Destinul meu
Tu ești scânteia mea de viață,
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voința tatălui ceresc,
Enigmă a vieții pe pământ.
Ești muza stelei călătoare,
Pe agitatul drum al vieții,
Ești dărnicia întruchipată,
În suflet viu, plin de culoare.
Tu ești oceanul vieții mele.
Ești răsărit către apus,
Ești uraganul nemilos,
Pentru pedeapsa celor rele.
Ești orizontul meu de viață,
Iar eu pământ însuflețit,
Ești zala unui lanț de vieți
Și un întreg pân la sfârșit.
poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.