
Iulian și Diana Enka plecară în curând, nu doar de la bordul navei albastre, ci și din Institut, spre casă, cu mașina lor cea nouă, ceea ce însemna că Lucian tot pe a directorului o va folosi. Bineînțeles, cei doi body-guarzi nu plecară cu soții Enka, rămaseră în așteptarea fiului lor, lui trebuiau să-i asigure protecție. Cât despre ploaie, nu contenise, continua să cadă într-una, mărunt, udând totul, din ce în ce mai mult.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre căsătorie
- citate despre șefi
- citate despre soție
- citate despre soț
- citate despre protejare
- citate despre protecție
- citate despre ploaie
- citate despre asigurări
- citate despre albastru
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Diana Enka își însoți fiul, în luminile blitz-urilor, ceva mai rare decât în ziua precedentă, până în dreptul mașinii albastre. Cei doi body-guarzi o salutară respectuoși, apoi ea intră în mașină, în față; body-guarzii, pe bancheta din spate. Lucian porni mașina. Întrucât pe străzi erau mulți polițiști, nu întâmpină probleme din partea oamenilor. Mama lui, Diana Enka se simțea cam ciudat în această mașină, a directorului Institutului. Nu incomod, ci doar ciudat! Era pentru prima oară când urca în mașina albastră. Privi spre locul șoferului, ocupat în acel moment de fiul ei și se mai liniști, chiar dacă în spate stăteau doi necunoscuți, porecliți "Neîndurătorul" și "Nașul", body-guarzii fiului ei. Totuși, prezența lui Lucian îi oferea un sentiment liniștitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre respect, citate despre polițiști, citate despre mamă, citate despre lumină sau citate despre automobiliști

De ce să înceapă iarăși o discuție în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deși, practic, nici nu fuseseră supărați. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton ușor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilitățile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar așa părea. Lucian ocupă locul șoferului și le deschise părinților săi. Tatăl său se așeză lângă el, Diana Enka în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la mașina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând dorește acea mașină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri mașina și coborî. Era emoționat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise mașina în garaj și-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre vestimentație, citate despre timp, citate despre săptămâni, citate despre supărare, citate despre dorințe, citate despre contradicții sau citate despre acasă

Alex și Lucian plecară, fără a mai aștepta să fie însoțiți de cineva până la ieșire, pentru că tatăl și fiica, ambii medici, erau ocupați. În curând, cei doi tineri se aflau în ascensorul blocului, reparat și modernizat, care-i coborî rapid 13 etaje, până la parter. Afară, la datorie, erau așteptați de Petre și Adi. Lăsând motocicleta "Ucigașei" acolo, Alex și Lucian intrară în mașina albastră, pe locurile din față. Tânărul comandant porni mașina spre casa colegului său. Mașina albastră opri în curând în dreptul casei geneticianului. Cei doi body-guarzi rămaseră în interiorul vehiculului albastru, în așteptarea celui căruia-i asigurau protecție în afara Institutului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre viteză, citate despre transporturi, citate despre motociclete, citate despre medicină sau citate despre medici

Blondul nu întârzie mult cu îmbrăcatul, deci, în curând, cei doi, tată și fiu, putură pleca împreună. De data aceasta, Iulian Enka lăsase acasă mașina gri, nu de mult cumpărată, preferând să ocupe locul din față, alături de fiul său, în mașina albastră a directorului; cei doi body-guarzi, Petre și Adi urcară și ei în mașină, pe bancheta din spate. Nu doar domnul Enka păru dornic de a-și însoți fiul în acea dimineață; mai mulți dintre părinții tinerilor din echipaj își exprimară aceeași dorință, asta pe lângă nemulțumirea de a fi aflat că nu-și vor avea copiii acasă în acest ultim sfârșit de săptămână petrecut pe suprafața Terrei. Totuși, cu sau fără părinți, nici unul nu întârzie; ajunseră toți la bordul navei albastre înainte de ora 08.00. Deocamdată, pe puntea principală se afla doar instructorul Eugen Manea, însă la 5 minute după ora 08.00 sosi și directorul, spre surprinderea tuturor, îmbrăcat lejer, comod, în ținută sport, de vară; mai-mai să nu-l recunoască.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tată, citate despre sport, citate despre sfârșit sau citate despre nemulțumire

