ne cu ploi...
Ne pleacă- n ţări străine
Copiii. Şi trudesc
Îşi părăsesc pământul
Şi portul românesc.
Îşi părăsesc tradiţii
Şi pleacă-n depărtări,
Mai vin la câte-o nuntă
În ţară, uneori.
Ori la o-nmormântare.
Au viza de flotant
De când, plini de speranţă,
Din ţară au plecat.
Opinca şi cojocul
Au devenit istorii.
Alungă, Doamne Sfinte
Durerea, plânsul, norii!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câştige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuţele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă şi mamele pruncilor mici
Răman întristaţi doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătuşa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

Se roagă măicuţele la Dumnezeu
Şi Măicuţei Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici şi cei de departe

Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐şi ţină măicuţele pruncii de mână
Să‐şi câştige pâinea aici în ţara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor

O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Şi locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este şi‐i plângem mereu

O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la uşă atât ai bătut!
Eu n‐am ştiut Doamne ce mult mă iubeai
Şi doar o bineţe, atât aşteptai

Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută şi‐mi‐e tot mai greu
Nu ştie ce‐i cu mine, nici fratele meu

Unii au de toate şi‐s date de Tine
Ei cred că‐împaraţesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt

Iţi cer acum iertare, Doamne, ştii bine,
Pentru copii mei, părinţi, pentru lume
Să avem mulţumire şi‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor

O, roagă‐te Măicuţă, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credinţă
Să trăim în iubire, nu în suferinţă

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ţară

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Suntem o ţară plină de lipsuri şi nevoi,
Purtăm prea multă ură şi suntem dezbinaţi,
Am fost bătuţi de soartă, huliţi şi blestemaţi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
În tine, mamă ţară, se-azvârle cu noroi,
Ne-înstrăinăm de glie, pe mâna cui ne laşi?
Stăpâni în vatra sfântă ajungem chiriaşi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Ne sunt pribegi copiii, se duc în trist convoi
Spre alte lumi străine lăsându-ne-n izbelişti,
În sărăcie cruntă şi-n sumbrele privelişti.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Bat clopote prea multe în catedrale noi
Şi nu lăsa ca neamul s-ajungă la pieire,
În dangătul de clopot nu-i nicio mântuire.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângere de credinţă şi neam

Ceata diavolească iarăşi ne sugrumă,
Lacrima-i amară şi durerea doare,
Rana sufletească ne este cutumă,
Numai în credinţă găsim alinare.

Flutură-n destine, un prolog de rugi,
Zbor înspre lumină şi-nspre libertate...
Doamne,-n căutare de miresme dulci,
În tăceri de gheaţă, ne-ndreptăm spre moarte.

Ne plecăm genunchiul... Scârţâie de dor
Cumpăna fântânii... Doamne, ce durere!
Ne-au plecat copiii şi bătrânii mor,
De acum rămânem, biete cruci stinghere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieşiţi voi morţi, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Duşmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerşim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură şi noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Şi mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor şi ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Şi-ar da şi la moarte, din apa-n urcior,
Doar viaţă, la prunci, să promită.
Iar diavolul morţii, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Şi forfote ziua de moarte,
Că viaţa rămasă o strângem cu sârg
Şi-o ţinem şi-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Şi uşa speranţei e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viaţă, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanţuri s-au prins,
Biserici şi vieţi ruinate.
Şi totul în jur e haotic şi trist.
Se spală pe faţă cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Şi du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Şi fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă şi plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi ştim, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munţii cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte şi şoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i uşor
E viaţa continuă noapte.
Sunt veşti care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea şi pacea deodată.
Văd oameni bolnavi şi copiii plângând,
Şi viaţa e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârşit!
Îşi clatină pacea realul,
Şi parcă aud printre şoapte de ploi,
Că, ah, a murit şi groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, opreşte-ţi mânia!
Că plânge o lume, că plângem şi noi,
Că plânge tăcut România.
Şi-n negura nopţii, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda şi la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav să-l îngroape
Şi viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Şi moartea pândeşte rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Şi n-avem iubire şi pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Acum, pe patul de spital,
trăim chinul
şi-al nostru amar
şi te întreb,
Doamne, de ce ne-ai dat
atâta suferinţă de îndurat?
Cu ce-am greşit
în faţa Ta, de ni le dai,
pe rând, aşa?
Ia-ne Doamne
chinul şi durerea
că ne-au secătuit
puterea,
din bunătatea Ta divină
picură, Doamne,
un strop
şi să simţim că
suntem vii, chiar dacă
vieţile ne-au fost,
adeseori, pustii!
Doamne, te rugăm
milă să ai,
dă-ne speranţe
şi putere, să scăpăm
de-aceste rele,
ştim că am greşit
în faţa Ta,
uitat-am, de multe ori,
a ne ruga, dar
la pat de suferinţă,
smeriţi cerem iertare
şi-avem credinţă
că Tu vei asculta
şi ochii spre noi
îţi vei pleca, acum,
la cumpăna cea grea!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce schimbări!

