Mai cred...

Mă condamnaţi, dar încă, în iubire
Mai cred şi-acum că este Dumnezeu,
Când Cerul cu o rază-mi dă de ştire
Că toţi avem apus cum am şi eu.

Prin vers intrat în cercul nemuririi,
Îi sunt femeii rob şi sacerdot
Şi-n rugăciunea mare a iubirii
Cu ea mă-nalţ înlănţuiţi de tot.

E poate blasfemie căutarea
Sfinţeniei în amforele vii,
Dar n-am putut să nu le-ascult chemarea,
Cum nici pe-ale izvoarelor din vii.

Nu aruncaţi cu pietre voi, în mine,
Că n-am putut Poruncile să ţin,
Prieteni, fericirea-n lume vine
Din Cer, doar prin femeie şi prin vin!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Rătăcitor prin Cerul Tău, o, Tată,
Găsesc copacul ce mi-a fost odată
Blestem să pierd lumina vieţii mele
Când mi-ai tăiat şi zborul către stele!

Rătăcitor cu gândul printre îngeri,
M-ascund în asfinţituri pentru plângeri,
La fel de ruşinat de goliciune
Când la-ntrebarea-Ţi n-am putut a spune

De ce m-ascund de ochiul Tău ce vede,
Şi dincolo de-ascunsul din "a crede",
Când gol, nu doar cu trupul, ci cu gândul
Eu am ales, s-aştept la moarte rândul

Şi alungat, de Tine, pe pământul
Pe care n-o pot face-acum pe sfântul,
Mi-ai dat iubirea Ta-ntr-o epopee
S-o regăsesc în vers şi prin Femeie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eu prin lume

Pe când eu prin lume pribeag mă purtam,
pe când doar la dansa cu gândul eram,
Ea n-a mai putut să m-aştepte atât
şi-a pus cununia în cap cu-n urât.
Şi iată trăieşte iubita mea veche
cu-n prost ce nu-şi află pe lume pereche.

Curată mi-i mândra ca fulgul de nea,
de-a pururi o port eu în inima mea;
obraji ca bujorii şi ochi îngereşti,
şi noi am putut să trăim ca-n poveşti!
dar eu m-am căscat la noroc cum dispare,
nicicând n-am făcut o prostie mai mare.

poezie clasică de Heinrich Heine
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.

Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-şi modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.

Nu ştiu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Şi de pe care la-nviere sper,

E sigur însă că-ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţi farisei?

Câţi farisei aşteaptă-n drum,
Cu pietre să lovească-acum
În nopţile iubirii scrise
Cu ale Poeziei vise?

Câţi farisei mai vor să ştie,
Că au trecut prin Poezie,
Păcatele trăind în ei
Cu-acelaşi dor pentru femei?

Câţi farisei se tot crucesc,
În Templul Tatălui Ceresc,
Lumina dragostei să-nchidă
În închinarea lor perfidă?

Câţi farisei sunt printre noi,
De Poezie-atât de goi,
Care mai cred în nemurire
Fără Femeie şi iubire?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

RESPIR PRIN VERS

mi-alunecă creionul pe hârtie
ca florile de tei in poezie
e poleit tot ceru-n răsărit
cu raze aurii şi albe de argint

mi se opreşte pasul uneori
sub ploaia de lumină şi culori
la margine de sat în câmp deschis
in galbenul de grâu ce s-a aprins

mă dor şi ochii. inima mă doare
încerc în timp să caut alinare
şi să zâmbesc în ziua care vine
mi-e dor de noi şi mult prea dor de tine.

respir prin vers când cerul e senin
şi tot prin vers când noaptea cade lin
mi-e timpul martor, n-am uitat o clipă
nici florile de tei, nici lunca înverzită

din depărtare glasul tău mă cheamă
cu lacrima din ploi şi clopot de aramă
dar intre ieri şi azi un zid s-a ridicat
la margine de lume, la margine de sat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să le spui prea curioşilor tăi prieteni că, dacă o să mă însor vreodată, o voi face pentru că n-am putut avea altfel pe femeia pe care o doream. Şi până acum n-am dorit încă o femeie atât de mult ca să mă însor cu ea.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru

