Civilizaţia e ca aerul sau apa. Unde i se deschide o trecere – fie şi o fisură – pătrunde şi schimbă felul de trai. Însă nici o fisură nu se produsese în această porţiune meridională a Carpaţilor. De vreme ce Elisee Reclus a putut spune despre Vulcan că "e ultimul post al civilizaţiei în valea Jiului valah", nu se va mai mira nimeni că Vereştii erau unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Clujului. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri, unde fiecare se naşte, creşte şi moare, fără să le fi părăsit vreodată!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Vereşti, ca şi în toată această parte a Transilvaniei, nu se vorbeşte nici germana, nici maghiara, ci româna – până şi printre cele câteva sălaşe de ţigani, stabili mai degrabă decât nomazi, prin feluritele sate ale comitatului. Aceşti străini adoptă limba ţinutului, aşa cum îi împrumută şi religia. Cu colibele lor, barăci cu acoperiş ţuguiat, cu legiunile lor de copii, cei din Vereşti alcătuiesc – sub autoritatea unui bulibaşă – un fel de mic clan, deosebit prin obiceiuri şi traiul regulat de cele ale neamurilor rătăcind de-a lungul Europei. Au adoptat până şi ritul ortodox, supunându-se religiei creştinilor în mijlocul cărora s-au oploşit. Într-adevăr, Vereştii au drept căpetenie religioasă un popă stabilit la Vulcan şi care deserveşte cele două sate, despărţite doar printr-o jumătate de milă.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ora actuală exploatarea bazinului minier a dat un avânt considerabil afacerilor în târguşoarele Petroşani, Livezeni şi altele, depărtate cu câteva mile. Nici Vulcanul, nici Vereştii, nu s-au ales cu cel mai mic câştig de pe urma vecinătăţii cu un mare centru industrial; sunt şi azi aşa cum au fost acum cincizeci de ani, aşa cum fără îndoială vor mai fi şi peste o jumătate de veac; şi după Elisee Reclus, o bună jumătate din populaţia Vulcanului e alcătuită doar "din slujbaşi însărcinaţi cu paza frontierei, vameşi, jandarmi, agenţi ai fiscului şi infirmieri ai postului de carantină". Înlăturaţi jandarmii şi agenţii fiscului, adăugaţi o proporţie ceva mai însemnată de plugari şi veţi avea populaţia Vereştilor, adică vreo patru-cinci sute de locuitori.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunsesem în sfârşit la marginea pădurii, care era, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase colţuri ale nemărginitului domeniu al căpitanului Nemo. El o socotea proprietatea sa, luându-şi asupra ei aceleaşi drepturi pe care le aveau primii oameni în cele dintâi zile ale lumii. De altfel, cine s-ar fi putut gândi să-şi însuşească aceste domenii din fundul mărilor? Ce alt pionier mai îndrăzneţ ar fi venit, cu toporul în mână, să taie drum prin tufişurile întunecate de acolo?

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi clară şi fără amintiri

Peisaj fără soldaţi,
Fără gândurile oamenilor morţi,
Aşa cum erau ei acum cincizeci de ani,
Tineri – respirând în aerul plin de viaţă,
Tineri – păşind prin ziua însorită,
Aplecându-se,-n uniformele lor bleu, să atingă ceva,
Astăzi mintea nu mai este parte a vremii.

Astăzi aerul este limpezit de orice.
Are cunoştinţe doar despre nimic
Şi curge peste noi fără niciun rost,
Ca şi cum nimeni dintre noi n-a fost vreodată pe aici
Şi nu se află nici acum: în acest spectacol superficial,
În această invizibilă activitate, în această logică.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picnic

erau zile când pleca
pe drumuri nevăzute
el şi o umbrelă neagră
care îl ferea de gândurile altora
ar fi putut să scrie
despre toate călătoriile acelea
despre gânduri străine insistente
ca o ploaie nepoftită
sau despre un loc unde se oprea câteodată
doar pentru a medita netulburat
la picnicul fraţilor strugaţki
da
picnicul acela
de la marginea unui drum stelar
unde fiecare pas putea fi şi ultimul
iar viaţa nu însemna decât nişte litere
şi atât

poezie de Cristian Lisandru din volumul de versuri Fulguiri (11 ianuarie 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

În privinţa numelui tău,
sunt destui care pot depune mărturie
că îl cunosc, ba chiar că l-au folosit adeseori,
însă nici unul n-a îndrăznit să îl transforme vreodată
într-un sunet al dragostei.

