Balada lui Viorel

Motto:
Transilvanie, eşti mare,
Mândră, strălucind în soare
Nici Oltenia nu se lasă,
Este harnică, voioasă
Cine vine şi munceşte
Glia n-o mai părăseşte!

Noi, mereu ne amintim
De Drobeta-Severin,
Unde, la Dunăre în vale
Au venit oştile romane
Cu împăratul Traian
Să lupte cu Decebal.
Legiuni, cohorte multe,
Care de luptă, catapulte,
Pedestrime şi călare
Din împărăţia mare.
În grabă au construit podul
Ca să treacă tot norodul,
Înaintând pe întinsa vale
A fost o mare confruntare
Au luptat eroic Dacii,
Dar au fost învinşi, săracii!

*

Sus, în deal la Bistriţa
S-au luptat cu suliţa,
Arcuri, coase şi topoare,
Romanii pe cai călare
Cu centuriile toate
Răspândite pe ale coaste
Măcelul a fost cumplit
Multă oaste a murit
Dacii învinşi şi urgisiţi
S-au retras cu toţii în munţi.
Dar şi acolo la cetate
Cetele au fost decimate
Venind şi capitularea,
Plânsetele şi cu jalea.
După crunta încleştare
Dintre marile popoare
S-a născut o naţiune
Statornică şi de sine,
Cu o istorie zbuciumată
Ştiută de lumea toată.
Prin acte de vitejie
Ce ne stau drept mărturie.

*

Astăzi, dealul este un plai,
Mândru colţişor de rai,
O casă mare, multă vie,
Linişte şi armonie.
În bătaia vântului
Şi cântecul cucului,
Al ciocârliei voiajoare,
Care se înalţă spre soare
Cu fermecătorul tril
De şi oamenii suspin
Acolo e un fermier
Iscusit, mână de fier,
Unii spun c-ar fi oltean,
Da de unde? E ardelean
De la Alba, satul Limba,
Nu umblă omul cu strâmba,
Nici politică nu face
N-o doreşte şi nu-i place,
E pornit pe meserie
Ca doctorul în chirurgie.
Are o tehnică avansată
De ştiinţă recomandată.
Cu ingineria aleasă
A avut o mare şansă
Şi nu a fost o întâmplare
Când Fortuna i-a ieşit în cale
Că, într-o noapte în al său vis
Deceneu cică i-a zis:
Să planteze pomi şi vie
Aducându-i bucurie.
Altădată, aici au fost vii
Dar, au rămas costele pustii
Pline de mărăcinişuri
Pentru iepuri ascunzişuri.
Deoarece Burebista rege
Ar fi promulgat o lege
Să fie scoase viile,
Curmând cu orgiile
În care zilnic mai tot anul
Să bea cu oala sau paharul
Curgea vinul în ulcioare
Precum apa din izvoare.
Supuşii nu-l mai ascultau
Şi de muncă toţi uitau.
Luându-se acea măsură
A fost nemaipomenit de bună,
Naţiunea a prosperat,
Formând marele regat.

*

Fermierul meditând
Multe zile, nopţi la rând
La cele spuse de prelat
A şi trecut la plantat
Sfătuit şi de soţie
S-a văzut omul cu vie
Cu soiuri de viţă aleasă
Afuz-Ali, Tămâioasă
Şi altele foarte bune
Lăudate în astă lume,
Ca-n zile de sărbătoare
Să se ureze şi cu pahare
Pline de Sovinion demidulce
Cu Merlot care te duce.

