Cornelia Georgescu

Desigur, Mihăiță era băiat finuț, civilizat; fost campion mondial și olimpic la lupte... Deși sportiv de performanță, nu era deloc fioros, după cum chiar el spusese, nu era și nu fusese niciodată "doar un pachet de mușchi, fără judecată", dar nimeni nu-l considerase nicicând astfel, nici măcar Alex, decanul de vârstă al echipajului navei "Pacifis", care tot "puștiule" îi zicea cel mai des, dar pe Mihai nu-l mai deranja de mult timp acest amănunt minor. Melodia se sfârși, iar "puștiul" primi urări din partea colegilor săi, îmbrățișări, pupicuri, cât și cadouri. Purta la gât, de ieri, medalia de aur pe care o primise anul trecut, tot de ziua lui, de la colegii săi, cea inscripționată "Pentru Mihai, campionul nostru, cu drag, din partea colegilor. 30 iulie 2092.", iar pe puntea principală se afla, alături de Rita, Spot și Cooky-Leo și Sharon, "cockerița" artificială, Sharon, creată în marele laborator din orașul de sub cupolă, cu "complicitatea" lui Dick Torn, pe care Mihai o primise tot anul trecut, de la colegi. Acum nu mai primise asemenea cadouri, ca anul trecut; colegii nu mai aveau de unde să facă rost de așa ceva, dar asta nu conta prea mult; Mihai n-avea pretenții absurde, evident. Zâmbind, primi emoționat cadourile de la colegi, mulțumindu-le că nu-l neglijaseră.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Colegii își îndreptară privirile spre Mihai; încă nu aflaseră toți acest amănunt, că el fusese campion mondial și olimpic la lupte, deși la juniori. Acum însă îl știau, cu siguranță. În gând, Mihai se întrebă dacă nu-l vor privi ca pe un bătăuș profesionist, începând din acel moment. Oare se vor feri de el? Nu-i vor mai vorbi? Vor evita colegii săi să se apropie de el? N-ar fi vrut să se întâmple astfel!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Te rog, Stela, îngăduie-mi măcar mie să-i fac o scurtă vizită, de unul singur și-ți promit că nu voi sta mult și nici nu-l voi deranja cu prezența mea. Dacă-mi dai voie...
Stela: Bine, campionule, poți merge, acceptă ea. Dar numai tu, iar după cum ai promis, să fie o vizită de scurtă durată. Deși n-ar trebui să-ți dau voie; consideră însă că-ți fac o mică favoare.
Mihai: Mulțumesc.
Nistor: De ce el și eu nu? Ce, e mai cu moț în frunte?! Eu ce cusur am, de nu mă lași? Pentru că nu sunt un fost campion mondial? Pentru că-s prea înalt? Sau din ce alt motiv?
Stela: Încearcă: "Pentru că-s prea tont."... Nis, te rog, nu mă obliga să te trimit înapoi în orașul artificial chiar acum, pentru că vei regreta. Revizuiește-ți comportamentul! Stăpânește-te!
Nistor: Ești grozavă! Dar nu te înțeleg deloc...
Stela: Ar trebui să-mi înțelegi atitudinea. Să pricepi că e spre binele șefului tău.
Nistor: Și de ce consideri că prezența mea l-ar deranja mai mult decât a lui Mihai?
Stela: Pentru că așa consider eu, din anumite motive... Nu, zevzecule, evident că nu fac discriminări de genul ăsta, deci, nu consider că prezența ta l-ar deranja mai mult decât a lui Mihai, însă, spre deosebire de tine, campionul m-a rugat foarte frumos și speram să ne înțelegem omenește, în mod civilizat. Dar dacă te deranjează atât de mult faptul că i-am acordat lui Mihai permisiunea de a-l vizita pe șeful tău, atunci, îmi retrag cuvintele. Regret, Mihai, dar cred că ar fi mai bine să rămâi aici, alături de colegii tăi; vezi doar cum reacționează aceștia.
