Măcar de l-ar fi avut pe Mihai prin preajmă, chiar dacă era doar un puștan de nici 18 ani, totuși, fost campion mondial la lupte, arte marțiale; interesant... Puștiul s-ar fi descurcat într-o asemenea situație, dar el, geneticianul, ce putea face? Habar n-avea... Nu-i rămânea decât să se supună agresorilor, deși varianta nu era deloc foarte convenabilă lui; intrase însă singur în această încurcătură nedorită. De ce nu acceptase oferta polițistului, sau măcar pe-a tatălui său? Preferase să plece singur, să facă pe viteazul! Iată unde ajunsese... Discret, trase cu coada ochiului spre individ; deși era negură, îi putu zări trăsăturile; nu era un tip fioros. Avea însă o armă, ceea ce contrazicea aspectul său fizic; era totuși agresiv... Cât de agresiv oare?! Alex spera să nu afle.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pășeau încet, agale, Alex străduindu-se să-și adapteze mersul ritmului lor. Ieșiră din părculeț; mai aveau însă o bucată de drum de parcurs până în dreptul dubiței. Se aflau pe trotuar. Din față, o lumină albă, mișcătoare, anunța apropierea unui vehicul, unul cu un singur far. Alex nu spuse nimic, dar nu avea de gând să-i înfrunte pe cei trei indivizi. Li se supuse, ascultător. Totuși, observă că vehiculul din față era o motocicletă, de aceea avea un singur far, nu pentru că n-ar fi văzut el bine sau ar fi fost unul defect... Alex încercă să ignore acea motocicletă ce se îndrepta spre ei, deși ar putea oare să-l ajute cu ceva apropierea acelui vehicul pe două roți? Geneticianul spera că da, deși nu-și dădea deloc seama cum; nu-și putea alcătui rapid un plan de scăpare; era în pană de idei salvatoare. Dacă ar fi fost un singur ins, s-ar fi încumetat să se ia la harță cu acela, deși prezența armei înclina mult balanța în favoarea agresorului; așa însă, erau trei, probabil toți înarmați, deci ce-i rămânea lui de făcut? N-avea încotro, era nevoit să li se supună...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex: Ce vreme! Nu se mai oprește odată ploaia asta?! Hai, măi, puștiulică, altfel ne udăm rău de tot!
Mihai: Nu-mi mai tot zice "puștiulică"!
Alex: Bine, o să încerc. Oricum, hai odată!
Mihai: Dar tu de ce nu mă suferi?
Alex: Ce-ai zis, măi?! Cine ți-a dat asemenea idei?
Mihai: Nimeni; așa am constatat eu.
Alex: Se vede treaba că ai o imaginație foarte proastă.
Mihai: Nu cred; e clar că nu mă simpatizezi.
Alex: Așa ți se pare?! Greșești, măi... Da, știu, ești fost campion mondial, la lupte, n-am uitat; arte marțiale. Ți-ar place să-mi altoiești măcar un pumn zdravăn, nu-i așa?! Ce te oprește?
Mihai: Nimic, dar nu sunt bătăuș, iar tu-mi ești totuși coleg.
Alex: Aha, faci pe drăguțul cu mine... Stai; cum te cheamă?
Mihai: Mihai.