*

Mulţumit şi fericit
Având visul împlinit
A început să spună-n lume
Fapte, snoave şi anume:
- Munca îmi place, mă obligă
Să lucrez mult, dar se şi câştigă
Hoţilor le-am dat gură
Şi de atunci nu mă mai fură.
Îmi vând strugurii şi vin
La Craiova-n Severin
Banii câştigaţi sunt ai viei
Ai bunăstării şi avuţiei,
Să nu vă fie cu mirare
Pun şi struguri la păstrare
Pe care-i vând de sărbători
În pieţe, la trecători.
Am în cramă vin, rachie,
Pentru orice sindrofie
Să nu vorbesc cu păcat
Tot mereu sunt ajutat
De soaţă şi de băiat
Student bun, disciplinat,
Care stă numai în vie
Cu oamenii la datorie,
Îmi doresc producţii mari
Să-mi aducă în casă bani
Tot aşa, încetul cu încetul
Echilibrez şi bugetul
Ce vedeţi, e un început
Mai sunt multe de făcut
Să irig via cu picătura
Să nu intre uscătura,
Vreau şi o copertină protectoare
Contra grindinii nimicitoare
Care cade câteodată
De-mi strică recolta toată
Lucrările cer mulţi bani,
Muncă asiduuă şi ani.
Rezolvabile sunt toate
Să ai bani şi când se poate
Omul are acel destin
Cu drum drept şi cât mai lin.

*

Iar cele relatate
Toate sunt adevărate
Fermierul are omenie
Şi sfidează a lăcomie,
Zgârcenia şi avariţia
Care îşi fac apariţia
Şi rod, sărmana inima
Ca pe strugure molima.

*

Pentru faptele lui bune
Se cuvine a i se spune:
- Viorele! Ţine aminte
Întotdeauna să fii cuminte
Când vei ajunge bătrân
Şi muncind mereu din plin
Să le povesteşti la toţi,
Copiilor şi la nepoţi
Că..., munca, cinstea, hărnicia,
Ele ţi-au fost bogăţia.
În rest totul este trecător
Precum vântul cu al său nor
Şi nimic nu iei cu tine
Decât numai ce-ai făcut bine!

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Petrişor

Motto:

Petrică şi Petrişor
Toată lumea are un dor
Numai tu ai mai multe
Ştiute sau tăinuite.
Care pleacă şi vin
Din Craiova sau Negomir.

Plecând, din Craiova în sus
Pe al Jiului curs
Înspre nord şi la apus,
După un timp ai ajuns
În comuna Negomir
Cu oameni harnici şi buni.
Este satul lui Petrişor
Care este fermier
Iubeşte agricultura
Florile şi pomicultura.
Multă vreme a fost plecat
Din îndepărtatul sat
A uitat copilăria
Şi a îndrăgit milităria,
Încontinuu a lucrat
Până s-a pensionat
Şi ca să nu stea degeaba
A început omul treaba.
Sădind un pom, câte o floare
Până a ajuns grădina mare,
Are şi un solar cu legume,
Lăudat de multă lume.
Flori frumoase şi căpşuni,
Soiuri de trandafiri buni.
Când trece omul pe drum
Se îmbată de parfum.
Creşte în ogradă şi curcani,
Frumoşi, graşi şi dolofani,
Spre uimirea tuturor
Vrea să crească în viitor
O sută de dendoni*1 şi mai bine
Să-i vândă în piaţă şi la lume,
Tot aşa vrea alt solar
Cu căldură şi cu geam,
Să producă trufandale
Iarna, când e gerul tot mai tare.
Vrea şi struguri de masă,
Afuz-Ali, Cardinal şi Tămâioasă.
În vale, un eleşteu pentru sat
Cu crap, plătică, fitofag.
Şi pescarii pe al lui mal,
Alţii cu peşte pe grătar,
Când este vreo sărbătoare,
Să ne ureze şi cu pahare
Pline cu palincă şi cu vin,
Care se găsesc din plin.
În glasul cucului din culme
Şi al păsărilor din pădure,
Cintezele şi privighetoarea,
Înveselind toată valea.

Pedro, mereu îşi aduce aminte
De ce a fost mai înainte,
Plânge pe frate şi părinţi,
Pe vecie dispăruţi,
Se întâlneşte cu fraţii din sat
Pe care niciodată nu i-a uitat.
Merge pe câmp, culege flori,
Pe coastele pline cu pomi
La oameni pe a lor moşie,
Ce muncesc cu bărbăţie,
Este harnic şi priceput
Dar, are multe de făcut
Şi nu-şi iese din cuvânt
Spunând, că traiul e pe pământ,
Muncind cu cinste şi vrednicie,
Ele aduc bogăţie.

