
Mașina albastră a directorului, avându-l ca șofer de data aceasta pe blondul Enka Iulian, opri pe o stradă cu multe case, pentru că acolo spusese geograful că dorea să ajungă. Iulian Enka nu-l întrebă de ce acolo și nu în altă parte, opri doar, iar imediat ce lunganul coborî, porni neîntârziat mașina, pe care o considera o adevărată bijuterie albastră pe roți, într-o scurtă plimbare prin oraș, poate chiar și prin afara lui, o plimbare de vreo câteva ore, de moment ce Lucian îl asigurase că totul era în ordine. De când aștepta domnul Enka ocazia de a se urca în această mașină? Se gândi că poate își va cumpăra și el una asemănătoare în curând, doar își permitea acum...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Blondul Iulian Enka își ridică privirea albastră spre soția sa, însă nu spuse nimic; chipul îi era încă răvășit de o tristețe ce nu părea să-l părăsească în curând. Nu dură mult până ce mașina albastră a directorului opri lângă celelalte trei existente în curtea reședinței familiei Enka. Lucian coborî; nu părea surprins de prezența celorlalte autovehicule. Îi recunoscu pe body-guarzii blondinei și-i salută. Evident, nu încăpea îndoială că și Petre și Adi îi cunoșteau pe cei doi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să înceapă iarăși o discuție în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deși, practic, nici nu fuseseră supărați. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton ușor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilitățile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar așa părea. Lucian ocupă locul șoferului și le deschise părinților săi. Tatăl său se așeză lângă el, Diana Enka în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la mașina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând dorește acea mașină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri mașina și coborî. Era emoționat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise mașina în garaj și-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum însă blondul Iulian Enka nu-și mai ignora deloc fiul; îi permisese să aleagă el mașina pe care s-o cumpere și chiar pe aceea o luaseră, pe cea indicată de Lucian, nu alta. Domnul Enka nu mai stătuse pe gânduri, acceptase imediat. Plata vehiculului, indiferent de preț, nu mai ridica nici o problemă; blondul dispunea de banii necesari, ba chiar îi mai și rămânea o sumă destul de mărișoară din banii puși de el de-o parte și din salariul primit, prin bunăvoința directorului, pe lunile mai și iunie, mai din timp. Plătise întreaga sumă integral, nu în rate, ci cu banii jos, nu prin intermediul unei cărți de credit sau în alt mod; totuși, ar fi fost acceptată și altă modalitate de plată, dar Iulian Enka preferă să nu se mai încurce în amănunte de acest gen și să scape de o grijă, să poată sta liniștit după aceea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka își însoți fiul, în luminile blitz-urilor, ceva mai rare decât în ziua precedentă, până în dreptul mașinii albastre. Cei doi body-guarzi o salutară respectuoși, apoi ea intră în mașină, în față; body-guarzii, pe bancheta din spate. Lucian porni mașina. Întrucât pe străzi erau mulți polițiști, nu întâmpină probleme din partea oamenilor. Mama lui, Diana Enka se simțea cam ciudat în această mașină, a directorului Institutului. Nu incomod, ci doar ciudat! Era pentru prima oară când urca în mașina albastră. Privi spre locul șoferului, ocupat în acel moment de fiul ei și se mai liniști, chiar dacă în spate stăteau doi necunoscuți, porecliți "Neîndurătorul" și "Nașul", body-guarzii fiului ei. Totuși, prezența lui Lucian îi oferea un sentiment liniștitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria se încruntă. Domnul Iulian Enka era... "blondul"?! Intră și ea în camera de zi a familiei Enka, pășind timidă în urma colegului ei. Pe o măsuță, domnul Enka înșirase mai multe ziare. Sfioasă, Maria se așeză totuși. Privi spre cele câteva ziare de pe măsuță; într-adevăr, fotografii color reprezentându-i pe ei, cei șapte tineri din echipaj, erau pe primele pagini, iar sub fotografii, titluri lungi, cu majuscule, articole la fel de lungi, cu multe amănunte despre ei. În curând avură și ocazia de a vedea la televizor incidentul din acea dimineață, din fața Institutului, avându-l ca protagonist pe tânărul Enka.