Ţintirim

Te-ai stins precum o stea în taina nopţii
Ce-a luminat o clipă vieţii mele,
Priveşte-mă cu ochi de viorele,
Dă-mi dulcele-ngheţat sărut al morţii.

Cu gheare seci şi năzuind deşarte,
Rânjeşte iarna-n braţe să mă strângă;
În ţintirim nu-i nimeni să te plângă
Iar crucea ta-i plecată într-o parte.

A florilor podoabă e uscată,
Din cripte roase, aspru muşcă gerul,
Un giulgiu cenuşiu îmbracă cerul
Iar tu-mi zâmbeşti din nou, ca altădată.

Mireasă-n alb voal purtând cununa,
În lumi aparte, totuşi suntem una.

sonet de Ionel Adrian Gugea (2004)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi azi, sensul vieţii mele,
Dă-mi un gând de dor purtat,
Dă-mi cununa mea de stele,
Dă-mi iubirea ce-am uitat.

Dă-mi duioasa mângâiere,
Dă-mi în palme dulce-alint,
Dă-mi a ochilor sclipire,
Dă-mi şoapte de mărgărit.

Dă-mi a vieţii mele rost,
Dă-mi sărutul tău cu sete,
Dă-mi din viaţa fără cost,
Dă-mi surâsuri alegrete.

Dă-mi din taine neştiute,
Dă-mi atingerea de mână,
Dă-mi din ochi pe cele vrute,
Dă-mi ceva ce-o să rămână.

Dă-mi azi zborul spre visare,
Dă-mi norii ce scriu pe gânduri,
Dă-mi acea iubire mare,
Dă-mi-o scrisă printre rânduri.

Dă-mi senin în vise albe,
Dă-mi a braţelor iubire,
Dă-mi sărutul florii dalbe,
Dă-mi tărâm spre nemurire.

Da-mi somnul pe braţul lumii,
Dă-mi sclipire-n loc de lacrimi,
Dă-mi lumina cald-a lunii,
Dă-mi iubirea fără patimi.

Dă-mi speranţa către mâine,
Dă-mi iubirea ce-am sperat,
Dă-mi lumina care vine,
Dă-mi din toate, am meritat.

Dă-mi să pot să dau la toţi,
Dă-mi iubirea Ta Celestă,
Dă-mi să las şi la nepoţi,
Dă-mi ce tot nu se contestă.

Dă-mi cărări de viaţă lungă
Dă-mi din bunătatea Ta,
Dă-mi iubire să-mi ajungă,
Dă-mi, de Tine n-oi uita.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În taina nopţii

Pe cărare, lângă codru,
Numai pasul meu s-aude...
Ploaia picură din frunze
Şi din ramurile ude.

Norii-ntunecaţi îmbracă
Cerul nopţii fără stele, –
Luminoşi mi-arată calea
Numai ochii dragii mele!

Du-mă, dorule, cu tine,
Toată jalea să mi-o-ngropi –
Pân' la casa tăinuită,
Casa albă dintre plopi.

Dulce clipă a-ntâlnirii,
Mintea-ntreagă mi-o răpeşti!...
Dar nu-i nime-n prispă-afară,
Nici lumină la fereşti!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi guriţa s-o sărut

De ce mă amăgeşti, de ce ţi-e teamă,
Şi gura ţi-o fereşti, râzând mereu,
De spui că mă iubeşti, de bună seamă
De ce te-mpotriveşti dorului meu

Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândeşte, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată

Când ai buze fierbinţi
De ce să stea cuminţi
N-o să le ţii aşa
O viaţă-ntreagă, dragă
Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată

De ce m-ai depărtat cu-a ta privire
Şi-n suflet mi-ai aprins doar nerăbdări
Sau încă n-ai aflat că o iubire
Moare de n-o hrăneşti cu sărutari

Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândeşte, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată

Când ai buze fierbinţi
De ce să stea cuminţi
N-o să le ţii aşa
O viaţă-ntreagă, dragă
Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată.

cântec interpretat de Jean Moscopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi tot amarul visurilor tale
Şi-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colţ din munţii vineţii.

