Privaţi de ocupaţiile lor cotidiene de spălare a maşinii şi tundere a gazonului, locuitorii de pe Aleea Boschetelor se retrăseseră la umbră în casele lor răcoroase, cu ferestrele larg deschise, sperând să atragă o pală de vânt inexistentă.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Ordinul Phoenix
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai caldă zi de vară de până atunci era pe terminate şi o linişte somnoroasă se aşternea peste casele mari şi pătrate de pe Aleea Boschetelor.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Ordinul Phoenix
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia Dursley de pe Aleea Boschetelor, de la numărul patru, era motivul pentru care Harry nu se bucura niciodată de vacanţele sale de vară.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea Boschetelor rămase tăcută, sub un cer ca cerneala, mângâiată de o adiere plăcută, un loc obişnuit, unde cu greu te-ai fi putut aştepta să se întâmple lucruri ieşite din comun.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumbledore se întoarse şi se îndepărtă pe strada pustie. La colţul străzii, se opri, îşi scoase bricheta masivă de argint şi aprinse la loc toate luminile de pe stradă. Aleea Boschetelor fu inundată de lumina portocalie şi profesorul Dumbledore putu observa la capătul celălalt al aleii un motan care se strecura pe după colţ.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scurs aproape zece ani de când soţii Dursley s-au trezit cu nepotul lor în pragul casei, dar Aleea Boschetelor se schimbase prea puţin sau chiar deloc. Soarele răsărea tot din faţa aceleiaşi grădini ordonate şi lumina numărul 4 de pe intrarea principală a casei familiei Dursley. Se târa apoi spre sufrageria casei, care rămăsese neschimbată, ca pe vremea când domnul Dursley auzise acele ştiri îngrozitoare despre bufniţe şi alte ciudăţenii.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spălare a creierului, spălare de bani, a se spăla pe mâini... Curios cum în urma atâtor eforturi de spălare nu rezultă nimic curat!

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o pala de vant

Pe o pală de vânt
cuvinte zburau însingurate,
departe de orice adevăr
uitat prin sertare prăfuite.

Pe o pală de vânt
un înger îşi răsfrângea amăgit
aripile arse de soare.

Înger şi demon,
opreşte ceasornicul
să bată mai încet
liniştea.

poezie de Patricia Lidia
Adăugat de Ioana Dinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Il tempo se ne va

Don Quijote
se războieşte-n vânt
cu a nu ştiu câta
moară.
Din balconul ei
o bătrână
gârbovită de ani
şi de aşteptare
priveşte neputincioasă
cu porţile
castelului
larg deschise.
Este Dulcineea
del Toboso.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebădă cu aripile larg deschise

În ochii tai
scaunul meu cu rotile
e ca o lebădă cu aripile larg deschise
pe care plutesc

şi parcă ar curge raiul
prin tălpile mele-
aşa mă priveşti...

O duminică şchioptând
prin lanul cu lavandă
îmi e fila de viaţă;
iubindu-te, poemele
mi se fac streşini în sânge.

Nu îmi mai scârţie poarta din suflet:
am plâns văzând cum intri pe ea
cu Dumnezeu de mână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamante portocalii

Am crezut ca abea se vede
viaţa într-o rază ce îţi străbate grăbită

ochiul deschis în lumină.
Am înţeles, în sfârşit! Iubirea îţi ghiceşte
toate gusturile, proptită de o inimă ca o cireaşă

arătoasă, în care viermele se bucură
că poate şi el să se îndulcească preţ de-un minut.

Câtă logică nu are să închizi acea pleoapă şi să uiţi
că viaţa e doar o pală de vânt,
o mărturisire despre frunzele ascunse în tine.

Ferestrele pe care ai reuşit să le deschizi,
bat tare acum în ramuri

ferestrele bat tare acum în rame - cum nu e niciodată
zi sau târZIu, rămâne doar puţin joc cu focul,
mijind acel ochi spre soare doar ca să te uiţi.

poezie de David Dafina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare albă

Unde eşti visare albă
Zvon de ciută printre foi!
Te aştept, un fir de nalbă,
Să culegem amândoi!...

Să alergi în raza lunii,
Ca un flutur în lumină;
Eu de floare scutur prunii,
Tu dai iz de rozmarină!...

Peste casele de vise,
În secretul unor uşi,
Cu ferestrele deschise,
Să părem nşte intruşi!....

Şi fugiţi din lumea asta,
Mutând cerul de pe umăr,
Ni se pară că năpasta,
Mână norii, fără număr!...

