Țintirim
Te-ai stins precum o stea în taina nopții
Ce-a luminat o clipă vieții mele,
Privește-mă cu ochi de viorele,
Dă-mi dulcele-nghețat sărut al morții.
Cu gheare seci și năzuind deșarte,
Rânjește iarna-n brațe să mă strângă;
În țintirim nu-i nimeni să te plângă
Iar crucea ta-i plecată într-o parte.
A florilor podoabă e uscată,
Din cripte roase, aspru mușcă gerul,
Un giulgiu cenușiu îmbracă cerul
Iar tu-mi zâmbești din nou, ca altădată.
Mireasă-n alb voal purtând cununa,
În lumi aparte, totuși suntem una.
sonet de Ionel Adrian Gugea (2004)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ger
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre lumină
- poezii despre flori
Citate similare
Dă-mi...
Dă-mi azi, sensul vieții mele,
Dă-mi un gând de dor purtat,
Dă-mi cununa mea de stele,
Dă-mi iubirea ce-am uitat.
Dă-mi duioasa mângâiere,
Dă-mi în palme dulce-alint,
Dă-mi a ochilor sclipire,
Dă-mi șoapte de mărgărit.
Dă-mi a vieții mele rost,
Dă-mi sărutul tău cu sete,
Dă-mi din viața fără cost,
Dă-mi surâsuri alegrete.
Dă-mi din taine neștiute,
Dă-mi atingerea de mână,
Dă-mi din ochi pe cele vrute,
Dă-mi ceva ce-o să rămână.
Dă-mi azi zborul spre visare,
Dă-mi norii ce scriu pe gânduri,
Dă-mi acea iubire mare,
Dă-mi-o scrisă printre rânduri.
Dă-mi senin în vise albe,
Dă-mi a brațelor iubire,
Dă-mi sărutul florii dalbe,
Dă-mi tărâm spre nemurire.
Da-mi somnul pe brațul lumii,
Dă-mi sclipire-n loc de lacrimi,
Dă-mi lumina cald-a lunii,
Dă-mi iubirea fără patimi.
Dă-mi speranța către mâine,
Dă-mi iubirea ce-am sperat,
Dă-mi lumina care vine,
Dă-mi din toate, am meritat.
Dă-mi să pot să dau la toți,
Dă-mi iubirea Ta Celestă,
Dă-mi să las și la nepoți,
Dă-mi ce tot nu se contestă.
Dă-mi cărări de viață lungă
Dă-mi din bunătatea Ta,
Dă-mi iubire să-mi ajungă,
Dă-mi, de Tine n-oi uita.
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre alb
- poezii despre zbor
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

În taina nopții
Pe cărare, lângă codru,
Numai pasul meu s-aude...
Ploaia picură din frunze
Și din ramurile ude.
Norii-ntunecați îmbracă
Cerul nopții fără stele,
Luminoși mi-arată calea
Numai ochii dragii mele!
Du-mă, dorule, cu tine,
Toată jalea să mi-o-ngropi
Pân' la casa tăinuită,
Casa albă dintre plopi.
Dulce clipă a-ntâlnirii,
Mintea-ntreagă mi-o răpești!...
Dar nu-i nime-n prispă-afară,
Nici lumină la ferești!
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păduri, poezii despre ploaie, poezii despre ochi, poezii despre frunze sau poezii despre crengi
Dă-mi gurița s-o sărut
De ce mă amăgești, de ce ți-e teamă,
Și gura ți-o ferești, râzând mereu,
De spui că mă iubești, de bună seamă
De ce te-mpotrivești dorului meu
Dă-mi gurița s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândește, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată
Când ai buze fierbinți
De ce să stea cuminți
N-o să le ții așa
O viață-ntreagă, dragă
Dă-mi gurița s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
De ce m-ai depărtat cu-a ta privire
Și-n suflet mi-ai aprins doar nerăbdări
Sau încă n-ai aflat că o iubire
Moare de n-o hrănești cu sărutari
Dă-mi gurița s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândește, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată
Când ai buze fierbinți
De ce să stea cuminți
N-o să le ții așa
O viață-ntreagă, dragă
Dă-mi gurița s-o sărut
Căci pentru sărut e dată.
cântec interpretat de Jean Moscopol
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre gură, poezii despre suflet, poezii despre frică sau poezii despre dor
Dă-mi...
Dă-mi tot amarul visurilor tale
Și-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colț din munții vineții.
Dă-mi tot ce ești și tot ce ai în tine,
Deși totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceața razelor senine
Din tot nectarul lor și-al tău să beau.
Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Și-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.
Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ți să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.
Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Și-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ți să mă vrea
Dintr-un șir lung, eu, cea dintâi dilemă.
Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopților mele,
Și ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferința și durerea să le spele.
Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Și cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.
Dă-mi genele-ți cu totul să le sorb
Și-n mine să le duc cât mai departe,
Și dă-mi dorința, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniștei deșarte.
Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ți cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Și-n mult prea mult râvnita-ți adiere
Dă-mă pe mine toată, trup și suflet ție.
poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre trup și suflet sau poezii despre suferință