Nistor: Ah, nu... Nu mă deranjează chestia asta. N-am nimic împotriva lui Mihai. Doar că nu înțeleg, atâta tot. Lasă-l să meargă, măcar pe el, apoi ne va spune ce face șefu'. Ești liber, asule. Vezi ce face șefu'...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lui Mihai, această ceremonie îi aduse aminte de numeroasele momente de glorie sportivă, când, după ce auzea "Și... pe locul întâi, campion mondial, medalia de aur, din România... Mihai Ristea!", urca pe prima treaptă a podiumului, unde-și primea medalia, felicitările de rigoare, diploma și ovațiile publicului, apoi răsuna imnul de stat al României. Acum nu mai era chiar primul, ci al doilea în echipaj, după comandantul misiunii, dar ce conta acest amănunt? Nici n-avea pretenția să fie comandantul; ba nici măcar nu se așteptase să fie numit în vreo funcție de conducere, de mare responsabilitate. Iată-se însă al doilea în echipaj! Nici n-ar fi îndrăznit să-și imagineze așa ceva! Chiar și doar membru al echipajului i se părea mai mult decât suficient, un vis împlinit pentru el. Iar imnul care se va auzi în final va fi, oricum, tot al României.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineață, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înțelege după incidentul din fața Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deși fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director și profesor. Rușinat, își plecă privirea și capul; nu arăta întocmai demn de funcția pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Își închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalți, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai încercase în câteva rânduri să-i învețe secretul artelor marțiale pe colegii săi, făcându-le mici demonstrații, dar nu reușise, deși Lucian dovedise a avea puține cunoștințe, cât de cât, și din acest domeniu, dar nu se punea la încercare cu Mihai, știind bine că nu avea nici o șansă, cunoscând trecutul sportiv glorios al tânărului informatician, forța lui, ca și palmaresul de invidiat realizat de acesta în luptele sportive, în anii în care participase la concursuri și competiții de acest gen. Prin urmare, Mihai se văzuse nevoit să renunțe la încercarea de a-i învăța pe colegii lui câte ceva din experiența lui de fost campion mondial, căci nici unul nu se punea cu el, nici măcar Nistor, cu toată alura sa atletică, nu-și măsura însă puterile cu Mihai, spunându-i acestuia că preferă să-și păstreze toate oasele întregi. Colegii îi spuneau campionului că în caz de necesitate, Mihai însuși îi va apăra, fiindcă doar era într-un fel răspunzător de soarta echipajului, iar ei îl vor ajuta, fiecare însă în felul său, cu arme, cu pumnii, sau cum se pricepea mai bine.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sever: Și va trebui să ne răspunzi la câteva întrebări. Prima ar fi dacă-l cunoști pe acuzat?
Mihai: Desigur, îl cunosc, deși nu foarte bine, pentru că nu-l știu de prea mult timp.
Sever: Ce părere ai despre el?
Mihai: Până acum, o părere foarte bună; îl admir, îmi place de el. Cred că e un băiat bun.
Sever: Ți s-a părut cumva că ar fi încrezut, arogant?
Mihai: Nu, deloc; dimpotrivă, are o fire foarte prietenoasă.
Sever: Crezi că este impulsiv, nervos?
Mihai: În nici un caz.
Sever: Dar agresiv, violent?
Mihai: Nu.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Tânărul Mihai, tare mândru, purta uniforma albastră, deocamdată fără accesoriile necesare și însemnele echipajului. Membrii familiei Ristea porniră spre rachetodrom. Gardianul nu-i recunoscu și-i opri, doar pentru câteva clipe, până când îl zări pe Mihai în uniforma albastră și pricepu că era unul dintre tinerii acceptați de curând în echipajul navei "Pacifis". Cerându-și scuze, le permise trecerea. Domnul și doamna Ristea nu văzuseră până în acel moment nava albastră, de aceea o admirară câtva timp; era măreață! Mihai urcă treptele spre puntea principală, deși părinții lui nu se apropiaseră încă de corpul metalic al navei. Pe puntea principală a "Pacifis"-ului nu se afla la acea oră decât... Lucian. Îl recunoscu pe tânărul lui coleg, căruia nu-i mai uitase numele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sever: Cadet Ristea, în vârstă de aproape 18 ani, născut la data de 30 iulie 2067, în Craiova; părinții Marilena și Emilian Ristea, ambii angajați ai Institutului. Ai învățat mereu aici, în Institut, deși nu ți-ai terminat încă studiile; vei absolvi de abia vineri, după susținerea examenului de licență; am înțeles chiar că azi ai venit de la proba la mate... Îți urăm mult succes!
