
Până în momentul în care se învrednicise să-i atragă atenția fiului său asupra modului nepoliticos în care-i vorbise domnului Stoica, blondul Iulian Enka tăcuse mereu, nu se dovedise prea vorbăreț; de abia acum spărsese gheața.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre vorbire sau citate despre gheață
Citate similare

Lucian ar fi vrut ca vorbele blondului să-l lase indiferent, dar nu era deloc așa; aceste cuvinte venite din partea celui pe care-l știa drept tată avură darul de a-l readuce în starea de indispoziție în care se aflase anterior. Își plecă din nou privirea și tăcu, deși Diana încercă să-l consoleze. Deși nu avea de gând să declare nimic împotriva fiului său, totuși blondul Iulian Enka se arătă neîndurător față de acesta, pentru că nu-i convenea deloc situația existentă, pe care refuza s-o înțeleagă, mai ales că aflase totul brusc; se părea că tocmai asta avusese un impact mare asupra lui, îl șocase... În curând ieșiră cele două fete, Stela și Maria, iar Horațiu spuse: "Domnul și doamna Enka...". Diana și blondul intrară, nu înainte ca Iulian Enka să-i mai atribuie fiului său o privire albastră deloc îngăduitoare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre toleranță, citate despre tată, citate despre gânduri, citate despre cuvinte, citate despre cadouri, citate despre albastru sau citate despre Maria

Directorul privise spre blondul Iulian Enka; "rivalul" său... Ah; și cât de bine îi înțelegea pe toți, chiar și Traian Simionescu, doar era vorba și despre fiul dânsului, Lucian... Dar de titulatura de "tată" al tânărului comandant se bucura în continuare acel domn blond, Iulian Enka...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre tinerețe, citate despre păr blond sau citate despre bucurie

Blondul Iulian Enka urcă până la etaj și intră în camera fiului său. Acesta nu se trezise, încă mai dormea; îl privi cu drag. "Ce băiat... Iarăși doarme cu păpușica aceea?" observă domnul Enka aceeași păpușă brunetă, cu ochi albaștri, tare simpatică. Privind-o mai bine, parcă i se păru că nu mai era îmbrăcată cu aceleași haine. Fiul său o schimbase de hăinuțe?! Ciudată ocupație pentru un comandant al unei misiuni spațiale, dar Iulian Enka n-avea de gând să-i reproșeze nimic; acum nici nu-l va mai lăuda; ceea ce-i spusese zilele trecute i se părea suficient, poate chiar pentru următorii ani, dar nici de criticat n-ar fi avut motive. Ce dacă lui i se părea interesantă joaca, fie chiar și cu păpușile? Avea dreptul să facă orice dorea; nu-l reținea nimeni, nici chiar tatăl lui. Văzând că doarme liniștit, blondul vru să se retragă; n-avea de gând să-l deranjeze cu prezența lui. Băiatul merita să se odihnească cât mai bine, în liniște. Dar, deși tatăl se străduise să nu provoace zgomot, băiatul se trezise.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre păpuși
- citate despre zile
- citate despre vestimentație
- citate despre timp
- citate despre somn
- citate despre ochi albaștri
- citate despre laudă
- citate despre jocuri

Acum însă blondul Iulian Enka nu-și mai ignora deloc fiul; îi permisese să aleagă el mașina pe care s-o cumpere și chiar pe aceea o luaseră, pe cea indicată de Lucian, nu alta. Domnul Enka nu mai stătuse pe gânduri, acceptase imediat. Plata vehiculului, indiferent de preț, nu mai ridica nici o problemă; blondul dispunea de banii necesari, ba chiar îi mai și rămânea o sumă destul de mărișoară din banii puși de el de-o parte și din salariul primit, prin bunăvoința directorului, pe lunile mai și iunie, mai din timp. Plătise întreaga sumă integral, nu în rate, ci cu banii jos, nu prin intermediul unei cărți de credit sau în alt mod; totuși, ar fi fost acceptată și altă modalitate de plată, dar Iulian Enka preferă să nu se mai încurce în amănunte de acest gen și să scape de o grijă, să poată sta liniștit după aceea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plată, citate despre transporturi, citate despre salariu, citate despre credit, citate despre card sau citate despre bani

Lucian nu plecase însă de acasă până nu-i prezentase blondului său tată proiectul, gata întocmit. Iulian Enka se declarase mulțumit. "Așa va fi garajul nostru... Ne vom ocupa însă de el de abia după plecarea voastră în misiune. Mulțumesc, fiule." spusese blondul surâzător. Și astfel, gata cu prima zi a acelui sfârșit de săptămână...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mulțumire, citate despre săptămâni, citate despre sfârșit sau citate despre acasă

