Era fie târziu în noapte, fie mult prea devreme dimineaţa, dar ce conta? Blondul nu putea dormi, nu-şi găsea liniştea şi nu era deloc plăcut. Decise deci să se deplaseze până în camera fiului său, iar dacă-l va găsi treaz, să discute cu el, să-l asculte; aveau ce vorbi amândoi. Asta doar în cazul în care fiul său va mai dori să vorbească cu el, după ce-l tratase cu atâta indiferenţă... Ieşi totuşi din dormitor, străduindu-se să nu provoace zgomote prea mari (oricum acestea erau acoperite de tunete) şi urcă spre camera fiului său. Intră uşor şi se apropie de patul pe care era întins Lucian. Dormea sau nu? Blondul nu reuşea să-şi dea seama.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se împăcară; şi-n acest sens, se îmbrăţişară. Parcă era mult mai bine astfel; aşa simţea Lucian, dar şi blondul. Domnul Enka se aşeză pe marginea patului, lângă fiul său. Lucian stinse veioza; de data asta adormi. Cu blondul rezolvase, destul de repede şi de uşor. Mai rămânea problema cu colega lui, domnişoara consilier; asta era mai dificil de rezolvat, mai ales că n-avea nici o legătură cu matematica. Încă trei ore trecură pe fugă, iar blondul se trezi nerăbdător, pentru a merge cu fiul său, să cumpere o maşină nouă. Se îmbrăcă cât putu de repede, iar la 06.40 era deja sus, în camera fiului său. Îl privi cu drag; părea a dormi. Se aplecă uşor spre el, încercând să-l trezească. Rămas sus, Lucian se echipă grabnic în uniforma lui albastră, încă având şase bulinuţe aurii. Luă păpuşa pe care o văzuse blondul (încă era pe pernă) şi o aşeză grijuliu într-o cutie. Înainte de a coborî, scoase celularul şi formă un număr.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul însă trecu nepăsător pe lângă Lucian, privindu-l în treacăt, doar pentru o clipă, cu un aer superior, sau poate chiar cu dispreţ, după cum i se păru fiului său şi se îndreptă spre dormitor. În drum spre dormitor stinse televizorul, pentru că... presa, mass-media! Inevitabilul se produsese! Se aflase despre reclamaţie şi tocmai despre asta se vorbea în acel moment la ştiri. De asta aruncase şi ziarele, ba nici nu le citise, pentru că mai în toate, pe primele pagini, despre acest subiect era scris: "Comandantul misiunii – indisciplinat?!", sau "Comandantul misiunii anchetat de Comisia Disciplinară a Institutului"; erau unele titluri scrise cu majuscule prin ziare. "Cum or fi aflat atăt de repede?" părea a se întreba furios în gând domnul Enka. Blondul se retrase în camera sa, lăsându-şi fiul neconsolat. Deci, de fapt, aşa îl pedepsea: prin nepăsare, indiferenţă, dispreţ... Nu-i mai vorbea deloc, nici nu-l mai băga în seamă, de parcă nici nu exista... Ar fi vrut să-i fie indiferent, să nu-l deranjeze atitudinea blondului, dar nu era deloc aşa. Se simţea prost, tare prost... Se încruntă şi îşi plecă tăcut privirea. Diana se apropie de el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi era treaz de destul timp, Lucian nu se pregătise de plecare. Încă stătea nepăsător în pat, în pijama şi nu părea a avea de gând să se ridice în curând. Între timp, blondul său tată se trezise şi el. Îşi scrisese cererea către directorul Institutului, o şi recitise de vreo câteva ori; era gata de plecare. El – da, fiul lui – nu! Uimit de întârzierea fiului, urcă treptele spre camera acestuia. Bătu la uşă de vreo câteva ori; nu-i răspunse nimeni, dar tot intră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul intrase în dormitor, deşi nici gând să doarmă, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în faţa Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz că n-ar avea absolut nici o vină, doar nu ajunsese din greşeală în această situaţie. Iar blondul era tare nemulţumit din această cauză. Îl dezamăgise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest amănunt, dar îi venea