Câte se-ntâmplă-n lumea asta, Doamne!
Priveşte şi întoarce în mormânt
Toţi morţii plânşi... copiii mor de foame...
Sunt criminali şi hoţi pe-acest pământ.

Priveşte Tu durerea! Hai şi schimbă
Măcar o clipă ordinea de zi...
Răufăcătorii liniştiţi se plimbă.
Pe noi nelinişti noi ne vor lovi.

De-s prunci ori sunt nepoţi, aceeaşi soartă...
Ne-aşteaptă suferinţa să urmăm
Calvarul lui Iisus. O lume dreaptă,
Să cerem prin iubire, învăţăm.

S-a instalat o altă lege, Doamne,
Suntem sub jugul diavolilor, da.
Suntem săraci în duh. Atâta foame,
În vremuri crude, ne va decima.

Ne va sorbi ocean de oseminte
În neguri de lumini fără de sens.
Ne vor muri aducerile-aminte,
Căci lumea noastră este în regres.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În străinătate

Dorurile mele-s multe!
N-are cine să le-asculte,
Că-s plecat demult, în depărtări.
Numai dorul mi-e aproape
Aici, în străinătate,
Chiar şi el se pierde printre zări.

Am plecat plin de nevoi,
Dar cu gândul tot la voi,
Să cutreier lumea-n lung şi lat.
Unde-am fost, am dat de chin,
De lacrimi şi de suspin,
Zile bune tot nu am aflat.

Tare m-aş-întoarce-acasă,
Dar n-avem pâine pe masă,
Şi mă doare de copiii mei!
Inima îmi este scrum,
Dar nu mă pornesc la drum,
Voi munci din greu doar pentru ei.

Cât mai pot, şi sunt fiinţă,
Nu îi las în suferinţă,
Că nici tatăl meu nu m-a lăsat.
Acum sunt prea mici, e greu,
Ştie numai Dumnezeu,
El secretul vieţii mi-a aflat.

Mă ajuta zi şi noapte,
Că-s străin şi sunt departe,
Doamne, pentru toate-ţi mulţumesc!
Ţine-mă tot în putere,
Nu doresc multă avere,
Doar copii, Doamne, să mi-i cresc!

Şi nici bani nu vreau prea mulţi,
Dar să nu umble desculţi,
Că nu pot să-i ştiu în suferinţă.
Nu vreau mult, nu sunt avar,
Vreau doar strictul necesar.
Mulţumesc că am a ta credinţă!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere în stele

Câtă durere este-n stele, Doamne?!
Oh, s-au topit şi curg prin ochii Tăi!
Iar Tu ne cerţi cu boală şi cu foame,
Cu moarte şi cu viruşii-călăi,
Fiindcă am fost copii rebeli şi răi
Şi nu ne-am plâns greşeala la icoane.

Ori poate ceri dreptatea pentru care
Cei asupriţi, în viaţă au luptat...
Acum îngenunchem şi-ţi dăm crezare
Şi Doamne, ştim că am făcut păcat.
Azi fiecare este vinovat
Şi lacrimile noastre sunt amare.

