Domnişoara cea blondă, Maria Stoica, ajunsese şi ea acasă de ceva timp. Ea locuia tot la bloc, într-un apartament cu cinci camere, situat la etajul doi. Blocul se afla nu în zona centrală a oraşului, ci într-un cartier mai mărginaş al Craiovei, deşi nu în direcţia Institutului, dar asta n-o deranjase deloc, cu nimic, pe blonda cea micuţă. Ea ajunsese devreme acasă. La uşă îi răspunsese mama ei, Eleonora Stoica. Maria intrase rapid, închizând uşa cât mai repede, pentru ca cele câteva animale să rămână în casă: doi dulăi, cinci pisici, un iepuraş alb şi un papagal; atâtea se aflau în acel moment pe holul apartamentului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cele cinci camere ale apartamentului blondei, patru erau destinate anume, în exclusivitate, feluritelor animale, deşi nu toate păreau a fi domestice. Într-una din camere, pe pereţi, din podea, până-n tavan, se puteau vedea o sumedenie de acvarii cu diverse specii de peşti, dar nu numai. Toate acvariile erau bine iluminate. Domnişoara blondă intrase în sufragerie, unde se afla şi tatăl ei, domnul Andrei Stoica. Pentru ca Maria să se aşeze pe canapea, fu nevoită să aştepte să se elibereze locul ocupat de vreo câteva vietăţi; blonda cea mărunţică, obişnuită cu prezenţa lor, le mângâia când pe unele, când pe altele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctoriţa se avântă hotărâtă spre trepte. Primele şase, şapte etaje le urcă în fugă, apoi o luă mai uşurel, mai încetişor. După câteva minute, ajunse şi la etajul 13, unde se afla apartamentul ei. Era obişnuită să urce, deci, nu gâfâia din cauza efortului depus, doar era o ascensiune pe care o efectua zilnic de foarte mult timp, uneori chiar de mai multe ori pe zi. În acest apartament de patru camere, destul de spaţioase, locuia împreună cu părinţii ei de vreo câţiva ani. Blocul era situat în zona centrală a oraşului, iar deasupra mai existau încă şapte etaje. Era un bloc destul de nou, a cărui construcţie fusese terminată nu cu mult timp înainte de a se muta ea cu familia ei acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a aşezat la mine.
Diana: Bineînţeles. N-a zis nimeni că l-ai fi aşezat tu cu forţa.
Iulian: Ştii de unde avem acest papagal, domnişoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnişoara biolog.
Iulian: Aşa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci şi cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Şi m-am speriat îngrozitor de un şarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un şoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Aşa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Şi câţi câini, câte pisici... Mai avea şi papagali din ăştia, dar Rikky era cel mai drăgălaş. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnişoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Aşa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnişoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnişoarei, medic veterinar, să-l ţină sub observaţie. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; şi de Nero, evident, doar m-am obişnuit cu el. Luci mi-a reproşat că l-aş fi lăsat intenţionat fără hrană şi apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar aşa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Eleonora Stoica îşi întâmpină fiica împreună cu aceste animale, care se bucurau toate, fiecare în stil propriu, de sosirea blondei. Intrară în sufragerie; aici, alte animale: broaşte ţestoase, iguane, şerpi, hamsteri şi cam atât, deocamdată. În plus, o sumedenie de plante, care de care mai frumoase, îngrămădite pe la toate ferestrele, cât mai la lumină. Se observa că oamenii care locuiau în acest apartament erau mari iubitori de plante şi animale, ceea ce era normal, nu doar pentru că domnişoara Maria era, ca şi tatăl ei, domnul Andrei Stoica, biolog, iar doamna Eleonora – medic veterinar, ci pentru că, în general, aceşti oameni preţuiau natura şi vieţuitoarele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: O mai fi deschis la ora asta?
Traian: Dă-mi reţeta! Pentru mine, e deschis oricând. Medic veterinar – Eleonora Stoica... Nu-i mama uneia dintre colegele tale?
Lucian: Ba da, cea blondă, domnişoara biolog.
Traian: O ştiu; drăguţă domnişoară... Primarul tocmai i-a acordat familiei sale nişte aprobări pentru cumpărarea unor terenuri, în afara oraşului; se pare că aceşti oameni au multe animale.
Lucian: Chiar au; de la ei m-am ales cu Rikky.
Traian: Rikky? Cine-i Rikky?
Lucian: Veţi vedea când vom ajunge acasă.
Traian: Tu vei ajunge acasă; nu şi eu.
Lucian: Dom' director, staţi să vă dau şi banii pentru medicamente.