tare greu să-l considere nevinovat. Şi nu-i plăceau probleme de acest gen. Nu-i plăcea ca lumea să-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, şuşotind pe seama comportamentului fiului său. Uşa dormitorului se deschise şi intră Diana. Era întuneric, deci, n-o vedea prea bine; îi auzi însă glasul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de fiul său însă, pe pernă, zări în lumina fulgerelor o păpuşică mică, destul de cochetă, modern îmbrăcată... "De ce ţine Lucian lângă el o păpuşă, ca fetele?" se întrebă în gând blondul Enka Iulian. Nu luă păpuşa de acolo, unde o aşezase Lucian, dar o privi atent în lumina fulgerelor, mai cu luare-aminte. Era o păpuşică gen Barbie, Cindy, Steffy sau alta, blondul nu se pricepea la a recunoaşte mărcile păpuşilor; aceasta însă era sigur brunetă, cu părul lung, cu ochii albaştri... "Hmm... Ciudat! Seamănă foarte bine cu reclamanta, domnişoara consilier." constată în gând blondul, fără a încerca să-şi explice ce poate semnifica această asemănare. Abandonă însă studiul păpuşelei şi se concentră asupra fiului său. Dormea sau nu?! Tot nu-şi dădea seama. Îi mângâie însă creştetul uşor, cu palma. Îi era drag băiatul. Fiul nu-i răspunse nimic, aşa că blondul, crezând că doarme, se pregăti să plece. Totuşi, înainte de a se retrage, îl sărută pe frunte; îi venea greu să creadă despre el că ar putea fi indisciplinat. Când ajunse în dreptul uşii, auzi glasul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simţi cum îl copleşeşte ameţeala; nu s-ar fi aşteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărţi aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înşelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că aşa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuşi mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian o duse până acasă, mulţumită lui, din nou fără body-guarzi. Coborâră, el deschizându-i atent portiera. Îşi luă apoi rămas bun, sărutându-i uşor mâna, spunându-i, cu acel surâs al său "noapte bună, colega". Lia-i răspunse timid, deşi parcă ştia că pentru el noaptea ce va urma nu va fi deloc prea bună, tocmai din cauza ei. Constată însă că el nu era deloc aşa cum îl caracterizaseră fetele, colegele ei, ci cu totul altfel, diferit de ceea ce s-ar fi aşteptat ea. Nu se purta deloc vulgar, ci dimpotrivă, era tare amabil, galant. Rămase din nou plăcut surprinsă că nu era vulgar, dar tristă din cauza acţiunii ei din acea seară. Îl urmări puţin cu privirea, doar până ce el porni maşina înapoi, spre Institut, apoi fugi repede în casă. Nu se opri să-şi salute părinţii, care o priviră nedumeriţi, nu-şi luă pisoiul gri în braţe, ci se îndreptă grăbită spre camera ei, unde intră şi se închise, trântindu-se pe patul moale, cu lacrimi în ochi. Uimită de comportamentul fiicei sale, Valeria Stancu porni îngândurată spre camera ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ar fi vrut ca vorbele blondului să-l lase indiferent, dar nu era deloc aşa; aceste cuvinte venite din partea celui pe care-l ştia drept tată avură darul de a-l readuce în starea de indispoziţie în care se aflase anterior. Îşi plecă din nou privirea şi tăcu, deşi Diana încercă să-l consoleze. Deşi nu avea de gând să declare nimic împotriva fiului său, totuşi blondul Iulian Enka se arătă neîndurător faţă de acesta, pentru că nu-i convenea deloc situaţia existentă, pe care refuza s-o înţeleagă, mai ales că aflase totul brusc; se părea că tocmai asta avusese un impact mare asupra lui, îl şocase... În curând ieşiră cele două fete, Stela şi Maria, iar Horaţiu spuse: "Domnul şi doamna Enka...". Diana şi blondul intrară, nu înainte ca Iulian Enka să-i mai atribuie fiului său o privire albastră deloc îngăduitoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka urcă până la etaj şi intră în