Mihai: Mulțumesc, domnule.
Sever: În fișa ta mai figurează faptul că ai fost campion mondial la lupte, de genul artelor marțiale, până anul trecut inclusiv, la juniori, dar ai renunțat la cariera sportivă începând din acest an, când trebuia să treci la seniori. Proiectul de diplomă îl vei prezenta vineri, iar dacă vei promova, vei deveni informatician și fizician; în plus, dacă vei pleca în această misiune, astronom și astronaut. Ai obținut dreptul de a deveni membru al echipajului în această misiune, în urma promovării concursului organizat în acest scop, concurs la care ai obținut rezultatul final maxim. Examinatorul tău n-a fost acuzatul de acum?
Mihai: Nu. A fost geograful cel înalt...
Sever: Nistor Harris.
Mihai: Întocmai, el.
Sever: Deci, el te-a asistat... Să mai adăugăm că la data oficializării misiunii ai fost numit șeful securității. Cam atât. Știi de ce te afli acum aici?
Mihai: Da, știu. A fost depusă o reclamație împotriva comandantului misiunii, Lucian Enka.
Sever: Așa-i.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex, mândru, porni și el spre director pentru a-și primi accesoriile care-i vor definitiva uniforma. Evident, tot trei bulinuțe mici va primi și el, iar de prinderea lor de uniformă se va ocupa tot directorul Institutului. Nu după mult timp și Alex arăta ca un membru al echipajului și primi felicitările ce i se cuveneau. Urmară strângerile de mână, iar geneticianul reveni la locul său, alături de colegi, ascultând scurta prezentare pe care i-o făcea directorul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex: Ce vreme! Nu se mai oprește odată ploaia asta?! Hai, măi, puștiulică, altfel ne udăm rău de tot!
Mihai: Nu-mi mai tot zice "puștiulică"!
Alex: Bine, o să încerc. Oricum, hai odată!
Mihai: Dar tu de ce nu mă suferi?
Alex: Ce-ai zis, măi?! Cine ți-a dat asemenea idei?
Mihai: Nimeni; așa am constatat eu.
Alex: Se vede treaba că ai o imaginație foarte proastă.
Mihai: Nu cred; e clar că nu mă simpatizezi.
Alex: Așa ți se pare?! Greșești, măi... Da, știu, ești fost campion mondial, la lupte, n-am uitat; arte marțiale. Ți-ar place să-mi altoiești măcar un pumn zdravăn, nu-i așa?! Ce te oprește?
Mihai: Nimic, dar nu sunt bătăuș, iar tu-mi ești totuși coleg.
Alex: Aha, faci pe drăguțul cu mine... Stai; cum te cheamă?
Mihai: Mihai.