Să ai suflet de fecioară,
Să iubeşti ce te înconjoară,
Unii, poate că te înjură
Tu să nu le porţi de ură,
Cine-i harnic şi munceşte
Natura îl răsplăteşte.
Cu bunăstare şi sănătate
În casă având de toate.
Omul poartă al său destin,
Trăindu-şi viaţa din plin.
În rest totul este trecător,
Ca şi pasărea din zbor,
Că..., nimic nu iei cu tine
Decât un nume şi ce a fost bine.

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La odihnă

În Olăneşti la odihnă
Plouă mai în fiece zi
Iau umbrela cu mine
Şi mă plimb pe unde o fi.

Excursiile sunt scurte
Râmnic, Cozia, Ocnele-Mari,
Aş vrea să urc şi pe munte,
Fiind greu pentru veterani.

Salina este mare,
Cu biserica în mijloc,
Zidită numai din sare,
Neavând piatră deloc.

Inhalăm ionii de sare
Cei astmatici şi suferinzi,
Vizităm tunelul mare,
Fără stâlpi sau ceva grinzi.

Şi ne mirăm cu toţii
De acest munte de sare
Unde veneau strămoşii noştri
Cu căruţe sau călare.

Scoteau grunjii şi plecau
Spre colibele îndepărtate,
Cu toţii se bucurau
Când puneau sarea-n bucate.

Unii mergeau la izvoare,
Cu apele lor minerale
Umpleau troacele, ulcioare
Şi plecau voioşi la vale.

Acum, ele îs ferecate
Şi apa se bea cu plată.
De unde atâtea păcate,
Uitând ce-a fost odată.

Pentru o gură de apă
Lăsată de Dumnezeu
Omul să nu o soarbă,
Neavând bani tot mereu.

Au pus CIF-uri la intrare
Păzite cu străşnicie.
Întrebându-ne oare!
De ce atâta făţărnicie?

Cu gândurile răvăşite
Fac apel la demnitari
Să ia aminte şi să nu uite,
Să fie mai umanitari.

Să ia pravilele străbune
Care au fost altădată
Ele pe atunci au fost bune,
Dar, au fost odată!

Cu cele cugetate,
Trecând timpul şi anii,
Poate voi, nepoţi, nepoate
Stârpiţi răul şi avarii.

Vino, dreptate, odată
Şi te împarte egal la toţi,
Să nu mai fie vreodată
Neam din neam de Fanarioţi.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăplugă

Sunt stăpân pe a mea viaţă
Numai eu ştiu s-o conduc,
Tot eu mă distrug pe mine
Şi spre pierzare mă duc.

În luptă cel mai viteaz sunt,
Nimenea nu m-a străpuns,
Cel mai laş din a mea oaste,
Cel din urmă am ajuns.

Nimenea ca mine-n lume
De înalt nu a mai fost
Şi-aşa mic sunt între turme
Că n-am pe lume vreun rost.

Am făcut lucruri măreţe
De care mereu sunt mândru
Dar toate dintre acestea
M-au golit pe dinăuntru.

Cel mai mare între oaspeţi,
Capul mesei îl ocup
Apoi la spălat de vase
Capu-n muncă mi-l astup.

N-a fost în lume vreunul
Mai cunoscut decât eu,
De-mi strig numele pe stradă,
Numai eu mi-l ştiu pe-al meu.

Câţi au fost în lume-odată
M-au cunoscut de bogat
Şi-s sărac lipit pământu',
Nici umbră n-am câştigat.

Am fost crescut de o lupoaică,
Ca Romulus şi Remus,
Dar alungat şi stingherit
Am fost mereu de Zeus.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua Schimbării la Faţă

Doamne!...
Lasă-mă să stau de vorbă cu Tine,
Nu fi Tată vitreg cu copilul Tău,
Care n-a făcut în viaţă decât bine
Şi n-a fost plătit în schimb decât cu rău...

