Între timp, Lucian, la volanul maşinii luxoase a directorului, ieşise de mult din oraş. Pe şoseaua asfaltată de curând ce ducea spre Institut, maşina, condusă de tânărul cel chipeş, aluneca în mare viteză, totuşi, cu grijă. La un moment dat, lui Lucian i se păru că observă pe marginea şoselei o figură cunoscută. Părea a fi chiar tânărul care-i devenise de curând coleg, mai ales că purta o uniformă albastră, aproape identică cu a lui. Trecând pe lângă acel tânăr, încetini şi claxonă insistent. Nedumerit, băiatul cu ochii albaştri se întrebă în gând: "Ce naiba mai are şi idiotul ăsta de mă claxonează aşa? Ce l-o fi apucat? E cumva nebun? Sau ce vrea de la mine?" Maşina albastră îl depăşise puţin, dar se întorsese, iar după câteva clipe se oprise lângă el. Pe geam scoase capul un tânăr brunet, cu uniformă albastră; Mihai se ruşină că nu-l recunoscuse adineauri, doar era unul dintre colegii săi, ba chiar ce-l care-l susţinuse în acea seară, în faţa celorlalţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu părea dispus să dea curs invitaţiei tânărului informatician, însă în curând băiatul urma să aibă un aliat în persoana mamei lui, Marilena Ristea, care, auzind o maşină oprind în faţa casei, ieşise să vadă despre ce era vorba. Dat fiind că şi dânsa lucra tot la Institut, recunoscu uşor maşina albastră a directorului. Pentru o clipă prezenţa acestei maşini o intimidă; continuă însă drumul spre poartă. Se aştepta să-l zărească la volan însuşi pe directorul Institutului, dar constată surprinsă că nu dânsul, ci un tânăr chipeş ocupa acel loc. Zărind-o pe mama mai tânărului său coleg, Lucian nu avu încotro; coborî. Desigur, coborâse şi Mihai. Lucian se apropie de doamna Ristea, salutând-o politicos şi cu o eleganţă desăvârşită în gesturi şi mişcări, îi sărută mâna, fără a se pierde cu firea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul Mihai, tare mândru, purta uniforma albastră, deocamdată fără accesoriile necesare şi însemnele echipajului. Membrii familiei Ristea porniră spre rachetodrom. Gardianul nu-i recunoscu şi-i opri, doar pentru câteva clipe, până când îl zări pe Mihai în uniforma albastră şi pricepu că era unul dintre tinerii acceptaţi de curând în echipajul navei "Pacifis". Cerându-şi scuze, le permise trecerea. Domnul şi doamna Ristea nu văzuseră până în acel moment nava albastră, de aceea o admirară câtva timp; era măreaţă! Mihai urcă treptele spre puntea principală, deşi părinţii lui nu se apropiaseră încă de corpul metalic al navei. Pe puntea principală a "Pacifis"-ului nu se afla la acea oră decât... Lucian. Îl recunoscu pe tânărul lui coleg, căruia nu-i mai uitase numele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lucian, voios, fără a bănui ce-l aştepta, ajunsese la Institut. Parcă maşina albastră la locul ei şi porni spre clădirea principală a Institutului. Traian Simionescu se întrebă de ce oare îi spusese că-l aşteaptă în biroul său, doar acolo era dezordine; în plus, se aflau fetele acelea care încă strângeau documentele înşirate pe jos; nu terminaseră. Le lăsă vorbă acestora ca în momentul în care va sosi băiatul, să-l trimită urgent spre apartamentul dânsului. Şi iată-l! Lucian Enka însuşi, în persoană, stătea în pragul biroului, privind nedumerit spre hărmălaia din interior. Cele trei secretare ale directorului se ridicară rapid, şuşotind: "E el... Lucian, comandantul misiunii..." Tânărul surâse fermecător, zăpăcindu-le pe loc, pe toate trei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, în curtea Institutului tocmai intră o maşină albastră, modernă, elegantă, iar din ea coborî un tânăr chipeş, admirat de toţi cei prezenţi în acel moment acolo, îmbrăcat cu uniformă albastră, cu şase bulinuţe aurii pe rever; evident, era el, comandantul misiunii, Don Juanul Institutului, nimeni altul decât Lucian Enka...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian reintră în discotecă doar pentru a le anunţa pe fete că este nevoit să plece. Ele nu protestară prea mult, deşi nu erau foarte încântate de acest anunţ; nu doreau însă să-l supere. Şi nu-l sărutară, pentru a nu-i lăsa urme de ruj, să-i pricinuiască alte neplăceri. După câteva îmbrăţişări nevinovate, Lucian plecă. Iar dacă plecase el, ceilalţi îi urmară exemplul; fără el, distracţia nu mai avea farmec, aşa că ringul de dans, neîncăpător până-n acel moment, se eliberă în curând, fără eforturi prea mari. Maşina albastră a directorului ieşi pe poarta Institutului în viteză şi se avântă în negura nocturnă, în drum spre oraş. În interiorul ei se aflau şi cei doi body-guarzi, Petre şi Adi; aceştia îl aşteptaseră pe Lucian chiar şi până la acea oră târzie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: E a ta?