Alex: Așa, da: Mihai... Să nu uit; nu-i greu de reținut.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avertizat însă, Alex se aplecă la țanc, cuțitul oprindu-se însă în umărul motociclistului, care scrâșni de durere, nu foarte zgomotos. Geneticianul zări arma căzută pe jos; fără a mai sta pe gânduri, o luă în mână, se ridică și îndreptă țeava pistolului spre cel de-al treilea individ. Totuși reuși să pară destul de convingător; prin urmare, cel de-al treilea ridică mâinile deasupra capului, semn că se preda, sau cel puțin că nu mai intenționa să atace. Deși temător, Alex ținu arma îndreptată spre individ.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blondul intrase în dormitor, deși nici gând să doarmă, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în fața Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz că n-ar avea absolut nici o vină, doar nu ajunsese din greșeală în această situație. Iar blondul era tare nemulțumit din această cauză. Îl dezamăgise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest amănunt, dar îi venea tare greu să-l considere nevinovat. Și nu-i plăceau probleme de acest gen. Nu-i plăcea ca lumea să-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, șușotind pe seama comportamentului fiului său. Ușa dormitorului se deschise și intră Diana. Era întuneric, deci, n-o vedea prea bine; îi auzi însă glasul...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desigur, Mihăiță era băiat finuț, civilizat; fost campion mondial și olimpic la lupte... Deși sportiv de performanță, nu era deloc fioros, după cum chiar el spusese, nu era și nu fusese niciodată "doar un pachet de mușchi, fără judecată", dar nimeni nu-l considerase nicicând astfel, nici măcar Alex, decanul de vârstă al echipajului navei "Pacifis", care tot "puștiule" îi zicea cel mai des, dar pe Mihai nu-l mai deranja de mult timp acest amănunt minor. Melodia se sfârși, iar "puștiul" primi urări din partea colegilor săi, îmbrățișări, pupicuri, cât și cadouri. Purta la gât, de ieri, medalia de aur pe care o primise anul trecut, tot de ziua lui, de la colegii săi, cea inscripționată "Pentru Mihai, campionul nostru, cu drag, din partea colegilor. 30 iulie 2092.", iar pe puntea principală se afla, alături de Rita, Spot și Cooky-Leo și Sharon, "cockerița" artificială, Sharon, creată în marele laborator din orașul de sub cupolă, cu "complicitatea" lui Dick Torn, pe care Mihai o primise tot anul trecut, de la colegi. Acum nu mai primise asemenea cadouri, ca anul trecut; colegii nu mai aveau de unde să facă rost de așa ceva, dar asta nu conta prea mult; Mihai n-avea pretenții absurde, evident. Zâmbind, primi emoționat cadourile de la colegi, mulțumindu-le că nu-l neglijaseră.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulțumire ce-i lumina chipul tânărului, știindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea și nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferințe, se temea acum de modul în care ar reacționa băiatul la aflarea unei asemenea noutăți. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puțin, așa-l avea totuși aproape: era Lucian, elevul său favorit și simțea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenții. Pentru el, era totuși, doar directorul Institutului, nimic mai mult...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămase însă tăcut pe scaunul său, fără a comenta nimic, deși era clar că nu-i convenea deloc nesupunerea colegilor săi. Era însă, într-adevăr, în minoritate totală față de ei. Unul singur contra celorlalți colegi ai săi... Oricum l-ar fi sucit, raportul nu se dovedea a fi în favoarea lui, nici măcar din punct de vedere matematic. Cifrele, pe care le considera de obicei aliatele sale, vorbeau acum totalmente împotriva lui, îi erau dușmani. Și atunci, ce-i rămânea de făcut?! Să asiste neputincios la transformarea navei sale?! Hmm... Deloc convenabil!
citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sorin: Dumneavoastră sunteți Mihai Ristea?
Mihai: Da. Și sper că vă dați seama că, de fapt, chiar dacă n-am împlinit încă 18 ani, nu prea am nevoie de protecție.
Dan: Știm; am fost informați despre activitatea dumneavoastră sportivă profesionistă. Și ne dăm seama că un fost campion mondial la lupte, ba chiar arte marțiale, indiferent că era vorba doar despre juniorat, nu ar avea nevoie de protecție, dar dacă acestea sunt dispozițiile primite, nu facem altceva decât să ne supunem acestora. Eu mă numesc Dan Firan și mi se spune Forțosu', dar n-am de gând să-mi măsor puterile cu dumneavoastră.
Sorin: Eu sunt Sorin Negură, zis Fiorosul, însă, ca și colegul meu, nu intenționez să mă pun rău cu dumneavoastră.
Mihai: Bine. Dar știți ce, nu sunt obișnuit să mi se vorbească astfel, cu "dumneavoastră", așa că ar fi mai bine să-mi spuneți pe nume, Mihai; am aflat de curând de la unul dintre colegii mei că e mult mai bine să fim prietenoși.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Te rog, Stela, îngăduie-mi măcar mie să-i fac o scurtă vizită, de unul singur și-ți promit că nu voi sta mult și nici nu-l voi deranja cu prezența mea. Dacă-mi dai voie...