În curând, Lucian porni mașina domnului Enka spre casă. Papagalul, tare mândru, nu renunțase la locul său de onoare de pe umărul tânărului comandant, aflat la volan. Diana Enka stătea în față, lângă fiul ei, spre care privea din când în când, dând din cap ușor, a dezaprobare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre papagali, citate despre onoare sau citate despre mândrie

Cei 14 părinți nu păreau dispuși să adauge nimic, deci, nu luară cuvântul, mai ales când văzură că din nava albastră ieșeau cei șapte tineri. Îl lăsară pe director și se îndreptară spre copiii lor. Înainte de a se despărți, Eugen Manea le aminti celor șapte ca ziua următoare să nu sosească mai târziu de ora 08.00, când se vor întâlni, la bordul navei albastre. Evident, cu toții îi salutară pe director și pe profesorul-instructor înainte de plecare. Fiecare dintre cei șapte tineri mergea acasă cu familia, evident, cu mașina personală. Lucian mergea alături de părinții lui, spre locul în care Enka Iulian parcase mașina. Ajunși în apropierea mașinii, domnul Enka scoase cheile, dar i le întinse fiului său.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre manele, citate despre familie, citate despre cuvinte sau citate despre copilărie

Până să vină doamna Enka, apăru Iulian Enka, îmbrăcat în pijama. Fiul său îl întâmpină cu "'Neața, blondule!", salut preluat rapid și de Rikky, papagalul, care-l repetă zgomotos. Iulian Enka privi pe fereastră, curios; constată că mulțimea din fața casei nu se risipise; nu-și dădea seama dacă erau mereu aceeași oameni sau alții, nici nu înțelegea ce sperau ei să vadă... În curte, albastră, mașina directorului, iar lângă ea, doi body-guarzi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție

Mașina albastră a directorului, avându-l ca șofer de data aceasta pe blondul Enka Iulian, opri pe o stradă cu multe case, pentru că acolo spusese geograful că dorea să ajungă. Iulian Enka nu-l întrebă de ce acolo și nu în altă parte, opri doar, iar imediat ce lunganul coborî, porni neîntârziat mașina, pe care o considera o adevărată bijuterie albastră pe roți, într-o scurtă plimbare prin oraș, poate chiar și prin afara lui, o plimbare de vreo câteva ore, de moment ce Lucian îl asigurase că totul era în ordine. De când aștepta domnul Enka ocazia de a se urca în această mașină? Se gândi că poate își va cumpăra și el una asemănătoare în curând, doar își permitea acum...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plimbare, citate despre oraș, citate despre geografie, citate despre bijuterii sau citate despre adevăr

Cei șapte tineri rămaseră doar la bordul navei albastre în acea zi, împreună cu instructorul lor, profesorul Manea, până seara, destul de târziu, în timp ce Comisia Disciplinară își continuase ancheta în cazul "Enka Lucian". Mihai mai repetase la geografie, împreună cu Nistor, chiar și aici, la bordul navei albastre, pentru ziua următoare, când avea proba la geografie. Se înțelegea bine cu lunganul; nici geneticianul nu mai părea a fi împotriva lui, deși uneori încă îi mai zicea "puștiule".
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre seară, citate despre profesori, citate despre educație sau citate despre Mihail

Lucian lăsă mașina în garaj și coborî. Papagalul stătea în continuare pe umărul său. Diana Enka coborî și ea. Intrară în casă. Holul de la intrare era gol, fără Nero, doar cu castronelele lui de plastic, goale și acelea. Iulian Enka nu mai citea ziarele, dar încă stătea pe fotoliu, picior peste picior, tare comod, așteptându-i.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre picioare sau citate despre jurnalism

Diana: Luci... Cine sunt oamenii aceia din curte?
Lucian: Body-guarzii noștri, mamă.
Diana: Cum?! Și de ce stau acolo? Nu intră în casă?
Lucian: I-am invitat, dar dacă nu vor, nu-i pot obliga.
Diana: Nu; cum să obligi oamenii... Și totuși, să stea așa, acolo... Ce ciudat! Și mașina aia albastră... Luci, cu ce-ați venit acasă?
Lucian: Cu mașina directorului, mamă, bineînțeles.
Diana: Cum ai putut?! Ți-am interzis...
Lucian: Lasă, mamă...
Diana: Ah; și am uitat, din cauza ședinței, să vorbesc despre chestia asta cu directorul, dar mâine n-o să uit din nou.
Lucian: Îți pierzi timpul de pomană, mamă!
Iulian: Ai venit cu mașina directorului, fiule? Ce interesant! Ah, de n-ar fi toți reporterii ăștia, poliția, body-guarzii voștri... Aș admira în voie mașina aia... Scuze, domnișoară; bună seara!
Maria: Bună seara, domnule.
Lucian: Salut, blondule.
Iulian: Luci... Haideți dincolo!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre viitor sau citate despre interdicții

