Tata

Tata a rezistat
la optzeci şi trei de rotaţii pe orbită
navigând,
ţinându-şi în mâini sapa,
pe astronava
numită Pământ.
Trecuse prin două
conflagraţii mondiale
ca artilerist
şi săpător de tranşee.
Spunea că a văzut
oameni pulverizaţi de obuze
şi execuţii cu mitraliera.
Zicea că nu-i în lume
mai mare fericire
decât pacea şi liniştea grădinii.

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două-trei

Două dimineţi:
Un soare.
Trei dorinţe
La picioare.

Două căşti:
O melodie.
Două mâini:
O veşnicie.

Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.

Două guri:
O nostalgie.
Două vieţi:
O bucurie.

Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.

Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.

poezie de Gabriela Chişcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând în noaptea asta

E o navă pe mare. Navighează-n noaptea asta –
Navighează-n noaptea asta –
Tata e la bordul ei, iar luna e strălucitoare –
Rotundă şi strălucitoare.

Dragă Lună, el va fi plecat multe nopţi pe mare–
Navigând pentru mama şi pentru mine;
O, urmăreşte nava cu lumina ta lină şi fermecătoare,
Tata navighează pe-albastrele-întinderi marine!

poezie de Autor necunoscut – Anglia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost zile şi nopţi pe care le-aş numi depline, eu hrănindu-mă din nuditatea lui absolută, uluitoare, pentru că... nu se mai acoperea, nu mai avea nicio imunitate – iar eu trăiam evenimentul sacru că-l văd pe omul acela cum nu mai fusese văzut de la naştere, adică în dezarmarea şi oferta lui cea mai totală. Într-o noapte, ploaia trecuse, luna invadase patul nostru – şi... mă mângâia. Cu palma la o mică distanţă de trupul meu, conturându-l în aer, ca o pasăre, ca un satelit pe o misterioasă orbită, plutind, neatingându-mă decât cu emanaţia acelei mâini.

Nina Cassian în Memoria ca zestre, Clipe petrecute cu Marin Preda
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri

Tata îi zicea babii:
- Fi-ţi-ar nărojii ai deavu, mumă.
Ori se cununau pe dealuri, ori mâncau pământ.
Ce fel de oameni eraţi?
- Ce spui tu, mă? Pe-atunci credinţa era mai tare,
Nu ca acum. Dacă avea una canon să mănânce pământ,
După ce şedea la masă şi trebuia să meargă la vreo
Prietină, îşi lua cuşmeacul de pământ cu ea şi ciocotea la el.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mama am fost la biserica Baraţia, unde am văzut cel mai frumos preot din lume... am văzut foarte mulţi popi, niciunul nu era aşa... era cu trei capete mai înalt decât mine... o splendoare. Şi eu am vrut să fiu ministrant acolo, iar ea n-a ştiut cum să mă lămurească. Pe urmă s-a dus la popă şi i-a spus, explicându-i şi că sunt ortodox după tata. Eu mergeam cu ea la biserică. Nu aveam cum să nu mă duc, că rămâneam pe drumuri.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti băiatul

care umblă în mâini
întotdeauna în mâini
mergeai după femeia cu cizme mari
o dată te-am văzut
în picioare în frizeria tatălui tău
şi nu te-am recunoscut
am stat de vorbă de trei ori
tot în mâini erai
lumea era convinsă că eşti un copil nebun
vorbeai fără chef spuneai
bancuri despre cei de stânga
când nu umblai în mâini
nu te recunoştea nimeni

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimele dorinţe

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

El, scos din tranşee mai mult mort decât viu,
Surd, ameţit şi şchiop, c-un picior rupt de la jumătate,
Murmura absent aceleaşi propoziţii dezlânate:

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte...

Părinţii aşteaptă-ncrezători în viitorul fiilor, rozaliu –
Aşteaptă-un cuvânt într-o tăcere răbdătoare, zi şi noapte,
Dar ce mi-au spus ei sau cine-s părinţii lor, din păcate,

Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

poezie de Wilfrid Wilson Gibson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei corăbii

Am văzut trei nave, trei corăbii
Călărind pe mare,
Valurile tremurau, peştii se-ascundeau,
Vântul gemea-ntristat,
Pe punţi şi-n cală
Domnea blestemul, scânceau dureri amare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Ancorate lângă ţărm, pe mare,
Vântul nu mai voia să le bată-n vele,
Cerul plângea cu lacrimi de sânge,
Pe chei erau stăpâne durerea şi suspinul,
Iar ei, din alte ţări, veneau la vânătoare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Apropiindu-se dinspre mare –
Şi copacii jeleau, şi păsările se-îndepărtau,
Şi pământul scrâşnea îngrozit,
La prova pândeau lăcomia şi păcatul,
Şi-am văzut istoria cum moare.

