Poate Nistor ar fi avut dreptate; într-adevăr, ar fi fost interesant să coboare pe suprafaţa ei, la 126 de ani după ce primul om, Neil Alden Armstrong, pusese piciorul acolo... Între timp, mai fuseseră mulţi alţii, întemeiaseră adevărate colonii, baze lunare de cercetări sau chiar industriale, dar nu ei; ei şapte încă nu fuseseră pe Lună. Iar acum, în urma votului, deciseseră că nu vor coborî să viziteze unicul satelit natural al Terrei. Poate deja regretau această decizie, dar nu doreau s-o modifice; hotărârea fusese luată şi era definitivă: O cercetau de pe orbită şi atâta tot!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian, surâse mulţumit de rezultatul obţinut; iată-se reuşind şi-n postura de negociator, de mediator, deşi până-n acel moment nu mai avusese ocazia să ducă astfel de "tratative" cu colegii săi, sau cu altcineva. Totuşi reuşise să-i "îmbuneze" destul de repede şi de uşor pe cei trei "răzvrătiţi", să calmeze situaţia. Reuşise oare definitiv? Stinsese conflictul?! Probabil nu în totalitate. Mai era domnişoara consilier Barbie, iar ea era pornită împotriva lui, cu el avea ceva de împărţit, pe ea nu reuşise încă s-o convingă să renunţe la ostilităţi (de fapt, nici măcar nu încercase). Se îndreptă îngândurat spre puntea principală, unde, deocamdată, era linişte; se reinstaurase "pacea", cel puţin temporar. Îşi aminti cuvintele blondului; dânsul îl avertizase că "puştoaica" asta îi va da serios de furcă pe parcursul misiunii. Atunci nu-l crezuse; cât ar fi dorit acum să-i spună că avusese dreptate în privinţa asta, dar nu putea. Blondul său tată se afla pe Terra, încă în cabinetul directorului Institutului, aşteptând cu înfrigurare restabilirea legăturii, în timp ce "Pacifis" se afla pe o orbită lunară, foarte aproape de suprafaţa accidentată a satelitului natural al Terrei. Deciseseră: Vor rămâne pe orbită, fără a coborî pe Lună, iar după ce vor înconjura de câteva ori satelitul Pământului, vor porni spre planeta roşie, Marte...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte tineri porniseră în marea aventură a vieţii lor: misiunea spaţială spre planeta Proxima. Părinţii lor, trişti şi îngânduraţi, încă se aflau în Institut, în cabinetul directorului, împreună cu acesta şi cu instructorul echipajului, profesorul Eugen Manea. Toţi aşteptau nerăbdători restabilirea legăturii cu nava albastră, însă aceasta întârzia... Între timp, "Pacifis" ajunsese deja pe o orbită lunară; drumul până la satelitul natural al Terrei îi luase navei albastre doar câteva minute, deşi nu trecuse încă la viteze foarte mari (deocamdată, până la ieşirea din sistemul solar, se deplasa cu viteze mici). În faţă se vedea Luna, aşa cum o cunoşteau foarte bine cei şapte tineri, toţi astronomi. Însă imaginea încă era dominată de Terra, planeta albastră, deocamdată, destul de apropiată. Satelitul natural al Pământului... Nimic nou de descoperit pe suprafaţa cicatrizată a Lunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plus, reporterii şi ziariştii, celelalte personalităţi care fuseseră invitaţi seara trecută la oficializarea misiunii, habar n-aveau dinainte de ce fuseseră chemaţi acolo; directorul nu le spusese motivele pentru care îi convocase, nu le oferise detalii. Acum însă totul se desluşise: Era vorba despre o misiune spaţială îndepărtată, de lungă durată, prima de acest gen, despre care se vorbea pe faţă, misiune organizată de Institut. Desigur, cei din conducerea Institutului aveau de mult în vedere această misiune, pe care o planificaseră tainic până atunci. Acum totul devenise oficial, iar cei şapte tineri resimţeau apăsător urmările oficializării.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela: Nu cred că vreau să-mi imaginez ce-ar fi zis dacă ar fi văzut mediile mele la mate...
Nistor: N-ar fi fost prea încântat, dar te-ar fi pregătit în aşa fel încât să nu mai iei asemenea note, dacă ar fi avut timp.
Adela: Crezi că ar fi reuşit?
Nistor: Da, e foarte priceput. Nu-ţi place matematica?
