În cazurile limită, deosebirile dintre concepţia psihanalitică despre lapsus şi concepţia fiziologică obişnuită se şterg. În aceste cazuri există o tendinţă care tulbură intenţia care are a se exprima în discurs; dar această tendinţă anunţă doar existenţa sa şi nu scopul pe care îl urmăreşte ea însăşi. Tulburarea pe care ea o provoacă însoţeşte anumite raporturi sau afinităţi asociative şi poate fi înţeleasă ca servind la deturnarea atenţiei de la ceea ce intenţiona să se spună. Dar nici această tulburare de atenţie, nici aceste afinităţi asociative nu sunt suficiente spre a caracteriza însăşi natura procesului. Luate la un loc însă, ele dezvăluie destule fapte despre existenţa unei intenţii perturbatoare, fără ca auditoriul să-şi poată forma o idee despre natura sa, potrivit cu efectele sale, aşa cum este cu putinţă în cazurile mai accentuate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tutorele care se scuză în faţa copilului său că a uitat să-i îndeplinească dorinţa, nu este deloc absolvit în ochii acestuia, care imediat gândeşte: "nu-i nici o iotă de adevăr în ceea ce spune tutorele meu, pur şi simplu el nu vrea să-şi ţină promisiunea făcută." Tocmai de aceea, uitarea este interzisă în anumite împrejurări ale vieţii, iar diferenţa dintre concepţia populară şi concepţia psihanalitică despre actele ratate este anulată.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape în toate cazurile în care cineva spune contrariul a ceea ce vrea să spună, intenţia perturbatoare exprimă o opoziţie faţă de intenţia tulburată, iar actul ratat reprezintă conflictul între aceste două tendinţe inconciliabile.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape în toate cazurile în care cineva spune contrariul a ceea ce intenţiona să spună, intenţia perturbatoare exprimă o opoziţie faţă de intenţia tulburată, iar actul ratat reprezintă conflictul între aceste două tendinţe inconciliabile. "Declar deschisă şedinţa, dar aş prefera s-o închid", acesta este lapsusul comis de un preşedinte. Un ziar politic, acuzat de corupţie, se apără într-un articol care trebuia să culmineze în cuvintele: "Cititorii noştri ne sunt martori că întotdeauna am apărat binele general în modul cel mai dezinteresat." Dar redactorul însărcinat să redacteze această apărare scrie "în modul cel mai interesat". După părerea mea, expresia exprimă gândul său intim: "Sunt obligat să scriu că e albă, dar eu ştiu sigur că e neagră." Un deputat care îşi propune să declare că trebuie spus împăratului adevărul fără menajamente ("rückhaltlos") percepe deodată o voce interioară care îl pune în gardă în pofida îndrăznelii sale şi îl face să comită un lapsus în care cuvintele "fără menajamente" ("rückhaltlos") sunt înlocuite prin cuvintele "îndoindu-ne spinarea" ("rückgratlos").

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această unire românească n-ar avea nici o valoare dacă nu s-ar sprijini pe însăşi conştiinţa noastră despre necesitatea ei, despre caracterul ei sacru, nezguduit, despre aceea că ea e astăzi, ceea ce nu înţelege o mulţime de lume, o condiţie pentru existenţa însăşi a poporului român.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt acte psihice care au un sens şi sunt marcate de o intenţie, rezultă din confruntarea a două intenţii diferite, iar una dintre aceste intenţii trebuie să fi marcat, înainte de discrus, o anumită refulare, ca să se manifeste astfel prin perturbarea celeilalte. Intenţia trebuie să fie ea însăşi perturbată, înainte de a putea să devină perturbatoare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vă aflaţi în prezenţa cuiva care are tendinţa să uite nume, cercetarea analitică vă va permite întotdeauna să constataţi că, dacă anumite nume îi scapă, nu este pentru că îi displac sau îi evocă amintiri dezagreabile, ci pentru că la el se includ în alte lanţuri de asociaţii cu care ele se află în rapoturi mai strânse. S-ar putea afirma că aceste nume sunt legate strâns de aceste lanţuri asociative şi sunt respinse de alte asociaţii ce se pot forma după împrejurări. Amintindu-vă de asociaţiile mnemotehnicii, veţi constata nu fără oarecare uimire, că unele nume sunt omise ca urmare a însăşi asociaţiilor care sunt stabilite în mod intenţionat pentru a evita fenomenul uitare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În actele ratate, o indispoziţie, modificările circulatorii, care survin în sistemul nervos central pot avea acelaşi efect, influenţând în acelaşi fel factorul cel mai important, adică distribuţia atenţiei. În toate cazurile, deci, ar fi vorba despre fenomene consecutive tulburărilor de atenţie, fie că aceste tulburări sunt produse de cauze organice, fie de cauze psihice.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt gen de raporturi între cele două intenţii interferente pare bizar. Dacă nu există nici o legătură între conţinuturile lor, de unde provine intenţia perturbartoare şi cum se face că ea îşi manifestă acţiunea sa tulburătoare în cutare punct precis? Observaţia, singura în stare să ne ofere un răspuns la această întrebare, ne permite să constatăm că tulburarea provine dintr-o suită de gânduri care preocupase persoana respectivă cu puţin timp înainte şi care se manifesta în acest mod, indiferent dacă îşi găseşte expresia sau nu în discurs. Este un veritabil ecou, care însă nu este întotdeauna şi în mod necesar produs de cuvintele pronunţate. Există o legătură asociativă între elementul tulburat şi elementul perturbator, dar această legătură, în loc să rezide în conţinut, este pur artificială şi formarea sa este rezultatul unor asociaţii forţate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi existenţa, cu întreaga ei abundenţă. De ce este nevoie de atât de multe flori în întreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienţi. Existenţa este însă abundentă - milioane şi milioane de păsări, milioane de animale, totul există din abundenţă. Natura nu este ascetică, ea dansează pretutindeni: în valurile oceanului, în zborul păsărilor. Ea cântă peste tot - în vântul care trece prin ramurile pinilor, în ciripitul păsărilor... De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem având milioane de stele? Nu pare să existe niciun motiv care să justifice existenţa lor, în afara faptului că această abundenţă este în însăşi firea existenţei, această bogăţie este însăşi esenţa ei; existenţa nu crede în sărăcie.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela care s-a aflat adesea în situaţia penibilă de a nu regăsi un obiect pe care el însuşi l-a pus undeva de-o parte, nu va recunoaşte că o intenţie oarecare i-a dictat acest accident. Cu toate acestea, nu sunt rare cazurile în care împrejurările care însoţesc o uitare de acest gen dezvăluie o tendinţă de a îndepărta în mod provizoriu sau pe o durată mai lungă obiectul cu pricina.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există numeroase date de observaţie în genul celor care urmează: un tânăr pierde un creion la care ţinea mult; ori, în ajun el primise de la cumnatul său o scrisoare care se termina cu cuvintele: "Nu am dealtminteri nici timp şi nici dorinţa de a încuraja uşurătatea şi lenevia ta." Creionul era tocmai un cadou provenit de la acest cumnat. Fără această coincidenţă, fireşte nu am putea să afrimăm că intenţia de a se debarasa de obiect a jucat vreun rol în pierderea acestuia. Cazurile de acest gen sunt foarte frecvente.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concepţia despre existenţa celor trei forţe stă la rădăcina tuturor sistemelor străvechi. Prima forţă poate fi numită activă sau pozitivă; a doua, pasivă sau negativă; a treia, neutră. Dar acestea sunt simple nume. În realitate, aceste trei forţe sunt la fel de active; ele apar ca activă, pasivă şi neutralizantă doar în punctele lor de întâlnire, adică în momentul în care ele intră în relaţie unele cu altele. Primele două forţe se lasă mai mult sau mai puţin înţelese, şi a treia poate fi descoperită uneori fie în punctul de aplicare a forţelor, fie în "mijlocul" lor, fie în "rezultatul" lor. Dar este dificil în general de a observa şi înţelege a treia forţă. Motivul acestei dificultăţi trebuie căutat în limitările funcţionale ale activităţii noastre psihologice obişnuite şi în categoriile fundamentale ale percepţiei noastre despre lumea fenomenelor, adică în senzaţiile noastre despre spaţiu şi timp, care rezultă din aceste limitări. Omul nu poate nici să perceapă, nici să observe direct a treia forţă, la fel cum nu poate percepe spaţial "a patra dimensiune".

