Apoi, crescând mai mare, le-am dat lor, celor ce mă priveau de după gard, sufletul meu. Iar ei îl dădeau de-a dura prin colbul vieţii şi mi-l înapoiau strivit, lovit şi fără de viaţă. Trist, îmi luăm propriul suflet în braţe şi-l mângâiam. Apoi, când se refăcea, mă părăsea zâmbind şi se arunca naiv în braţele pofticioase ale celor din jur. Şi din nou, zdrobit de valurile vesele dar necunoscute ale vieţii, se-ntindea obosit la picioarele mele, spunându-mi că este pentru ultima oară. De atunci îmi îngrop şi dezgrop propriul zbor sufletesc ca pe un blestem.

Dan Puric în Fii demn!
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor. O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost întotdeauna să călătoresc. Să văd şi să păşesc prin ţări necunoscute, să înot în mări necunoscute, să străbat lumea, să văd, să privesc cu o sete nepotolită tărâmuri noi, mări, oameni, idei, privind totul ca pentru întâia şi pentru ultima oară, să mă uit lung la toate, apoi să închid ochii şi să simt comorile adunate în mine, calme sau tulburătoare, aşa cum mi-au apărut, până când timpul le va cerne şi va reţine esenţa bucuriilor şi tristeţilor - această alchimie a inimii este, cred eu, o imensă delectare demnă de om.

Nikos Kazantzakis în Raport catre El Greco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi făcuse mie pasărea aceea, ca s-o ucid? Nu-mi reproşa nimic. Atârna în mâinile mele mici ca şi cum îmi dădea un sărut de adio. Am îngropat-o încet. Apoi bătrânul din mine a desenat pe moviliţă o cruce. O lacrimă a căzut în mijlocul ei. Murea specia din mine şi se năştea omul. De atunci, sufletului meu îi este hărăzit să cânte şi să zboare, dar să şi fie lovit de moarte. De atunci îmi îngrop veşnic sufletul ucis. Dar ce ciudat, de data aceasta, cu fiecare înmormântare devin mai tânăr. Da, pasărea mea de vis m-a iertat. Prin moartea ei nevinovată a ucis vânătorul din mine.

Dan Puric în Fii demn!, Vrăbiuţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am strivit tăcerile mele
de ziua de mâine
geamătul a rămas suspendat pe obraz
ochii priveau mai departe
pe cer desenasem zbor de cocori
când fugeam după sălbaticii mei cai
prin colburi de ani
am vrut să te chem, tu dansai goală în ploaie
nu mai ştiu când, atunci, poate
apoi adormeam între ape
în noapte, departe
dincolo de tăceri
marea se aduna neliniştită între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

sunt pribeagul rătăcit printre voi
un suflet lovit, apoi strivit
e inutil şi trist aici
în lumea celor care nu cuvântă
e multă jale şi durere
copii plâng pe străzi amputate
familii se destramă
se poate...
sigur se poate
în ţara care nu mai este
nu am aflat nimic
ce să aflăm
când nimic nu căutăm
îndurăm în neştire
fără a da de ştire
să dăm de ştire cui
nu avem cui
mai bine poţi
să o pui în cui
al cui
ce întrebări tu pui
murim în fiecare zi
puţin câte puţin
noroi în noi, gunoi în voi
pulberi pe drum, strigoi acum
strivim frământări
oare mai suntem noi
suntem praf în vânt
purtat aiurea pe pământ
uneori ne aşezăm
la masa sorţii
să bem pelin cu morţii
în cană e cucută şi venin
de ce să vin
în lacrimi şi suspin
uitat-am marea albastră
ne acoperim cu ţărână... nu
biet suflet rătăcit în lumea asta mare-mare
în care totul este de vânzare
sau poate mi se pare
hei, cât dai pe fiecare
nu's tânăr
nici bâtrân
suflu tăciunii unei vieţi
de care nu am azi habar
uneori ocrotesc lumânarea stinsă
de ură, minciună şi păcate
o viaţă într-o rimă, o lume în ruină
păşesc prin colbul vieţii şi întreb
Doamne, de ce m-ai trimis printre ei
mai am în mână doar o pană

