Diana îl privi cum porneşte alături de mărunţica domnişoară blondă, încă îmbrăcată în uniforma ei albastră, cea cu trei bulinuţe aurii, spre camera aceea misterioasă, în care ea, Diana, n-ar fi intrat sub nici o formă. Nero se ridică şi-şi urmă stăpânul; doamna Eleonora Stoica, medic veterinar, nu-l mai examina. Lucian intrase deja, împreună cu Maria, într-una dintre cele patru camere destinate exclusiv plantelor şi animalelor. Întreaga încăpere era dominată de numeroase acvarii mari, aşezate pe rafturi suprapuse, până în tavan, iluminate de tuburi fluorescente. Acvariile se aflau nu doar pe pereţi, în loc de mobilier, gen şifoniere, dulapuri, vitrine, sau altceva asemănător, ci şi în mijlocul încăperii, rânduite paralel.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cele cinci camere ale apartamentului blondei, patru erau destinate anume, în exclusivitate, feluritelor animale, deşi nu toate păreau a fi domestice. Într-una din camere, pe pereţi, din podea, până-n tavan, se puteau vedea o sumedenie de acvarii cu diverse specii de peşti, dar nu numai. Toate acvariile erau bine iluminate. Domnişoara blondă intrase în sufragerie, unde se afla şi tatăl ei, domnul Andrei Stoica. Pentru ca Maria să se aşeze pe canapea, fu nevoită să aştepte să se elibereze locul ocupat de vreo câteva vietăţi; blonda cea mărunţică, obişnuită cu prezenţa lor, le mângâia când pe unele, când pe altele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era deja vineri, 08 iunie, ziua dinaintea sfârşitului de săptămână. Cei şapte tineri erau colegi de la începutul săptămânii; se cunoşteau ceva mai bine şi păreau a se acomoda unii cu alţii. În acea dimineaţă ajunseră la Institut înainte de ora 08.00, fiind însoţiţi de acasă de body-guarzi, doar până la intrarea în Institut. Dacă afară nu avea probleme, odată ajuns în interiorul Institutului, Lucian nu putea evita întâlnirea cu fetele, care nu-i dădeau pace. Îi reproşau că tot nu trecuse pe la discotecă. Avusese oare timp de aşa ceva? Nu prea! Şi chiar de ar fi avut, tot n-ar fi trecut pe acolo. Norocul lui că-n acea dimineaţă, nu Lia îl văzu înconjurat de domnişoare, ci simpatica blondă Maria; intră împreună cu ea în interiorul navei albastre. Între timp, dat fiind că mama ei, doamna Eleonora Stoica – medic veterinar, aflase rezultatele analizelor făcute lui Nero, blondina aduse şi-i înmână colegului ei noua reţetă necesară dulăului şi noile recomandări făcute de doamna Stoica. Lucian le aşeză cu grijă în buzunar, spunând că-i va lua câinelui tot ce-i era necesar; el avea mare grijă de Nero, nu-l neglija niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, se văzu întrerupt de mama lui, Enka Diana, care sări îngrozită de pe fotoliu, făcând ochii mari de uimire. Arăta spre covor, fără a putea spune nimic, de parcă-i pierise graiul. Îşi prinse fiul de mână. Lucian putea simţi tremurul de spaimă care o cuprinsese pe mama lui. Observând ceea ce o speriase pe Diana Enka, se retrase şi el înapoi cu un pas. Pe covor, încolăcit în mai multe inele, sâsâia un şarpe gălbui, destul de mare. Maria ridică fără teamă şarpele de jos. Mărunţica blondină aşezase reptila după umeri, după gât şi pornise spre o încăpere alăturată, în care Diana n-ar fi intrat, nedorind să afle ce se putea ascunde acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Vă mulţumesc că aţi avut grijă de Nero, doamnă. Şi l-aţi vindecat deja.
Eleonora: Nu trebuie să mulţumiţi deloc, nimănui; Nero e un câine tare simpatic, merită tratamentul adecvat.
Lucian: Într-adevăr, merită.
Eleonora: Luaţi loc!
Lucian: Nu, mulţumesc. Va trebui să plec; deja v-am deranjat destul. Înainte însă de a mă retrage, aş mai putea-o vedea puţin pe Sheeba? Sau pe Bagheera? Şi camera aceea exotică?
Maria: Ţi-a plăcut Sheeba? surâse blonda.
Lucian: Evident. E... deosebită. Dar şi Marta, Jerry, pinguinii, Wally, Sally, Judy, celelalte animale... toate!
Maria: Bine; haide să facem un tur!
Lucian: Superbe animale! Cred că te simţi minunat în acest apartament al tău de bloc, unde ai oricând ocazia să te desprinzi de lumea noastră şi să intri în cea a plantelor şi animalelor, fără a fi nevoie să pleci de acasă; uimitor!