Stela: Bine, campionule, poți merge, acceptă ea. Dar numai tu, iar după cum ai promis, să fie o vizită de scurtă durată. Deși n-ar trebui să-ți dau voie; consideră însă că-ți fac o mică favoare.
Mihai: Mulțumesc.
Nistor: De ce el și eu nu? Ce, e mai cu moț în frunte?! Eu ce cusur am, de nu mă lași? Pentru că nu sunt un fost campion mondial? Pentru că-s prea înalt? Sau din ce alt motiv?
Stela: Încearcă: "Pentru că-s prea tont."... Nis, te rog, nu mă obliga să te trimit înapoi în orașul artificial chiar acum, pentru că vei regreta. Revizuiește-ți comportamentul! Stăpânește-te!
Nistor: Ești grozavă! Dar nu te înțeleg deloc...
Stela: Ar trebui să-mi înțelegi atitudinea. Să pricepi că e spre binele șefului tău.
Nistor: Și de ce consideri că prezența mea l-ar deranja mai mult decât a lui Mihai?
Stela: Pentru că așa consider eu, din anumite motive... Nu, zevzecule, evident că nu fac discriminări de genul ăsta, deci, nu consider că prezența ta l-ar deranja mai mult decât a lui Mihai, însă, spre deosebire de tine, campionul m-a rugat foarte frumos și speram să ne înțelegem omenește, în mod civilizat. Dar dacă te deranjează atât de mult faptul că i-am acordat lui Mihai permisiunea de a-l vizita pe șeful tău, atunci, îmi retrag cuvintele. Regret, Mihai, dar cred că ar fi mai bine să rămâi aici, alături de colegii tăi; vezi doar cum reacționează aceștia.
Nistor: Ah, nu... Nu mă deranjează chestia asta. N-am nimic împotriva lui Mihai. Doar că nu înțeleg, atâta tot. Lasă-l să meargă, măcar pe el, apoi ne va spune ce face șefu'. Ești liber, asule. Vezi ce face șefu'...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colegii își îndreptară privirile spre Mihai; încă nu aflaseră toți acest amănunt, că el fusese campion mondial și olimpic la lupte, deși la juniori. Acum însă îl știau, cu siguranță. În gând, Mihai se întrebă dacă nu-l vor privi ca pe un bătăuș profesionist, începând din acel moment. Oare se vor feri de el? Nu-i vor mai vorbi? Vor evita colegii săi să se apropie de el? N-ar fi vrut să se întâmple astfel!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă și frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit și trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-și văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâșia sufletul. Îl simțea departe, deși știa că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-și va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune și nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu știa sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezența lui măcar până-n momentul plecării, deși încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuși la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuși dispusă să accepte un compromis.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erau în Institut, aici nu li se asigura protecție. Protecție?! Pentru ce-ar fi avut nevoie?! Și totuși, în drum spre rachetodrom, câteva fete, angajate ale Institutului sau încă eleve, îl reținură pe Lucian. Vai... Și de ele cum să mai scape?! Tocmai când sosise și el mai devreme, înainte de ora 08.00, să nu întârzie... Noroc că aceste domnișoare nu erau chiar atât de insistente, deci uniforma lui nu avea de suferit, însă de sărutări nu putu scăpa; fetele nu-i dădeau pace. Și iată-se din nou cu urme de ruj, nu doar pe obraji... El spera totuși să reușească să ajungă în navă înainte de a sosi colegii săi; n-avu însă această șansă. Și cine sosise mai devreme de ora 08.00?! Ah, ce ghinion! Tocmai Lia, domnișoara consilier... Dintr-o singură privire albastră pricepu tot ce se întâmpla, dar nu se opri în acel loc, își continuă drumul spre rachetodrom. Deși era conștient că acțiunea la care se gândise nu era deloc în favoarea lui, Lucian găsi totuși tăria de a o striga... Uimită, ea se opri totuși, iar el privi rugător spre fetele ce-l înconjuraseră, cerându-le să-l lase să treacă spre rachetodrom.