Lasă-mă să-Ţi spun că nu se poate
Să rămâi mereu aşa cum eşti,
Când puterea Ta se-ntinde peste toate
Şi când toate sunt aşa precum voieşti...

Lasă-mă să-Ţi spun c-alcătuirea
Celor ce le crezi fără prihană
A-nceput să răzvrătească omenirea,
Dornică de-o viaţă mai umană...

Fă să fie-aşa precum se spune
C-ai fi vrut să fii cu lumea toată -
Rău cu cele rele,
Bun cu cele bune -
Fii măcar acum ce n-ai fost niciodată...

Fă să fie bine pentru bine
Şi, la fel, frumos pentru frumos
Şi să fim şi noi la fel cu Tine -
Cel de Sus la fel cu cei de jos.

rugăciune de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 9 (septembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas la vatră

- Vetă? Ascultă-mă şi să spui
Ce ştii despre Alecsandri,
A murit ori o mai trăi?
Spune-mi, fată, tot ce ştii!
El este de prin Moldova
Roman, cumva din Tutova
Cât era coasta de mare
O urca toată călare
Frâul c-o mână îl ţinea,
Iar cu cealaltă scria.
Când termina cu moşia
Era gata şi poezia.
A scris versuri bune,
Cetite de multă lume.
- De ce, Ioane, păcătuieşti,
Eu, bărbate, îs din Bulzeşti.
Cine o fi şi o mai trăi?
Nu ştiu, Ioane, ce să spui
Eu la şicoală l-am avut
Pe Gheoghe al lui Coşbuc
Cu iarna lui numai frig
Şi noi în bănci tremurând.
- Dar pe Peneş Curcanul
Care s-a luptat cu otomanul,
Colo, la Dunăre mai jos,
Şi săracul nu s-a mai întors.
- De unde, Ioane, le ştii,
Că te ţii numa de beţii,
Cu banii care i-ai dat
Făcea Veta un palat.
Acum stăm în bojdeucă
Şi e gata să se ducă!
Ce ne facem, Ion al meu,
Bătuţi de Dumnezeu.
Că de când mă ştiu, săraca,
Tot cu sapa şi cu vaca.
Cine să-mi spună mie
Că Ion bea numai rachie!
- Vetă, văz eu că glumeşti
Spune ceva de Buzeşti,
Care a băgat spaima-n turci
În Sinan-Paşa şi mameluci
La Neajlov, apă mare,
De la Bucureşti la vale,
La Călugăreni pe pod
A murit mult norod.
A luptat Mihai cel Viteaz
Care noaptea era treaz.
A făcut sărmanul Unirea,
Dar ungurii i-au scris pieirea.
- Aşa, Ioane, îi cunosc bine,
Cum te cunosc şi pe tine.
S-au luptat cu otomanii,
Cu austriecii şi maghiarii.
Stând la un pahar de vorbă
L-au neglijat pe Vodă.
Basta, ăla încăpăţânat,
Capul i l-a retezat.
Căpitanii, dacă au văzut
Că Vodă al lor a dispărut
Au dus capul viteazului
La Mânăstirea Dealului
Cu supunere şi cinstire
Pentru a noastră Unire.
- Bravo, deşteaptă mai eşti,
Îi ştii bine pe Buzeşti.
Da, pe Sorescu îl cunoşti,
Fiind cu tine din Bulzeşti
A scris teancuri de poezii,
Şi multe piese hazlii.
A ajuns poet mare
În ţară şi peste hotare.
De ajungi pe la Craiova
Numai despre el e vorba.
- Ce spui, Păcală al deştept,
Îmi e rudă şi-l jelesc.
Lasă drojdia aia tare
Şi-i aprinde o lumânare.
- Aşa, Veta mea cuminte,
Toată viaţa te ţin minte.
Săracul, de ar mai trăi
Amândoi ne-am beţivi.
Să-mi spună de Lilieci,
De Dobretul şi dovleci,
Că prea le ştia pe toate
Şi le spunea în dreptate,
Iar de acum înainte
Mă fac băiat cuminte.
- Ioane, tu mă păcăleşti
Şi cârciuma n-o ocoleşti!
Lasă-te, bărbate de ea,
Să trăieşti cu Veta ta!
- Bravo, Vetă, eşti cuminte,
Mereu am să te ţin minte.
Culegem duda şi prune,
Facem ţuica şi spunem glume.
Cârciuma o las la cine o vrea,
Eu nu mai calc prin ea.
Bem şi mâncăm la vatră,
Aşa cum a fost odată,
Să se mire întreg satul
Că una-i Veta cu bărbatul!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam

Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Şi privesc printr-o ferestră.

Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvăşite;
Gândesc ce o să mai fie
Şi tristeţea mă cuprinde.

Pe măsuţa prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd şi lada îmbătrânită
Aşezată în colţ cu'n rost.

Unde eşti tu tată acuma
Să te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
Să mă mângăi, să-mi spui multe.

Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet şi geme.

E micuţul greieraş
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaş
Rămas singurel pe lume.

Că stăpâni-s duşi departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
Să se întoarcă-n casă aici.

Şi... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei şi ce sunt eu.
Ei ţărână...
Şi un nume care-i al meu.

Supărat în miez de noapte
Şi cu somnul dispărut
Aud gâzele în şoapte
Şi tot cuget la trecut.

Unde eşti tată acuma?
Să-ţi sapi pomii din grădină,
Unde eşti tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.

Voi m-aţi trimis departe
Lăsând plugul şi plăvanii
M-aţi trimis să-nvăţ carte
Să-mi făuresc destinul, anii.

Dacă am fost un copil rău
Să mă ierţi o tată al meu
Şi tu scumpă mamă a mea
C-aşa-i viaţa şi lumea.

Unul naşte, altul moare
Într-un colţ din univers
Şi atunci când el dispare
N-are cale de întors.

Cugetând târziu în noapte
La ce a fost şi ce mai este
Resemnat le accept pe toate
Că ce a fost, nu-i doar poveste!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă...

După ce mult s-au sfătuit,
Jivinele au chibzuit
Ca să pună în lucrare,
Peste râu, un pod nou, mare.
S-au dus care mai de care,
La minister pentru-ajutoare.
Jupânul urs, mare meşter,
A fost trimis la minister,
Luă, după trei zile de chin,
Un camion cu lucruri, plin.
Plecând, vulpea cea şireată
Se dovedi mai inspirată:
Două camioane pline
Pentru podul nou, vezi bine!
A fost trimis şi măgarul,
La minister, cu samarul.
A-ncărcat samarul bine,
Zece camioane pline!
Şi încăpător, samarul,
A adus tot necesarul!
Văzând, toţi miraţi întreabă:
- Ai reuşit tu, o gloabă!?
- La guvern, când am intrat,
De... rudele mele am dat!