camera fiului său. Acesta nu se trezise, încă mai dormea; îl privi cu drag. "Ce băiat... Iarăşi doarme cu păpuşica aceea?" observă domnul Enka aceeaşi păpuşă brunetă, cu ochi albaştri, tare simpatică. Privind-o mai bine, parcă i se păru că nu mai era îmbrăcată cu aceleaşi haine. Fiul său o schimbase de hăinuţe?! Ciudată ocupaţie pentru un comandant al unei misiuni spaţiale, dar Iulian Enka n-avea de gând să-i reproşeze nimic; acum nici nu-l va mai lăuda; ceea ce-i spusese zilele trecute i se părea suficient, poate chiar pentru următorii ani, dar nici de criticat n-ar fi avut motive. Ce dacă lui i se părea interesantă joaca, fie chiar şi cu păpuşile? Avea dreptul să facă orice dorea; nu-l reţinea nimeni, nici chiar tatăl lui. Văzând că doarme liniştit, blondul vru să se retragă; n-avea de gând să-l deranjeze cu prezenţa lui. Băiatul merita să se odihnească cât mai bine, în linişte. Dar, deşi tatăl se străduise să nu provoace zgomot, băiatul se trezise.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Enka dispăru în interiorul navei, lăsându-l pe lungan cu dulciurile sale. Însă nu-şi găsi fiul pe puntea principală. Îl strigă de câteva ori, dar acesta nu-i răspundea, chiar dacă ar fi fost acolo. Nu ştia pe unde să-l caute, nava fiind imensă; porni însă spre culoarul ce ducea spre rezervele echipajului. O verifică pe cea cu iniţialele E. L., corespunzătoare numelui fiului ei, dar Lucian nu era nici acolo, sau dacă era, nu dorea să-şi dezvăluie prezenţa, ceea ce-i reuşea foarte bine. Îl mai căută câtva timp, în zadar însă! Fiul ei nu era de găsit pe nicăieri. Dacă-şi propusese să se ascundă, reuşea foarte bine acest lucru. Tristă, Diana Enka ieşi din nava albastră; acum pe trepte nu era doar Nistor, ci şi Alexandru. Amândoi se ridicară în picioare, auzind trapa navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Traian Simionescu se afla încă singur, pe puntea principală a navei albastre, la fel de îndurerat. Se strădui totuşi să-şi revină şi decise că ar fi cazul să-i anunţe pe părinţii lui Lucian că fiul lor se îndrepta spre casă, să-i liniştească. Se stăpâni însă cam greu; redobândindu-şi totuşi calmul, formă numărul familiei Enka. Spera să-i răspundă Diana, deşi era conştient că putea răspunde blondul, sau chiar unul dintre părinţii Dianei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian auzi uşa deschizându-se, dar nu se ridică din pat, să vadă cine era. Blondul se apropie încet, străduindu-se să nu facă zgomot, crezând că băiatul doarme. Îl privi. Observă că avea ochii închişi, iar alături de el încă se afla acea păpuşică brunetă, care semăna cu domnişoara consilier. În plus, remarcă şi lănţişorul de la gâtul băiatului. Se încruntă uşor, prezenţa acestui lănţişor părând a-l nemulţumi; ştia bine de la cine era... Nu de la el, în nici un caz! Lăsă însă orice mâhnire în urmă, pentru că nu era timp suficient pentru asemenea supărări; rămăseseră doar câteva ore până la lansare. Se aşeză pe marginea patului, lângă băiat, fără a spune nimic. Încercând să nu-şi deranjeze fiul, se întinse şi luă păpuşa, pentru a o cerceta cu atenţie; îl frapă asemănarea izbitoare cu domnişoara consilier, dar şi mai surprins păru când auzi vocea fiului său...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mai aveai de gând să stai mult, mamă?
Diana: N-am întârziat prea mult, Luci; de altfel, m-am grăbit cât am putut.
Lucian: Rikky, Nero, să fiţi cuminţi! Ne vedem diseară.
Diana: Luci, tu cu ce maşină vrei să plecăm?
Lucian: Cu a directorului, mamă.
Diana: Dar...
Lucian: De cealaltă s-ar putea să aibă nevoie blondul mai târziu; vine şi el la Institut.
Diana: Bine; să zicem că accept. Dar domnii aceia doi chiar trebuie să ne însoţească?
Lucian: Se pare că da; n-avem încotro. Dacă vrei fără ei, va trebui să pleci mai târziu, cu blondul.