Blondul Iulian Enka își ridică privirea albastră spre soția sa, însă nu spuse nimic; chipul îi era încă răvășit de o tristețe ce nu părea să-l părăsească în curând. Nu dură mult până ce mașina albastră a directorului opri lângă celelalte trei existente în curtea reședinței familiei Enka. Lucian coborî; nu părea surprins de prezența celorlalte autovehicule. Îi recunoscu pe body-guarzii blondinei și-i salută. Evident, nu încăpea îndoială că și Petre și Adi îi cunoșteau pe cei doi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre păr blond sau citate despre Petru

Lucian ar fi vrut ca vorbele blondului să-l lase indiferent, dar nu era deloc așa; aceste cuvinte venite din partea celui pe care-l știa drept tată avură darul de a-l readuce în starea de indispoziție în care se aflase anterior. Își plecă din nou privirea și tăcu, deși Diana încercă să-l consoleze. Deși nu avea de gând să declare nimic împotriva fiului său, totuși blondul Iulian Enka se arătă neîndurător față de acesta, pentru că nu-i convenea deloc situația existentă, pe care refuza s-o înțeleagă, mai ales că aflase totul brusc; se părea că tocmai asta avusese un impact mare asupra lui, îl șocase... În curând ieșiră cele două fete, Stela și Maria, iar Horațiu spuse: "Domnul și doamna Enka...". Diana și blondul intrară, nu înainte ca Iulian Enka să-i mai atribuie fiului său o privire albastră deloc îngăduitoare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toleranță, citate despre gânduri, citate despre cadouri sau citate despre Maria

În curând, pe puntea principală sosiră Alex, Nis, Stela, iar mai apoi profesorul Manea. Lia nu venise la bordul navei albastre, se oprise cu părinții ei direct la etajul întâi al sediului principal al Institutului, unde se aflau deja părinții lui Lucian, domnul și doamna Enka și directorul Simionescu. Diana îi atribui la un moment dat, în treacăt, domnișoarei consilier, o privire nu tocmai binevoitoare. Cine era sau cine se credea oare această tânără care îndrăznise să-i reclame fiul, să-l aducă în fața Comisiei Disciplinare, de parcă el ar fi un element rău, care să aibă probleme cu disciplina, probleme care să-i deranjeze pe alții? Lia remarcă faptul că doamna Enka o privea nu tocmai cu îngăduință și se ascunse după părinții ei, ferindu-se, măcar din calea privirilor Dianei Enka. Dar mama lui Lucian nu insistă în a o cerceta pe reclamantă, renunță rapid la această acțiune. Directorul, drăguț, amabil, îi salută pe soții Stancu și pe fiica lor; acum se îndrepta spre părinții comandantului, să-i salute și pe aceștia. Nefiind singuri, nu putea vorbi cu Diana pe tonul familiar cu care i se adresa când ea sosea în biroul lui sau în alte împrejurări.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar cei șapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de față cu părinții lor, care încercară să-i ajute, măcar puțin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinții lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deși nu-i gonea nimeni. Totuși, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-și mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezența directorului la bord, care se ocupa de instrucția echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aștepta să-l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ajutor

Directorul privise spre blondul Iulian Enka; "rivalul" său... Ah; și cât de bine îi înțelegea pe toți, chiar și Traian Simionescu, doar era vorba și despre fiul dânsului, Lucian... Dar de titulatura de "tată" al tânărului comandant se bucura în continuare acel domn blond, Iulian Enka...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bucurie