Traian: Luci, nu mă supăra!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Vă mulţumesc că aţi avut grijă de Nero, doamnă. Şi l-aţi vindecat deja.
Eleonora: Nu trebuie să mulţumiţi deloc, nimănui; Nero e un câine tare simpatic, merită tratamentul adecvat.
Lucian: Într-adevăr, merită.
Eleonora: Luaţi loc!
Lucian: Nu, mulţumesc. Va trebui să plec; deja v-am deranjat destul. Înainte însă de a mă retrage, aş mai putea-o vedea puţin pe Sheeba? Sau pe Bagheera? Şi camera aceea exotică?
Maria: Ţi-a plăcut Sheeba? surâse blonda.
Lucian: Evident. E... deosebită. Dar şi Marta, Jerry, pinguinii, Wally, Sally, Judy, celelalte animale... toate!
Maria: Bine; haide să facem un tur!
Lucian: Superbe animale! Cred că te simţi minunat în acest apartament al tău de bloc, unde ai oricând ocazia să te desprinzi de lumea noastră şi să intri în cea a plantelor şi animalelor, fără a fi nevoie să pleci de acasă; uimitor!
Maria: Aşa-i; te relaxează. Uiţi de orice probleme doar privindu-le; te simţi în mijlocul naturii, chiar şi aici, într-un apartament de bloc; e un sentiment plăcut. Nu mai e nevoie să pleci undeva, departe; e de ajuns să deschizi o singură uşă. Iar eu am crescut în acest mediu.
Lucian: Interesant!
Eleonora: Gata turul, draga mea?
Maria: Da, mamă, gata.
Eleonora: Vă plac animalele noastre?
Lucian: Foarte mult, doamnă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârşit de săptămână, era cald... Cei şapte membri ai echipajului navei albastre erau toţi tineri, deci, ar fi avut motive să fie veseli, să iasă prin oraş, să se distreze; totuşi, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraş, numai după ce scăpase de cei doi însoţitori ai săi. Ceilalţi preferaseră să rămână acasă la ei: blonda Maria, mică şi gingaşă, se simţea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale şi plante, având în propria-i locuinţă un micuţ colţişor din natură; domnişoara doctor Stela preferase şi ea să rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieşi nicăieri – evita întâlnirea cu "Ucigaşa", de care va scăpa de abia luni de dimineaţă; domnişoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea să iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în braţe, ţinându-i companie, dar ea era tristă şi abătută din cauza unei anumite reclamaţii pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte ştim, tot într-o casă, deşi nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînţeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristeţea care-i măcina sufletul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sala în care-şi desfăşura activitatea Comisia Disciplinară a Institutului se aflau în acel moment domnul şi doamna Stoica, Andrei şi Eleonora, părinţii domnişoarei biolog, de la care Lucian îl avea pe Rikky; normal, părinţii blondei Maria nu puteau spune ceva rău despre acel tânăr simpatic, care-i vizitase de câteva ori şi care le lăsase o impresie foarte bună. După soţii Stoica, se pregăteau părinţii lui Mihai să intre, pentru declaraţii: domnul Emilian şi doamna Marilena Ristea; apoi ai domnişoarei doctor Stela, medici şi ei: domnul doctor Sergiu Stejăran şi doamna doctor Ecaterina Stejăran. Directorul discuta cu cei rămaşi afară: părinţii lui Mihai şi ai Stelei. Nu încerca să-i influenţeze în favoarea lui Lucian; probabil nici nu era necesar, pentru că nici unul nu părea a avea ceva de declarat împotriva tânărului comandant.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl lăsase pe Nero în acel apartament, alegându-se în schimb cu un papagal gălăgios care stătea cocoţat pe umărul lui. Îşi luaseră rămas bun de la cei din familia Stoica, aceştia scuzându-se din nou faţă de Diana Enka, pentru incidentele cu pitonul şi hamsterul. În sfârşit, coborau treptele blocului, pentru a merge acasă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apartamentul cu animale; întotdeauna o plăcere să te aventurezi în aceste camere, care adăposteau o lume stranie, foarte neobişnuită pentru un apartament de bloc, dar noua vizită pe care tânărul comandant o făcuse se apropia de sfârşit. Era timpul să plece spre casă. Pentru început, reveniră în sufragerie. Lucian îşi luă rămas bun de la Maria şi părinţii ei, iar în curând apartamentul cu animale de la etajul 2 rămase-n urmă. Maşina albastră a directorului gonea spre casa comandantului...