Lucian: Bijuteria asta albastră?! Nu. E a directorului.
Mihai: Poftim? Cum? A cui? A... cărui director?!
Lucian: Directorul Institutului nostru, desigur, Traian Simionescu.
Mihai: Cum aşa?! Adică domnul director ţi-a împrumutat ţie maşina dânsului?!
Lucian: Da; şi nu-i prima oară când mi-o împrumută. Eu şi dom' director ne înţelegem foarte bine, ca să zicem aşa... Îmi e prieten.
Mihai: Ah... Şi de ce te duceai spre Institut; să-i înapoiezi maşina domnului director cumva? În cazul ăsta, n-ar trebui să mă mai duci pe mine în oraş; mai bine opreşte, să cobor, îmi pot continua drumul spre oraş aşa cum l-am început, singur.
Lucian: Stai liniştit! Dom' director mi-o lasă la dispoziţie oricât doresc; mi-a spus că i-o pot înapoia chiar şi... peste 13 ani. Desigur, glumea, dar nu-i nici o grabă.
Mihai: Ah...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului, avându-l ca şofer de data aceasta pe blondul Enka Iulian, opri pe o stradă cu multe case, pentru că acolo spusese geograful că dorea să ajungă. Iulian Enka nu-l întrebă de ce acolo şi nu în altă parte, opri doar, iar imediat ce lunganul coborî, porni neîntârziat maşina, pe care o considera o adevărată bijuterie albastră pe roţi, într-o scurtă plimbare prin oraş, poate chiar şi prin afara lui, o plimbare de vreo câteva ore, de moment ce Lucian îl asigurase că totul era în ordine. De când aştepta domnul Enka ocazia de a se urca în această maşină? Se gândi că poate îşi va cumpăra şi el una asemănătoare în curând, doar îşi permitea acum...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex şi Lucian plecară, fără a mai aştepta să fie însoţiţi de cineva până la ieşire, pentru că tatăl şi fiica, ambii medici, erau ocupaţi. În curând, cei doi tineri se aflau în ascensorul blocului, reparat şi modernizat, care-i coborî rapid 13 etaje, până la parter. Afară, la datorie, erau aşteptaţi de Petre şi Adi. Lăsând motocicleta "Ucigaşei" acolo, Alex şi Lucian intrară în maşina albastră, pe locurile din faţă. Tânărul comandant porni maşina spre casa colegului său. Maşina albastră opri în curând în dreptul casei geneticianului. Cei doi body-guarzi rămaseră în interiorul vehiculului albastru, în aşteptarea celui căruia-i asigurau protecţie în afara Institutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul se aşeză pe umărul lui şi astfel porniră amândoi spre ieşire, însoţiţi de Mihai şi părinţii lui. În curând se despărţiră, Lucian şi Rikky urcându-se în maşina albastră, urmaţi îndeaproape de cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, iar cei din familia Ristea, Mihai şi părinţii lui, întorcându-se în casă. Maşina albastră porni, dar nu pe drumul spre casa comandantului, ci într-o altă direcţie. În curând se opri în faţa unui bloc înconjurat de mai mulţi poliţişti, gardieni şi jandarmi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka îşi ridică privirea albastră spre soţia sa, însă nu spuse nimic; chipul îi era încă răvăşit de o tristeţe ce nu părea să-l părăsească în curând. Nu dură mult până ce maşina albastră a directorului opri lângă celelalte trei existente în curtea reşedinţei familiei Enka. Lucian coborî; nu părea surprins de prezenţa celorlalte autovehicule. Îi recunoscu pe body-guarzii blondinei şi-i salută. Evident, nu încăpea îndoială că şi Petre şi Adi îi cunoşteau pe cei doi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi sărută fiica, după care îl măsură cu privirea pe tânărul care o însoţea; nu părea deloc a fi un body-guard. De altfel, băiatul avea o uniformă albastră, pe reverul căreia doamna Valeria numără şase buline mici, aurii; hopa! Comandantul misiunii... Îşi ridică mai apoi privirea spre chipul băiatului; "tânăr şi frumos", îşi aminti caracterizarea sumară pe care i-o făcuse fiica ei. De cum îl văzu atât de aproape, îi dădu imediat dreptate fiicei sale: Chiar aşa era, tânăr şi frumos!