Diana: Nu, lasă... Hai!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în momentul în care se învrednicise să-i atragă atenţia fiului său asupra modului nepoliticos în care-i vorbise domnului Stoica, blondul Iulian Enka tăcuse mereu, nu se dovedise prea vorbăreţ; de abia acum spărsese gheaţa.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia vorbea în dezavantajul ei, dar ce altceva-i putea oare spune acestui domn blond? Doar nu putea să continue să-l acuze pe nedrept pe fiul lui, pentru o vină pe care el nici măcar n-o avea. "Chiar n-o avea?!" se întrebă Lia în gând, fără a rosti şi cu voce tare acest lucru; bineînţeles, involuntar, gândul o purta în acele momente la noţiunea "Don Juan", cu care era asociat numele lui Lucian. Blondul o cercetă câteva clipe pe această domnişoară, constatând clar un singur amănunt; ori ea semăna foarte mult cu păpuşica pe care o observase de dimineaţă alături de fiul său, ori invers; păpuşica aceea semăna foarte mult cu această domnişorică. Totuşi, care era legătura între cele două? Oare faptul că Lucian le plăcea pe ambele? Blondul rămase dus pe gânduri câteva clipe şi uită de întrebările pe care să i le adreseze domnişoarei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: În plus, luni am proba la mate' şi mă gândeam că, dacă vrei, m-ai putea ajuta niţeluş. Nu că n-aş şti eu deloc mate', dar tu ştii mult mai bine, eşti as.
Lucian: Ah... Aici deja ai intrat în domeniul meu forte. Bine. Vino mâine de dimineaţă pe la mine, să vedem ce putem face, inclusiv cu proiectul tău de diplomă; se uită blondul peste el, se pricepe mai mult la informatică.
Mihai: Blondul?! Cine-i blondul?
Lucian: Tatăl meu.
Mihai: Aaa... Şi de ce-i spui aşa?
Lucian: Simplu; pentru că e blond. Deci, te aştept de dimineaţă; o să-ţi las adresa mea. Sper că vei şti să ajungi.
Mihai: O să mă descurc eu.
Lucian: Şi dacă va mai fi nevoie, duminică o să vin eu la tine.
Mihai: Mulţumesc. M-ai salvat!
Lucian: Nici chiar aşa...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ţi spun. Doar ştii bine că n-am nimic de ascuns; mai ales faţa de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Şi ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziţie?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil şi-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine şi mie să pot fi aşa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deşi nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ţi fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil şi din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naştere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlineşte 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine şi moş!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greşit nimic! Chiar e blond, enervant şi moş, dar... Îl iubesc mult de tot şi mi-e tare dor de el; aş fi vrut să-i fi spus asta şi când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka ştie că totuşi ţii la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să ştie; blondul meu cel enervant...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relaţia ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ţi veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăşti?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu aşa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbeşti despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înţelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aş putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar aşa am înţeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înţeles total greşit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ţi închipui vreodată aşa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă aşa spui mereu...
Lucian: Lia, nu eşti atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuşi, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admiraţie pentru cel la care te referi, cu afecţiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească şi pe tine! Să-l urăsc?! Cum aş putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Şi mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aş dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniştit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situaţii; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deşi nu-i era încă somn. Şi chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reuşit să adoarmă, din cauză că se gândea la ziua ce urma... Se schimbă de uniformă, pe care o aşeză cu grijă la locul ei. O privi: şase bulinuţe aurii încă străluceau pe reverul hainei albastre. Cu sau fără ajutorul directorului, tot el era comandantul misiunii. Cât de mult conta acest amănunt? După părerea lui Lucian, nu foarte mult. Totuşi, era conştient de responsabilitatea ce-i revenea datorită acestei funcţii; reuşita misiunii depindea în mare măsură de el... Îngândurat, băiatul nu mai coborî în camera în care se aflau ai săi. Totuşi, nici singur nu rămase un timp îndelungat, căci în camera lui intră, după ce-şi anunţase prezenţa prin câteva ciocănituri în uşă, doamna Dana Dragomir, bunica. Venise să-şi vadă nepoţelul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!