Lucian ajunse pe puntea principală de abia la 10.30. Noroc că nu mai fusese nevoie de el la Comisie, altfel ar fi putut avea neplăceri, se puteau ivi noi încurcături, dar directorul, avertizat din timp, avusese grijă să aranjeze rapid totul în așa fel încât favoritul său să nu aibă de suferit din pricina întârzierii din acea zi. Iulian și Diana Enka nu avură nici ei tangență cu Comisia Disciplinară în acea zi, nu-i mai chemase nimeni pe acolo, nici pentru alte declarații, nici pentru altceva, deci nu rămaseră prea mult prin Institut, hotărând să se întoarcă acasă, cu mașina lor cea nouă, nu fără a-și anunța fiul de această decizie a lor. Se interesaseră de modul în care decurgea ancheta, dar nu aflaseră mare lucru. Se îndreptară amândoi spre rachetodrom; nimeni nu-i opri, li se permise accesul spre nava albastră, deci în curând se aflau pe puntea principală a acesteia, unde-i găsiră pe cei șase tineri, împreună cu profesorul Manea. Toți îi salutară pe părinții lui Lucian; el se miră de prezența lor, în mod plăcut însă. Nu se ferea să-i spună "blondule" domnului Enka, chiar de față cu profesorul Manea și ceilalți colegi ai săi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noroc sau citate despre neplăcere

Afară, norii, generoși, revărsau asupra orașului toată apa pe care reușiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în mașină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ține cont că era mașina albastră a directorului. Deși ploua în neștire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de mașină. Lucian îi zări și înțelese intenția celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna mașină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuși, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleșa, iar în curând cele două mașini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în față. Polițiștii, jandarmii și gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nori, citate despre generozitate, citate despre gardieni sau citate despre bătrânețe

În timp ce directorul vorbea, Eugen Manea îi salutase pe părinții lui Mihai, apoi se ocupară de acte. În prezența celor doi martori, Lucian și domnul profesor Manea, domnul Emilian Ristea și doamna Marilena Ristea semnară toate actele prin care îi acordau fiului lor, Mihai Ristea, încă minor, permisiunea de a pleca în misiunea spațială spre planeta Proxima, la bordul navei "Pacifis", în următorii 13 ani, chiar dacă la data lansării, băiatul nu va avea 18 ani împliniți. După părinții informaticianului, fu rândul directorului Simionescu să treacă la semnat actele, apoi al celor doi martori, profesorul Eugen Manea și Lucian Enka. Cu aceste semnături, tânărul Mihai își asigurase un loc la bordul navei albastre pentru următorii 13 ani. Când Lucian și Mihai ajunseră pe puntea principală a navei albastre, acolo se mai aflau deja alții doi, tot în uniforme: Alex și Nistor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre planete sau citate despre informatică

Lucian: Spune, blondule, mergi cu Nis în oraș, sau nu?
Iulian: Depinde... Eu ce câștig la afacerea asta?
Lucian: Păi, în primul rând, mai ieși din casă și-n al doilea rând, te poți plimba chiar și până diseară cu mașina directorului.
Iulian: Ah, cu mașina aia vrei să-l duc pe "domnul kilometru"?!
Lucian: Exact, blondule.
Iulian: Păi, de ce nu spui așa de la început? Bine, în cazul ăsta, normal că merg; s-a rezolvat. Mulțumit, Nis?!
Nistor: Foarte, domnule.
Iulian: Bine, mă îmbrac și...
Lucian: Peste un sfert de oră, blondule. Atunci va trebui să plecați.
Iulian: Fără body-guarzi, sper.
Lucian: Bineînțeles, fără.
Iulian: Deci, ați rezolvat și cu chestia asta; bun sunteți foarte eficienți. Și într-adevăr, chiar aveam nevoie de o ieșire prin oraș; dacă-i cu mașina directorului, cu atât mai bine. Știi, distinsul tău prieten ne-o fi promis el un concediu de un an, plătit, cu salarii duble, dar nu cred că am să rezist să rămân acasă atâta timp. Am nevoie de activitate; n-am ajuns încă la vârsta pensionării... Poate am să mă întorc mai curând la lucru, la Institut.
Lucian: Treaba ta, blondule...
Iulian: Luci, ești sigur că prietenul tău ar fi de acord să-și lase mașina pe mâna mea?
Lucian: Dom' director mi-a lăsat mie mașina dânsului până pe 27 iunie, deci, pot face ce vreau cu ea...
Iulian: Tocmai; ți-a lăsat-o ție, nu mie! Poate se va supăra sau n-o să-i convină când va afla că mi-ai dat-o mie.
Lucian: Aș...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre început, citate despre vârstă, citate despre salariu sau citate despre promisiuni