Invidioşi, aezii citesc pe-ascuns ce scriu
Şi şi-ar dori să-mi sune cuvântul în pustiu,
Dar nici nu ştiu confraţii c-acesta-i visul meu,
Să fiu botezătorul de verb prin Dumnezeu

Ce spune, ca Ioan, că-s doar trimis în lume
S-anunţ că nu sunt eu, ci este un alt nume
Poetu-n care însuşi chiar Domnul e-ntrupat
Şi care-n Poezie va fi crucificat,

Spre a-nvia apoi, a treia zi din moarte,
Ca geniu nemurit de lume într-o carte...
Deci, har nu am prieteni şi nici nu sunt ales
De Cer să fiu un geniu, sau spus de un eres,

Astfel încât din Cer nu vin ca geniu care
Vă poate eclipsa printr-o crucificare,
Doar voi veţi străluci pe-al Poeziei astru,
Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de iubire, ca de aer

Avem nevoie de iubire, ca se aer,
Căci n-am fost învăţaţi
Cum să iubim frumos,
Crescut-am ca florile între spini,
Printre suspine adânci
Si aplicaţi cu capetele in jos.

Avem nevoie de iubire ca de aer,
De îmbrăţişarea ei divină,
Eternă floare vie, fără de pereche,
Azi în cotidian aproape o străină, bezmetică după noi senzuri...
Mergând prin ploi confuze,
acide si fără de lumină.

Avem nevoie de iubire, ca de aer,
De toate esenţele ei înălţătoare,
Minuni cu vectori in valori măreţe;
Azi flămânzi după diverse, needucati cum suntem,
Orbecăim aiurea în marea-i căutare.

Avem nevoie de iubire, ca de aer,
Doar ea dă frumuseţe vieţii cu adevărat,
Să curgă din ochii lumii
Doar lacrimi de fericire,
Când ocolim marea sensurilor false,
Moartă mare, ce firea iubirii a denaturat.

Avem nevoie de iubire, ca se aer,
Iubind, spiritul iubirii îl vom înălţa,
Si Veşnicia fericirii va semna
În cer si pe pământ
Pacea în lume si armonia,
nemurirea.

poezie de Valeria Mahok (7 august 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale. L-am mâniat, desigur, pe Dumnezeu – dacă e – prin faptul că n-am ştiut să înţeleg semnul ce-mi făcea prin toate necazurile şi greutăţile ce întâmpinam. Acum ştiu şi simt că de tot ce ţi se-ntâmplă eşti responsabil şi regret din toată conştiinţa că am putut meschiniza prin furii banale, indignări forţate de formule cărturăreşti, prin dureri factice, fiindcă mi le inoculam cu gândul că aşa se cuvine să suferi când eşti înşelată, minţită, decepţionată etc.! Ce rău îmi pare că am trăit aşa cei mai buni ani ai vieţii mele, în care puteam fi numai lumină şi înţelegere îngăduitoare, în care trebuia să radiez în jurul meu viaţă autentică.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc

A fost un vis, ceva, odată,
Am fost un soare între pietre,
Ai spulberat iubirea toată,
Şi mai exişti doar pe perete.

O simt şi-acum, e amintirea,
Jucam un joc pierdut din start,
Cariera, prietenii, iubirea,
Cedeam că pot să mă împart...

Un copilaş şi o femeie,
Speram, dar uite n-am putut,
Şi am lăsat să se încheie
Tot, de cum a început.

Mă simt dator să îţi răspund,
E timpul să-ţi mărturisesc,
Nu are rost s-o mai ascund,
N-am inceput să te iubesc.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să visăm încă o dată

Hai să mergem împreună, undeva, foarte departe
Să ne pierdem pentru-o vreme în tăcerea unei şoapte
Să trăim un vis, ce poate, n-am avut, n-am îndrăznit
Tu să-mi fii veşnic iubire, eu doar să mă las iubit,

Am să-ţi curg, precum izvorul, vorbe dulci, lacrimi poeme,
Să îţi mângâie obrajii precum macii prin poiene
Şi ne-om aşeza în taină, lângă apa unui lac
Unde stele voi culege numai ca să-ţi fiu pe plac

