Suntem aroganți
Suntem răi și aroganți,
I-ncurcăm pe guvernanți,
Vrem mâncare și copii
Și ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!
Degeaba vă mirați mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.
Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogați
Și miliarde de săraci!?
Măcar pentru acești copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin școli cu preț redus.
Bătrânii noștri mor uitați,
Pe-același tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.
Și, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili și când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiți din Est,
Mai devenim o dată sclavi.
Și după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.
De libertate amăgiți,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru pașaport.
Iar, dacă nemții s-au unit,
Sfidându-și ultimul infarct,
De ce aceiași păpușari
Pe noi, românii, ne despart?
Deocamdată n-am aflat
Un singur șef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.
E totul numai interes
Și tot așa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan

Votează! | Copiază!
1 ankatm [din public] a spus pe 20 decembrie 2010: |
| O poezie superba! |