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul

Sunt pe malul marii
aştept răsăritul tău Soare
din adâncul cerului şi al mării
apoi apari strălucind ca un zeu ce eşti,
deasupra apei
eşti vis, eşti Dumnezeu eşti Soare
eşti vis, eşti Lumină,
eşti totul pe Pământ
te cânt, iubite Soare, şi îţi sărut razele
cu care cuprinzi marea
mă las mângâiat de raza ta divină
de picătura de rouă ce se scurge
din sufletul tău divin
te prind în braţe plutind
pe Marea Neagră din care ies pomii
care înfloresc la ivirea ta
desenează, te rog, surâsul vieţii tala
aicea pe Pământ
o dată cu apariţia ta înfloreşte viaţa
ce zboară pe valurile armoniei,
armonizând viitorul
mă contopesc cu tine,
te aduc în braţele mele mici şi firave
te iubesc Soare, te admir
şi îţi mulţumesc
divinul din tine prinţ al veşniciei
încălzeşte eternul
plutesc pe-o aripă de pescăruşi în zbor
merg pe ape agăţată de razele tale
nepreţuit eşti datatorule de viaţă
te iubesc Soare
şi te dezmierda cu puterea mea
eu sunt aici pentru că vreau
să te primesc în braţele mele
izvorâte din adâncul Mării Neagre
aşteptând vaporul vieţii
să mă înalţe la tine şi la Liana,
apoi tu zână a vieţii mele
tu fiu rupt din inele divine
dăinui Universul nostru terestru,
te iubesc Soare, îţi simt pulsul eternităţii
precum aud cântul marii
care te primeşte
în fiecare dimineaţă cu imnul iubirii
ce iese din adâncul albastru
eşti vis, eşti realitate, eşti totul
cuvântul tău ce dezveleşte marea
purtat în sufletul meu
şi al vietuiţoarelor marii
intensitatea flacarii vieţii apare
mă înfioară şi îmi dă curaj
că nu sunt singură ci cu tine,
cu ai mei ce mă strâng în braţe
Lumină din Lumină te iubesc.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între alb şi negru

Albă mi-a fost chemarea,
deschiderea mea spre viaţă,
alb mi-a fost şi destinul
trăindu-l sfios dar pur
printre oameni şi clipe,
dorind mereu
să las în urma mea
tot ce am mai bun.
Albă îmi era şi trăirea,
suflet deschis spre iubire
trasformat în negru cărbune
după ce dezamăgirile vieţii
l-au ars din temelii,
căutăndu-i rămăşiţele apoi
prin cenuşa şi scrum....
Apoi o lupta acerbă
între alb şi negru mereu,
puritate şi vise curate
zdruncinate de negrul din viaţă
lăsând în urmă un alb obosit
sângerând pe drumul vieţii
care este atât de greu.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stareţul este acela care găzduieşte în sufletul său şi îmbrăţişează cu voinţa sa propriul tău suflet şi voinţa ta. Din clipa când şi-a ales un stareţ, omul renunţă la propria sa voinţă, încredinţându-i-o lui cu cea mai deplină supunere şi cu o totală uitare de sine. Acela care îşi pecetluieşte astfel soarta acceptă de bunăvoie această încercare, această austeră ucenicie, în speranţa că la capătul unor îndelungi străduinţe va ajunge să se învingă pe sine şi să se domine atât de perfect, încât după o viaţă întreagă de ascultare să poata dobândi, în sfârşit, deplina libertate, descătuşându-se de propriul său eu, ca nu cumva să împărtăşească soarta celor care-şi încheie viaţa fără a fi reuşit să se regăsească pe sine.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permiteţi!

este voie pe pământ?

cerul este plin de griji

de grijile tuturor

ale celor care plâng cu sufletul

ale celor ce mărşăluiesc spre lumină

daţi-mi voie să mă întind

tendoanele mele au obosit în zbor

simt că voi muri în valuri

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să faci totul ca pentru ultima oară. Şi cerul, şi pământul, şi ochii celor dragi, şi zâmbetele, şi tristeţile lor să le priveşti ca pentru ultima oară. La sfârşitul zilei să priveşti apusul soarelui ca pentru ultima oară şi, adormind, să crezi că o faci pentru totdeauna. Iar dimineaţa, dacă te mai trezeşti, s-o iei de la început, făcându-le pe toate ca pentru ultima oară, dar cu o înnoită disperare.

citat din Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte, trup şi fiară

Mă săturasem să fiu femeie,
mă săturasem de suferinţe,
de irelevantul amănunt al sexului,
de propria mea concavitate
mereu flămândă şi parcă fără rost,
şi întotdeauna mai goală atunci când era umplută,
şi completată-n final
de propriul ei vid,
căutând grădina singurătăţii
şi mai puţin bărbaţii.

Patul alb
în grădina verde –
abia aşteptam să dorm singură,
aşa cum cineva
tânjeşte de multă vreme
după un iubit.

Şi chiar atunci când ai apărut tu,
am încercat să te alung
cu tristeţea mea,
cu tentativele mele cinice de seducţie
şi cu trucurile pe care le-am folosit
pentru a transforma sclavul
într-un stăpân.

Şi toate s-au întâmplat pentru că
ai făcut
vârfurile degetelor mele dureroase
şi ochii mei saşii –
iar asta din pricina unei pasiuni
care nu-şi ştia nici măcar propriul nume.

Urs, fiară, iubit
al cărţii trupului meu,
tu mi-ai întors paginile
şi-ai descoperit
că ceea ce era acolo
trebuia scris
la erată.

Iar acum
sunt o pagină goală pentru tine,
o tabula rasa
gata pentru a fi tipărită
cu literele
unei limbi necunoscute
de uriaşa presă
a iubirii tale.

poezie de Erica Jong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţiile vieţii noastre şi a planetei noastre fragile sunt după aceea determinate doar prin propria noastră înţelepciune şi prin propriul nostru curaj. Noi suntem custozii sensului vieţii. Tânjim după un părinte care să aibă grijă noi, care să ne ierte pentru erorile noastre, şi să ne salveze de greşelile noastre copilăreşti. Dar cunoşterea este preferabilă ignoranţei. Este cu mult mai bine să îmbrăţişezi adevărul dur decât o fabulă liniştitoare. Dacă tânjim după un scop cosmic, atunci să ne găsim noi înşine un obiectiv demn.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul meu

Tu eşti scânteia mea de viaţă,
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voinţa tatălui ceresc,
Enigmă a vieţii pe pământ.

