Au fost zile şi nopţi pe care le-aş numi depline, eu hrănindu-mă din nuditatea lui absolută, uluitoare, pentru că... nu se mai acoperea, nu mai avea nicio imunitate – iar eu trăiam evenimentul sacru că-l văd pe omul acela cum nu mai fusese văzut de la naştere, adică în dezarmarea şi oferta lui cea mai totală. Într-o noapte, ploaia trecuse, luna invadase patul nostru – şi... mă mângâia. Cu palma la o mică distanţă de trupul meu, conturându-l în aer, ca o pasăre, ca un satelit pe o misterioasă orbită, plutind, neatingându-mă decât cu emanaţia acelei mâini.

Nina Cassian în Memoria ca zestre, Clipe petrecute cu Marin Preda
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Se vede că nu mi-a fost dat

decât schimbul inelelor, ploaia, oftatul...

Se vede că nu mi-a fost dat să cad în păcat

lângă trupul tău, mult sărutatul.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm că de când s-a ivit pe Pământ omul a produs: fie desene în peşteră, fie cântece, dansuri... Adică există o parte creatoare a speciei umane pe care nu o poate opri nicio dictatură.

Nina Cassian în ziarul Libertatea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-ar fi crezut?

Cine-ar fi crezut că, de la o zi la alta,
voi rămâne fără vechile, statornicele mele bijuterii,
lanţul acela întunecat de care spânzura
un ochi preţios,
brăţara aceea de seminţe,
inelul acela cu pasăre?

Goală şi săracă am rămas, Doamne,
furată şi batjocorită sunt.
Cine mă va mai împodobi de-acum înainte?
Nici ploaia, nici grâul,
nici marea nu mă va mai împodobi,
nici trista lumină de stea.

Oare eu am lăsat deschisă
cutia cea mare a lumii,
eu să fi fost păzitorul ei,
de nimeni numit, el însuşi neştiutor
de grandioasa-i misiune,
şi plătind acum, nevinovat,
cu tot ce-a avut?

poezie de Nina Cassian din colecţia Poezii pentru copii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

Tata a rezistat
la optzeci şi trei de rotaţii pe orbită
navigând,
ţinându-şi în mâini sapa,
pe astronava
numită Pământ.
Trecuse prin două
conflagraţii mondiale
ca artilerist
şi săpător de tranşee.
Spunea că a văzut
oameni pulverizaţi de obuze
şi execuţii cu mitraliera.
Zicea că nu-i în lume
mai mare fericire
decât pacea şi liniştea grădinii.

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Luna

"este atâta singurătate în acest aur"
Jorge Luis Borges

Luna ca o candelă în noapte
cu raze reci
însingurate
în amprente de priviri furate
visuri de o umbră rezemate
timpul picurând destine
în eternitate...
spada care taie nodul sacru
şi surâsul de madonă
într-o pânză prizonier
miraje albastre plutind peste Shamo
"Hai tanta soledad en ese oro"

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cu motor

uite o pasăre cum
nu s-a mai văzut – în zbor –
scoate
un zgomot aşaaa...
de parc-ar avea un piţigoi – de motor –
ea ridică
praful de pe ochii celor ce văd
că pasărea-n zbor
ar avea
o altă pasăre – mai mică
mai vioaie în ea!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Astă noapte am văzut
Luna rece într-o eclipsă
Într-o baie de culori aprinsă
Cu bucăţi rămase lipsă

Geamul de plăcere îl înfiera
Din albastru Lună movalie
Albă când luceafăr o privea
Se rostogolea roşie zglobie

Ea este astrul cel frumos
Care visele ne însoţeşte
Este astrul cel mai curios
În tăcere noaptea ne priveşte

Şoapte ce se spun în noapte
Tăinuite şi nţelese de ea
Zile ce în săptămână-s sapte
Ce le animă cu putere este ea

Când în vis eu am căzut
Luna era caldă argintie
Printre gene am văzut
Luna fredona o melodie

Bucăţi din suflet au zburat
Eram purtată ca-ntr-un vals
Stele aprinse m-au înconjurat
Lună albastră strigă un glas

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Uitarea este un cântec
Care, eliberat de ritm şi de măsură, umblă hoinar.
Uitarea este o pasăre împăcată cu propriile aripi,
Întinse şi neclintite –
O pasăre plutind pe aripile vântului fără a obosi vreodată.

