Din când în când, Lia mai trăgea cu albastrul ochilor spre cel aflat la volan, acel tânăr drăguţ, Don Juanul Institutului, devenit de curând colegul ei, pentru următorii 13 ani. Băiatul avea trăsături plăcute; înţelegea de ce trecea drept Don Juan. Era clar că şi ochii lui expresivi, cu privirea aceea pătrunzătoare, ca de vultur, îşi aveau contribuţia lor în deţinerea acestui titlu, dar nu doar ei, ci chiar întreaga lui înfăţişare. O singură dată pe tot drumul spre casă, privirile li se întâlniră pentru o clipă, iar el afişase acel surâs seducător, care-l prindea de minune! Lia se simţi profund tulburată, aproape pierdută, stând acolo, lângă el, în acea maşină atât de modernă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, Lucian remarcă rapid ceva din slăbiciunea colegei sale, Lia, căci continua s-o fixeze cu privirea lui ageră, pătrunzătoare, ca de vultur, afişând acel surâs seducător care-l făcea să arate ca un veritabil Don Juan; ar fi dat pe loc gata orice altă domnişoară, cu excepţia ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, în curtea Institutului tocmai intră o maşină albastră, modernă, elegantă, iar din ea coborî un tânăr chipeş, admirat de toţi cei prezenţi în acel moment acolo, îmbrăcat cu uniformă albastră, cu şase bulinuţe aurii pe rever; evident, era el, comandantul misiunii, Don Juanul Institutului, nimeni altul decât Lucian Enka...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi privi colegul. Se întrebă cum reuşea oare să aibă atât de mult succes la fete? Zărindu-i chipul plăcut, găsi rapid răspunsul. Oare privirea lui ageră, pătrunzătoare, intimidantă chiar, avea un rol hotărâtor în această privinţă, sau zâmbetul său seducător pe care-l afişa cu uşurinţă în colţul gurii sale senzuale, sau întreaga lui înfăţişare, tare plăcută, combinată cu un trup bine făcut? Da, domnişoarele chiar aveau motive să se ia la întrecere care mai de care, în încercarea de a-l cuceri, de a-i atrage atenţia. Dar el nu le oferea satisfacţie, deşi nu era deloc grosolan; nu ceda însă atenţiei cu care-l înconjurau fetele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să i se împotrivească acestui om atât de drăguţ? Îl urmă, nu pentru că ar fi directorul Institutului, ci pentru că era foarte convingător. Se opri, împreună cu dânsul, în dreptul colegilor ei. Aceştia o întâmpinară mai cu răceală, după cum se aştepta şi ea. În mod ciudat însă, nu doar blonda îi zâmbi cu amabilitate, ci chiar şi Lucian, din nou; scurt, discret, însă ei îi adresase acel surâs...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului, urmată de alta, opriră în dreptul casei reclamantei. Din prima maşină coborî chiar domnişoara consilier Lia, căreia Lucian îi spuse doar "Noapte bună, colega!", deschizându-i amabil portiera şi zâmbindu-i. Apoi îşi reluă locul la volan şi porni maşina de abia după ce urcară cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, cu care se înţelegea de minune. Află de la ei, în drum spre casă, că erau invitaţi la Comisia Disciplinară a Institutului, chiar şi ei, pentru a da nişte declaraţii, deşi nu ştiau pentru ce. Lucian îi lămuri că din cauza lui erau chemaţi, iar cei doi body-guarzi se mirară să afle acest amănunt, dar îl asigurară de sprijinul lor, atât cât se putea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele... Atâtea glasuri în jurul lui; le auzea când pe unele, când pe altele, dar nu ştia sigur care când vorbea sau ce anume spunea. Aproape că se zăpăcise comlet. Totuşi, după un timp scăpă din mijlocul lor. El le făcu semn cu mâna, afişând acel surâs seducător, enigmatic, care le dădea gata de fiecare dată, apoi grăbi ritmul paşilor spre sediul principal al Institutului, aproape luând-o la fugă. Între timp însă, acolo, la etajul întâi, uşa sălii în care-şi desfăşura activitatea Comisia Disciplinară se deschise şi apăru Horaţiu, băiatul cel slăbuţ, înalt (în nici un caz nu cât Nistor) şi cu ochelari. După cele câteva zile de anchetă intensivă, părea cam palid, obosit. Se apropie de director şi îl salută.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu părea dispus să dea curs invitaţiei tânărului informatician, însă în curând băiatul urma să aibă un aliat în persoana mamei lui, Marilena Ristea, care, auzind o maşină oprind în faţa casei, ieşise să vadă despre ce era vorba. Dat fiind că şi dânsa lucra tot la Institut, recunoscu uşor maşina albastră a directorului. Pentru o clipă prezenţa acestei maşini o intimidă; continuă însă drumul spre poartă. Se aştepta să-l zărească la volan însuşi pe directorul Institutului, dar constată surprinsă că nu dânsul, ci un tânăr chipeş ocupa acel loc. Zărind-o pe mama mai tânărului său coleg, Lucian nu avu încotro; coborî. Desigur, coborâse şi Mihai. Lucian se apropie de doamna Ristea, salutând-o politicos şi cu o eleganţă desăvârşită în gesturi şi mişcări, îi sărută mâna, fără a se pierde cu firea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lucian, la volanul maşinii luxoase a directorului, ieşise de mult din oraş. Pe şoseaua asfaltată de curând ce ducea spre Institut, maşina, condusă de tânărul cel chipeş, aluneca în mare viteză, totuşi, cu grijă. La un moment dat, lui Lucian i se păru că observă pe marginea şoselei o figură cunoscută. Părea a fi chiar tânărul care-i devenise de curând coleg, mai ales că purta o uniformă albastră, aproape identică cu a lui. Trecând pe lângă acel tânăr, încetini şi claxonă insistent. Nedumerit, băiatul cu ochii albaştri se întrebă în gând: "Ce naiba mai are şi idiotul ăsta de mă claxonează aşa? Ce l-o fi apucat? E cumva nebun? Sau ce vrea de la