Adela: Nu prea; e o materie foarte dificilă. Cui i-ar place aşa ceva?
Nistor: Şefului meu, spre exemplu... După puţin timp de pregătire cu el, te asigur că ţi-ar fi plăcut foarte mult matematica, nu de el, deşi... Poate şi de el.
Adela: Acum fabulezi. Într-adevăr, l-am văzut la TV, e foarte drăguţ, dar ar trebui să ştii că nu mă interesează altul, cu excepţia ta, nici măcar el.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eşti nebun, complet nebun! Şi nu-i nevoie de Lia, ca specialist, pentru a-mi confirma acest lucru!
Nistor: De ce, şefu'?
Lucian: Păi, să te aştepte... Tu-ţi dai seama ce înseamnă asta?! Cum să te aştepte? Ce-i cu tine, ai înnebunit?! Misiunea noastră a fost estimată la maxim 13 ani, dar cine poate afirma cu siguranţă că va dura doar atâta?! Până acum, am avut parte de noroc. Ne aflăm exact acolo unde trebuia să ajungem şi suntem cu toţii teferi; nici unul dintre noi n-a păţit nimic. Cu încă puţin noroc, s-ar putea să ducem cu bine până la capăt totul. Sper din tot sufletul să se întâmple astfel şi să ne întoarcem acasă la timp, teferi şi triumfători. Dar nu putem fi siguri că se va întâmpla astfel; nu ştim dacă vom mai avea acelaşi noroc ca şi până acum. Nu ştim ce ne rezervă viitorul. Deci, nu spera să te aştepte! E o prostie! Chiar şi presupunând că totul va decurge în continuare întocmai după programul stabilit iniţial, că nu vom întâmpina cine ştie ce dificultăţi şi că vom reuşi să ajungem înapoi, acasă, toţi şapte, exact la termen şi tot ar fi absurd! E o prostie! O aberaţie! Aşa că, ia-ţi gândul de la ea!
Nistor: Ce tot vorbeşti, şefu'? Cum să-mi iau gândul de la ea?
Lucian: Aşa bine! E cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da, în calitate de prieten. Încearcă s-o uiţi! Şi ar fi fost mult mai bine dacă ţi-ai fi făcut totuşi o prietenă aici, pe această planetă!
Nistor: Da' nu pot, şefu'! Cum s-o uit? Încă mai ţin la ea, foarte mult!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupola şi oraşul de sub ea dispăruseră, nu mai puteau fi nici ele zărite, ascunse îndărătul piscurilor înalte ale munţilor. Liniştea şi pustietatea dominau şi aici, ca peste tot, dar acest lucru nu-i mai deranja deloc, fiind deja obişnuiţi cu această mică ciudăţenie a Proximei. Poate că doar ordinea exemplară, care de asemenea exista peste tot pe suprafaţa acestei planete lipsea aici, pentru că stâncile munţilor nu puteau fi aranjate într-o anumită ordine, după pofta locuitorilor; ele erau aşa cum fuseseră dintotdeauna, cu câteva mici excepţii, printre care se număra lipsa vegetaţiei şi a vieţuitoarelor (probabil că în trecut existaseră pe aici plante din belşug, cât şi animale, însă acum ele lipseau cu desăvârşire).

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neil Armstrong, primul astronaut care a păşit pe Lună

Armstrong a ţinut să spună
Colosala şi cosmica ştire,
Pasul meu micuţ pe Lună
E mare pentru omenire.

madrigal de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima seară pe care cei şapte tineri şi-o petreceau acasă, cu familiile, se apropia de sfârşit; îi mai despărţea puţin de miezul nopţii, care semnifica începutul zilei cu numărul 27 din luna iunie a anului 2085, o zi memorabilă pentru cei şapte tineri şi familiile lor, poate nu doar pentru aceştia. Deocamdată însă, era încă marţi, 26 iunie 2085, iar tinerii din echipaj se aflau pentru ultima oară acasă, fiecare cu familia sa. Desigur, apropierea măreţului eveniment îi bucura şi îi întrista deopotrivă, gândindu-se la ceea ce lăsau în urmă, dar şi la ceea ce-i aştepta: Adică, acasă, prietenii, familiile şi tot ceea ce era legat, nu doar de locurile natale, ci, în general, de Terra (acestea rămâneau în urmă); în timp ce îi aştepta un viitor imprevizibil, plin de aventuri neobişnuite prin care vor trece împreună şi explorarea unor tărâmuri necunoscute, misterioase... Chiar dacă tot n-ar găsi ceea ce căutau, adică viaţă în alte părţi ale imensului Univers, tot era interesant să pornească într-o asemenea călătorie. Se simţeau norocoşi că fuseseră aleşi să participe la o asemenea misiune, însă nu doar norocul fusese de partea lor; munciseră mult pentru a obţine dreptul de a face parte din echipaj şi iată-i acum răsplătiţi pentru eforturile lor: fiecare îşi merita locul câştigat. Iar dacă nopţile trecute le fusese greu să adoarmă, în aceasta cu siguranţă le va fi şi mai greu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Dom' profesor, ce trebuie să facem acum?
