Reveni în sală şi porni spre locul ei. Îl privi fără să vrea; el se afla în primul rând, cu urmele acelea de ruj tot acolo, pe obraji... "Don Juan..." se gândi ea, dar nu-i mai făcu nici un fel de semne. Îşi retrăsese, în sfârşit, acuzaţiile la adresa lui, deci el putea fi liniştit – nu va fi sancţionat! Dar, în mod ciudat, după această acţiune, era şi ea mult mai liniştită... De ce nu procedase astfel de la început? Sau şi mai bine, de ce nu renunţase la acea reclamaţie?! Ah, de n-ar fi scris-o deloc; sau măcar de-ar fi rupt-o după ce-o scrisese, înainte de a o depune... Oricum, tot era bine şi mai târziu, decât deloc. Vor pleca deci în misiune, iar ei vor fi totuşi colegi. Cum se va înţelege oare cu el? Iar ceilalţi cum o vor mai privi, cu excepţia Mariei, care se arătase foarte amabilă, prietenoasă? O vor considera ei vreun soi de ciudăţenie?! Rămânea de văzut... Acum era foarte curioasă să afle totuşi care va fi decizia Comisiei, pentru că va exista o decizie...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La auzul acestei decizii, în sală se auzi un murmur aprobator, de bucurie, iar încordarea dispăru ca prin farmec de pe chipul lui Lucian, dar şi de pe al Liei; se simţea şi ea mult mai bine acum. Lucian părea foarte mulţumit. Aceasta era decizia Comisiei Disciplinare? Păi, îi convenea de minune, mai ales că nu fusese deloc sancţionat. Fostul lui profesor de istorie îl asigurase că nu se vor lua măsuri prea aspre împotriva lui, dar el constată că, de fapt, nu prea se luaseră deloc, nici un fel de măsuri... Ce bine! Se întoarse zâmbitor spre cei prezenţi în sală, însă înainte privi spre reclamantă, ba încă nu oricum, ci plin de admiraţie. Îşi părăsi locul şi inevitabil, se întâlni cu ea, între rânduri. Se opri puţin în dreptul ei, mulţumindu-i şoptit, pentru că-şi retrăsese acuzaţiile formulate la adresa lui. Mai mult nu-i putu spune, căci se văzu înconjurat de ceilalţi, care veniseră să-l felicite; părinţii, colegii, directorul, instructorul Manea... Toţi primiseră bucuroşi decizia Comisiei Disciplinare, considerând-o cu adevărat corectă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian o privi şi el revenind în sală; era tare mândră! Desigur, doar reuşise să-l aducă în faţa Comisiei Disciplinare... Iar el, el ce era oare?! Era doar neobrăzatul, indisciplinatul, din punctul ei de vedere?! În plus, negreşit, un mare Don Juan... Ea trecu la locul ei, în primul rând, unde se aşeză tăcută. "Oare ce i-a spus despre mine domnului profesor Dragoste?" se întrebă Lucian, dar nu încercă să-şi răspundă. În curând, în sală, lângă domnul Sever Forţan – vicepreşedintele, apăru şi domnul Doru Dragoste – preşedintele acestei Comisii. Lucian simţi cum cădea, involuntar, pradă încordării: urma, foarte probabil, decizia Comisiei Disciplinare în cazul lui. Fostul său profesor de istorie îl asigurase că nu se vor lua măsuri foarte aspre împotriva lui; asta însemna că totuşi, se vor lua unele... Care? Care vor fi acelea?! Domnul Dragoste urma să ia cuvântul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se încruntă şi o privi nedumerit. Ea-şi retrăsese brusc, tocmai acum, în final, toate acuzaţiile? Îl considera nevinovat şi renunţase la sancţiunile solicitate? Oare ce-o determinase să procedeze astfel, tocmai acum, în final?! Ce-o influenţase? Cumva... domnul Doru Dragoste?! Neînţelegând ce se petrecuse, îl auzi din nou vorbind pe fostul său profesor de istorie...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Chiar aşa, şefu'; şi-a retras toate acuzaţiile?
Lucian: Da.
Alex: Acum, când ancheta e la final; mai devreme nu putea?!
Iulian: E bine şi acum. Era de aşteptat să-şi retragă acuzaţiile în cele din urmă... Doar ştia bine că fiul meu nu-i un băiat rău.
Eugen: Vezi, Luci? Prin acţiunea asta, chiar şi domnişoara a trecut de partea ta, deci, n-ai de ce să te temi de decizia pe care o vom afla în curând; nu poate fi decât favorabilă ţie.
Lucian: Poate, dom' profesor.
Traian: Mă scuzaţi numai puţin. Domnule Stancu, doamnă, vă rog, veniţi şi dumneavoastră lângă ceilalţi; de ce staţi aici, retraşi?
Virgil: Ah, domnule director, poate n-ar fi bine.