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana îl privi cum porneşte alături de mărunţica domnişoară blondă, încă îmbrăcată în uniforma ei albastră, cea cu trei bulinuţe aurii, spre camera aceea misterioasă, în care ea, Diana, n-ar fi intrat sub nici o formă. Nero se ridică şi-şi urmă stăpânul; doamna Eleonora Stoica, medic veterinar, nu-l mai examina. Lucian intrase deja, împreună cu Maria, într-una dintre cele patru camere destinate exclusiv plantelor şi animalelor. Întreaga încăpere era dominată de numeroase acvarii mari, aşezate pe rafturi suprapuse, până în tavan, iluminate de tuburi fluorescente. Acvariile se aflau nu doar pe pereţi, în loc de mobilier, gen şifoniere, dulapuri, vitrine, sau altceva asemănător, ci şi în mijlocul încăperii, rânduite paralel.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând ajunseră în cartierul în care locuia blondina. Lucian, care cunoştea zona, oraşul neavând secrete pentru el, opri maşina într-un loc găsit liber în apropierea blocului blondinei. Coborî şi luă câinele în braţe. Enka Diana coborî şi ea. Urcară până la etajul doi al blocului respectiv, iar Lucian sună la uşa pe care scria "familia Stoica". În prag se ivi chipul bălai al colegei sale. Simpatica domnişoară biolog îl întâmpină, veselă. Lucian, cu Nero în braţe, intră, apoi mama lui, dânsa intrând intenţionat în urma fiului. De cum ajunseră pe hol, se văzură înconjuraţi de o mulţime de animale: câini, pisici, papagali zburând liber... Diana Enka căscă ochii mari, dar şi Lucian păru surprins. Îl lăsă pe Nero jos şi se aplecă să se descalţe. Maria strânse uşor laba câinelui negru, care porni apoi spre sufragerie, urmat de tot alaiul celorlalte vieţuitoare. Părinţii blondinei, aflaţi în sufragerie, se ridicară să-şi întâmpine oaspeţii. Lucian şi mama lui răspunseră salutului cu ambilitate, deşi doamna Enka părea şocată de prezenţa atâtor animale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În apartamentul familiei Stoica, animalele erau neliniştite, deşi nu era prima oară când vedeau o furtună. Totuşi, nu erau foarte speriate, mai ales că se aflau la adăpost de ploaie, în interiorul apartamentului. Cu toate acestea, Maria se trezi, pentru a-şi linişti vietăţile cu prezenţa ei plăcută, pentru a nu risca să se creeze panică.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E adevărat că tânărul comandant ajunsese destul de târziu acasă seara trecută, dar asta nu-l împiedică să se trezească dimineaţa nici prea devreme, dar nici foarte târziu; pe la 09.00... Având în vedere ora la care ajunsese el seara trecută acasă, era foarte bine! Era deja duminică, 17 iunie 2085. Iată cum numai 10 zile îi mai despărţeau de măreţul eveniment: lansarea navei "Pacifis" în îndrăzneaţa misiune. Deocamdată, în programul comandantului pentru acea zi era inclusă încă o seară de dans, la discoteca Institutului. Îi plăcuse seara trecută; fetele se comportaseră bine. "De ce n-o fi fost aşa mereu?" se întrebă el în gând. De asemenea, îşi închipui şi cum ar fi fost dacă printre fetele prezente ar fi figurat şi reclamanta, domnişoara consilier, frumoasa brunetă... Evident însă, ea nu fusese acolo; nici în acea seară nu va onora discoteca Institutului cu nobila-i prezenţă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era deja vineri, 08 iunie, ziua dinaintea sfârşitului de săptămână. Cei şapte tineri erau colegi de la începutul săptămânii; se cunoşteau ceva mai bine şi păreau a se acomoda unii cu alţii. În acea dimineaţă ajunseră la Institut înainte de ora 08.00, fiind însoţiţi de acasă de body-guarzi, doar până la intrarea în Institut. Dacă afară nu avea probleme, odată ajuns în interiorul Institutului, Lucian nu putea evita întâlnirea cu fetele, care nu-i dădeau pace. Îi reproşau că tot nu trecuse pe la discotecă. Avusese oare timp de aşa ceva? Nu prea! Şi chiar de ar fi avut, tot n-ar fi trecut pe acolo. Norocul lui că-n acea dimineaţă, nu Lia îl văzu înconjurat de domnişoare, ci simpatica blondă Maria; intră împreună cu ea în interiorul navei albastre. Între timp, dat fiind că mama