Eugen: Ştiţi ce?! Eu cred că pentru această zi, această şedinţă a fost mai mult decât suficient. Deci, propun să vă petreceţi restul zilei cum vreţi voi. Pentru a pune la punct celelalte amănunte, vom avea destul timp. Acum vă las singuri.
Nistor: Ce bun sunteţi cu noi, dom' profesor!
Eugen: Să ştiţi că hotărârea asta a mea de a vă lăsa singuri acum, să faceţi ce doriţi voi, are şi altă motivaţie: Anume sunt cam ocupat în următoarele ore, am şi alte treburi.
Alex: Cum să nu?!
Eugen: În orice caz, nu uitaţi, ne vedem mâine, la ora 08.00, iar acum, că s-a rezolvat cu protecţia voastră, nu veţi mai avea motive întemeiate să întârziaţi.
Nistor: Bine, dom' profesor; vom face tot posibilul să ajungem la timp, dar nu promitem nimic.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Adela...
Adela: Nis...
Nistor: Ce-ai păţit, nebunatică mică? De ce stăteaţi afară? De ce nu vi se dădea voie să intraţi în Institut?
Adela: Ah, Nis... Am pierdut invitaţia de la tine, iar domnii aceştia care stau de pază nu erau dispuşi să ne creadă.
Nistor: Ai pierdut-o?! De ce nu m-ai sunat? Ţi-aş fi adus alta; oricând, oricâte.
Adela: Nu puteam să te sun. De abia azi, de dimineaţă, am observat că nu mai aveam invitaţia ta; era prea târziu... Tu probabil erai deja aici, la Institut, cu colegii tăi.
Nistor: Nu conta. Aş fi trimis pe cineva să vă aducă altă invitaţie, aş fi rezolvat în vreun fel.
Adela: Ah... E bine că ai venit şi acum, altfel nu mai apucam să te văd, decât acasă, la TV, sau aici, pe ecranele astea.
Nistor: Mda...
Adela: Deci, vei pleca...
Nistor: Trebuie... Adică...
Adela: Lasă, nu încerca să-mi explici... Poate ar fi trebuit să fi acceptat propunerea ta de a merge cu voi, în misiune. Ar fi fost interesant.
Nistor: Acum e prea târziu. Nu se mai poate face nimic.
Adela: Ştiu... Nu mai e timp suficient. Ar fi trebuit să mă fi gândit mai bine atunci.
Nistor: Ar fi trebuit.
Adela: Oricum, promisiunea mea rămâne valabilă, deci, să nu mă uiţi în toţi anii ăştia.
Nistor: Cum să te uit, năroado?! O să-mi fie tare dor de tine, mereu! Mă voi gândi la tine zi de zi, în fiece clipă, începând din momentul lansării.
Adela: Off, Nis...
Nistor: Adela... Te iubesc!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Nu e deloc o decizie instantanee; ne gândisem din timp la asta. Instantaneu a fost poate doar anunţul.
Lucian: Da?! Şi de ce nu ne-aţi avertizat mai din timp totuşi?
Nick: Pentru că ne-am gândit că poate veţi protesta.
Lucian: De protestat, am fi putut protesta şi acum, însă vezi bine că nici unul dintre noi n-a avut nimic împotrivă; am acceptat în cele din urmă, chiar dacă nu ne convine.
Nick: Dar, Lucian, ceilalţi n-au zis nimic, decât tu.
Lucian: Întreabă-i, să vezi ce au de zis!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel îşi petrecură cei şapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puţin în privinţa dimensiunilor; chiar şi a comandantului, mai ales că nu se ştia mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el îşi alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spaţială. Bineînţeles, nu reuşiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine şi zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate cărţile de vrăji ale lui Harry, bagheta, pelerinele, cazanul şi superba lui coadă de mătură, performanta Nimbus 2000, fuseseră închise de unchiul Vernon în nişa de sub scări, chiar din clipa în care Harry pusese piciorul în casă.

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Dom' director, mă scuzaţi...
Traian: Spune, Nis!
Nistor: Nu înţeleg, cum să fim plătiţi, dacă nu vom mai fi aici?
Traian: Măi, tu unde lucrezi?!
Nistor: În Institut, normal.
Traian: De cât timp?
Nistor: Aproximativ patru ani, dom' director...
Traian: De câte concedii ai beneficiat până acum?
Nistor: Păi, de nici unul... Pentru că, în primul an eram de abia la începutul activităţii, iar după aceea s-a ivit problema construcţiei navei "Pacifis"; n-am avut când...
Traian: Ţi-ai primit salariul pe luna trecută, mai?
Nistor: Încă nu...
Traian: Pe 27 iunie veţi pleca în misiune. În interesul cui sau cine organizează această misiune?
Nistor: Institutul, cred...
Traian: Nu crezi, ci sigur, doar sigla Institutului nostru se află pe uniformele voastre. Deci, tot angajaţii noştri vă puteţi considera şi e normal să fiţi plătiţi în continuare, în următorii ani, chiar dacă nu veţi fi aici.
Nistor: Poate, dar în misiune nu ne-ar trebui bani la noi; ce-am putea face cu ei?!
Traian: Din bancnote: avioane, vaporaşe, bărcuţe şi alte figurine, să vă jucaţi cu ele prin navă. Iar cu monedele, puteţi juca alba-neagra, barbut, sau altceva... Nu, sigur că nu veţi primi salariile la voi, nici n-am avea cum să vă livrăm banii lunar la bordul navei şi după cum ai remarcat, nici n-aţi avea nevoie de bani în misiune. Tocmai despre asta trebuie să discutăm aici, în această şedinţă, despre modalitatea în care se vor efectua plăţile şi către cine; asta trebuie să stabilim.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Voi vă bateţi joc de mine?! Chiar aveţi de gând să mă transformaţi în fetiţă?
Lia: Nis, nu-şi bate nimeni joc de tine; e doar o poruncă, una amuzantă.
Nistor: Cum să nu, şefa?! Te răzbuni, pricep...
Lia: Poţi spune şi aşa, dacă vrei.
Maria: Lasă mofturile, Nisa! Mişcă în rezerva ta şi aşteaptă-ne acolo! Noi îţi căutăm cele necesare.
Nistor: Păi, accept, dar doar pentru că s-au aliat şi ceilalţi cu voi, în special şefu', nu din alt motiv.
Maria: Cine te-o fi pus să-i dai porunca aia lui Nick?!
Maria: Ce-i, micuţo?! Nu-ţi place cum îi stă soţului tău în slipi?!
Lia: Nis, lasă taina, că pierdem timp şi e deja destul de târziu!
Maria: Hai, Nis, intră la baie şi probează asta, pentru început.
Nistor: Chiar credeţi că asta o să intre vreodată pe mine?! Eu n-aş zice...
Maria: E supraeleastică, deci, se întinde... Probeaz-o!
Nistor: Nu-mi vine să cred că o să fac, într-adevăr, asta... Fetelor, ajutor! Auu... V-am spus că nu intră chestia asta pe mine! Am forţat-o, dar acum nu pot s-o dau jos... Luaţi-o de pe mine, că mă strânge! Mă doare. Nu mai pot nici să respir, simt că mă sufoc.
Maria: Gata, mă! Stai liniştit, nu te mai zbate, că o rupi!
Stela: Şi aplecă-te, altfel cum ai vrea să te ajutăm?!
Nistor: Mamăă... Dacă tot vreţi să mă transformaţi în fetiţă cu rochiţă roz, iar eu am fost de acord, nu-mi mai daţi chestii din astea strâmte, să le probez, că n-am de gând, să ştiţi!
Maria: Bine, mă! Am văzut acum că nu se poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Luci, prietene, nu că sunt eu soţul ei, dar să ştii că de data asta Stela are dreptate. Ai făcut-o prea de tot, cu vârf şi îndesat! Ce-o fi fost oare în mintea ta când ai procedat astfel?! Ai mers prea departe... Nu aşa te cunosc eu.