Eşti muza stelei călătoare,
Pe agitatul drum al vieţii,
Eşti dărnicia întruchipată,
În suflet viu, plin de culoare.

Tu eşti oceanul vieţii mele.
Eşti răsărit către apus,
Eşti uraganul nemilos,
Pentru pedeapsa celor rele.

Eşti orizontul meu de viaţă,
Iar eu pământ însufleţit,
Eşti zala unui lanţ de vieţi
Şi un întreg pân’ la sfârşit.

poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii...

Să fii om bun, când lumea e haină
Să fii umil, când alţii te denigră.
Să fii milos cu cei ce sunt sărmani
Să dai mâncare celor fără bani.

Să nu bârfeşti, chiar dacă eşti bârfit
Să nu urăşti, chiar de nu eşti iubit.
Să ştii cum să zâmbeşti, când inima iţi plânge
Să nu faci loc tristeţii, că altfel te învinge.

Să fii mereu senin, este un dar Ceresc
Să spui mereu în viaţă, cuvântul "mulţumesc"
Să îţi întorci obrazul, când palma-i ridicată
Celor ce lovesc, iubire le arată.

Să fii mereu în viaţă, un om la locul lui
Să îţi ascunzi durerea, la nimeni să n-o spui.
Să ştii să cerni mereu, cei bine şi cei rău
Să te fereşti de ulii, ce zbor în jurul tău.

Să mergi pe drumul vieţii, mereu cu fruntea sus
Să spui mereu pe nume, tot ce tu ai de spus
Să nu te temi de nimeni, eşti liber să gândeşti
Să arăţi tuturor, cât de frumos trăieşti.

Să fii exemplul viu, cum să răzbeşti în viaţă
Să înţeleagă asta, acei fără speranţă.
Să ai mereu tăria, de-a renunţa când doare...
Să te ridici de jos, zâmbind iar în picioare.

Să mulţumeşti în zori, de-o nouă zi de viaţă
Să te trezeşti mereu, cu zâmbetul pe faţă.
Să laşi pe unde treci, un semn că ai trecut...
Să-ţi mulţumească omul, fiindcă te-a cunoscut.

poezie de Marinela Florina Jurcă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele vieţii îşi au rezolvarea în suflet. Cine nu găseşte răspunsuri în propriul suflet să caute în sufletul mamei. Prin el vorbeşte Învăţătorul omenirii. – Maria Filipoiu / despre mamă

citat din Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm desculţi prin iarbă, când admirăm păsările şi creştetul munţilor. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a ei, viaţa e un zbor cu aripi de plumb, pentru că trebuie să le întindem o mână celor aflaţi în suferinţă, pentru că trebuie să ne ţinem apropiaţii de mână când trecem peste obstacole grele. Într-un final, sufletul nostru ne părăseşte cu fâlfâitul unor aripi mute şi nevăzute de nimeni.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când iubeşti pentru întâia oară, Olimpul, natura şi întreaga lume par a-ţi oferi beatitudinea şi descoperi chintesenţa vieţii, Babilonul pe care l-ai căutat îndelung şi pentru care ai sacrificat cel mai de preţ lucru – propriul sine – în drumul primirii fericirii postulate de propria-ţi raţiune. A iubi pentru întâia oară este cel mai minunat lucru de pe pământ, însă dacă mi s-ar cere să iubesc pentru a doua oară, aş prefera în schimb tortura cea mai însângerată, supliciul cel mai cumplit, chinul cel mai sălbatic, stârpirea sentimentului şi nonexistenţa. Căci între a iubi pentru a doua oară, şi moarte, hotărât aş alege moartea.

citat din Alexandru Bunescu (26 iulie 2011)
Adăugat de Marius Golgojan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce trist!

Ce trist să-l vezi în lumea ta,
Să-ţi zâmbească,
Să te primească aşa cum eşti,
Să-ţi fie alături la bine şi la rău,
Să te înţeleagă,
Să te ajute,
Să-ţi arate lumea lui,
Să te primească în ea ca pe o regină,
Apoi să plece.

Ce trist când viaţa ta are lumină,
Când lumea ta şi a lui se contopesc,
Totul este zâmbet şi căldură,
Toate frumos se împletesc
Şi dintr-o dată totul se destramă,
Lumea din basm devine coşmar
Şi sufletul plin de iubire
Se îneacă în amar
Căci într-o zi el pleacă.

Ce trist că tu rămâi tăcută,
Plângi cu amar în urma lui
Şi nimeni nu te mai ajută,
Nu are cine să ţi-l dea înapoi.

Ce trist când lumea visului se pierde
Şi realitatea este amară!
Ce trist când pleacă fără urmă
Şi îl priveşti ultima oară!

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!