Maria: Aşa-i; te relaxează. Uiţi de orice probleme doar privindu-le; te simţi în mijlocul naturii, chiar şi aici, într-un apartament de bloc; e un sentiment plăcut. Nu mai e nevoie să pleci undeva, departe; e de ajuns să deschizi o singură uşă. Iar eu am crescut în acest mediu.
Lucian: Interesant!
Eleonora: Gata turul, draga mea?
Maria: Da, mamă, gata.
Eleonora: Vă plac animalele noastre?
Lucian: Foarte mult, doamnă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Eleonora Stoica îşi întâmpină fiica împreună cu aceste animale, care se bucurau toate, fiecare în stil propriu, de sosirea blondei. Intrară în sufragerie; aici, alte animale: broaşte ţestoase, iguane, şerpi, hamsteri şi cam atât, deocamdată. În plus, o sumedenie de plante, care de care mai frumoase, îngrămădite pe la toate ferestrele, cât mai la lumină. Se observa că oamenii care locuiau în acest apartament erau mari iubitori de plante şi animale, ceea ce era normal, nu doar pentru că domnişoara Maria era, ca şi tatăl ei, domnul Andrei Stoica, biolog, iar doamna Eleonora – medic veterinar, ci pentru că, în general, aceşti oameni preţuiau natura şi vieţuitoarele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a aşezat la mine.
Diana: Bineînţeles. N-a zis nimeni că l-ai fi aşezat tu cu forţa.
Iulian: Ştii de unde avem acest papagal, domnişoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnişoara biolog.
Iulian: Aşa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci şi cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Şi m-am speriat îngrozitor de un şarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un şoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Aşa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Şi câţi câini, câte pisici... Mai avea şi papagali din ăştia, dar Rikky era cel mai drăgălaş. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnişoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Aşa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnişoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnişoarei, medic veterinar, să-l ţină sub observaţie. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; şi de Nero, evident, doar m-am obişnuit cu el. Luci mi-a reproşat că l-aş fi lăsat intenţionat fără hrană şi apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar aşa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se împăcară; şi-n acest sens, se îmbrăţişară. Parcă era mult mai bine astfel; aşa simţea Lucian, dar şi blondul. Domnul Enka se aşeză pe marginea patului, lângă fiul său. Lucian stinse veioza; de data asta adormi. Cu blondul rezolvase, destul de repede şi de uşor. Mai rămânea problema cu colega lui, domnişoara consilier; asta era mai dificil de rezolvat, mai ales că n-avea nici o legătură cu matematica. Încă trei ore trecură pe fugă, iar blondul se trezi nerăbdător, pentru a merge cu fiul său, să cumpere o maşină nouă. Se îmbrăcă cât putu de repede, iar la 06.40 era deja sus, în camera fiului său. Îl privi cu drag; părea a dormi. Se aplecă uşor spre el, încercând să-l trezească. Rămas sus, Lucian se echipă grabnic în uniforma lui albastră, încă având şase bulinuţe aurii. Luă păpuşa pe care o văzuse blondul (încă era pe pernă) şi o aşeză grijuliu într-o cutie. Înainte de a coborî, scoase celularul şi formă un număr.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara cea blondă, Maria Stoica, ajunsese şi ea acasă de ceva timp. Ea locuia tot la bloc, într-un apartament cu cinci camere, situat la etajul doi. Blocul se afla nu în zona centrală a oraşului, ci într-un cartier mai mărginaş al Craiovei, deşi nu în direcţia Institutului, dar asta n-o deranjase deloc, cu nimic, pe blonda cea micuţă. Ea ajunsese devreme acasă. La uşă îi răspunsese mama ei, Eleonora Stoica. Maria intrase rapid, închizând uşa cât mai repede, pentru ca cele câteva animale să rămână în casă: doi dulăi, cinci pisici, un iepuraş alb şi un papagal; atâtea se aflau în acel moment pe holul apartamentului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând ajunseră în cartierul în care locuia blondina. Lucian, care cunoştea zona, oraşul neavând secrete pentru el, opri maşina într-un loc găsit liber în apropierea blocului blondinei. Coborî şi luă câinele în braţe. Enka Diana coborî şi ea. Urcară până la etajul doi al blocului respectiv, iar Lucian sună la uşa pe care scria "familia Stoica". În prag se ivi chipul bălai al colegei sale. Simpatica domnişoară biolog îl întâmpină, veselă. Lucian, cu Nero în braţe, intră, apoi mama lui, dânsa intrând intenţionat în urma fiului. De cum ajunseră pe hol, se văzură înconjuraţi de o mulţime de animale: câini, pisici, papagali zburând liber... Diana Enka căscă ochii mari, dar şi Lucian păru surprins. Îl lăsă pe Nero jos şi se aplecă să se descalţe. Maria strânse uşor laba câinelui negru, care porni apoi spre sufragerie, urmat de tot alaiul celorlalte vieţuitoare. Părinţii blondinei, aflaţi în sufragerie, se ridicară să-şi întâmpine oaspeţii. Lucian şi mama lui răspunseră salutului cu ambilitate, deşi doamna Enka părea şocată de prezenţa atâtor animale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Acum dai şi autografe, dragul meu?
