Am stat la ţară cu bunică-mea, apoi la altă moşie, cu tatăl meu şi mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de privelişti şi peisagii, care se numesc Sălăveştri, Berbenceni, sate în judeţul Bacău unde tatăl meu ţinea moşii în arendă cu rudele lui noi.

În această vreme moşul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai avea, bunica mea era tristă de moartea mamei mele -- eu mă simţeam str[...]n lumea cea nouă a tatălui meu. Mamei mele a doua -- o fiinţă bună, supusă, roabă -- nu i-am putut spune "mamă" şi din greutatea mea de a deveni familiar şi a da numiri "artificiale" şi oficiale, şi din cauza amintirii adevăratei mele mame, pentru care începeam să am un cult şi o tandreţe alcătuită din tot felul de amintiri, căci deja aveam amintiri şi, cum se vede, amintiri scumpe şi duioase.
În aceşti ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, aşa cum îl am şi acum. Cu altă copilărie, cu altă viaţă, fără aceste lucruri neobişnuite şi triste, aş fi fost poate altfel.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi fost un copil fricos, ori dacă nu m-ar fi lăsat să umblu singur, n-aş fi avut toate aceste senzaţii. Nu-mi pot explica cum mă lăsa mama mea să umblu singur, ea care mă păzea iarna să nu stau aproape de geam. Probabil că ea nu ştia pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini şi pe faţă, căci mă jucasem în colb cu băieţii de ţărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moşie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieţi de ţărani, tatăl meu m-a bătut -- singura dată când am fost bătut.)

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care-şi cinsteşte tatăl îşi ispăşeşte păcatul, iar cel care-şi cinsteşte mama este asemenea celui ce-şi agoniseşte comoară; cel care-şi cinsteşte tatăl se va veseli în propriii săi fii şi-n ziua rugăciunii sale va fi auzit; cel care-şi slăveşte tatăl va avea viaţă lungă, iar cel ce ascultă de Domnul îşi va alina mama. Cel ce se teme de Domnul îşi cinsteşte tatăl şi le va sluji părinţilor ca unor stăpâni. În faptă şi-n cuvânt cinsteşte-l pe tatăl tău, astfel ca binecuvântarea lui să vină peste tine; căci binecuvântarea tatălui întăreşte casele copiilor, dar blestemul mamei dezrădăcinează temeliile.

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 3:3-9, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Oricum... Băieţii mă tot tachinau, cum că tatăl lui Nathan e şi tatăl meu. Aşa că am întrebat-o pe mama, care mi-a spus că nu e adevărat. Dar apoi mă-ntorceam acasă şi o auzeam pe mama, plângând în camera ei. Ştiam că e adevărat, că Nathan era tatăl meu. Aşa că nu m-am mai întors niciodată. I-am spus mamei că era din cauză că nu mai vroiam să fiu nevoit să-i văd faţa. Dar de fapt nu mai vroiam ca ea să fie obligată să facă asta.
Peyton: Şi ce-mi spui mie? Nici măcar nu ne cunoaştem.
Lucas: Poate ăsta-i motivul.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte mame nu vin şi mă roagă cu lacrimi: "Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu!". Ce agonie au, sărmanele! Însă puţini taţi îmi spun: "Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greşit! ". Chiar şi astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, îşi împingea copiii - opt avea - şi îi punea în şir, ca să ia toţi binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut uşor lucrul acesta. Şi Rusia tot prin mame a fost salvată. Îmbrăţişarea tatălui este seacă atunci când nu are harul lui Dumnezeu. În timp ce sânul mamei, chiar şi atunci când nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său.

Paisie Aghioritul în Viaţa de familie
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt băiatul mamei mele. Este foarte limpede. Mama mea a fost catolică, Tempinski, un nume polonez. Din familia lor mulţi s-au tras în vale către noi, au intrat în România şi şi-au făcut un rost, o viaţă. Şi aşa... Nu ştiu cum e corect: mama mea l-a cunoscut pe tata sau tatăl meu a cunoscut-o pe mama. Aş vrea să lămuresc această poveste. A fost o femeie superbă.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei mele

mamei mele, cu dragoste

Când eram copil, îmi doream ceva:
Atunci când voi fi mare să fiu ca mama mea.
Apoi, am crescut, mamă-am devenit
Şi mă-ntreb adesea dac-am reuşit
Să fiu eu, ca mamă, pentru-ai mei copii
Cum e mama mea. Asta mi-aş dori!
Anii au trecut şi încă îmi doresc
Să fiu ca tine, mamă, când îmbătrânesc.
Tu eşti, dragă mamă, omul minunat
Ce ştie să zâmbească şi de-i supărat.
Eşti minunea mea, modelul meu în viaţă.
Zi de zi găsesc la tine o povaţă
Şi o vorbă bună, o încurajare,
Mereu ştii, mămico, de ceva mă doare.
Azi, de ziua noastră, sţii ce imi doresc?
Să fii sănătoasă, mami! Te iubesc!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul mamei