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânărul comandant avea cel puțin 13 ani la dispoziție pentru a afla adevărul în privința Liei, pentru a-i descoperi adevăratul ei suflet. Zâmbi la acest gând, care-l liniștea, îl mulțumea, deși îi promisese atât ei, cât și tatălui ei, că va păstra în tot acest timp, între ei doi, o relație de strictă colegialitate. Ce conta oare acea promisiune, care în acest timp ar putea fi uitată de părțile între care fusese încheiată? Și atunci, ce importanță ar avea, dacă la un moment dat, în cine știe ce împrejurări, el avea să-și încalce această promisiune, deși nu-i stătea în caracter să procedeze astfel? De obicei, se ținea de cuvântul dat, își respecta promisiunile, dar în acest caz... Cum ar fi oare posibil să-și respecte o asemenea promisiune, când în mintea lui, ea era aproape mereu prezentă, în mod chinuitor pentru el? Se întrebase de ce oare făcuse o asemenea promisiune absurdă și ar fi dorit să retracteze tot ce spusese față de ea și tatăl ei, dar era cam prea târziu pentru un asemenea gest, deci, n-avea decât să încerce să-și respecte acea promisiune stupidă. Până când însă?! Acest amănunt nu i se părea deloc clar, nu-l stabiliseră sigur, deci, variantele i se păreau nelimitate; va trebui doar s-o aleagă pe cea mai convenabilă la un moment dat...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai încercase în câteva rânduri să-i învețe secretul artelor marțiale pe colegii săi, făcându-le mici demonstrații, dar nu reușise, deși Lucian dovedise a avea puține cunoștințe, cât de cât, și din acest domeniu, dar nu se punea la încercare cu Mihai, știind bine că nu avea nici o șansă, cunoscând trecutul sportiv glorios al tânărului informatician, forța lui, ca și palmaresul de invidiat realizat de acesta în luptele sportive, în anii în care participase la concursuri și competiții de acest gen. Prin urmare, Mihai se văzuse nevoit să renunțe la încercarea de a-i învăța pe colegii lui câte ceva din experiența lui de fost campion mondial, căci nici unul nu se punea cu el, nici măcar Nistor, cu toată alura sa atletică, nu-și măsura însă puterile cu Mihai, spunându-i acestuia că preferă să-și păstreze toate oasele întregi. Colegii îi spuneau campionului că în caz de necesitate, Mihai însuși îi va apăra, fiindcă doar era într-un fel răspunzător de soarta echipajului, iar ei îl vor ajuta, fiecare însă în felul său, cu arme, cu pumnii, sau cum se pricepea mai bine.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reveni în sală și porni spre locul ei. Îl privi fără să vrea; el se afla în primul rând, cu urmele acelea de ruj tot acolo, pe obraji... "Don Juan..." se gândi ea, dar nu-i mai făcu nici un fel de semne. Își retrăsese, în sfârșit, acuzațiile la adresa lui, deci el putea fi liniștit nu va fi sancționat! Dar, în mod ciudat, după această acțiune, era și ea mult mai liniștită... De ce nu procedase astfel de la început? Sau și mai bine, de ce nu renunțase la acea reclamație?! Ah, de n-ar fi scris-o deloc; sau măcar de-ar fi rupt-o după ce-o scrisese, înainte de a o depune... Oricum, tot era bine și mai târziu, decât deloc. Vor pleca deci în misiune, iar ei vor fi totuși colegi. Cum se va înțelege oare cu el? Iar ceilalți cum o vor mai privi, cu excepția Mariei, care se arătase foarte amabilă, prietenoasă? O vor considera ei vreun soi de ciudățenie?! Rămânea de văzut... Acum era foarte curioasă să afle totuși care va fi decizia Comisiei, pentru că va exista o decizie...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În acel moment lui Lucian îi reveniră în minte cuvintele Liei: "domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcție foarte importantă, de mare răspundere..." Și din nou întrebarea aceasta îi stărui chinuitor în gând. Să fi avut oare colega lui dreptate? Și de fapt, nu era vorba despre ceea ce spusese ea, ci despre temerile lui, căci tot astfel gândise și el de la început, de cum primise vestea că va fi comandantul misiunii. Privi spre director; dânsul părea calm și mulțumit. Oare ar fi fost capabil să intervină în favoarea numirii lui Lucian în această funcție, apoi să-l asigure că, de fapt, nu procedase astfel? Adică să-l fi mințit? Tânărul matematician nu-l putea asocia pe director cu termenul "mincinos"... Și dacă totuși...?! Lucian se încruntă, apoi încercă să alunge aceste gânduri din minte. Totuși, directorul era un om de cuvânt, după cum dovedise în repetate rânduri. Și de ce oare ar fi intervenit pentru Lucian? Avea el nevoie de favoruri? Încercă să se concentreze asupra celorlalte subiecte abordate în ședință. Îl auzi pe tânărul său coleg, Mihai, care luase cuvântul, cu o oarecare timiditate, deși timiditatea nu prea părea o trăsătură potrivită unui fost campion mondial la lupte.