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare albă

Unde eşti visare albă,
Zbor de vise printre foi...
Te aştept, un fir de nalbă,
Să culegem amândoi!...

Să alergi în raza lunii,
Ca un flutur în lumină,
Eu de floare scutur prunii,
Tu dai iz de rozmarină!...

Peste casele de vise,
În secretul unor uşi,
Cu ferestrele deschise,
Să părem nişte intruşi!...

Şi fugiţi din lumea asta,
Mutând cerul de pe umor,
Ni se pară că năpasta...
Mână norii fără număr!...

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dorinţă de Crăciun

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel prin toamna vieţii

Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită;
Plimbarea lor este vrăjită
De amintirea tinereţii.

Şi dacă frunza-i arămită,
Ei nu se dau pradă tristeţii;
Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită.

Ea se simte-ntinerită,
Iarbă-n roua dimineţii;
E ocrotită şi iubită
Pe drumul greu al bătrâneţii,

Ce-l străbat prin toamna vieţii...

poezie de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era început de primăvară, prin martie, şi pe ferestrele deschise năvălea lumină nouă, ca o fulguire de aur. Domnu Trandafir ne privea vesel cu ochii lui negri.
- Băieţi, zise deodată domnu Trandafir, astăzi trebuie să ieşim şi noi ca gâzele, la soare...
într-un freamăt de bucurie, ne îmbulzirăm spre uşă şi ieşirăm în ceardacul larg, de unde se vedea, revărsat pe vale, şesul cel mare al Şiretului, subt aburii subţiri [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbră

Eu vieţuiesc în parcuri înfundate
În care rodul moare necules,
Eu lîncezesc pe-aleele uitate
În care un linţoliu larg şi des
Închide orizonturile toate.

Sălbatice tăceri se strîng în umbră
Ca nişte păsări mari ce mă pîndesc,
Sălbatice tăceri se strîng în umbră,
Ca să-mi adoarmă fiorul sufletesc
Şi să mă-ngroape-n aripa lor sumbră.

Şi din acest mister ce mă pîndeşte,
Eu, cel ce voi muri neînţeles,
Privesc cu dor albastrul ce mijeşte
Abia simţit, prin giulgiul larg şi des
Sub care viaţa mea se prăpădeşte.

poezie de Dumitru Iacobescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

primii crini albi...
rândunelele binecuvântează
cu prunci casele
cu ferestrele spre răsărit

poezie de Elena Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECÂND TÂRZIU ÎN NOAPTE PE ALEEA TINEREŢII PAŞII ÎMI RĂSUNĂ
Trecând târziu în noapte pe aleea tinereţii, paşii îmi răsună.
Sus pe cer, acum ca şi atunci demult luceşte aceiaşi blândă lună
Ce pare că mă urmăreşte ca o umbră şi mă recunoaşte
Că eu eram acela, care îi făceam din stele iubitei o cunună.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiu despre Viaţă, TImp, Moarte

Vorba pe jumătate adevărată vine odată cu Somnul
Ai scris atâtea, ai şters şi mai multe
Acum aduni doar cioburi
Dar ce cioburi
Vitraliu de catedrală
Dar dincolo de sticla pictată
O, da,
Vorba pe trei sferturi adevărată vine odată cu Visul
Nu mai scrii nimic
Faci planton şi priveşti dincolo de vitralii
Orbit de propria Viaţă
Atâţa de sigură
Că e nu privită de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise
Şi tot atâta de singură
Acea singurătate-n doi, ştiţi voi...
O, cât de singură mă simt iubitule
Chiar dacă eşti alături de mine
Sunt ca un blonav într-un pat de spital
Îmi faci vizite, îmi aduci de mâncare, de citit
Şi da, chiar ador să citesc Petronius
Deşi cu fiecare rând încep să-mi pun întrebări
Va veni timpul
Ca Timpul însuşi să se privească-n oglindă
Cine sunt eu?
Parcă-l aud
Vorbindu-şi cu vocea ta
Dimineaţa în faţa oglinzii
Răspunsul şi-n porţii să-l capăt
M-aş pune bine cu moartea!
Dar pare că nici măcar Moartea nu mă mai vrea
La început cel puţin nu existam
Dar acum
Trebuie să umblu, trebuie să fiu eu...
Să fii să nu fii
Dar ce e de fapt Moartea
Face şi ea planton
Şi priveşte prin vitralii afară
Atâta de sigură
Că nu e văzută de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise?
Şi tot atâta de singură
ştiţi voi
Acea singurătate în doi

poezie de Clement Octavian din personal
Adăugat de Petronius
Comentează! | Votează! | Copiază!