mine?" Maşina albastră îl depăşise puţin, dar se întorsese, iar după câteva clipe se oprise lângă el. Pe geam scoase capul un tânăr brunet, cu uniformă albastră; Mihai se ruşină că nu-l recunoscuse adineauri, doar era unul dintre colegii săi, ba chiar ce-l care-l susţinuse în acea seară, în faţa celorlalţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, Lucian porni maşina domnului Enka spre casă. Papagalul, tare mândru, nu renunţase la locul său de onoare de pe umărul tânărului comandant, aflat la volan. Diana Enka stătea în faţă, lângă fiul ei, spre care privea din când în când, dând din cap uşor, a dezaprobare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce contau câteva foi, scrise chiar de domnişoara consilier? Erau oare suficiente pentru a se ajunge la o singură concluzie în ceea ce-l privea? Comportament necorespunzător; doar asta-l caracteriza pe el? Ieşi din apartament alături de director; nici despre dânsul nu ştia ce să mai creadă. De ce ţinea atât de mult la el? Ce era dânsul? Îi era prieten, sau doar directorul Institutului, care-l considera elevul său preferat?! Nu înţelegea deloc, nimic, decât că, în acel moment, se alesese cu o reclamaţie către Comisia Disciplinară...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o clipă îl privi cu albastrul ochilor ei. Ce avea el de gând oare? Nu-şi dădea seama! Nici psihiatria, nici psihologia n-o ajutau deloc în acele momente; pe el nu-l înţelegea deloc. Nu reuşea să-l înţeleagă. De parcă toate studiile ei nu-i erau de nici un folos în prezenţa lui. Şi de fapt, cum sau cu ce s-ar fi aşteptat ea s-o ajute?! Lucian, la volanul maşinii albastre, străbătu hotărât oraşul, spre centru. În curând, se putu zări o casă frumoasă, nici foarte mare, nici prea mică, înconjurată de un cordon format din poliţişti, jandarmi, gardieni. A cui casă putea fi aceea? Pentru Lia părea clar că doar a unuia dintre membrii echipajului, dar a ei, sigur nu! Atunci a cui? A... lui?! Liei i se făcu inima mică, mică de tot. De ce oare Lucian o aducea aici, foarte probabil, la el acasă?! Ce urmărea de fapt?! Timidă, îl privi o clipă. Înainte de a se apropia de casa respectivă şi de a trece de cordonul format de oamenii legii îi ceruse să oprească, pentru ca ea să coboare. Rostise totul şoptit, cu o urmă de teamă în glas. Teamă?! De ce?! Sau de cine?! De el?! Surprins, îşi întoarse capul spre ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia ar fi vrut să-l refuze, dar nu reuşi. Îl privi doar o clipă; el îi zâmbea blând, cu amabilitate, iar ochii lui călduroşi exprimau doar bunătate, multă bunătate... Regretă în acel moment gestul anterior, de a depune împotriva lui o reclamaţie... Ce mai putea schimba oare acum? Nimic! Îngândurată şi tristă, urcă în maşina albastră a directorului; galant, el îi deschisese portiera... Iar în curând, acel vehicul modern, elegant, luxos, se avântă pe poarta Institutului, spre oraş, fără a fi opriţi de body-guarzi, să-i însoţească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semeţ, fără a părea surprins, pentru că, de fapt, nici nu era, Lucian porni spre director. Aparatele de filmat îl luară imediat în prim-plan, dar el nu se intimidă din această cauză. Nu era deloc încrezut, însă era teribil de frumos, chiar şi pe ecranele televizoarelor. Reporterii îl prezentară rapid drept un tânăr matematician de numai 21 de ani, răspunzător direct de existenţa vehiculului spaţial care va porni în misiune, recunoscut drept un mare Don Juan în Institut; nu putuseră scăpa neobservat acest amănunt. Băiatul ajunse lângă director. Pe ecranele TV apărea când chipul lui, când al directorului, când al părinţilor lui Lucian, cu precădere în acele clipe, al viitorului comandant. Brusc, lui Lucian i se păru absolut firesc că el va fi comandantul misiunii; acest gând nici nu-l mai ameţi, nici nu-l mai intimidă. Prin urmare zâmbi scurt, dar fermecător, ca de obicei, absolut seducător, spre disperarea miilor de domnişoare aflate în acele momente în faţa televizoarelor; chipul lui plăcut şi mândru punându-le pe dată inimile pe jar.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprins, Lucian ridică în semn de mirare sprâncenele care-i străjuiau privirea aceea de pasăre de pradă a ochilor săi căprui, tare expresivi, apoi zâmbi, la fel de seducător, enigmatic, abia perceptibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian privi atent spre chipul domnului Enka, aflat în prim-plan în acel moment; ar fi vrut să-i spună cât de multă dreptate avusese în privinţa domnişoarei consilier, însă tăcu, nu adăugă nimic altceva. Nici domnul Enka nu mai spuse nimic, iar în curând dispăru din prim plan. Câteva clipe se aşternu tăcerea; o tăcere apăsătoare atât pentru cei de pe puntea principală, cât şi pentru cei din cabinetul directorului Institutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să înceapă iarăşi o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deşi, practic, nici nu fuseseră supăraţi. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton uşor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilităţile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar aşa părea. Lucian ocupă locul şoferului şi le deschise părinţilor săi. Tatăl său se aşeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la maşina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând doreşte acea maşină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri maşina şi coborî. Era emoţionat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise maşina în garaj şi-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!