Dă-mi tot ce eşti şi tot ce ai în tine,
Deşi totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceaţa razelor senine
Din tot nectarul lor şi-al tău să beau.

Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Şi-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.

Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ţi să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.

Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Şi-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ţi să mă vrea
Dintr-un şir lung, eu, cea dintâi dilemă.

Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopţilor mele,
Şi ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferinţa şi durerea să le spele.

Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Şi cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.

Dă-mi genele-ţi cu totul să le sorb
Şi-n mine să le duc cât mai departe,
Şi dă-mi dorinţa, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniştei deşarte.

Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ţi cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Şi-n mult prea mult râvnita-ţi adiere
Dă-mă pe mine toată, trup şi suflet – ţie.

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea dorului

dă-mi timpul, dă-mi spaţiul
o clipă îţi cer
să zbor către cer
păşind pe aleile vieţii mai sper

azi e o zi
mâine o zi
va fi, ce va fi
într-o zi

se scutură gânduri
e toamnă în toate
mai cade o frunză uscată
în trist decor efemer

mi-e trupul lut
şi dorul mi-e păcat
îl iau, îl port cu mine
şi azi, şi mâine, într-o zi

surb orb şi gândul mă doare
pe pleoape se aştern amintiri
sunt bardul tăcut
sunt pasul trecut între noi

ceream doar un strop
şi astăzi mai mor
că nu pot iubi
acest chin ce vine într-o zi

astăzi trăiesc la marginea sorţii
pasul mi-e chin şi gândul durere
că mândra mea
a plecat la o stea

trec cai albi pe ţărmuri de dor
copitele mă lovesc şi mă dor
plâng, mă regret
că mi-am pierdut aleasa

unde să plec, unde să fug
mă arde dorul în cruce
că am iubit
şi am pierdut o fată minunată

dă-mi Doamne ochii
să văd necuprinsul
te rog, dă-mi lumina
să găsesc nevăzutul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şoptite

Căutam să-ţi prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în braţe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.

Încercam să-mi pun oprelişti la îndemnurile care
Îmi cereau să-ţi prind o mână, s-o sărut, s-o ţin închisă
În căuşul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
Să fac liniile vieţii una în cealaltă scrisă.

Aş fi vrut, cu tine-n braţe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, să dispar ca ziua-n noapte,
Să-ţi fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină şi lumina mea în fapte.

Aş fi vrut, dar cum poţi, oare, să ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi şi să-ţi rămână florile de-acolo-n viaţă?
Sunt doar gânduri care-ncearcă să pătrundă-n paradisuri
Şi se pierd în umbra nopţii. Tu-mi zâmbeşti. E dimineaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce a readus iubirea

Credeam că frumuseţea-i trecătoare,
Că totul vine pentru a pleca,
Lăsând în urmă gândul care doare,
Când clipele dispar în urma mea

Dar chiar în, poate, ultima mea clipă
Ai luminat prin zâmbet paşii mei,
Purtând pe umeri dulcea ta aripă
De înger, ce tristeţea poţi să iei

Mi-ai dat în dar sărut, o vorbă care,
A readus tot ceea ce pierdeam,
Din ochi mi-ai dăruit o desfătare,
Pe care, sincer, nu o mai ştiam

Primeşte-mă în braţe, mă răsfaţă,
Să te respir adânc, neîncetat,
Să transformăm ce-a mai rămas din viaţă
În amintiri, mereu de neuitat

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un voal, un giulgiu se ridică

O stea în noapte a vorbit
Căci sfântul duh va învia
Despre un mândru răsărit
Toată suflarea se va bucura

O minune se va întâmpla
Cocoşul cântă-n miez de noapte
Un vânt un suflu ca o pală
Iar din morminte s-aud soapte

Un voal un giulgiu se ridică
E bucurie în cer şi pe pământ
Paznicii sunt morţi de frică
Fiul Domnului va invia curând

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă policromă

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...

Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.

Dă-mi A. B. C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.

Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.

Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni...

Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, II, nr. 17 (februarie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Crăciunului

O mare taină ni se dezvăluie în Ajun
E taina cea de preţ a Sfântului Crăciun.

E-o taină mai presus de fire
Taina Cuvântului jertfire.

E taina Duhului ce prinde trup,
Taina păstorului care păzeşte oile de Lup.

E taina Împăratului care devine rob
Şi taina trandafirului care răsare dintr-un bob.

E taina Soarelui ce stinge nopţi,
Taina Luminii şi-a dreptelor dreptăţi.

E taina păcii ce se aşterne peste lume
Şi taina iubirii ce ne poartă nume.

E-o taină a patimilor pe cruce îndurate
Taină a milei şi a păcatelor iertate.

E taina morţii şi-a vieţii fără moarte
E taina ce sufletul o-mparte.

E taina Raiului ş-a Tatălui de Sus
Taina dumnezeiască a pruncului Iisus!

poezie de Adrian Artene din Colindător la porţile cerului (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul nopţilor albastre ...

Pe cerul nopţilor albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Şi-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Şi cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Şi-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopţilor albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeaşi stea...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleluia!

E miezu nopţii
Iar noi
În spatele morţii
Cântăm
Privind spre rai strigăm
Aleluia!

Şi vin cu toţii
Să vadă
Chemând toţi morţii
Să plângă
Pe cei rămaşi în viaţă
Căzuţi.

Vrem să bată clopotele
Aleluia!
Să strige îngerii din nori
Convoi
De arhangheli să zboare
Plângând.

Şi-atunci noi fugim
După cripte
După poarta iadului privim
Murim
În faţa luminii ne topim
Zâmbind.

Iar crucea acelui Împărat
Ne-nvie
Ne scaldă-n pucioasă
Ne-aruncă
În purgatoriul numit Pământ
Sfânt.

Şi v-om rămâne cu voi
Până plătiţi
Până vă credeţi sfinţi
Fericiţi
Din umbră vă v-om cânta aleluia!
În timp ce muriţi.

poezie de Alin Ojog (20 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog sentimental

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!...
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!...
Nu le cunoşti?...
Încearcă -
Şi-ai să ţi le-aminteşti!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii promise

Ţi-aş da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopţii crai,
Ţi-aş da dac-aş putea, mai mult...
Privirea mea ţi-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi laşi în dar
Al florilor, de tei, parfum.

Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău şi inima,
Sărutul cast, un colţ de rai...
Ţi-aş da iubito viaţa mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis şi vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.

Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
Să te iubesc mai mult, mai mult!
O veşnicie să te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viaţă să te pot avea,
O viaţă să te pot iubi
Şi să te pot îmbrăţişa.

Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Să strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopţilor de mai...
Vreau să te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Şi glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!

Ţi-aş da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi mă vei înălţa,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puţin ţi-am scris.

Privirea mea ţi-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe braţele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrăţişa.
Arată-mi al iubirii drum!

Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi braţul tău şi să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieţii drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau să te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.

Însă te rog să-mi laşi în dar
Iubirea ta! Am să-ţi slujesc
În faţa sfântului altar,
Cu tine-alături să pornesc,
Promit. Şi toată viaţa mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Şi hai cu mine dacă vrei!

Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumaţi, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morţii drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!

Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi laşi în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ţi-ar fi altar.
Ţi-aş da, dac-aş putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna, tăcerea plânge morţii

în iarna uscată, roadele revoluţiei în direct
sunt amare,
Dumnezeu tuşeşte,
frigul face defrişări
în blocuri albastre precum gerul într-un
cimitir al eroilor
morţii încleştaţi în coasta soarelui,
pot răscolii durerea
ca şi cum ar cuvânta la pronaos
o liturghie scrisă cu sânge,
tăcerea îi duce pe un ţărm depărtat,
din cuvinte nu le-a mai rămas nimic,
privirile li s-au rostogolit în gol,
pe făpturile lor s-au înălţat altare
pentru zeii falşi
ce cântă strâmb iubirii,
făcători de morminte ai zilelor ce au fost şi vor veni
singurătatea hrăneşte eroii,
faldul triumfal al revoluţiei furate
ca un giulgiu le acoperă inimile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângându-mi iarna-n palme