** Poezia face trimitere la celebrul colind britanic de Crăciun "Am văzut trei nave",
ironizând un simbol al valorilor civilizaţiei occidentale.

poezie de Valerie Bloom, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva şi tata a iubit

dragostea e doar un gest prin care
trece liniştea înspre libertatea
de a iubi şi a fi iubit

cândva şi tata a iubit
ştiu bine asta

îmi plăcea să mă prefac că dorm şi
liniştea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simţeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
şi-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine şi el doar o tăcere şi
câteva respiraţii dizolvau
întunericul proptit de geam

curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu şi cu jumătate de ochi
încercam să ţin timpul în loc

la urma urmei orice suferinţă
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul comunismului tatăl meu a fost declarat chiabur. Tatăl meu a fost primar liberal. Nu aveam decât 16 hectare, ceea ce faţă de adevăraţii chiaburi nu e mare lucru. Nu existau prea mulţi bogaţi. Tata ţăran, mama ţărancă; tata făcuse două clase de gimnaziu, bunica dinspre tata era analfabetă, nu ştia să citească, nu ştia decât banii.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argintul de aur

să priveşti spre tine şi să te vezi
mic
mic, mic de tot gol-puşcă
deasupra cristelniţei în braţele preotului pregătit
să te creştineze

şi-atunci eu – celălalt tu – am văzut
fulgerul
doi îngeri cu
un arc dublu elicoidal de argint şi de aur în mâini
coborând din cupola înaltă, fără sfârşit a bisericii
ca flacăra sfântă în ziua învierii
şi pătrunzând în creştetul capului tău
de unde până atunci plângeai te-ai luminat
deodată faţa ta s-a umplut de pacea şi
liniştea de înţelepciunea şi iubirea străbunilor

atunci ai ştiut – tu celălalt eu –
fluviul tău de gene curge prin timp
nu prin spaţiu
şi va curge aşa mereu nestăvilit
mai departe tot mai departe spre mâine

fluviul tău de gene
venind din nopţile timpului de la
Eva şi Adam spre lumină
a deschis gura şi a cuvântat iată
opera perfectă
– argintul de aur –
sufletul izbucnind în spirit nu doar în
oase şi cărnuri

atunci am ştiut – eu celălalt tu –
că

nici un bunic al străbunicelor tale
nu a murit de tifos la şase ani
nici o bunică a străbunicilor tăi
nu a murit virgină la optzeci de ani

poezie de Vlad Scutelnicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea este vibraţia dragostei în sufletul oamenilor, această dragoste ce poate să se amplifice printr-un exerciţiu susţinut. Pacea este calea înţelegerii, a încrederii, calea unei prietenii sincere între popoare, este condiţia fericirii pe pământ. Viaţa poate să înflorească atunci când există o pace durabilă. Trebuie să luptăm pentru menţinerea păcii pe Planeta albastră, pentru a oferi tinerei generaţii şansa de a-şi trăi viaţa în plenitudinea tinereţii, de a-şi afirma personalitatea, de a-şi dărui întregul lor potenţial fizic şi intelectual pentru progresul umanităţii, pentru bunăstarea societăţii. Pentru orice stare conflictuală trebuie găsite una sau mai multe soluţii pacifiste şi de fiecare dată când există, trebuie folosită calea tratativelor, pentru a le rezolva. Pacea favorizează dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii, cea care poate să găsească o cale eficace a unei comunicări favorabile între oameni. Idealul păcii este viaţa prosperă, căci astfel banii nu mai sunt dirijaţi pentru a produce moarte, distrugere, mizerie, ci pentru a face să înflorească floarea vieţii. Pacea oferă energia creatoare care poate construi o lume, pacea aduce fericirea, acea fericire care vine să îmbogăţească viaţa noastră, această fericire atât de dorită pe pământ. Pacea este şansa unei munci care poate înnobila omul, care determină progresul tehnic şi cultural. Pacea este înţelegerea, armonia dintre oameni, viaţă fericită pe pământ, fără atrocităţile războiului.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare bogăţie din această lume o reprezintă copiii, mai mare decât toţi banii din lume şi decât toată puterea de pe pământ.

citat din Mario Puzo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada

Închis de barierele zăpezii,
bătrânul săpător,
prin tunelul alb,
dă noaptea peste gard
cu lopata.

Dimineaţa,
palmele-i ard...
Cineva a adus-o la loc.

Pierzând notiunea Timpului,
el sapă iar şi iar,
cu sufletu-ngheţat.

Privirea-i orbită
de atâta alb.
Un miez de speranţă
i-apare-n tocul uşii;
se bucură...

Frontierele ferestrei
sunt din nou eliberate.
Până când?

Grea, tăcerea se-aşterne.
Nu se distinge niciun drum,
niciun om.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un artilerist pensionar

Era tânăr şi vivace,
Ca artilerist - tenace,
Avea tunul eficace,
Astăzi... luptă pentru pace.

epigramă de Stelică Romaniuc (3 decembrie 2016)
Adăugat de Stelică Romaniuc
Comentează! | Votează! | Copiază!