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Ucigașa"?! Alex o mai măsură puțin cu privirea, nu foarte insistent. Înaltă, solidă, musculoasă; nu prea lăsa impresia unei domnișoare, mai ales că nici în fizionomia ei nu păreau prezente trăsăturile delicate, specific feminine. Tunsă scurt, avea un chip dur și chiar de s-ar fi machiat, tot n-ar prea fi arătat așa cum Alex avea idee despre fete. Totuși, nu comentă nimic despre aspectul ei băiețos, de "forțoasă". Asta-i lipsea lui! Exact o domnișoară poreclită "Ucigașa", care să-i asigure protecția. Ideea nu i se păru deloc interesantă, dar ce putea face? Erau dispozițiile directorului Institutului. De ce oare tocmai lui i se repartizase un body-guard fată?! Nici nu dorea să-și imagineze ce vor zice colegii lui ziua următoare, când vor auzi noutatea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Deci, te ascult: Ce altceva mai ai să-mi spui?
Lucian: În legătură cu tânărul acela, Mihai...
Traian: Ce-i cu el? Deci, l-ai condus până acasă.
Lucian: Da; iar în drum spre casă ne-am oprit la o patiserie. Am discutat mult împreună. Îmi place băiatul. E tare simpatic și ambițios. Dumneavoastră știați că a avut o carieră sportivă impresionantă, la care de curând a renunțat?! Timp de mai mulți ani a fost campion la lupte, la arte marțiale sau cam așa ceva; normal, la juniori, dar a fost chiar și campion mondial...
Traian: Așa-i; parcă știam. Mihai Ristea; scrie în fișa lui personală.
Lucian: În cea pe care am văzut-o eu, nu!
Traian: Ai dreptate; în aceea, nu. Acolo au fost trecute doar datele care ne interesează pe noi, iar cariera sportivă n-are nici o legătură cu astronomia, cu știința, în general.
Lucian: Dar nu e ceva de neglijat.
Traian: Bineînțeles, nu-i!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoția Dorei crescu în intensitate, mai ales că toți cei aflați în interior își îndreptară privirile în direcția trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deși nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalți nu-i erau necunoscuți, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi știa însă pe toți: pe profesorul Manea doar dânsul și directorul nefiind în uniforme; pe Nistor inconfundabil datorită înălțimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai se cunoștea că era încă doar un băiețandru și nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria mărunțică și foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela înaltă (nu chiar cât Nis) și tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenția Lucian comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deși nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicității din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînțeles, le auzise de mult și Dora. Iar dintre toți, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; și pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Mihai nu-i convenea ultimul cuvânt, "minorul", însă dacă s-ar fi grăbit puțin, nu l-ar mai fi auzit. Când ajunse însă în dreptul directorului, îi dispăru brusc orice neplăcere provocată de acel cuvânt. Directorul îi "decora" uniforma albastră cu toate accesoriile necesare, terminând cu bulinele mici, gălbui, în număr de cinci. Incredibil Mihai era șeful securității; nu s-ar fi așteptat la una ca asta. Nici directorul nu cunoștea dinainte acest amănunt, deși l-ar fi putut afla, dar dânsul se interesase doar de favoritul său și atât; îi fusese de ajuns să afle mai din timp că Luci era comandantul. Acum se mirase și dânsul de funcția acordată tânărului Mihai, dar ținând cont de ceea ce aflase despre informatician, găsea corectă decizia Comisiei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!