Până să vină doamna Enka, apăru Iulian Enka, îmbrăcat în pijama. Fiul său îl întâmpină cu "'Neața, blondule!", salut preluat rapid și de Rikky, papagalul, care-l repetă zgomotos. Iulian Enka privi pe fereastră, curios; constată că mulțimea din fața casei nu se risipise; nu-și dădea seama dacă erau mereu aceeași oameni sau alții, nici nu înțelegea ce sperau ei să vadă... În curte, albastră, mașina directorului, iar lângă ea, doi body-guarzi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viteză, citate despre vinovăție sau citate despre papagali

De ce să înceapă iarăși o discuție în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deși, practic, nici nu fuseseră supărați. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton ușor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilitățile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar așa părea. Lucian ocupă locul șoferului și le deschise părinților săi. Tatăl său se așeză lângă el, Diana Enka în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la mașina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând dorește acea mașină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri mașina și coborî. Era emoționat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise mașina în garaj și-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre supărare, citate despre dorințe, citate despre contradicții sau citate despre automobiliști

Iulian și Diana Enka plecară în curând, nu doar de la bordul navei albastre, ci și din Institut, spre casă, cu mașina lor cea nouă, ceea ce însemna că Lucian tot pe a directorului o va folosi. Bineînțeles, cei doi body-guarzi nu plecară cu soții Enka, rămaseră în așteptarea fiului lor, lui trebuiau să-i asigure protecție. Cât despre ploaie, nu contenise, continua să cadă într-una, mărunt, udând totul, din ce în ce mai mult.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre căsătorie
- citate despre soție
- citate despre soț
- citate despre protejare
- citate despre protecție
- citate despre ploaie
- citate despre asigurări
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Mașina albastră a directorului, avându-l ca șofer de data aceasta pe blondul Enka Iulian, opri pe o stradă cu multe case, pentru că acolo spusese geograful că dorea să ajungă. Iulian Enka nu-l întrebă de ce acolo și nu în altă parte, opri doar, iar imediat ce lunganul coborî, porni neîntârziat mașina, pe care o considera o adevărată bijuterie albastră pe roți, într-o scurtă plimbare prin oraș, poate chiar și prin afara lui, o plimbare de vreo câteva ore, de moment ce Lucian îl asigurase că totul era în ordine. De când aștepta domnul Enka ocazia de a se urca în această mașină? Se gândi că poate își va cumpăra și el una asemănătoare în curând, doar își permitea acum...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plimbare, citate despre oraș, citate despre geografie, citate despre bijuterii sau citate despre adevăr

Era fie târziu în noapte, fie mult prea devreme dimineața, dar ce conta? Blondul nu putea dormi, nu-și găsea liniștea și nu era deloc plăcut. Decise deci să se deplaseze până în camera fiului său, iar dacă-l va găsi treaz, să discute cu el, să-l asculte; aveau ce vorbi amândoi. Asta doar în cazul în care fiul său va mai dori să vorbească cu el, după ce-l tratase cu atâta indiferență... Ieși totuși din dormitor, străduindu-se să nu provoace zgomote prea mari (oricum acestea erau acoperite de tunete) și urcă spre camera fiului său. Intră ușor și se apropie de patul pe care era întins Lucian. Dormea sau nu? Blondul nu reușea să-și dea seama.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noapte, citate despre indiferență sau citate despre dimineață

Blondul Iulian Enka își ridică privirea albastră spre soția sa, însă nu spuse nimic; chipul îi era încă răvășit de o tristețe ce nu părea să-l părăsească în curând. Nu dură mult până ce mașina albastră a directorului opri lângă celelalte trei existente în curtea reședinței familiei Enka. Lucian coborî; nu părea surprins de prezența celorlalte autovehicule. Îi recunoscu pe body-guarzii blondinei și-i salută. Evident, nu încăpea îndoială că și Petre și Adi îi cunoșteau pe cei doi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre familie sau citate despre Petru

Alături de fiul său însă, pe pernă, zări în lumina fulgerelor o păpușică mică, destul de cochetă, modern îmbrăcată... "De ce ține Lucian lângă el o păpușă, ca fetele?" se întrebă în gând blondul Enka Iulian. Nu luă păpușa de acolo, unde o așezase Lucian, dar o privi atent în lumina fulgerelor, mai cu luare-aminte. Era o păpușică gen Barbie, Cindy, Steffy sau alta, blondul nu se pricepea la a recunoaște mărcile păpușilor; aceasta însă era sigur brunetă, cu părul lung, cu ochii albaștri... "Hmm... Ciudat! Seamănă foarte bine cu reclamanta, domnișoara consilier." constată în gând blondul, fără a încerca să-și explice ce poate semnifica această asemănare. Abandonă însă studiul păpușelei și se concentră asupra fiului său. Dormea sau nu?! Tot nu-și dădea seama. Îi mângâie însă creștetul ușor, cu palma. Îi era drag băiatul. Fiul nu-i răspunse nimic, așa că blondul, crezând că doarme, se pregăti să plece. Totuși, înainte de a se retrage, îl sărută pe frunte; îi venea greu să creadă despre el că ar putea fi indisciplinat. Când ajunse în dreptul ușii, auzi glasul lui...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre sărut, citate despre păr, citate despre ochi sau citate despre fete