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Până să vină doamna Enka, apăru Iulian Enka, îmbrăcat în pijama. Fiul său îl întâmpină cu "'Neața, blondule!", salut preluat rapid și de Rikky, papagalul, care-l repetă zgomotos. Iulian Enka privi pe fereastră, curios; constată că mulțimea din fața casei nu se risipise; nu-și dădea seama dacă erau mereu aceeași oameni sau alții, nici nu înțelegea ce sperau ei să vadă... În curte, albastră, mașina directorului, iar lângă ea, doi body-guarzi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul nu întârzie mult cu îmbrăcatul, deci, în curând, cei doi, tată și fiu, putură pleca împreună. De data aceasta, Iulian Enka lăsase acasă mașina gri, nu de mult cumpărată, preferând să ocupe locul din față, alături de fiul său, în mașina albastră a directorului; cei doi body-guarzi, Petre și Adi urcară și ei în mașină, pe bancheta din spate. Nu doar domnul Enka păru dornic de a-și însoți fiul în acea dimineață; mai mulți dintre părinții tinerilor din echipaj își exprimară aceeași dorință, asta pe lângă nemulțumirea de a fi aflat că nu-și vor avea copiii acasă în acest ultim sfârșit de săptămână petrecut pe suprafața Terrei. Totuși, cu sau fără părinți, nici unul nu întârzie; ajunseră toți la bordul navei albastre înainte de ora 08.00. Deocamdată, pe puntea principală se afla doar instructorul Eugen Manea, însă la 5 minute după ora 08.00 sosi și directorul, spre surprinderea tuturor, îmbrăcat lejer, comod, în ținută sport, de vară; mai-mai să nu-l recunoască.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian și Diana Enka plecară în curând, nu doar de la bordul navei albastre, ci și din Institut, spre casă, cu mașina lor cea nouă, ceea ce însemna că Lucian tot pe a directorului o va folosi. Bineînțeles, cei doi body-guarzi nu plecară cu soții Enka, rămaseră în așteptarea fiului lor, lui trebuiau să-i asigure protecție. Cât despre ploaie, nu contenise, continua să cadă într-una, mărunt, udând totul, din ce în ce mai mult.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul privise spre blondul Iulian Enka; "rivalul" său... Ah; și cât de bine îi înțelegea pe toți, chiar și Traian Simionescu, doar era vorba și despre fiul dânsului, Lucian... Dar de titulatura de "tată" al tânărului comandant se bucura în continuare acel domn blond, Iulian Enka...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian lăsă mașina în garaj și coborî. Papagalul stătea în continuare pe umărul său. Diana Enka coborî și ea. Intrară în casă. Holul de la intrare era gol, fără Nero, doar cu castronelele lui de plastic, goale și acelea. Iulian Enka nu mai citea ziarele, dar încă stătea pe fotoliu, picior peste picior, tare comod, așteptându-i.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex și Lucian plecară, fără a mai aștepta să fie însoțiți de cineva până la ieșire, pentru că tatăl și fiica, ambii medici, erau ocupați. În curând, cei doi tineri se aflau în ascensorul blocului, reparat și modernizat, care-i coborî rapid 13 etaje, până la parter. Afară, la datorie, erau așteptați de Petre și Adi. Lăsând motocicleta "Ucigașei" acolo, Alex și Lucian intrară în mașina albastră, pe locurile din față. Tânărul comandant porni mașina spre casa colegului său. Mașina albastră opri în curând în dreptul casei geneticianului. Cei doi body-guarzi rămaseră în interiorul vehiculului albastru, în așteptarea celui căruia-i asigurau protecție în afara Institutului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, norii, generoși, revărsau asupra orașului toată apa pe care reușiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în mașină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ține cont că era mașina albastră a directorului. Deși ploua în neștire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de mașină. Lucian îi zări și înțelese intenția celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna mașină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuși, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleșa, iar în curând cele două mașini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în față. Polițiștii, jandarmii și gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ar fi vrut ca vorbele blondului să-l lase indiferent, dar nu era deloc așa; aceste cuvinte venite din partea celui pe care-l știa drept tată avură darul de a-l readuce în starea de indispoziție în care se aflase anterior. Își plecă din nou privirea și tăcu, deși Diana încercă să-l consoleze. Deși nu avea de gând să declare nimic împotriva fiului său, totuși blondul Iulian Enka se arătă neîndurător față de acesta, pentru că nu-i convenea deloc situația existentă, pe care refuza s-o înțeleagă, mai ales că aflase totul brusc; se părea că tocmai asta avusese un impact mare asupra lui, îl șocase... În curând ieșiră cele două fete, Stela și Maria, iar Horațiu spuse: "Domnul și doamna Enka...". Diana și blondul intrară, nu înainte ca Iulian Enka să-i mai atribuie fiului său o privire albastră deloc îngăduitoare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lucian, voios, fără a bănui ce-l aștepta, ajunsese la Institut. Parcă mașina albastră la locul ei și porni spre clădirea principală a Institutului. Traian Simionescu se întrebă de ce oare îi spusese că-l așteaptă în biroul său, doar acolo era dezordine; în plus, se aflau fetele acelea care încă strângeau documentele înșirate pe jos; nu terminaseră. Le lăsă vorbă acestora ca în momentul în care va sosi băiatul, să-l trimită urgent spre apartamentul dânsului. Și iată-l! Lucian Enka însuși, în persoană, stătea în pragul biroului, privind nedumerit spre hărmălaia din interior. Cele trei secretare ale directorului se ridicară rapid, șușotind: "E el... Lucian, comandantul misiunii..." Tânărul surâse fermecător, zăpăcindu-le pe loc, pe toate