Traian: Cum să nu fie bine?! Haideţi, vă rog... Domnişoară, Luci tocmai mi-a spus că v-aţi retras toate acuzaţiile formulate împotriva lui.
Lia: Da, domnule director, e adevărat. Mi le-am retras, deşi, cam târziu... Ar fi trebuit să le fi retras de la început, sau şi mai bine, să nu-l fi acuzat deloc, de nimic.
Traian: Nici o problemă, domnişoară; e bine şi mai târziu, decât niciodată. Haideţi!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi conduse colegul până în locul în care se aflau roboţii; aceştia erau într-adevăr, finisaţi. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alţii, nu aceiaşi. Lucian nu-şi putu reţine o scurtă exclamaţie admirativă; acum roboţii arătau foarte bine. Îi privi îngândurat şi-i păru bine că decisese ca aceştia doi să fie roboţii pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-şi de reclamaţie, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l aşteptau luni, se încruntă a nemulţumire. Totuşi, îşi eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboţi, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamaţia pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simţea tare vinovată şi nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamaţie. Şi împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului şi Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoştea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Şi atunci ce-o determinase totuşi să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sever: Lucian Enka.
Lucian: Da, domnule.
Sever: Treci în faţă şi ia loc în primul rând, în partea stângă. Domnişoara Laura Stancu, în partea cealaltă, vă rog! Mă numesc Sever Forţan, sunt profesor de cultură civică în acest Institut; tu ştii foarte bine, Luci... Lucrez aici de vreo... aproximativ 30 de ani şi sunt vicepreşedintele Comisiei Disciplinare. Preşedintele Comisiei va veni doar joi, la audierea finală, după care tot dânsul vă va comunica şi decizia luată în urma anchetei pe care o vom începe acum. Acuzatul este Lucian Enka, iar reclamanta Laura Stancu. Ai ceva de spus în apărare, Luci?
Lucian: Nu.
Sever: Cum aşa?!
Lucian: Nu mă pot apăra, pentru că, în primul rând, încă nu cunosc care sunt acuzaţiile formulate la adresa mea.
Sever: Deci, nu le cunoşti; nici o grijă, le vei afla în curând. Deocamdată, te întreb dacă vrei să te reprezinte cineva în apărare?
Lucian: Nu, domnule, cred că mă pot descurca şi singur.
Sever: Treaba ta; cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se şterse puţin; când îşi zări degetele roşii, tresări uimit... Îşi amintea perfect că nici una dintre fetele care-l opriseră nu-l sărutase deloc. Şi atunci, de unde totuşi urmele acelea?! Brusc, înţelese că asta dorea Lia să-i arate prin semnele pe care i le făcuse, nu că ar fi fost el neobrăzat. Îi atrăgea atenţia, ca să se şteargă... Diana Enka se apropie de el; îşi recunoscu rapid rujul şi scoase o batistă, pentru a-şi şterge fiul. Lia auzi discuţia şi înţelese că de fapt, de la mama lui erau urmele de ruj pe care le avusese el în tot timpul audierii finale şi se bucură că-şi retrăsese toate acuzaţiile pe care le formulase pe nedrept la adresa lui. Diana îl şterse bine de toate urmele de ruj pe care ea i le lăsase pe obraji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doar familiile acuzatului şi a reclamantei porniseră spre Institut, ci şi celelalte, ale colegilor, toţi fiind curioşi să afle decizia finală în cazul comandantului lor, decizie de care depindea soarta misiunii spre planeta Proxima. Oare va mai avea loc această misiune? Vor afla în curând, sau cel puţin, măcar în acea zi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă şi frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit şi trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-şi văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâşia sufletul. Îl simţea departe, deşi ştia că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-şi va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune şi nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu ştia sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezenţa lui măcar până-n momentul plecării, deşi încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuşi la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuşi dispusă să accepte un compromis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine; dacă ai ales deja, hai să vedem cum stai cu matematica. Mergem sus, în camera mea.
Mihai: Mai eşti dispus să mă ajuţi la mate?
Lucian: Sigur, doar de asta ai venit...
Mihai: Da, dar în situaţia de faţă, te-aş înţelege dacă n-ai vrea să-mi arăţi...
Lucian: Fii serios; matematica nu depinde deloc de situaţii; e mereu aceeaşi, dar înainte de a trece la lecţii, te-aş ruga şi eu ceva.
Mihai: Spune!
Lucian: Nu ştiu dacă ar mai avea vreun rost acum, însă pentru că tot eşti aici, te-aş ruga să modifici puţin programa roboţilor noştri casnici, în eventualitatea în care totuşi vom pleca.
Mihai: Deci, aveţi roboţi.
Lucian: Evident.
Mihai: Scuză-mă, nu remarcasem, pentru că tu te ocupi de treburi care le revin lor.