P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Tibi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiunile cele mai interesante pe care le-am formulat cu privire la actele ratate şi cărora încă nu le-am dat o dezlegare, sunt următoarele: actele ratate rezultă din interferenţa a două intenţii diferite, din care una poate fi calificată ca perturbată, iar cealaltă ca perturbatoare. Ori, dacă intenţiile tulburate nu ridică nici o altă problemă în ceea ce priveşte intenţiile perturbatoare, interesează în primul rând să stabilim care sunt acele intenţii capabile să le tulbure pe altele şi în al doilea rând, ce raporturi se stabilesc între intenţiile perturbate şi cele perturbatoare. Lapsusul este reprezentantul principal al întregii specii de acte ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cele două intenţii perturbatoare poate exista un raport de conţinut, caz în care intenţia perturbatoare contrazice intenţia perturbată, o rectifică sau o completează. Sau, dimpotrivă, nu există nici un raport între cele două tendinţe şi atunci cazul devine mai obscur şi mai interesant.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul preferat al unei doamne mi se pare că este oarecum în concordanţă cu fiinţa sa spirituală. Dacă ea nu foloseşte nici unul, natura sa va fi lipsită de parfum. Dacă foloseşte parfumul de violete, va avea ea însăşi aceeaşi fineţe şi delicateţe. Am cunoscut două femei care foloseau parfumul de trandafir. Una era o artistă, fată bătrână, o grande dame, cealaltă era o femeie tânără, căsătorită, foarte gălăgioasă şi foarte iritantă. În mod ciudat însă, ele semănau. În ceea ce le priveşte pe cele care folosesc parfumul de heliotrop, de frangipan etc., atât cât ştiu despre ele, îmi este de ajuns. Neîndoios, există o asemănare subtilă între parfum şi impresia pe care mi-o fac despre natura unei femei.

citat clasic din Charles S. Peirce (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extinzând concepţia asupra deformării numelui, găsim că explicaţii analoge sunt valabile pentru unele cazuri de lapsus cu efect comic sau absurd: "Vă invit să râgâiţi (aufstossen) pentru prosperitatea şefului nostru" (în loc de: să beţi – anstossen). Aici o atmosferă solemnă este tulburată, contrar oricărei aşteptări, de irupţia unui cuvânt care trezeşte o reprezentare dezagreabilă; amintindu-ne de unele cuvinte şi discursuri injurioase, suntem autorizaţi să admitem că în cazul de faţă o anumită tendinţă caută să se manifeste, în contradicţie flagrantă cu atitudinea aparent respectuoasă a vorbitorului. În fond, este ca şi cum acesta ar fi vrut să spună: nu credeţi în ceea ce spun, nu vorbesc serios, îmi bat joc de moşulică etc. Fără îndoială la fel se petrec lucrurile în cazul lapsusurilor în care cuvinte anodine se văd transformate în cuvinte inoportune şi obscene, cum ar fi, de exemplu, "apopo" pentru "apropo" (Meringer şi Meyer).

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!