Iată în ce fel se produce refularea sub influenţa angoasei: eul observă că satisfacerea unei noi cerinţe instinctuale evocă una dintre situaţiile periculoase a cărei amintire a păstrat-o. Îi este deci necesar să reprime, să înăbuşe, să anihileze această investire impulsională. Eul reuşeşte acest lucru foarte bine când este puternic. Dar în caz de refulare, această impulsiune aparţine încă sinelui, iar eul, conştient de propria sa slăbiciune, foloseşte atunci o tehnică identică în fond celei utilizate de gândirea normală. Gândirea este o metodă de încercare practică, cu ajutorul unor mici cantităţi de energie; ea aminteşte de procedeul unui general care, înainte de a da trupelor sale comanda "înainte", mută pe hartă mici figurine. Eul devansează deci satisfacţia acordată impulsiunii instinctuale neliniştitoare şi permite sentimentelor de neplăcere să reapară de la începutul situaţiei periculoase temute. Astfel se declanşează automatismul principiului plăcere-neplăcere, care realizează apoi refularea impulsului instinctual periculos.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură cele mai frecvente, cei doi factori care au un rol important în actele ratate nu îndeplinesc decât un rol cu totul secundar; ne referim la conflictul celor două tendinţe şi la refularea uneia dintre ele, refulare care se manifestă tocmai prin efectul actului ratat. Nu este vorba de faptul că erorile de lectură ar prezenta caractere aflate în dezacord cu aceşti factori, dar conflictul conţinutului de idei, care duce la eroarea de lectură, este mult mai puternic decât refularea pe care acest conţinut de idei a suferit-o anterior. Aceşti doi factori se reliefează foarte net în diversele modalităţi ale actului ratat provocat de amnezie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când psihanalistul tratează un nevropat, interesul său nu se îndreaptă în primul rând spre caracterul acestuia. Mai curând el doreşte să afle care este semnificaţia simptomelor pacientului, ce tendinţe instinctuale se ascund în spatele lor şi se satisfac prin ele şi care este calea misterioasă ce duce de la aceste dorinţe instinctuale la simptome.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din comportamentul eului care se serveşte de o investire de încercare şi pune în funcţiune, prin semnalul de angoasă, automatismul plăcere-neplăcere, se pot produce diferite reacţii, uneori mai mult sau mai puţin încâlcite: sau accesul de angoasă ajunge la deplina sa înflorire şi eul renunţă atunci să mai joace vreun rol în emoţie, sau eul instituie în locul investirii experimentale o contra-investire; acest ultim caz se asociază cu energia emoţiei refulate şi poate, fie să formeze simptomul, fie, odată captată de către eu, să se instaleze definitiv, în calitate de formaţie reacţională, unele dispoziţii fiind întărite.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a reuşit să ajungă la conştiinţă, sub formă de gând obsesiv foarte puternic, trebuie să fie asigurat contra eforturilor gândirii conştiente care tinde să-l dizolve. Această apărare se realizează prin deformarea pe care o suferă gândul obsesiv înainte de a deveni conştient.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, nu refularea este aceea care provoacă angoasa, ci însăşi angoasa, care apare prima, este cea care provoacă refularea.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasa crează refularea, iar situaţia temută instinctual este provocată, în ultimă instanţă, de o situaţie exterioară periculoasă.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul plăcerii şi instinctul de conservare sunt departe de a-şi veni unul altuia în ajutor de la început. Dar există ceea ce poate da, probabil, soluţia căutată. Este vorba de mărimi relative; mărimea sumei emoţiilor care au o influenţă asupra factorului traumatic care paralizează acţiunea principiului plăcerii este aceea care conferă gravitate situaţiei periculoase. În acest caz, angoasa nu ar mai fi un simplu semnal, ci ar acţiona ca o creaţie nouă şi pentru motive noi.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva are intenţia să refuleze o anumită tendinţă în loc s-o lase să se exprime, ar trebui să ne găsim în prezenţa unuia din următoarele două cazuri: ori refularea este obţinută şi atunci nimic nu trebuie să apară din tendinţa perturbatoare; ori refularea nu este obţinută şi atunci tendinţa cu pricina trebuie să se exprime franc şi complet.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nevroza obsesională, sursele infantile ale nevrozei pot fi uitate, frecvent incomplet, dimpotrivă prilejurile recente ale nevrozei fiind conservate în memorie. Refularea se serveşte, în acest caz, de un mecanism diferit faţă de cel utilizat în isterie, foarte simplu în fond: în locul uitării evenimentului are loc o retragere a investirii lui afective (Affektbesetzung), astfel încât în conştiinţă nu rămâne decât amintirea unui conţinut reprezentativ indiferent şi aparent fără importanţă. Diferenţa între aceste forme de refulare rezidă în procesele psihice ascunse în spatele fenomenelor pe care le putem reconstitui.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analizând angoasa reală, am redus-o la acea stare de atenţie senzorială şi de tensiune motrice pe care o numim dispoziţie către angoasă, din care decurge reacţia de angoasă. Această reacţie poate avea două consecinţe alternative: sau formarea angoasei, când repetarea vechiului act traumatic este doar un semnal şi în acest caz, restul reacţiei serveşte la preîntâmpinarea unei noi situaţii periculoase, fie prin fugă, fie prin apărare; sau, vechiul act traumatic îşi păstrează întreaga putere, reacţia fiind atunci în totalitate de angoasă şi ca urmare, starea afectivă paralizantă se dovedeşte inoportună în condiţiile actuale.