Lucian: Asta aşa-i; când sunt eu pe acasă, roboţii sunt cam inutili. De altfel, dacă vom pleca, vei avea timp să te familiarizezi cu micile mele ciudăţenii.
Mihai: Cum aşa?! Tu vei fi comandantul.
Lucian: Nu mai e un amănunt chiar atât de sigur. Poate nu voi mai fi eu... N-avem decât să aşteptăm decizia Comisiei Disciplinare; de abia după aceea vom mai putea fi siguri de ceva anume.
Mihai: Eu sper să se rezolve totul cu bine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou îşi aminti cuvintele domnului Enka: "Periculoasă puicuţă, fiule!" Şi din nou îl aprobă în gând: "Câtă dreptate ai avut în privinţa ei, blondule... Chiar e periculoasă! Nici n-a început bine misiunea şi gata, mi-a şi dat de furcă, destul de serios... Ţi-am spus că am să o domolesc eu, dar acum nu mai ştiu... Oare voi reuşi vreodată?" Auzi uşa de la rezerva ei închizându-se. De abia în acel moment rămăsese, într-adevăr, singur pe puntea principală. Sau poate doar cu roboţii. Dar el şi roboţii... Nu prea vedea ce-ar putea discuta cu ei. Îşi dădea seama că n-ar fi fost deloc obligatoriu să rămână totuşi cineva, deci, nici măcar el, dar considera că e mai precaut astfel.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganului, pe cât era el de înalt, i se făcu inima mică, mică, mai mică decât un purice. Privi insistent spre Adela; ar fi dorit să pornească în fugă în direcţia ei, dar nu procedă astfel. Rămase pe loc, dând mâna cu directorul, primarul, preşedintele... Nu consumase nimic dulce în acea zi, până la ora aceea, ceea ce, în cazul lui reprezenta o mare performanţă. Auzi ceva referitor la înălţimea lui, fără a-şi da seama cine sau ce anume spusese, surâse şters, mulţumi şi porni spre trepte. Sus, se întoarse pentru salut şi privi pentru ultima oară spre Adela, care-i făcea semn cu mâna că totul va fi bine. Oare aşa va fi? Geograful spera ca adolescenta să aibă dreptate, măcar în privinţa asta. După ce salută, dispăru în interiorul navei, în uralele mulţimii adunate, care aclamase necontenit, deşi nu foarte zgomotos.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se afla în sala în care un grup de oameni îi vor hotărî soarta, nebănuind că totuşi avea urme de ruj pe obraji. Oare conta acest amănunt pentru membrii Comisiei? Putea influenţa cu ceva decizia lor?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel îşi petrecură cei şapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puţin în privinţa dimensiunilor; chiar şi a comandantului, mai ales că nu se ştia mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el îşi alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spaţială. Bineînţeles, nu reuşiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine şi zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simţi jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îţi pare rău?! Zău că nu ştiu ce să mai cred.
Lia: Totuşi, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc şi te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înţeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Şi nimic altceva? Nu ţi-am dovedit nimic în toţi aceşti ani? Absolut nimic?
Lia: Nu ştiu ce-ai vrea să-mi dovedeşti, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales faţă de domnişoare. Ştiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Şi restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenţi?
Lia: Nu înţeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan şi-n toţi aceşti ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Şase, cel puţin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aş fi avut?! Pe naiba, n-aş fi avut cum! Aş... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancţionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamaţie, foarte probabil că mă vor sancţiona sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Aşa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îţi dai seama, sper, că n-am de gând să-ţi dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Gata, campionule? De abia acum ai ieşit de la Lucian? Parcă ţi-am spus să stai doar puţin.
Mihai: N-am uitat. Să ştii însă că vizita mea nu l-a deranjat. Din contră, i-a făcut mult bine, aşa că n-ai motive să mă cerţi.
Stela: Poate... Însă nu ştiu ce va spune Nis când te vei întoarce, văzând cât de mult ai stat cu şeful lui; doar ştii bine că lui nu i-am dat voie deloc, nici măcar puţin, deci, nu e corect faţă de el.
Mihai: Las' că mă descurc eu cu Nis. Nu mi-e frică de el. N-are decât să spună ce-o vrea. Nu mă sperie pe mine, oricât de înalt ar fi. Poate invers.
Stela: Ştiam că nu eşti fricos, însă nu-i corect faţă de ceilalţi.
Mihai: De ce nu?! Doar le vei da şi lor voie să-l vadă, în curând, nu-i aşa?
Stela: Nu foarte curând. Alex e acolo?
Mihai: Nu. A ieşit când am intrat eu. A fost un adevărat cavaler. M-a lăsat să discut în linişte cu Luci. Presupun că e împreună cu ceilalţi acum, pe puntea principală, deci, mă duc şi eu la ei.
Stela: Bine, Mihai. Eu intru la pacientul meu. Dacă nu-i Alex acolo, nu-i bine să-l las singur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!