Să ne unim în luptă, toţi, ca unul!
Iubirea nu ne fie în zadar...
Ne iartă, Doamne! Plânge azi românul.
Ne iartă şi ne ai în paza Ta!
Plâng toţi cei dragi, pier unul câte unul...
Ne iartă Doamne! Nu te mânia!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, în tine ne-am pus speranţa

Doamne,
în tine ne-am pus speranţa,
de virus să ne aperi viaţa.
Grija noastră Tu o porţi.
Ajută-ne Doamne, că poţi!
Ajută-ne Doamne să trecem
mai uşor peste necaz!
Ajută-ne ca să ştergem
lacrimi, de pe-al nost' obraz.
Scapă-ne de grea urgie
ce s-s-întins pe tot pământul.
De groaznica pandemie
care ne-atinge de-a rândul.
Ajută-ne să revenim!
Viaţa să-şi urmeze cursul.
Din suflet îţi mulţumim
dacă vom primi răspunsul.
În genunchi, seară de seară,
te rugăm să ne salvezi.
Înlătură crunta boală,
viaţa noastră s-o-îmbunezi.
Plânge mama, plânge tata,
plânge casa, plânge vatra.
Plâng copiii, plâng părinţii.
Trimite îngerii, sfinţii
s-alunge a noastră durere,
s-aducă-n suflet mângâiere.
Arată-ne a Ta-îndurare!
Să fie viaţă pe pământ.
Să alungăm astă-încercare
ce ne trimite în mormânt.
Doamne, opreşte epidemia
care a cuprins pământul!
Arată că omenia
vine de la Tine, Sfântul.
Noi îţi facem legământ:
De Tine nu ne despărţim.
Tată milostiv şi sfânt,
învaţă-ne să ne ferim!
Doamne,
Tu ne eşti speranţa.
Nu ne lăsa să murim!
Apără-ne Doamne viaţa!
Cu plecăciune te slăvim.
Pentru cei de pe pământ
Tu eşti Tatăl Bun şi Sfânt.
Ajută-ne când te chemăm!
Noi cânt de slavă-ţi înălţăm.

poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dacă-mi eşti prieten...

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare.

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

rugăciune de Spiridon Popescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-ne, Doamne!

Dă-ne, Doamne, ploi, tornade,
Să plecăm cu toţi în moarte.
Lacrima fă-o pârâu
Şi-nveleşte-al vieţii brâu!
Dă-ne cântece de jale,
Fiindcă viaţa noastră doare...
Cianură dai în grai?
O fărâmă de mălai
Să dai Domne, la săraci!
Să-i încalţi şi să-i îmbraci!
Dă-le literă şi minte
Să meargă tot înainte...
Dă-le-un strop de-nţelepciune,
Să poată trăi în lume!
Dă-ne Doamne, iar, vâltori,
Dă apus în loc de zori,
Căci de-atâta suferinţă
Şi fărâma de credinţă
Am pierdut-o. Şi în rugi,
Doamne, numai tu ne plângi.
Dă păduri şi nu spitale,
Nu lăsa morţii de foame
Neîmpărtăşiţi. Rămâi
Să-i veghezi la căpătâi!
Peste munţii ce se-nalţă,
Lasă doamne iarăşi viaţă
Şi păduri, râuri de dor.
Iartă Doamne, iartă iarăşi,
Încercatul tău popor!
Spovedeşte-ţi credincioşii,
Paşii celui ce-au greşit,
Să-i întorci din întinare,
Căci poporul ţi-ai iubit.
Fă-ne cumpănă şi lege
Şi ne iartă de păcat.
Căci nu e fărădelege
Fără s-o fi încercat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Dumnezeu

Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai şi-amar de noi.

Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăţie în hambare.

Arde pământul sub noi.
Necazuri avem şuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.

Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îţi cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.