fabulă de Stelian Negomireanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei! dar multe se petrec în lume, şi dintre multe, multe bune şi rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat să aibă şi o mamă vitregă, iară asta, o fată mare în păr, pe care a fost adus-o cu sine, având-o de la cel dintâi bărbat. Şi apoi, vai şi amar de acela ce cade în asemenea cuscrii! După gândul vitregei era să fie ca fiica sa s-ajungă soţie de împărat şi stăpână peste împărăţie, iară nu Lăptiţa, fata cea de păcurar. Şi acuma sărmana Lăptiţa avea să sufere pentru că n-a fost pe gândul vitrigei, ci după voinţa lui Dumnezeu. Vezi! aşa e lumea: chiar şi acolo e rea unde o poartă gândul cel bun. Era acuma în gândul vitrigei ca întâmplându-se după cum a fost zis Lăptiţa, să facă pe lume să creadă şi să creadă feciorul de împărat că nu e precum este şi precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi şi noapte, lângă soţia lui. Îşi puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe şi iscusinţe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptiţa în grija ei, a ei să fie grija. Ştia că nu-i va fi greu să afle cale şi chip.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la acest loc şi satul se vede mai bine. Grădinile sunt însă prea îndesate cu pomi; numai printre crengi ori peste pomi vedem pe ici, pe colea, câte o bucată din pereţii şi acoperişurile caselor. Casa popii este tocmai lângă biserică. În faţă cu biserica e şcoala. Iară zidirea cea mare, care se vede mai la vale, este primăria. Dacă satul nu ar fi atât de îndesat, ar trebui să ni se înfăţişeze foarte frumos. Toate s-au schimbat; numai părintele Trandafir a rămas precum a fost: verde, vesel şi harnic. Dacă părul cărunt şi barba căruntă nu ar vesti vremea lui, am crede că copilaşii cu care se joacă înspre seară la laiţa cea de dinaintea casei sunt copilaşii lui. Unul dintre copilaşi, pe care l-a ridicat ca să-l sărute, îi fură pălăria din cap şi fuge cu ea năstraşnic. Măriuca deschide fereastra şi strigă: "Trandafirică al mamei, nu lăsa pe moş-tătuca cu capul gol". Moş-tătuca râde din toată inima; îi place gluma.... Un om din sat trece, le pofteşte "bună odihnă!" şi-şi zice: "Ţine-l, Doamne, la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu!"

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Şi în viaţa mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.

Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă

Am fost ploaie, curcubeu,
Renaşteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.

Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbuşit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.

Am iubit şi-am fost iubită,
Am visat şi-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.

Şi sfârşit şi început,
Şi tristeţe, bucurie,
Şi nimic şi tot ce am vrut,
Şi-am fost cuiva poezie.

Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Şi sătulă şi flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.

Am fost ciob şi nestemată,
Şi săracă şi boemă,
Am fost viaţă întâmplată
Şi din piatră şi din gemă.

Şi adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Şi-am rămas tot iubitoare
Când ţipam din toţi rărunchii.

Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.

Ast-am fost, şi mai sunt încă,
Om cu bune şi cu rele,
Am fost val, am fost şi stâncă,
O femeie printre ele.

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o poveste a vorbei

Multe se mai spune-n lume,
Multe vreau să spun şi eu.
Dacă sunt rele sau bune,
Voi sunteţi criticul meu.
Se spune că...
Surdul nu aude, dar le potriveşte.
Orbul nu vede, dar le nimereşte.
Prostul nu e prost degeaba,
La leneş nu-i place treaba.
Vânătorul, din ţânţar face armăsar.
Că minte n-are habar.
Pescarul are doar minciuni în cap.
La el, cât muntele e un crap.
Despre deştept, ce să spunem?
Cu ăsta, zău, nu ne punem.
El spune că era să moară, şi a murit,
Că mai apoi s-a-mbolnăvit,
Că luna nu este pe cer,
Este la el în şifonier.
Că dacă omul se culcă,
A doua zi nu mai mâncă.
Îi rugineşte gâtul când bea apă.
El numai cu vin se adapă.
Pentru el, munca e bună
Numai atunci când o adună.
De muncit el nu munceşte,
Zice că muncind, sfârşeşte.
Spune că e mult mai bine
Să doarmă azi, să doarmă mâine,
Că la muncă, geaba vii, geaba te duci,
Geaba rupi acei papuci.
Cel mai bine-i pentru om
Să aibă toată viaţa somn.
Că şi-aşa ne trece viaţa
Şi ni se răceşte faţa.
Deşteptul, cu foc ne spune
Că părăsind astă lume,
Ne pregătim, prin reîncarnare
Pentru o viaţă viitoare.
Hai să-i punem o-ntrebare:
- Care viaţă, frăţioare?
Hai, să nu ne mai minţim,
Că doar una avem sub soare.
Pe asta-i bine s-o trăim,
Pământul să-l moştenim
Şi visele să împlinim.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câţi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii. Am şi al treilea motiv: acest om mare trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfăţişate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, pentru că şi acest om mare a fost cândva copil. Toţi oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puţini îşi mai aduc aminte.)

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, Dedicaţie (1943)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală mare pe care părinţii o fac este supra protejarea. Intenţiile lor sunt bune, însă şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Ei îşi iubesc copii şi vor să le uşureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă creşti un câine sau o pisică în casă, îl hrăneşti numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi şi apoi într-o zi îl pierzi şi animalul rămâne singur. Cu toate simţurile atrofiate, nu ştie să îşi procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viaţa lui, simte că lumea e prea mare şi are un singur destin. Cel de victimă. La fel e şi cu oamenii astăzi. Priveşte o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E plin de victime. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viaţă. Am fost păcălit. România e o ţară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc, etc. E plin de oameni care se văd ca nişte suflete nevinovate prinse într-o lume mare şi rea. Toate astea pleacă de la părinţi. Pentru că în loc să îşi educe copii să lupte în viaţă, să ştie că orice problemă apare, există soluţii chiar dacă de multe ori nu sunt soluţii instant sau uşoare, în loc să îi crească în spiritul "ce semeni, aduni" şi "viaţa e o luptă", părinţii de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt încântată să fiu aici şi că turneul european a pornit din Italia; publicul italian a fost extraordinar. Este uimitor că toţi oamenii aceştia au venit să cânte şi să vorbească în limba spaniolă. Sunt bunici şi părinţi care vin să ne spună că fetele lor doresc să înveţe limba spaniolă datorită Violettei; a fost un eveniment extraordinar, de mare emoţie. Este uimitor faptul că fanii se identifică cu fata asta, care este o fată ca oricare alta, dar are acest mare vis. Este frumos că visul Violettei a ajuns atât de cunoscut. Este interesant să vezi fete tinere care visează să cânte şi să danseze ca Violetta. Am făcut un mare efort pentru a învăţa un pic de italiană, ca să pot comunica cu fanii. A meritat.

citat din Martina Stoessel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris: Am aflat că aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârşesc cu întâlnirea îndrăgostiţilor". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă priveşte, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă că Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba şi de a ne defini viaţa. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta ştiu cu siguranţă că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alţii iubirea pur şi simplu se pierde. Dar apoi sigur că iubirea poate fi regăsită, chiar şi pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape că îşi ucide victimele. Se numeşte iubire neîmpărtăşită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe poveşti de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Şi cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveştile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemaţi de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubeşte nimeni, răniţi ce umblă aievea. Handicapaţii fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveţi în faţă o asemenea persoană. Şi de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viaţa mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naştere, nopţi de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi şi valium. Aceşti ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viaţa mea. Toate astea pentru că am fost blestemată să iubesc un bărbat care nu poate şi nu-mi va putea împărtăşi vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiţi! Toate simptomele obişnuite.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitatea iubirii

N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înţelept,
Nu am avut o măreţie anume,
Dar ţi-am dat toată inima din piept.

N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moştenit,
Însă am stat cu tine zi şi noapte
Şi-am fost al tău odor nepreţuit.

N-am fost sortit să ţes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ţi le-am spus mereu cu mare drag.

N-am fost un om de ştiinţă remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost şi am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.

poezie de Octavian Cocoş (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul a făcut să mă nasc în inima singuraticei Sardinii. Dar chiar dacă m-aş fi născut la Roma sau la Stockholm, nu aş fi fost diferită. Aş fi fost mereu ceea ce sunt – un suflet pasionat de vicisitudinile vieţii şi care percepe limpede oamenii, aşa cum sunt, crezând mereu că pot fi mai buni şi că nimeni în afară de ei nu-i împiedică să creeze împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Totul este ură, sânge, durere, dar poate că totul va putea fi cucerit într-o zi prin iubire şi prin gânduri bune.

Grazia Deledda în Trestii în vânt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit exclusiv pentru tine, de când te ştiu. Am venit după tine mereu, am ieşit cu toţi prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simţit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu ştiu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând şi simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea şi... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci aşa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poţi crede pe iubitul tău, să nu mai ştii când îţi spune adevărul şi când te înşală, să nu poţi avea măsura iubirii lui decât când îi eşti în braţe.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!