Crucea dorului
dă-mi timpul, dă-mi spațiul
o clipă îți cer
să zbor către cer
pășind pe aleile vieții mai sper
azi e o zi
mâine o zi
va fi, ce va fi
într-o zi
se scutură gânduri
e toamnă în toate
mai cade o frunză uscată
în trist decor efemer
mi-e trupul lut
și dorul mi-e păcat
îl iau, îl port cu mine
și azi, și mâine, într-o zi
surb orb și gândul mă doare
pe pleoape se aștern amintiri
sunt bardul tăcut
sunt pasul trecut între noi
ceream doar un strop
și astăzi mai mor
că nu pot iubi
acest chin ce vine într-o zi
astăzi trăiesc la marginea sorții
pasul mi-e chin și gândul durere
că mândra mea
a plecat la o stea
trec cai albi pe țărmuri de dor
copitele mă lovesc și mă dor
plâng, mă regret
că mi-am pierdut aleasa
unde să plec, unde să fug
mă arde dorul în cruce
că am iubit
și am pierdut o fată minunată
dă-mi Doamne ochii
să văd necuprinsul
te rog, dă-mi lumina
să găsesc nevăzutul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce sau poezii despre tăcere

Gânduri șoptite
Căutam să-ți prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în brațe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.
Încercam să-mi pun opreliști la îndemnurile care
Îmi cereau să-ți prind o mână, s-o sărut, s-o țin închisă
În căușul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
Să fac liniile vieții una în cealaltă scrisă.
Aș fi vrut, cu tine-n brațe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, să dispar ca ziua-n noapte,
Să-ți fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină și lumina mea în fapte.
Aș fi vrut, dar cum poți, oare, să ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi și să-ți rămână florile de-acolo-n viață?
Sunt doar gânduri care-ncearcă să pătrundă-n paradisuri
Și se pierd în umbra nopții. Tu-mi zâmbești. E dimineață.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai

Clipa ce a readus iubirea
Credeam că frumusețea-i trecătoare,
Că totul vine pentru a pleca,
Lăsând în urmă gândul care doare,
Când clipele dispar în urma mea
Dar chiar în, poate, ultima mea clipă
Ai luminat prin zâmbet pașii mei,
Purtând pe umeri dulcea ta aripă
De înger, ce tristețea poți să iei
Mi-ai dat în dar sărut, o vorbă care,
A readus tot ceea ce pierdeam,
Din ochi mi-ai dăruit o desfătare,
Pe care, sincer, nu o mai știam
Primește-mă în brațe, mă răsfață,
Să te respir adânc, neîncetat,
Să transformăm ce-a mai rămas din viață
În amintiri, mereu de neuitat
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre tristețe, poezii despre sinceritate sau poezii despre răsfăț

Un voal, un giulgiu se ridică
O stea în noapte a vorbit
Căci sfântul duh va învia
Despre un mândru răsărit
Toată suflarea se va bucura
O minune se va întâmpla
Cocoșul cântă-n miez de noapte
Un vânt un suflu ca o pală
Iar din morminte s-aud soapte
Un voal un giulgiu se ridică
E bucurie în cer și pe pământ
Paznicii sunt morți de frică
Fiul Domnului va invia curând
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre mândrie, poezii despre miezul nopții sau poezii despre cocoși