La Tine, Doamne, ne-nchinăm
Până din viaţă plecăm.
Pământul de-l răcoreşti,
Rugămintea ne-mplineşti.

Până-n pământ ne plecăm
Şi din suflet te rugăm:
Doamne, nu ne părăsi!
Până murim te vom sluji.

rugăciune de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă, Doamne, că blestem!

Pe voi ce ţineţi soarta-n mâini
Şi ne trataţi ca şi pe câini,
Azi, vă blestem, ca-n buzunare,
Să n-aveţi bani de-o lumânare.
Lui Dumnezeu trimit misivă,
Să n-aveţi bani pentru colivă,
Nici morţii să vi-i pomeniţi,
Săraci lipiţi, în veci să fiţi!
Cât de-mbuibaţi sunteţi acum,
Dea Domnul să cerşiţi în drum!
Un colţ de pâine din gunoi,
Să fie hrană pentru voi,
Ca să simţiţi şi voi osânda,
Cum simte ţara mea, flămânda.
Voi huzuriţi pe munţi de bani
Şi ne catalogaţi golani,
De îndrăznim să cerem pâine
Nu pentru azi, ci pentru mâine.
Azi, ni-e tărâţa-ndestulată
Vă dăm şi vouă, ca dovadă
Că din puţinul ce-l avem,
Ştim să-mpărţim, cât mai putem.
Dar, voi cu burţile pe-afară,
Sfidaţi, ciocoi, întreaga ţară.
Şi nu vă pasă de flămânzi
Şi de copiii muribunzi.
Şi nici de lacrima de sânge,
Ce-n fiecare zi ne frânge
Orice speranţă de mai bine.
Şi vă blestem, ca de ruşine,
Să-ngenuncheaţi umili ca noi
De-atâtea griji şi de nevoi...
Atâţia ani de libertate,
Purtăm aresturile-n spate.
Cum, să te mişti, când n-ai un ban?
Halal, aşa european!
Nu cer averi şi nici palate,
Ci doar să mă îndrept de spate,
Să pot, să-mi pomenesc părinţii,
Bărbatul şi pe toţi cuminţii,
Ce nu mai văd orgia lumii,
Nici cum se sinuicid păunii...
Săraca ţară, ce frumoasă!
Acum orfană şi de casă,
Orfană şi de neam şi fii-
Fă-ţi, Doamne, timp, ca să ne-nvii!
.................-..................................
Să nu fii supărat, bărbate,
Că n-am colivă şi bucate,
Să-ţi fac pomană cum se cade!
Doar lacrimi am în reci cascade...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul la români

Doamne, câtă fercire simt în suflet de Crăciun
Când, în jurul mesei mele, pe toţi cei dragi îi adun
Când, cu toţii împreună – copii, părinţi şi bunici,
Cu ai noştri dragi prieteni, cu vecini şi cu amici
Colindăm şi pân-la ceruri se-aude al nostru cânt
Şi parcă simt cum coboară Raiul pe acest pământ.

Bradul, cu a lui mireasmă, ne îmbată şi ne-ncântă.
Este seara de Ajun –seară magică si sfântă
Masa e îmbelşugată, sufletul ne e curat,
Parcă tot răul din lume, astăzi, l-am înlăturat.

Să uităm de supărări şi griji, să ne bucurăm
Şi pe cei în suferintă, cu drag, să îi ajutăm
Din puţinul ce-l avem şi lor să le dăruim
Şi, uniţi în fapte bune, acum, de Crăciun, să fim!