Alex: Așa, da: Mihai... Să nu uit; nu-i greu de reținut.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Măcar de l-ar fi avut pe Mihai prin preajmă, chiar dacă era doar un puștan de nici 18 ani, totuși, fost campion mondial la lupte, arte marțiale; interesant... Puștiul s-ar fi descurcat într-o asemenea situație, dar el, geneticianul, ce putea face? Habar n-avea... Nu-i rămânea decât să se supună agresorilor, deși varianta nu era deloc foarte convenabilă lui; intrase însă singur în această încurcătură nedorită. De ce nu acceptase oferta polițistului, sau măcar pe-a tatălui său? Preferase să plece singur, să facă pe viteazul! Iată unde ajunsese... Discret, trase cu coada ochiului spre individ; deși era negură, îi putu zări trăsăturile; nu era un tip fioros. Avea însă o armă, ceea ce contrazicea aspectul său fizic; era totuși agresiv... Cât de agresiv oare?! Alex spera să nu afle.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai și Lucian porniră spre locul în care se aflau roboții. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboți, care vor fi roboții echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepția lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioși, chiar și domnul Manea. Dar nu roboții erau emoționați, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalți o să le placă de roboții lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalți ce părere vor avea? Și directorul?! Și dânsul fusese de acord ca aceștia să fie roboții misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeași părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv neliniște în sufletul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian: Să continuăm, atunci. Șeful securității misiunii, Mihai Ristea. Pe plicul pe care l-am desigilat aseară scria de fapt "șeful expediției terestre", însă era greșit formulat, șeful expediției fiind, evident, comandantul misiunii, deci, am corectat formularea. De profesie informatician și fizician, cel mai tânăr dintre voi a fost numit șeful securității, ceea ce înseamnă că el este direct răspunzător de protecția membrilor echipajului și a navei, sau altfel spus va trebui să vă apere, să aibă grijă să nu pățiți nimic, să nu vi se întâmple ceva rău, dar această grijă va trebui să o aveți desigur și voi, fiecare în parte, nu să lăsați totul în seama tânărului Mihai. Șeful securității, foarte probabil din cauză că băiatul a fost opt ani la rând campion național, european, olimpic și chiar mondial la lupte, la juniori, lupte de genul artelor marțiale sau cam așa ceva. Ceva nelămuriri, tinere?
Mihai: Nu, domnule director, am înțeles care-i rolul meu.
Traian: Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian: Am primit încă un plic, sosit direct de la Comisia pentru Zboruri Spațiale a Institutului nostru. Plicul este desigur, sigilat, iar pe el scrie "Șeful securității misiunii". Să vedem al cui nume se află în interior, deci, cine va deveni posesorul a cinci bulinuțe aurii... Mihai Ristea. Șeful securității misiunii, Mihai Ristea.
Lucian: Mihai, pe tine te cheamă!
Mihai: Cum?! Pe mine?! Adică... Eu?!
Traian: Mihai Ristea, minorul... Felicitări, tinere!
Mihai: Mulțumesc, domnule.
Traian: Ești, deci, șeful securității; sper că știi ce presupune acest lucru.
Mihai: Nu întocmai, dar îmi cam dau seama.
Traian: Vei primi explicațiile cuvenite la momentul oportun. Și se pare că-ți vei serba majoratul la bordul navei albastre, împreună cu noii tăi colegi. Ce crezi despre asta?
Mihai: Cred că va fi cea mai frumoasă aniversare; nu mi-aș putea dori mai mult de atât...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Șeful securității misiunii... Până în acel moment, Mihai se achitase cu bine de datoria ce-i revenea în cadrul echipajului, deși nu se confruntase cu probleme, de nici un fel; îl înlocuise doar pe comandant, la cererea acestuia, când Lucian fusese indisponibil, în urma accidentului de pe planeta Proxima; și-l înlocuise cu brio. Mihai spera să nu mai fie niciodată nevoit să-l înlocuiască, pentru că nu dorea ca acesta să mai pățească vreodată ceva neplăcut, mai ales că pe Lucian, în ciuda protestelor acestuia, încă îl considera idolul său. Dar dacă nu drept șeful securității misiunii, atunci măcar în calitatea sa de informatician, cu siguranță își făcuse datoria! 26 de ani... Parcă nici unul dintre colegii săi nu credea că "puștiul" lor împlinea această vârstă, deși, normal, tot tânăr era.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian se încruntă. Un "mic incident" neprevăzut?! El era protagonistul acelui incident, cauza care-l provocase, dar directorul, foarte subtil, nu-l învinuise deloc. Desigur, tot dânsul conducea ședința. Tânărul comandant avea impresia certă, care i se contura din ce în ce mai clar în minte, că directorul Institutului îl proteja intenționat prea mult, îl favoriza, iar acest amănunt nu-i convenea, aproape deloc. N-avea nevoie de protecție, de favoritisme de acest gen, nici măcar din partea directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Și totuși, de ce s-ar putea ajunge la anularea misiunii noastre?