"O mamă bună preţuieşte cât o sută de profesori."
Herbart

Când eram copil la tata
Aşa mic şi mai gingaş
Tânăr când eram la mama
Aşa ca un copilaş

Ea mă învăţa ce este bine,
deseori sfaturi îmi da:
"Păstrează-mi învăţătura
Nicidecum n-o lepăda.

Păzeşte a mele spuse
Pentru fericit a fi
În inimă să-ţi rămână
Ele viaţa-ţi vor lungi.

Dobândeşte înţelepciune,
Priceperea este-n ea
Nu uita cuvântul care
Îl va spune gura mea.

Nu te-abate-n altă parte
Ce-ţi spune mama să şti
Iubeşte înţelepciunea
Fiule, te-o ocroti".

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gabito nu va păstra amintiri precise nici despre mamă, nici despre tatăl sau, dar aceste vizite trebuie să fi fost extrem de tulburătoare pentru un copil care încerca să înţeleagă lumea şi locul care i se cuvenea în ea.

Gerald Martin în Gabriel Garcia Marquez. O viaţă (2009)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea era o femeie foate simplă, însă a contat enorm că m-a dus să văd spectacole încă din copilărie. După moartea mamei mele, bunica a fost aceea care m-a vegheat şi mi-a cultivat deschiderea către artă.

Mikhail Baryshnikov în ziarul Adevărul, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Îmbrăţişez acum, în amurg,
Clipele ce-n grabă au trecut,
Ce au lăsat în urma lor, o viaţă,
Doar o viaţă a unui simplu om
Şi –o tolbă plină cu poveşti,
Poveşti ce fac deliciul zilelor,
Într-un prezent năucitor.

Le răsfoiesc filă cu filă
Şi descopăr că-n interiorul meu
Plin de lumină şi mister
Găsesc răspunsuri la întrebări
Şi jocul faptelor de altă dată,
O altă valoare –n ele poartă
Şi sensul vieţii îl recompun.

Copilărie, primăvara dulcei tinereţi,
Uvertura adevăratei vieţi,
Tărâmul zânelor, Ilenelor Cosânzene
Lui Prâslea şi al Feţilor frumoşi
Bună dimineaţa, şi îţi spun,
Eşti roua care plânge-n grădina mea,
Zâmbetul colorat şi perlat al florilor,
Care îmi amintesc tot mereu că
Tu eşti cea care m-ai făcut să zbor
Peste dealuri, plaiuri, ca un planor,
Şi-n anii mei în pribegie
Să visez neîntrerupt şi să mă-nalţ
Până la cer, gazda –n noapte a stelelor.

Copilărie, bună seara eu îţi spun,
Când cruda ta magie peste timp,
S-a mai pierdut pe drumul vieţii,
Dar ancorată eu am rămas
În basmul tău de-odinioară
"Tinereţe fără bătrâneţe
Şi viaţă fără moarte"
Voi reuşi eu oare să –nteleg vreodată,
Al lui mesaj profund ce-l poartă?

Copilărie dragă, nu-ţi spun şi rămas bun,
Cu mine te tot port în suflet şi nu oricum
Cu amintiri şi multe doruri care,
Se reaprind ca focul din scântei,
Ca lumina soarelui la răsărit
Şi a lunii ce-n noapte-i ţine loc
Când el deja a asfinţit.

poezie de Georgeta Ganea (24 iulie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yoda: De ce vrei sa devii Jedi?
Luke Skywalker: În mare parte din cauza tatălui meu, presupun.
Yoda: Ah, tatăl tău. Puternic Jedi a fost, puternic Jedi...
Luke Skywalker: Cum ai fi putut să-l cunoşti pe tatăl meu? Nici măcar nu ştii cine sunt eu. Nici nu ştiu ce caut aici. Ne pierdem timpul.
Yoda: Nu-l pot învăţa. Băiatul nu are răbdare.
Obi-Wan: Va învăţa să fie răbdător.
Yoda: Multă mânie în el, ca tatăl său.
Obi-Wan: Eu eram altfel când m-ai învăţat?

replici din filmul artistic Războiul stelelor - Episodul V: Imperiul contraatacă
Adăugat de Oana Cusai MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţa de la Roman, mi-aduc aminte puţine lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, ştiam unele lucruri greu de înţeles şi pentru o vârstă mai înaintată. Ştiam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost şi amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era şi un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar ştiu că mă înroşeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam şi Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu ştiam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu crezi în Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ţi fie scumpe credinţele şi ritualele care au consolat pe tatăl tău şi pe mama ta şi le-au uşurat ceasul greu al morţii?