Lucian: Se pare că da, mamă.
Diana: Ai devenit faimos, fiule. Sau erai deja, de mult şi nu ştiam eu?
Lucian: Aş, mamă... Nu chiar aşa.
Diana: N-ai putea să scapi cumva de papagalul ăla de pe umăr?
Lucian: Lasă-l; ce-ai cu el? Pe mine nu mă deranjează.
Diana: Dar arăţi ca un caraghios.
Lucian: Deloc, mamă. Mie-mi place.
Diana: Treaba ta; fie cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza, dintre părinţi, doar Diana mai era printre cei şapte tineri. Privindu-şi fiul, frumos şi elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele şase bulinuţe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simţea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam ţineau seama de spusele lui, sau cel puţin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana îşi anunţă plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deşi se simţea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnişoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieşirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: O mai fi deschis la ora asta?
Traian: Dă-mi reţeta! Pentru mine, e deschis oricând. Medic veterinar – Eleonora Stoica... Nu-i mama uneia dintre colegele tale?
Lucian: Ba da, cea blondă, domnişoara biolog.
Traian: O ştiu; drăguţă domnişoară... Primarul tocmai i-a acordat familiei sale nişte aprobări pentru cumpărarea unor terenuri, în afara oraşului; se pare că aceşti oameni au multe animale.
Lucian: Chiar au; de la ei m-am ales cu Rikky.
Traian: Rikky? Cine-i Rikky?
Lucian: Veţi vedea când vom ajunge acasă.
Traian: Tu vei ajunge acasă; nu şi eu.
Lucian: Dom' director, staţi să vă dau şi banii pentru medicamente.
Traian: Luci, nu mă supăra!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deşi nu-i era încă somn. Şi chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reuşit să adoarmă, din cauză că se gândea la ziua ce urma... Se schimbă de uniformă, pe care o aşeză cu grijă la locul ei. O privi: şase bulinuţe aurii încă străluceau pe reverul hainei albastre. Cu sau fără ajutorul directorului, tot el era comandantul misiunii. Cât de mult conta acest amănunt? După părerea lui Lucian, nu foarte mult. Totuşi, era conştient de responsabilitatea ce-i revenea datorită acestei funcţii; reuşita misiunii depindea în mare măsură de el... Îngândurat, băiatul nu mai coborî în camera în care se aflau ai săi. Totuşi, nici singur nu rămase un timp îndelungat, căci în camera lui intră, după ce-şi anunţase prezenţa prin câteva ciocănituri în uşă, doamna Dana Dragomir, bunica. Venise să-şi vadă nepoţelul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Luci... Cine sunt oamenii aceia din curte?
Lucian: Body-guarzii noştri, mamă.
Diana: Cum?! Şi de ce stau acolo? Nu intră în casă?
Lucian: I-am invitat, dar dacă nu vor, nu-i pot obliga.
Diana: Nu; cum să obligi oamenii... Şi totuşi, să stea aşa, acolo... Ce ciudat! Şi maşina aia albastră... Luci, cu ce-aţi venit acasă?
Lucian: Cu maşina directorului, mamă, bineînţeles.
Diana: Cum ai putut?! Ţi-am interzis...
Lucian: Lasă, mamă...
Diana: Ah; şi am uitat, din cauza şedinţei, să vorbesc despre chestia asta cu directorul, dar mâine n-o să uit din nou.
Lucian: Îţi pierzi timpul de pomană, mamă!
Iulian: Ai venit cu maşina directorului, fiule? Ce interesant! Ah, de n-ar fi toţi reporterii ăştia, poliţia, body-guarzii voştri... Aş admira în voie maşina aia... Scuze, domnişoară; bună seara!
Maria: Bună seara, domnule.
Lucian: Salut, blondule.