ei, doamna Eleonora Stoica – medic veterinar, aflase rezultatele analizelor făcute lui Nero, blondina aduse şi-i înmână colegului ei noua reţetă necesară dulăului şi noile recomandări făcute de doamna Stoica. Lucian le aşeză cu grijă în buzunar, spunând că-i va lua câinelui tot ce-i era necesar; el avea mare grijă de Nero, nu-l neglija niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a intra în bloc, Lucian asigură maşina directorului; oricum, aceasta avea chiar şi pază, de moment ce cei patru nu urcau cu ei la etajul doi. Rikky încă stătea pe umărul tânărului şi nu părea dispus a părăsi curând acel loc. Ajunseră la etajul doi. Blonda nu sună la uşă, ci deschise, doar avea un rând de chei. Intrară, după cum spusese Maria, cât mai repede, pentru ca animalele din interior să nu iasă pe scările blocului, ci să rămână în interior. Lucian nu se mai aplecă să se descalţe. Simţindu-i prezenţa, dulăul negru apăru, dând bucuros din coadă. Băiatul se aplecă spre el, pentru a-l întâmpina; Rikky nu zbură nici acum de pe umărul său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când domnişoara doctor Stela ajunsese acasă, afară nu se înnegurase încă. Ea sosise de la Institut cu un taxi, care oprise drept în faţa blocului ei. După ce coborâse şi plătise şoferului, doctoriţa privi în sus: Apartamentul ei era situat la etajul 13, ceea ce coincidea cu numărul anilor duratei misiunii. Intră în bloc şi trecu pe lângă lifturile de la parter, fără a se opri. Ştia ce o aşteaptă – era nevoită să urce pe scări cele 13 etaje, pentru că, vechea poveste, ca de obicei, liftul blocului era defect. Rareori, în mod surprinzător, mai funcţiona din când în când, însă acum nu era unul dintre acele fericite cazuri. Norocul ei că era tânără şi nu obosea prea mult urcând atâtea scări, dar vai de cei bătrâni sau bolnavi, care stăteau la etajele superioare. Din fericire pentru vecinii ei suferinzi, ea era un medic foarte bun şi nu refuza niciodată să le acorde ajutor în caz de necesitate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Şefu'?!" Nu putea fi Nis! Privi derutat în jur. Îşi aminti: Era Rikky, papagalul domnişoarei Maria, îl luase acasă, iar pe Nero, dulăul său negru, îl lăsase acolo. Nu zări însă pasărea. Parcă seara trecută rămăsese pe o crenguţă din lămâiul de jos, de pe holul de la intrare. Cum ajunsese acum papagalul în camera lui? Evident, zburase, doar era pasăre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu se afla printre părinţii celor cinci tineri; nu se rezumase doar la a-i saluta. Preocupat de soarta protejatului său, încă se interesa de modul în care decurgea ancheta. În acest scop, îşi petrecea cam mult timp la etajul sediului principal al Institutului, neglijându-şi celelalte activităţi, dar, evident, după cum nu se ferea să afirme, Lucian era cel mai important în acel moment (sau în oricare altele – ar putea fi adăugat).

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei: Frumoasă mama lui, doamna Enka, doar că părea cam tânără şi era prea sperioasă.
Eleonora: Ce tot vorbeau despre cheile de la maşina directorului? Cum să-i pună directorul la dispoziţie maşina dânsului?
Maria: Mamă, parcă ştiaţi că Luci e preferatul directorului Institutului. Chiar dânsul ne-a confirmat astăzi acest lucru.
Eleonora: Asta nu înseamnă să-i împrumute cheile maşinii sale.
Maria: Ba da, mamă, asta poate explica multe.
Eleonora: Ce vrei să spui? Ar fi intervenit pentru el, să fie numit comandantul misiunii?
Maria: Ah, nu, mamă, nu mă gândeam la aşa ceva.
Eleonora: Păi, presupun că ar fi putut.
Maria: Fără îndoială, ar fi putut, dar dânsul nu se pretează la aşa ceva, e un om corect; în plus, Luci n-ar avea nevoie de asemenea intervenţii...
Eleonora: Bine, te cred... Dar, draga mea, ai văzut vreodată maşina directorului, una modernă? Aşa ceva nu se împrumută nimănui, niciodată! E absolut superbă!
Maria: Şi ce dacă, mamă? Se pare că directorul ţine îndeajuns de mult la Luci, încât să fie capabil să-i încredinţeze acea maşină superbă. În plus, de o săptămână, până astăzi, apartamentul dânsului, pentru că nu se înţelegea cu părinţii şi a stat în Institut.
Andrei: Ciudat...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!