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sancţiunea care-l atingea pe pacientul meu, prin faptul că ceva i se întâmpla tatălui său în lumea de dincolo nu poate fi înţeleasă decât ca o elipsă. Sensul este: "Dacă tatăl meu ar fi încă în viaţă şi ar afla, el m-ar pedepsi din nou şi iarşi aş fi furios contra lui, ceea ce i-ar provoca moartea, pentru că afectele mele sunt atot-puternice." Această elipsă face parte din categoria "Dacă Krauss citeşte asta, va fi pălmuit".

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei, de 8 Martie

Mamei, de 8 Martie

Pe pat de gânduri îmi aştern dorinţă,
Ce nu-mi mai poate fi îndeplinită.
Să-mi sărut măicuţa, nu-i cu putinţă,
Că de moartea vicleană e răpită.

În braţe de dor, din amintiri o strâng
La pieptul cald, cum o făceam odată.
De dor mă doare sufletul şi o plâng
La crucea de mormânt, îngenuncheată!

De Ziua Mamei sărut icoana sa,
Cu flori din grădină o împodobesc
Şi cu dragoste o voi îmbrăţişa,
Când fruntea ce-o săruta de ea-mi lipesc.

La capăt de mormânt aprind făclie
Mamei mele de pe Calea Lactee,
În visul meu spre a vedea să vină,
Când arde gândul pe-a slovei scânteie.

Opt Martie era o zi frumoasă
Şi mare sărbătoare-n sufletul meu,
Chiar pe vreme ceţoasă ori ploioasă,
Că măicuţa mă iubea ca Dumnezeu.

Azi de iubirea mamei sunt flămândă
Şi însetată de chipul iubitor.
La opt Martie, privirea-mi inundă
Izvorul de dor, ca ploaia norilor.

Dorul de mamă stârneşte furtună
În inima de tristeţi inundată,
Că nici vremea însorită nu-i bună,
De când n-o mai văd pe mama la poartă.

Autor Maria Filipoiu
7.03.2016

poezie de Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Dacă a doua oară am ajuns fără să vreau la el, prima oară a fost cu un scop anume. Ştii despre ce am discutat cu el?
Maria: N-aş avea de unde.
Nick: Ba da, ai avea, dacă te-ai gândi puţin. Pentru că i-am vorbit despre ceea ce m-ai rugat tu mai devreme, în legătură cu secretul nostru.
Maria: Ah, ştiu... Şi ce-ai rezolvat? A fost de acord să dezlege misterul?
Nick: Nu tocmai. Dimpotrivă! M-a rugat insistent să păstrăm în continuare secretul şi i-am promis că-i vom respecta dorinţa.
Maria: Dar, Nick, n-ai rezolvat nimic astfel.
Nick: Înţelege-mă, te rog! Nu l-am putut refuza. E totuşi, tatăl meu.
Maria: De fapt, nu este el.
Nick: Ştiu, dar asta nu schimbă cu nimic situaţia. Îmi este ca un tată, doar m-a crescut cu drag. Oricum, e singurul tată pe care mi-l amintesc şi pe care-l cunosc. Celălalt...
Maria: Celălalt e un om minunat.
Nick: Sunt sigur că aşa e, dar şi el e la fel de minunat.
Maria: Ştiu.
Nick: Tocmai de aceea nu pot să-l dezamăgesc.
Maria: Te înţeleg. Deci, în final, n-ai rezolvat nimic discutând cu tatăl tău.
Nick: Ba da, bineînţeles. Mi-a promis că va încerca să găsească o altă soluţie. Zicea că va discuta serios cu Luci, cât de curând, dar nu ştiu ce anume are de gând să-i spună.
Maria: Aşa, deci?! E bine şi doar atât. Deşi ar fi fost mult mai bine dacă ar fi decis să nu ascundă nimic, să vorbească, să dezvăluie întregul adevăr, în faţa tuturor; nu cine ştie ce, să-l convingă pe Luci....
Nick: Ştiu, dar nu l-am putut convinge. De asta venisem la voi în navă; bănuiam că te voi găsi acolo. Voiam să-ţi spun că am stat deja de vorbă cu tatăl meu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!