Iulian: Luci... Haideţi dincolo!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei patru body-guarzi zâmbiră, amuzaţi de prezenţa păsării. Nero nu atrase atât de mult atenţia asupra lui, deşi nu mai stătea încolăcit la locul său, se ridicase, bucurându-se de sosirea tânărului său stăpân. El intră în cameră, urmat de cei patru body-guarzi. Văzându-l, chipul blondului se însenină; dispăruseră norii tristeţii. Băiatul o sărută pe Maria pe obraji, apoi îi salută pe părinţii acesteia, de abia după aceea trecând la cei ai casei, printre care se numărau şi bunicii lui. Acum, că sosise el, atmosfera se mai însufleţise puţin. Cei patru body-guarzi luară şi ei loc, la invitaţia tânărului comandant, deşi parcă se simţeau în plus pe acolo. Lucian îşi opri privirea asupra mesei din încăpere, pe care o zări goală. Privi dojenitor spre Diana Enka. Ataşă rapid şorţul de bucătar peste uniforma albastră şi reveni să-şi servească oaspeţii. Făcu mai multe asemenea drumuri, aducând mai întâi un platou cu prăjituri, pe care tot el le făcuse (îşi găsise timp, deşi nu avea foarte mult la dispoziţie), apoi cafele pentru toţi cei prezenţi, băuturi răcoritoare şi şampanie. Îi servi cu atenţie pe toţi, chiar şi pe cei patru body-guarzi, care-l priveau nedumeriţi; nu se aşteptau ca el să-i servească. Maria îl însoţi într-unul din drumurile spre bucătărie, deşi nu pentru a-l ajuta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Uite, vreau să-ţi dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiţi că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ţi promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puţin am să încerc.
Diana: E bine şi atât. Iată; lănţişorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ţi amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînţeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiţi.
Lucian: Ştii bine că nu te-aş putea uita nicicând, indiferent de distanţa care ne-ar despărţi sau anii în care nu te-aş vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primeşte însă şi acest lănţişor, iar când îţi vei aminti de mine, priveşte-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai eşti şi acum, tânără şi frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănţişorul şi medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Şi de ce nu apare şi blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Aşa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Traian mi-a spus că...
Lucian: Cine?!
Diana: Domnul director, dragul meu.
Lucian: I-ai spus Traian.
Diana: Doar e numele dânsului.
Lucian: Prenumele, mamă!
Diana: Sigur, prenumele...
Lucian: De când îţi permiţi să-i spui pe numele mic directorului, mamă?!
Diana: Am greşit, dragul meu.
Lucian: Desigur, ai greşit...
Diana: Evident. A fost doar o greşeală de exprimare.
Lucian: Sper să fi fost doar atât...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ce de animale la familia aceea...
Lucian: Multe şi frumoase. Te-ai făcut de râs, mamă; mai bine rămâneai acasă.
Diana: De ce? Pentru că m-am speriat de şarpe, apoi de şobolan?
Lucian: Era un hamster mititel, mamă, iar şarpele era unul neveninos, un piton, unul blând. Iar tu te-ai cam dat în spectacol.
Diana: Regret, mie nu-mi plac chiar toate animalele, ca oamenilor acelora; nu e deloc ceva condamnabil.
Lucian: Poate că nu, mamă, dar nici chiar aşa, ca tine... Puteai mângâia măcar hamsterul puţin, nu te mânca.
Diana: Ce tot vorbeşti? Nu-ţi dai seama ce spui? Eu nu l-am mân-gâiat nici pe Nero niciodată şi tu ai fi vrut să ating şobolanul acela jegos? De ajuns că mi s-a urcat pe picior!
Lucian: Ah, deci, nu l-ai mângâiat niciodată pe Nero. Deci, de fapt nu-l iubeşti, deloc; cred că de abia aştepţi să moară, să scapi de el, doar e bătrân.
Diana: Nu-i adevărat! Chiar dacă nu mă crezi, ţin totuşi la Nero, în felul meu, dar nu-mi place apropierea asta directă, exagerată, faţă de animale; e mai bine să se păstreze o oarecare distanţă.
Lucian: Tu ai păstrat-o, mamă, una imensă; l-ai ţinut pe bietul Nero fără apă şi hrană timp de o săptămână întreagă. Ce zici de asta? E o faptă scuzabilă?
Diana: Te rog, Luci; ţi-am mai spus că n-a fost deloc intenţionat. Trebuie să mă crezi.
Lucian: Bine; să zicem că accept. Dar sper că nu astfel îl vei îngriji pe Nero şi după plecarea mea în misiune.
Diana: Promit că nu se va mai repeta. Voi avea grijă de câinele tău, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mai aveai de gând să stai mult, mamă?
Diana: N-am întârziat prea mult, Luci; de altfel, m-am grăbit cât am putut.
Lucian: Rikky, Nero, să fiţi cuminţi! Ne vedem diseară.
Diana: Luci, tu cu ce maşină vrei să plecăm?
Lucian: Cu a directorului, mamă.
Diana: Dar...
Lucian: De cealaltă s-ar putea să aibă nevoie blondul mai târziu; vine şi el la Institut.
Diana: Bine; să zicem că accept. Dar domnii aceia doi chiar trebuie să ne însoţească?
Lucian: Se pare că da; n-avem încotro. Dacă vrei fără ei, va trebui să pleci mai târziu, cu blondul.
Diana: Nu, lasă... Hai!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!