Prefer să-mi plângă iarna-n palme...
Şi-o voi ruga, să mă-ncălzească...
Si n-aş vrea să te superi...
Pentru concurenţa!
E rece ca şi tine...
Dar ea oferă viaţă,
Cu picuri mici de gheaţă,
Ce se topesc în palme!
Este speranţa, unei primăveri!
Prefer să-mi plângă iarna-n palme...
Să plâng şi eu de fericire.
Şi să mă simt din nou copil
Cu ochii doi la număr,.
Bătându-se ca fraţii... orbi,
Ce-şi picură amarul,
Cerându-şi drept şi vină!
Pentru o lacrimă neplânsă!
Prefer să-mi plângă iarna-n palme
Decât să simt amarul...
Iubirii neavute şi-a lacrimii neplânse!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus regina nopţii...

iubito, flori în jurul tău
şi toate poartă oful meu,
atât de multe, albe, roşii,
eu ţi-am adus regina nopţii

zâmbeşti, îţi place, mă săruţi
şi ochii tăi îmi sunt plăcuţi,
văd dragostea jucând în ei,
m-ai aşteptat sub flori de tei

pe bancă stăm şi mai vorbim,
pe rând în ochi furiş privim,
te strig încet şi-acelaşi nume,
iubire suntem printre glume

te-aud râzând, apoi râd eu
în palme ai prins dorul meu,
îţi caut obrajii ţi-i sărut,
mă simt iubit şi-al tău drăguţ

ne prinde luna împreună,
îmbracă noaptea în lumină,
sunt razele atât de calde
şi vor în ele să ne scalde

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul marinarilor

Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Şi când murim răpuşi de cel mai straşnic val,
Noi suntem escortaţi pe ţărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,

N-avem iubite pământene cum au toţi muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Şi-avem o stea la pupa, şi una la catarg.

Noi ştim că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Şi ştim Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Şi Crucea de la Sud ne ţine loc de vele,
Şi-n stele căzătoare noi ştim ca să ghicim.

Noi suntem cavaleri ai vieţii şi ai morţii,
Şi-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopţii,
Avem o inimă la pupa şi una la catarg.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă monocromă (după Romanţă policromă de Ion Minulescu)

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-aş vrea –
O, dac-aş vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –
Ar merge-automat la DNA
Şi-apoi în beci săpat adânc în stâncă
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
M-aş bucura enorm, ca un şomer,
Şi-aş cere serios apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi flota pescuitului oceanic,
Dă-mi primul peşte pescuit cu flota
Şi primul ceai băut direct din ceainic

Dă-mi paradoxul parvenirii tale,
Dă-mi măreţia blondelor tembele,
Dă-mi cheia adunărilor banale
Şi profunzimea gândurilor rele.

Dă-mi algoritmul vieţii subumane,
Dă-mi simfonia maselor tăcute,
Dă-mi veselia vieţii subterane
Şi lacrima vapoarelor pierdute.

Dă-mi râul filantropic de la bănci,
Dă-mi un vapor din flota vânturată,
Dă-mi ascuţimea minţii unei lănci
Şi prima ta minciună gogonată.

Dă-mi frenezia celui care sapă,
Dă-mi liniştea plecării la război,
Dă-mi gravitatea morţilor la groapă
Şi Ziua Judecăţii de Apoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot din ce ulterior aduni.
Dă-mi bogăţia castei ţărăneşti
Şi frumuseţea casei de nebuni...

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-aş vrea –
O, dac-aş vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –
Ar merge-automat la DNA
Şi-apoi în beci săpat adânc în stâncă

parodie de Dumitru Râpanu, după Ion Minulescu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!