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar maşina albastră opri în dreptul casei domnişoarei consilier, sau mai nou... domnişoara Barbie. Puţin mai în spate oprise maşina body-guarzilor, din care Petre şi Adi ieşiseră, pentru a merge cu Lucian acasă. În timp ce comandantul misiunii îşi lua rămas bun de la frumoasa-i colegă, din casă ieşi tatăl acesteia, domnul Virgil Stancu, deci, părinţii ei nu se culcaseră până la acea oră, rămăseseră să-şi aştepte fiica. Prin urmare, deşi n-ar fi dorit, tânărul comandant nu avea cum să evite o întâlnire cu tatăl colegei sale. Lia îşi sărută tatăl, iar Lucian îl salută respectuos. Petre şi Adi ocupaseră deja bancheta din spate a maşinii albastre, rămânând în aşteptarea comandantului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un timp, maşina albastră ajunse în dreptul reşedinţei tânărului comandant; casa lui era înconjurată de un cordon de jandarmi, gardieni şi poliţişti, care nu permiteau oamenilor sosiţi în număr destul de mare să se apropie prea mult de curtea imobilului. Pentru maşina albastră se făcu totuşi loc de trecere. Lucian lăsă maşina în curte şi coborî, deschizând apoi domnişoarei biolog; body-guarzii coborâră şi ei. Tânărul comandant privi o clipă în urmă; totul i se părea ciudat; nu era obişnuit ca echipaje de jandarmi, gardieni şi poliţişti să-i păzească lui casa. În plus, mai erau şi cei patru body-guarzi... Încercă să se comporte normal, să facă abstracţie de prezenţa tuturor; pe cei patru nu-i putea totuşi ignora, doar erau în curtea casei sale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Eugen Manea nu-şi mai căută elevii în acea zi; îi lăsase "de capul lor", fiind convins că nu procedează greşit. Avea încredere în ei, îi ştia pe toţi de treabă. Se pregăteau de plecare, fiind deja seară. Alex avu grijă să nu iasă din Institut în acelaşi timp cu vreunul dintre colegii săi. Cât despre Lucian, evident, o reţinu la bord pe colega lui, Lia. După cum se înţeleseseră seara trecută, urma s-o conducă din nou acasă, cu aceeaşi maşină albastră a directorului, fără cei patru body-guarzi. Porniră spre clădirea principală a Institutului, întâlnindu-se cu directorul la intrare; acesta tocmai sosea din oraş, de abia la acea oră. Lipsise întreaga zi din Institut, lucru mai neobişnuit în cazul dânsului. Părea foarte obosit, dar pentru preferatul său... Se opri în dreptul celor doi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşind pe poarta Institutului cu maşina albastră a directorului, Lucian constată, oarecum uşor surprins, că într-adevăr, Poliţia, Jandarmeria şi Corpul Gardienilor Publici îşi făceau deja datoria: un cordon format din numeroşi poliţişti, jandarmi şi gardieni înconjurau Institutul, păzindu-l de posibili intruşi. Ceva mai în faţă se afla şi o barieră ridicată de poliţişti, pentru a împiedica trecerea spre Institut. Se văzu oprit în dreptul acelei bariere, nu pentru a fi legitimat, doar recunoştea oricine maşina directorului, cât şi pe tânărul şofer, ci pentru că de aici se aleseră cu nişte musafiri, pe care, personal, nu prea şi-i doreau: patru body-guarzi, doi pentru Lucian, doi pentru domnişoara biolog. Aceştia se urcară în maşină; aveau loc. Lucian se strâmbă uşor, a nemulţumire.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ai făcut rost de maşină?
Lucian: Da.
Lia: Unde-i? În buzunar cumva?
Lucian: Maşina sigur nu, dar cheile, da. Să mergem, colega!
Lia: Oare ce prieten ţi-a împrumutat maşina lui?!
Lucian: Unul foarte apropiat.
Lia: Bine, dar... Asta-i maşina directorului Institutului!
Lucian: Da; şi?! Care-i problema?
Lia: Ai spus că-i a unui prieten apropiat.
Lucian: Întocmai. Nu te-am minţit. Urcă, te rog, cu încredere! Nu i-am furat maşina directorului. De fapt, din cauza dânsului am întârziat puţin; nu găsea cheile...
Lia: Dacă ţi-ai propus cumva să mă impresionezi astfel, să ştii că nu reuşeşti! Consideră această tentativă drept una eşuată.
Lucian: Foarte bine! Nu intenţionam deloc să te impresionez; aş fi preferat mersul pe jos... Astfel am mai mult succes, decât cu maşina, de obicei...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!