În privinţa ochilor tăi,
sunt destui capabili să depună mărturie
că au fost văzuţi de ei, că ei i-au admirat,
însă nici unul nu poate afirma că
a putut rămâne întipărit ca o fotografie
în adâncimea lor neagră.

În privinţa trupului tău,
mulţi, desigur, pot să-i ateste prin mărturie
frumuseţea lui exterioară, însă nimeni,
nimeni nu-l va fi putut simţi evoluând
superb în adâncul lui misterios.

Despre iluzia fiinţei tale
nu se mai poate spune acum nimic,
şi, în această privinţă, sunt singurul care
poate depune cea mai autentică mărturie,
eu, cel pentru care tu nu ai fost, dintotdeauna,
decât o amintire.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că dragostea şi barajele sunt totuna: dacă laşi o fisură pe unde să se poată strecura un firicel de apă, în scurt timp acesta va face să se prăbuşească întreaga construcţie - şi vine o clipă când nimeni nu va mai putea stăpâni forţa viiturii.

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de mada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub acopeişul ce se înălţa ţuguiat ca al unui conac, se afla o cameră, luminată de o fereastră cu cercevelele din lemn de brad, lucrate cu mult gust. De acolo privirea, după ce cuprindea zarea unde se profila un grandios lanţ de munţi, putea să coboare până jos, în valea îngustă, unde vuia Maan-ul, jumătate torent, jumătate râu.

Jules Verne în Un bilet de loterie
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce s-ar mira că un personaj aşa de enigmatic ca Phileas Fogg figurează printre frecventatorii onorabilei societăţi Reform-Club, li se va răspunde că el a fost admis în urma recomandaţiei domnilor Baring, fraţi, la care avea credit totdeauna deschis. Phileas Fogg era oare bogat? Nici nu încape vorbă. Dar nimeni nu putea şti cum şi-a făcut averea. În orice caz, el nu era risipitor câtuşi de puţin, dar nici avar. Pretutindeni unde era nevoie de un ajutor pentru ceva nobil, util sau generos, îşi dădea obolul în tăcere sau în anonimat.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phileas Fogg era unul dintre oamenii aceia matematici, exacţi, care, niciodată grăbiţi, dar totdeauna gata, îşi economisesc paşii şi mişcările. Nu umbla niciodată mult, pentru că alegea drumul cel mai scurt. Nu-şi îngăduia nici un gest de prisos. Nu fusese văzut mişcat sau tulburat. Era omul cel mai puţin grăbit, dar sosea totdeauna la timp unde avea nevoie. Trăia singur şi pentru a spune astfel, în afară de orice legături sociale. Ştia că în viaţă trebuie să te ciocneşti cu lumea şi cum relaţiile acestea întârzie, nu se ciocnea cu nimeni.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fireşte, confortul lăsa de dorit în acest gurbi. Dar el nu era decât un sălaş provizoriu. De altfel, nici căpitanul Servadac nici însoţitorul său nu erau pretenţioşi în ce priveşte hrana şi locuinţa.

Jules Verne în Hector Servadac
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realităţi, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, aşa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuşi să fie în afara celui în care este), aşa cum o anumită cunoaştere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect şi sunt în subiect, aşa cum ştiinţa este în subiectul suflet, dar se şi spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect şi nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceştia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale şi una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaştere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.

Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumeririle unui eretic (II)

Priveşte cerul
stă scris caligrafiat şcolăreşte pe un zid
aşa că-mi ridic ochii de la tencuiala scorojită
şi privesc
vântul rostogoleşte norii ca pe ciulini
în spoiala albastră nici o fisură
nici o fereastră uitată deschisă prin care să poţi arunca o privire
locul pare pustiu
părăsit
dar dacă într-adevăr au locuit îngeri în el
cum se face că nu a fost măcar unul mai rebel printre ei
unul cu spirit de poet
care să-l vandalizeze.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisură în timp

împărţeam vremurile noastre
ultima clipă cântărea tone de durere
furasem fiecare startul
ofeream buchetul meu de timp
oprindu-mi virgula secundelor
foc bengal repetitiv
prim-solist pe scena vieţii

doar prima secvenţă
plonjase rebelă
suicidal
în inimi virgine
tristă entitate cu dublă cetăţenie
rătăcită în no man's landul
liniei maginot

i-am trimis fulgerul albastru
eliberând-o în noi
fisură în timp

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sterpul Podiş Orgal nu se afla nici un mănunchi de copaci. Doar ici colo nişte tufe lipite de pământ, care nu ofereau pic de adăpost împotriva frigului nocturn. Stânci câte pofteai, unele pe jumătate îngropate, altele abia în echilibru şi cărora un brânci le-ar fi ajuns pentru a se rostogoli până în brădet. De fapt, singura plantă care creştea din belşug pe solul pietros era un scaiete gros, numit "spin rusesc", ale cărui seminţe, zise Elisee Reclus, au fost aduse în coame de caii moscoviţi "drept darul pe care ruşii l-au făcut transilvănenilor în cinstea unei vesele cucerii."

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat la ţară cu bunică-mea, apoi la altă moşie, cu tatăl meu şi mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de privelişti şi peisagii, care se numesc Sălăveştri, Berbenceni, sate în judeţul Bacău unde tatăl meu ţinea moşii în arendă cu rudele lui noi.

În această vreme moşul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai avea, bunica mea era tristă de moartea mamei mele -- eu mă simţeam str[...]n lumea cea nouă a tatălui meu. Mamei mele a doua -- o fiinţă bună, supusă, roabă -- nu i-am putut spune "mamă" şi din greutatea mea de a deveni familiar şi a da numiri "artificiale" şi oficiale, şi din cauza amintirii adevăratei mele mame, pentru care începeam să am un cult şi o tandreţe alcătuită din tot felul de amintiri, căci deja aveam amintiri şi, cum se vede, amintiri scumpe şi duioase.
În aceşti ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, aşa cum îl am şi acum. Cu altă copilărie, cu altă viaţă, fără aceste lucruri neobişnuite şi triste, aş fi fost poate altfel.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre pace aripa

nopţii se-ntinde luna-i un pumnal
în geam pătrunde unde zâmbetul
se crapă prin munca lui o aşteptare
de-a lungul străzii a izbucnit lumina
pătrunde vidul inimii încet şi şoptit
iubirea deschide mugurii ca o revărsare
până la sacrificiu creşte iarba
înaltă seara cu greieri care topesc
aerul mişcător în balade se coace

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Winter 2

aici sunt maşini uitate pe câmp care au îngheţat.
peste ele încet se aşterne toată zăpada
ca o emisie puternică de particule albe
din corpul meu radioactiv.

altfel aş putea spune că seara este frumoasă,

de o frumuseţe atât de stranie
încât vezi mamă, sentimentul creşte şi se desfaşoară
până la marginile oraşului unde tu mă aştepţi de o
bună bucată de vreme.

***

altfel aş putea spune am atât de multă încredere
că mă vei aduna de pe toate străzile lăturalnice
pe care umblu.

în timp tu taci,
tata îşi fumează ţigările la nesfârşit.
bunicii dorm.
copilul creşte.

iar dinăuntru suflările noastre calde
desenează pe geamuri
flori de gheaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisură

Fii atent cum bate soare:
Peste case,
Peste oase.
Îşi ia toamna la plimbare
Şi se-ntinde
Şi se-aprinde
Printre frunze,
Nepătrunse -
În visare.

Fii atent cum suflă vânt:
Peste dom,
Peste om.
Se ascute din pământ
Şi se plimbă
Şi se schimbă
Printre buze
Mai obtuze -
‘n legământ.

Fii atent cum strânge nori:
Peste câini,
Peste mâini.
Îşi vând ploile din zori
Şi se-ajută
Şi se mută
Printre ochi
De deochi -
Amatori.

Fii atent cum cântă gură:
Peste limb,
Peste timp
Se alintă şi se jură,
Şi se-ascultă,
În acută,
Printre tremur
Şi cutremur -
În fisură.

poezie de Gabriela Chişcari (7 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!