Magică e sărbătoarea sfântă a Crăciunului
Şi, Doamne, cum răscoleşte sufletul românului
Ne e dor de cei plecaţi peste mări şi peste ţări
Şi-am vrea să-i avem alături, acasă, de sărbători.
Ne e dor şi de cei dragi ce-au plecat din astă lume
Şi i-am vrea din nou aici şi glasul lor să răsune
Alături de glasul nostru, în seara Crăciunului
Când Domnul cel Sfânt coboară şi-n casa românului.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un război tacit

Casele ne-au devenit tronuri...
Tăceri de gheaţă se aud ca un clopot
Clocotind în sufletele de rug.
Vom rămâne nemuritori prin moarte,
Călătorind sub al stelelor jug.
Nu ne mai recunoaştem morţii.
Toţi sunt cenuşă...
Mânia şi teama, durerea şi plânsul,
Ne-au prins în cătuşe.
Plânsul din ochii lor, cel de dinainte de moarte, ne doare...
Blestemele celor ce ne-au greşit
Ne strâng şi ne dor.
Pe frontul crematoriului nu sunt cruci.
Străine, unde te duci?!
De ce te-nrolezi în armata străină
De Soare şi viaţă?! Dumnezeu te-a lăsat
Să-ţi trăieşti fericirea.
Cu Satan te-ai certat? Astăzi drumuri de sânge
Pe pământ clocotesc.
Oh, tu iartă-mă Doamne, dacă iar îţi greşesc!
Dar opreşte odată coasa morţii din lucru!
Şi aruncă în moarte inamicul lugubru.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auziţi? Ne plâng copiii...

Doamne, strigă omenirea, şi parcă te-ai supărat
Că ne-am înrăit de lacomi, răzvrătiţi ne-am depărtat
De cuvântu-ţi şi blândeţea, bunătatea ce ne-ai dat,
Ne-ai iertat, şi-am tot greşit... încă Doamne, ne-ai răbdat!

Cu odorul strâns de mine mă trudesc să îl feresc
De primejdii ucigaşe, i-alint chipul îngeresc,
Şi l-aş duce peste lume, într-un loc curat, steril,
Să-l botez în rugi pioase... sărmănelul meu copil...

Mă priveşte cu candoarea ce doar pruncii o mai au,
Cu doi ochi miraţi, albaştri, când măicuţe-ngenuncheau
Şi-şi plângeau copiii care au rămas printre străini,
Şi-i ascund că noi, adulţii, suntemi răi şi plini de vini...

Eu îl rog pe Dumnezeu să-i dea îngerii aproape,
Să-l vegheze zi şi noapte, eu să îl sărut pe pleoape,
Şi să-l liniştesc, să-l legăn pe frumosul meu odor,
Şi să-i spun că i-aş da cerul, pentru el pot să şi mor!

Auziţi? Ne plâng copiii sfâşiind inimi de mame,
Doamne, nu mai vreau s-asist la durere şi la drame...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Unora le dai cu caru,
Pe alţii îi baţi cu paru,
Doamne, nu ţi-e milă?
“Lupi muşcând” din bunul tării,
Din apus la malul mării,
Doamne, nu ţi-e silă?

Oropsiţi de-o grea povară,
Suntem lumii de ocară,
Doamne, nu ne crezi?
Nu e nimeni să ne vadă,
C-am ajuns lumii de pradă,
Doamne, nu ne vezi?

Mulţi bătrâni ce-s târâi paşii,
Sunt furaţi de toţi geambaşii,
Doamne, eşti părtaş?
Suntem slabi, cinstea ne doare,
Unii ne calcă-n piciare.
Doamne, de ce-i laşi?

Oare, cine să ne-asculte,
Sau păcatele-s prea multe,
Doamne, ne-ai uitat?
Dacă ne rugăm oleacă,
Poverile să ne treacă,
Doamne, ne-ai iertat?

Nu avem decăt credinţa,
Să învingen neputinţa,
Doamne, suntem buni?
Mai avem multe lichele,
Sper, să mai scăpăm de ele.
Doamne!!! Sunt nebuni???

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (3 iulie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm? Omul se naşte o singură dată, o ţară de mai multe ori. O ţară se naşte prin fiii săi. De nu vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos vom rămâne un popor nenăscut şi o ţară care se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un popor nenăscut şi o ţară nenăscută. De câte ori a murit această ţară în ultimele trei decenii? Doamne, ne-am rărit. Rogu-te, nu ne mai rări! Doamne, opreşte rărirea neamului nostru românesc! Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să naufragieze în istorie.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!