Doar mă lasă, hai cu mine, timpul repede ne trece
Am să-l rog măcar o seară, să mai stea, să nu ne plece
Câteva secunde, numai, să ne lase liniştiţi
Să culegem fructul sacru, al iubirii, fericiţi

Aburi dulci ai dimineţii, să ne mângâie-n târziu,
Fii-mi tu răsărit de soare, lasă-mă apus să-ţi fiu,
Şi-n sărutul meu pe buze, doar iubire vei simţii,
Hai să mai visăm o dată, că îmi eşti şi că-ţi voi fi

poezie de Adi Conţu (28 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea dragostei

Apostolul al cărui nume-l port,
Mi-a fost, în deznădejde, un suport,
Că vorbele-i, din Cer aduse, sunt
Lumină a iubirii pe pământ.

Credinţa îmi e far spre Dumnezeu,
Dar tot ca Pavel, am gândit mereu,
Că mult mai tare-n lumea asta este
Doar dragostea din lumile celeste,

De unde îşi primeşte şi izvorul,
Aşa cum rânduit-a Creatorul,
Ce-a scris în Cer a lumii epopee,
Şi-n dragoste-a scăldat-o pe Femeie.

Mă iartă dar, Apostole, că-n minte
Am reţinut, din sfintele-ţi cuvinte,
Că-n dragostea Femeii pot şi eu
Să fiu, în viaţa asta, Dumezeu!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am multe bucurii

Zâmbeşte soarele în dimineţi la mine
Lumina lui pătrunde-n al meu gând
Făcându-mi zilele uşoare şi senine
Şi trecerea frumoasă pe acest pământ

Prin raza lui trimite stropi de fericire
Din-naltul cer albastru sclipitor
Făcându-mi viaţa plină de iubire
O viaţă ce-o trăiesc fără de nor

Şi viaţa-mi-e ca fulgul de uşoară
Nu am nimic astăzi de regretat
Şi orice zi o văd ca prima oară
Când soarele pe cer mi-a luminat

Când norii se adună peste viaţă
Nu mă pot plânge, sunt acelaşi eu
Căci ştiu că undeva în dimineaţă
O rază-mi va trimite Dumnezeu

Am raze-n gând în inimă pe faţă
Am multe bucurii ce-mi uşureză paşii
N-am bogăţii dar n-am trecut prin viaţă
Să-mi fac de râs la asfinţitul meu urmaşii

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

Cât dor poate să-ncapă-n mine
De uneori mă înfior
Şi mă întreb de n-am murit!
Sau poate că m-am rătăcit
Prin labirinturi de iubire
Şi nu mi-a dat nimeni de ştire
Că pot să mor de-atâta dor!
Căci m-am născut din dor de mamă,
Că am trait cu dorul tău
Şi voi muri, cum moare-oricine
De dor pentru pământul său.
Voi învia de dor de voi,
Iubind şi-n lumea de apoi.

poezie de Angelina Nădejde (21 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, n-am cerut nimic

Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.

Când m-aşez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.

Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.

Niciodată n-am să-ţi cer,
Nici nu mă opreşti să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.

Mihail Coandă

cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înăbuşind dureri

Eu nu mai pot pluti cu aripa rănită,
Şi îmi consum tacit poate un ultim zbor,
Înăbuşind dureri căci nu vreau să cobor,
Da mă atârnă grav, rănită şi slăbită...

Îmi stăpânesc regretul că n-am putut mai mult,
Că n-am împrumutat o aripă de cuc,
S-o cos cu fir tăios, pitită într-un nuc,
Şi pierd văzduhul, neantul, într-un destin incult.

S-a răscolit şi vântul râzând zeflemitor,
Când semeni trădători mi-au înnoptat lumini,
În zborul schilodit m-au încărcat cu vini,
Şi tare-mi este teamă că e un ultim zbor.

Zvâcnesc, mă zbat şi strig pe-un vers de scriitor,
Şi o răsfir, o mângâi şi o încurajez,
Da am căzut sleită, uscată ca un vrej,
Pe-un braţ de frunze moarte, da nu cer ajutor...

N-am mai putut pluti cu aripa rănită,
O alta n-o mai am, prin zbor a fost zdrobită...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!