Lucian: Pentru că, evident, fără mine, Alex și Nis, "Pacifis" nu va pleca nicăieri. Noi trei suntem totuși membrii de bază ai echipajului, în plus, constructorii navei.
Mihai: Ah, pricep... Nava voastră, de fapt, mai mult a ta...
Lucian: Poate... Doar nu-ți închipui că am fi lucrat ca proștii toți trei timp de cel puțin trei ani de zile, fără concedii în această perioadă, pentru ca apoi s-o vedem plecând fără noi la bord? Nici gând! Proiectul meu de diplomă; l-am făcut pe tot doar cu mâna, deloc pe computer... N-am să accept niciodată ca "Pacifis" să plece fără ca eu să fiu la bord, cu alții și să aștept ca tâmpitul să se întoarcă peste 13, 14, 15 sau cine știe câți ani, dacă se va mai întoarce vreodată! Și oare altul ar avea grijă să nu pățească nimic, sau va fi indiferent?! Eu însă, evident, fie doar și ca simplu membru al echipajului, aș îngriji-o mereu cu multă atenție, n-aș neglija-o nici o clipă!
Mihai: N-ai fi de acord să plece în misiune nici dacă, spre exemplu, eu aș fi numit comandantul?
Lucian: Scuză-mă, dar fără mine la bord, nu, n-aș fi de acord; nu din cauză că n-aș avea încredere în tine, știu că ai îngriji-o, dar "Pacifis" e mult prea importantă pentru mine... Iar voi, ceilalți patru membri ai echipajului, fără "Pacifis" n-ați putea pleca, nu în această misiune; poate în alta. La ora actuală, e singura navă capabilă să întreprindă această călătorie.
Mihai: Ar fi păcat ca totul să se termine atât de repede, înainte de a fi început cu adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lunganul se retrase, deși era convins că nu putea adormi, cu gândul la Adela. Dar nici pe puntea principală n-ar fi putut rămâne, prezența i-ar fi fost inutilă. Nu se putea concentra, deci, nu putea veghea ca totul să decurgă în ordine. După Nis, urmă Alex, dar nici el nu se retrase fără a-și saluta colegii. Apoi porni doctorița Stela, micuța blondină Maria, pregătindu-se și Mihai. Tânărul informatician se retrase, iar în curând intră în rezerva lui, unde va dormi pentru prima oară. Ușa se închise automat în urma lui. Pe puntea principală mai rămăsese, cu excepția lui Lucian, doar Lia, însă nici ea nu intenționa să întârzie prea mult pe acolo. Se gândi totuși să-l anunțe și pe Lucian de intenția ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoția Dorei crescu în intensitate, mai ales că toți cei aflați în interior își îndreptară privirile în direcția trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deși nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalți nu-i erau necunoscuți, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi știa însă pe toți: pe profesorul Manea – doar dânsul și directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălțimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoștea că era încă doar un băiețandru și nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunțică și foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) și tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenția Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deși nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicității din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînțeles, le auzise de mult și Dora. Iar dintre toți, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; și pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

13, o cifră deloc plăcută de părinții acestor tineri, nu datorită superstițiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărțiri îndelungate, de cel puțin 13 ani și cum să accepte atât de ușor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan și părinții tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaștri scăpărau de bucurie. Își invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboți și computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziție. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deși nu-și putea da părerea în legătură cu roboții, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboți sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuși, văzând roboții, îi plăcură, cel puțin în privința aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficiență, rămânea să afle în curând, deși pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboții sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferență, deși probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook