Lucian: Ești nebun, complet nebun! Și nu-i nevoie de Lia, ca specialist, pentru a-mi confirma acest lucru!
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, să te aștepte... Tu-ți dai seama ce înseamnă asta?! Cum să te aștepte? Ce-i cu tine, ai înnebunit?! Misiunea noastră a fost estimată la maxim 13 ani, dar cine poate afirma cu siguranță că va dura doar atâta?! Până acum, am avut parte de noroc. Ne aflăm exact acolo unde trebuia să ajungem și suntem cu toții teferi; nici unul dintre noi n-a pățit nimic. Cu încă puțin noroc, s-ar putea să ducem cu bine până la capăt totul. Sper din tot sufletul să se întâmple astfel și să ne întoarcem acasă la timp, teferi și triumfători. Dar nu putem fi siguri că se va întâmpla astfel; nu știm dacă vom mai avea același noroc ca și până acum. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Deci, nu spera să te aștepte! E o prostie! Chiar și presupunând că totul va decurge în continuare întocmai după programul stabilit inițial, că nu vom întâmpina cine știe ce dificultăți și că vom reuși să ajungem înapoi, acasă, toți șapte, exact la termen și tot ar fi absurd! E o prostie! O aberație! Așa că, ia-ți gândul de la ea!
Nistor: Ce tot vorbești, șefu'? Cum să-mi iau gândul de la ea?
Lucian: Așa bine! E cel mai bun sfat pe care ți-l pot da, în calitate de prieten. Încearcă s-o uiți! Și ar fi fost mult mai bine dacă ți-ai fi făcut totuși o prietenă aici, pe această planetă!
Nistor: Da' nu pot, șefu'! Cum s-o uit? Încă mai țin la ea, foarte mult!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.