trei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Își privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi știut acest amănunt?! Ba îl știa și încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câțiva ani... Mai știa însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relație serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnișoara consilier și de sentimentele pe care fiul ei le avea față de această domnișoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnișoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; și nu cu o mașină, la o scurtă plimbare prin oraș sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă mașina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka urcă până la etaj și intră în camera fiului său. Acesta nu se trezise, încă mai dormea; îl privi cu drag. "Ce băiat... Iarăși doarme cu păpușica aceea?" observă domnul Enka aceeași păpușă brunetă, cu ochi albaștri, tare simpatică. Privind-o mai bine, parcă i se păru că nu mai era îmbrăcată cu aceleași haine. Fiul său o schimbase de hăinuțe?! Ciudată ocupație pentru un comandant al unei misiuni spațiale, dar Iulian Enka n-avea de gând să-i reproșeze nimic; acum nici nu-l va mai lăuda; ceea ce-i spusese zilele trecute i se părea suficient, poate chiar pentru următorii ani, dar nici de criticat n-ar fi avut motive. Ce dacă lui i se părea interesantă joaca, fie chiar și cu păpușile? Avea dreptul să facă orice dorea; nu-l reținea nimeni, nici chiar tatăl lui. Văzând că doarme liniștit, blondul vru să se retragă; n-avea de gând să-l deranjeze cu prezența lui. Băiatul merita să se odihnească cât mai bine, în liniște. Dar, deși tatăl se străduise să nu provoace zgomot, băiatul se trezise.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, mașina familiei Enka, gonea spre casă. Zărind la volanul mașinii un șofer cu o pasăre pe umăr, unui agent de circulație i se păru straniu acest amănunt, așa că polițistul opri mașina. Se apropie de geamul șoferului. La cererea polițistului, Lucian coborî, pregătind actele necesare; papagalul stătea tot pe umărul său.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Ce chei? De la care director?
Diana: Nu știai, Iuli, că fiul tău umblă prin oraș cu mașina directorului Institutului? Se pare că acesta i-a dat cheile de la mașină, până pe 27 iunie.
Iulian: Cum adică umblă cu mașina directorului? Eu văd doar că umblă cu un papagal colorat pe umăr, cu care s-a ales în locul câinelui său.
Diana: Nu glumi, e ceva foarte serios! Ar trebui să luăm măsuri severe.
Iulian: Ce măsuri, Diana?! Fii serioasă! Nu exagera, te rog! Dacă directorul i-a dat cheile mașinii sale, lasă-i în pace! Băiatul n-are decât să umble cât vrea prin oraș sau prin alte părți cu mașina directorului, dacă acesta i-o pune la dispoziție.
Diana: Ce tot spui?!
Iulian: Păi, doar de asta i-a dat cheile, nu?! Ca să se plimbe cu ea!
Lucian: Știi ce, blondule, de data asta sunt de acord cu tine. Ceea ce nu se întâmplă foarte des.
Iulian: Păi, da, Luci... Aș vrea să știi că eu am fost de acord chiar și cu plecarea ta în această misiune, încă de atunci, din seara aceea, doar că mama ta s-a împotrivit cu îndârjire; atitudinea ei n-a dus la nimic bun. Eu am avertizat-o, dar n-a vrut să mă asculte.
Lucian: Știu, blondule, mi-a spus; și mă bucur că mă susții.
Iulian: Ce-i cu Rikky ăsta? Ce tot cere biscuiți, bomboane și chei? Și cum o să dormi cu el, dacă nu se dă jos de pe umărul tău?
Lucian: Eu sper că o să se dea jos în cele din urmă.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, în curtea Institutului tocmai intră o mașină albastră, modernă, elegantă, iar din ea coborî un tânăr chipeș, admirat de toți cei prezenți în acel moment acolo, îmbrăcat cu uniformă albastră, cu șase bulinuțe aurii pe rever; evident, era el, comandantul misiunii, Don Juanul Institutului, nimeni altul decât Lucian Enka...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse pe puntea principală de abia la 10.30. Noroc că nu mai fusese nevoie de el la Comisie, altfel ar fi putut avea neplăceri, se puteau ivi noi încurcături, dar directorul, avertizat din timp, avusese grijă să aranjeze rapid totul în așa fel încât favoritul său să nu aibă de suferit din pricina întârzierii din acea zi. Iulian și Diana Enka nu avură nici ei tangență cu Comisia Disciplinară în acea zi, nu-i mai chemase nimeni pe acolo, nici pentru alte declarații, nici pentru altceva, deci nu rămaseră prea mult prin Institut, hotărând să se întoarcă acasă, cu mașina lor cea nouă, nu fără a-și anunța fiul de această decizie a lor. Se interesaseră de modul în care decurgea ancheta, dar nu aflaseră mare lucru. Se îndreptară amândoi spre rachetodrom; nimeni nu-i opri, li se permise accesul spre nava albastră, deci în curând se aflau pe puntea principală a acesteia, unde-i găsiră pe cei șase tineri, împreună cu profesorul Manea. Toți îi salutară pe părinții lui Lucian; el se miră de prezența lor, în mod plăcut însă. Nu se ferea să-i spună "blondule" domnului Enka, chiar de față cu profesorul Manea și ceilalți colegi ai săi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!