Lucian simți cum îl copleșește amețeala; nu s-ar fi așteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărți aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înșelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că așa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuși mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre perfecțiune sau citate despre mândrie

Deși ceilalți își vedeau în liniște de treabă și nu păreau deloc indiscreți sau curioși să afle ce-ar avea de vorbit domnul Enka cu domnișoara consilier, totuși, domnul Enka îi propuse Liei să se retragă, măcar pe culoarul ce ducea spre rezerve. Ea acceptă și se opriră chiar în dreptul celei pe care străluceau inițialele "E. L." Blondul remarcă acest amănunt și privind ușa aceea, sufletul i se umplu de mândrie; era rezerva fiului său. Poate după ce va discuta cu domnișoara, va intra puțin, s-o vadă, doar nu era interzis. Deocamdată, își îndreptă atenția spre tânăra domnișoară psihiatru. Ea nu îndrăznea să-și ridice privirea spre acel domn blond, deși glasul cu care dânsul i se adresă nu exprima deloc asprime, răutate.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre răutate, citate despre psihiatrie sau citate despre interdicții

Maria se încruntă. Domnul Iulian Enka era... "blondul"?! Intră și ea în camera de zi a familiei Enka, pășind timidă în urma colegului ei. Pe o măsuță, domnul Enka înșirase mai multe ziare. Sfioasă, Maria se așeză totuși. Privi spre cele câteva ziare de pe măsuță; într-adevăr, fotografii color reprezentându-i pe ei, cei șapte tineri din echipaj, erau pe primele pagini, iar sub fotografii, titluri lungi, cu majuscule, articole la fel de lungi, cu multe amănunte despre ei. În curând avură și ocazia de a vedea la televizor incidentul din acea dimineață, din fața Institutului, avându-l ca protagonist pe tânărul Enka.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre televiziune, citate despre jurnalism, citate despre fotografie sau citate despre culori

Gazdele își conduseră oaspeții până în curte, la mașinile cu care sosiseră. Se salutară înainte de despărțire. La un moment dat, blondul desluși clar cuvintele rostite de fiul său către domnul Stoica; băiatul spusese "La revedere, Andrei."
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Andrei

Pasărea multicoloră stârni câteva râsete voioase; chiar și blondul se amuză (mai ales că era și fiul său acasă acum, deci, nu mai avea motive să rămână morocănos). Maria și părinții ei nu prelungiră prea mult vizita la familia Enka, doar știau cu toții ce-i aștepta ziua următoare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs sau citate despre păsări

Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ți spun. Doar știi bine că n-am nimic de ascuns; mai ales fața de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Și ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziție?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil și-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine și mie să pot fi așa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deși nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ți fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil și din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naștere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlinește 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine și moș!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greșit nimic! Chiar e blond, enervant și moș, dar... Îl iubesc mult de tot și mi-e tare dor de el; aș fi vrut să-i fi spus asta și când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka știe că totuși ții la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să știe; blondul meu cel enervant...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre plăcere, citate despre naștere, citate despre iubire, citate despre greșeli sau citate despre devenire

În curând, Dora Bercea dădu mâna cu toți noii colegi ai Liei, cu directorul Institutului și cu instructorul Manea. Toți erau drăguți, amabili, dar, evident, atenția Dorei se concentra mai mult asupra comandantului misiunii, faimosul Don Juan al Institutului, fermecător ca de obicei, orice ar fi zis, orice ar fi făcut. Și cum să nu atragă atenția asupra lui, când fiecare gest al lui era plin de eleganță, menit parcă să surprindă în mod plăcut? Dora nu-l mai văzuse până atunci de aproape, dar i se păruse tare cunoscut, pentru că, evident, auzise multe despre el, inclusiv o descriere amănunțită; avea acum ocazia să verifice adevărul asupra celor auzite și nu i se păru deloc că s-ar fi exagerat în privința lui, ba chiar mai putea adăuga o sumedenie de alte aprecieri la cele deja auzite.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâini, citate despre manele, citate despre celebritate sau citate despre Don Juan

Profesorul și elevul să fie mereu atenți unul la altul. Scolarul să urmeze pretutindeni pe profesor, care trebuie să meargă mereu înaintea școlarului. Profesorul, de câte ori îl vede pe elev greșind, de atâtea ori să-i atragă atenția asupra greșelii și să-l învețe să se corecteze.
Comenius în Arta didactică
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre profesori, citate despre elevi, citate despre educație, citate despre învățătură, citate de Comenius despre învățătură, citate despre școală sau citate de Comenius despre școală