Uitarea este ploaia în noapte;
Sau o casă veche într-o pădure – sau un copil.
Uitarea este albă – albă ca un mesteacăn în furtună.
Ea poate dezlănţui profeţiile unui oracol
Sau îngropa zei.

Eu pot rememora multă, multă uitare.

poezie de Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar Vega, ca şi Arcturus, e un soare enorm, mult mai mare decât Soarele nostru. Are o strălucire de o sută de ori mai mare şi dacă Soarele nostru s'ar afla acolo unde se află Vega acum, l-am vedea ca o stea mai mică decât mărimea 5, adică mai mică decât ε din Lira.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Uitarea este un cântec
Care, eliberat de ritm şi de măsură, umblă hoinar.
Uitarea este o pasăre împăcată cu propriile aripi,
Întinse şi neclintite –
O pasăre plutind pe aripile vântului fără a obosi vreodată.

Uitarea este ploaia în noapte;
Sau o casă veche într-o pădure – sau un copil.
Uitarea este albă – albă ca un mesteacăn în furtună.
Ea poate dezlănţui profeţiile unui oracol
Sau îngropa zei.

Eu pot rememora multă, multă uitare.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literatura pentru copii a fost ca un refugiu într-o perioadă foarte grea, în care scrisul devenise o corvoadă (în perioada comunismului). Exista un vocabular obligatoriu, aşa că m-am refugiat în literatura pentru copii, pentru că acolo mai erau permise note de fantezie, puţin umor, nişte metafore...

Nina Cassian în ziarul Libertatea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădere

Căzând, ca-ntr-un vis cu securi, iată luna

şi râul tăindu-mă-n două. Repet:

Cândva am fost una, cândva am fost una!

Partea cu capul mi-o iau şi mi-o legăn încet.

poezie de Nina Cassian din Cearta cu haosul, Editura Minerva, Bucureşti, 1993
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tradiţia misterioasă şi mistică a literaturii englese se înfrăţeşte deci fondul nostru naţional însuşi, care este plin de mister şi care, îndată ce se găseşte în apele acestea ale misticismului, se înnoieşte cu desăvârşire şi este cu totul altul decât ce fusese totdeauna.

Nicolae Iorga în Ce datorim cărţii englese (iulie 1938)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a începe un portret, uită-te bine... Sunt mâini care nu seamănă cu figura. Sunt mâini care gândesc; mâini bune, iubitoare, care parcă mângâie lucrurile pe care le ating şi mâini răutăcioase care privesc lumea cu necaz. Am văzut mâini foarte triste la un actor care nu juca decât roluri comice... Mâinile nu puteau minţi. Pentru mine gura... priveşte mai expresiv decât ochii. Ochi sunt uşor de făcut. Privirea-i mai greu.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţa-i ceva sacru cel puţin…!

sacru
lin, sacru, violent, total –
nestăpânită palma mea sângerând
strânsă pe tăioasă linie
a vieţii

de m-aş fi născut eu
şi nu mama
mi-aş fi dat precis altă formă
mărgică, de exemplu
rostogoli-mi-aş în mări încinse
palma asta roşie, roşu-carmin
roşu-oranj, roşu-violet!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subconştientul nostru e mai liber şi se joacă mai bine ca noi.

Nina Cassian în Dialogul vântului cu marea. Nina Cassian în conversaţie cu Carmen Firan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o sforţare, era o cămaşă de forţă, în care intram de bunăvoie, asta e problema. Adică n-am pierdut sânge etic, pentru că scriam de bună credinţă prostiile. Am pierdut sânge estetic. Cu duiumul...

Nina Cassian în Memorii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fusese niciodată frumoasă, dar viaţa ei toată, care nu fusese decât un şir de fapte bune, o învăluise în cele din urmă în ceva imaculat şi luminos; odată cu bătrâneţea, dobândise ceea ce s-ar putea numi frumuseţea bunătăţii.

citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

N~am plâns,n-am râs,n-am dansat

Eu n-am mai plâns de ani de zile,
Sunt sigur că n-avea niciun rost
Din calendar am rupt multe file,
Şi nici indrăgostit nu am fost!

N-am râs o dată de ani de zile,
Probabil că am fost un prost
Ieşeam adesea cu diverse copile,
Dar îndrăgostit eu n~am fost!

N-am mai dansat de ani de zile,
Chiar mi se părea un lucru anost
Trăiam poveşti de-o noapte, inutile
Dar îndrăgostit eu n-am fost!

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!