Lucian: Ştiu. Şi n-am cuvinte prin care să-mi cer iertare. Regret...
Mihai: Chiar ne-ai speriat, pe toţi, rău de tot, serios! Până şi Ly, încă mai tremură...
Maria: Ah, Luci, să nu mai faci aşa ceva, niciodată!
Nistor: Ia nu vă mai luaţi de şeful meu! N-a vrut... Nu-i aşa, şefu'?!
Lucian: Nis...
Nistor: Poate ai greşit, şefu', ba chiar îngrozitor de mult, dar ce să-i faci, se mai poate întâmpla. La urma urmei, eşti doar un om...
Stela: Şi vorbi Nis, înţeleptul... Lasă-l în pace, Nis! Nu mai face pe avocatul lui! E vinovat şi ştie foarte bine acest lucru. Pedeapsă, 72 de ore, frumosule! Nu pentru că aşa aş vrea eu, ci pentru că aşa trebuie, după cum am zis, ca să scapi complet de efectul pastilelor pe care le-ai luat. Şi să vă fie clar, atât vouă, cât şi lui: Dacă închide ochii în această perioadă, fiind încă sub efectul somniferelor pe care le-a luat, o va face pe propria-i răspundere, definitiv! Iar noi nu vom mai putea interveni în favoarea lui din nou, cu nimic, oricât am încerca... Ne-am înţeles?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deocamdată, încă mai puteau trimite fotografiile şi observaţiile făcute spre Terra, atâta timp cât încă se aflau în sistemul solar, iar până în acel moment, nu-i depăşiseră graniţele; se aflau între Marte şi Jupiter, în apropierea centurii de asteroizi, a căror provenienţă se presupunea că ar fi fost o planetă, care s-ar fi sfărâmat în bucăţele, plătind astfel preţul pentru apropierea faţă de Jupiter, gigantul sistemului solar. Desigur, era doar o teorie, susţinută de unii şi contrazisă de alţii, dar oricare ar fi fost provenienţa lor, erau acolo, iar cei şapte tineri îi puteau vedea şi observa cu atenţie, studiindu-i cu aparatura de la bord.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex şi Nistor sosiseră încă de la ora 07.00 în Institut, venind de acasă, în timp ce colegul lor, Lucian, nu mai dăduse pe acasă de aproximativ o săptămână. El dormise din nou în camera pe care directorul, cu amabilitate, i-o pusese la dispoziţie; în mod ciudat, băiatul nu se simţea deloc ca un străin în acea încăpere, dimpotrivă, se simţea în largul lui, ca acasă, fără să-şi dea seama de ce... Poate din cauză că mai dormise de foarte multe ori în acea cămăruţă, de aceea i se părea atât de familiară şi tot din această cauză se putuse odihni în voie, deci, nu era obosit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Încă n-a ajuns Luci?! Ce naiba aşteaptă? La 10.00 trebuie să ne întâlnim cu directorul, cu părinţii voştri, cu mai multe persoane, pentru a stabili unele amănunte legate de probleme financiare şi nu numai... Ce-i cu el? E cumva inconştient? E comandantul, nu poate lipsi tocmai el de la această şedinţă importantă!
Nistor: Dom' profesor, mă scuzaţi, dar ar putea fi afară, la intrarea în Institut.
Eugen: Şi ce l-ar împiedica să intre?
Nistor: Păi, spre exemplu, o mulţime de reporteri strânşi grămadă în jurul lui, care nu-i permit trecerea, i-o blochează.
Eugen: Ce vrei să spui?
Nistor: Când am sosit de dimineaţă, am zărit o mare îngrămădeală, ceva mai departe niţeluş de porţile Institutului, de asta am putut intra nestingherit, netulburat de nimeni, dar s-ar putea ca şeful să fie încă acolo, în mijlocul acelei mulţimi, de care nu reuşeşte să scape.
Alex: Aşa-i; şi eu am văzut acelaşi lucru.
Eugen: De ce naiba aţi tăcut până acum şi nu mi-aţi spus nimic mai din timp? Avem nevoie de colegul vostru aici, nu vă daţi seama? Repet, e comandantul!
Nistor: Ne scuzaţi, vă rog, de abia acum ne-am gândit că s-ar putea să fi fost el acolo.
Eugen: Mai devreme nu vă puteaţi dezmetici?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!