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În domeniul dezvoltării caracterului trebuie să întâlnim aceleaşi forţe instinctuale a căror joc se întâlneşte în nevroze. Există însă un fapt care este suficient pentru a stabili o netă distincţie teoretică; ceea ce este propriu nevrozei, insuccesul refulării şi întoarcerea refulatului, nu este specific şi caracterului. În formarea acestuia, refularea nu intră în acţiune sau îşi atinge fără piedici scopul de a substitui refulatului formaţiuni reacţionale sau sublimări. Acesta este motivul pentru care procesele de formare ale caracterului sunt mai puţin transparente şi mai puţin accesibile analizei ca cele ale nevrozei.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Categoric este dificil de dat o definiţie a ceea ce, convenţional, este numit "caracter"; totuşi poate fi remarcat faptul că acesta din urmă poate fi atribuit eului în mod univoc şi am putut cunoaşte câţiva dintre factorii care îl determină: în primul rând transformarea vechii instanţe părinteşti în supra-eu, fapt care este de departe cel mai important şi cel mai decisiv dintre toate, mai târziu identificarea cu părinţii sau cu alte persoane influente, apoi încă alte identificări care sunt reziduurile relaţiilor obiectuale abandonate. La toate acestea se adaugă formaţiile reacţionale care îşi joacă întotdeauna rolul în formarea caracterului şi pe care eul le acumulează prin mijloace mai normale, mai întâi în refulările sale şi mai apoi când el respinge impulsiunile instinctuale indezirabile.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin raporturile sale cu conştiinţa şi cu activitatea voluntară, această funcţie, de refulare, este investită cu o putere considerabilă asupra întregii vieţi psihice a adultului. Or, ea condamnă, ca improprii şi superflue, multe din tendinţele infantile, punând astfel în stare de refulare toate modurile de a gândi şi a simţi care derivă din aceste tendinţe.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subzistă un acord intim, à propos de impulsul refulat, între procesele vechi dintre eu şi din sine, acord care ar trebui să fie cunoscut. Într-adevăr, după ce am pus în evidenţă rolul pe care îl joacă în refulare principiul de plăcere-neplăcere trezit de semnalul de angoasă, ne putem schimba concepţiile. Acest principiu guvernează suveran procesele din sine şi provoacă profunde modificări în impulsiunea instinctuală. Nu este de mirare că efectele produse de refulare sunt foarte diferite şi au o repercusiune mai mare sau mai mică.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare parte a descoperirilor despre acţiunea de condensare în vis se poate rezuma astfel: materialul latent al visului este cel care determină conţinutul manifest în cele mai mici detalii. Niciunul dintre aceste detalii nu deriva dintr-o idee izolată, ci din mai multe idei împrumutate dintre acestea şi care nu sunt în mod necesar în relaţii reciproce. Ele pot aparţine domeniilor cele mai diferite ale ideilor latente. Fiecare detaliu al visului este propriu-zis reprezentarea în conţinutul visului a unui astfel de grup de idei disparate.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Influenţa stărilor fiziologice, rezultând din indispoziţii, tulburări circulatorii, stări de epuizare, asupra producerii lapsusurilor trebuie recunoscută fără rezervă. Experienţa dumneavoastră personală şi cotidiană ajunge ca să vă facă evidentă această influenţă. Dar această explicaţie lămureşte prea puţin! Şi înainte de toate, stările pe care le-am enumerat nu sunt condiţii necesare ale actului ratat. Lapsusul se poate produce tot atât de bine în deplină stare de sănătate, în stare perfect normală. Aceşti factori somatici nu au valoare decât în măsura în care facilitează şi favorizează mecanismul psihic particular al lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adultul, în ceea ce-l priveşte, a dobândit facultatea de a face această distincţie. El a înţeles că este inutil să-şi formuleze dorinţe şi ştie din experienţă că este mai bine să-şi înăbuşe dorinţele până în momentul în care, pe căi ocolite şi graţie împrejurărilor mai favorabile, acestora li se va permite satisfacţia. Rezultă că în somnul adultului realizarea directă a dorinţelor apare rareori, poate chiar niciodată, şi că visul adultului, care ni se pare de tip infantil, se relevă la examinare ca o problemă infinit mai complicată.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt gen de raporturi între cele două intenţii interferente pare bizar. Dacă nu există nici o legătură între conţinuturile lor, de unde provine intenţia perturbartoare şi cum se face că ea îşi manifestă acţiunea sa tulburătoare în cutare punct precis? Observaţia, singura în stare să ne ofere un răspuns la această întrebare, ne permite să constatăm că tulburarea provine dintr-o suită de gânduri care preocupase persoana respectivă cu puţin timp înainte şi care se manifesta în acest mod, indiferent dacă îşi găseşte expresia sau nu în discurs. Este un veritabil ecou, care însă nu este întotdeauna şi în mod necesar produs de cuvintele pronunţate. Există o legătură asociativă între elementul tulburat şi elementul perturbator, dar această legătură, în loc să rezide în conţinut, este pur artificială şi formarea sa este rezultatul unor asociaţii forţate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!