Romanță policromă
Nu-i cer nimic...
Și totuși, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Și dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aș vrea să am și ce-ar putea să-mi dea,
Aș picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Și i-aș cere-apoi așa:
Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Și primul armistițiu planetar.
Dă-mi paradoxul frumuseții tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Și controversa versurilor mele.
Dă-mi A. B. C. al vieții subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Și rebusul icoanelor tăcute.
Dă-mi prețul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului și-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Și tusea-n fa minor a Traviatei.
Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morților spre groapă
Și comicul funebrului convoi.
Dă-mi tot ce-n prima clipă risipești,
Și tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regești
Și perspectiva casei de nebuni...
Nu-i cer nimic.
Și totuși, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Și dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, II, nr. 17 (februarie 1913)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre zile, poezii despre versuri, poezii despre stânci sau poezii despre simbolistică
Taina Crăciunului
O mare taină ni se dezvăluie în Ajun
E taina cea de preț a Sfântului Crăciun.
E-o taină mai presus de fire
Taina Cuvântului jertfire.
E taina Duhului ce prinde trup,
Taina păstorului care păzește oile de Lup.
E taina Împăratului care devine rob
Și taina trandafirului care răsare dintr-un bob.
E taina Soarelui ce stinge nopți,
Taina Luminii și-a dreptelor dreptăți.
E taina păcii ce se așterne peste lume
Și taina iubirii ce ne poartă nume.
E-o taină a patimilor pe cruce îndurate
Taină a milei și a păcatelor iertate.
E taina morții și-a vieții fără moarte
E taina ce sufletul o-mparte.
E taina Raiului ș-a Tatălui de Sus
Taina dumnezeiască a pruncului Iisus!
poezie de Adrian Artene din Colindător la porțile cerului (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre trandafiri, poezii despre religie, poezii despre pace sau poezii despre oi

Pe cerul nopților albastre ...
Pe cerul nopților albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Și-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Și cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Și-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopților albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeași stea...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lactate, poezii despre astre sau poezii despre albastru
Aleluia!
E miezu nopții
Iar noi
În spatele morții
Cântăm
Privind spre rai strigăm
Aleluia!
Și vin cu toții
Să vadă
Chemând toți morții
Să plângă
Pe cei rămași în viață
Căzuți.
Vrem să bată clopotele
Aleluia!
Să strige îngerii din nori
Convoi
De arhangheli să zboare
Plângând.
Și-atunci noi fugim
După cripte
După poarta iadului privim
Murim
În fața luminii ne topim
Zâmbind.
Iar crucea acelui Împărat
Ne-nvie
Ne scaldă-n pucioasă
Ne-aruncă
În purgatoriul numit Pământ
Sfânt.
Și v-om rămâne cu voi
Până plătiți
Până vă credeți sfinți
Fericiți
Din umbră vă v-om cânta aleluia!
În timp ce muriți.
poezie de Alin Ojog (20 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre muzică

Poetul - lui Mihai Eminescu
Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Și viața lui e dincolo de moarte.
Poetul e un dar neprețuit
Sub formă de scriptură și de carte
Și, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,
Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Și sufletu-i e foc necontenit,
Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puțin din ce le-a dăruit
Împărtășesc în viețile deșarte...
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre infinit, poezii despre genialitate, poezii despre durere sau poezii despre cărți

Epilog sentimental
Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut o dată,
Și lasă-mă să plec!...
Tu nu-nțelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ți sângerează-obrajii și te mușcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cușcă
Sau de piciorul patului s-o legi?...
Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut o dată,
Și nu-ți mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârșit
Și toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...
Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ți mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care niște gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omenești!...
Nu le cunoști?...
Încearcă -
Și-ai să ți le-amintești!
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre sânge, poezii despre sfârșit, poezii despre picioare sau poezii despre modeling

Glossă iubirii promise
Ți-aș da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopții crai,
Ți-aș da dac-aș putea, mai mult...
Privirea mea ți-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi lași în dar
Al florilor, de tei, parfum.
Ți-aș da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău și inima,
Sărutul cast, un colț de rai...
Ți-aș da iubito viața mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis și vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.
Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
Să te iubesc mai mult, mai mult!
O veșnicie să te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viață să te pot avea,
O viață să te pot iubi
Și să te pot îmbrățișa.
Soarele-amiezii,-al nopții crai,
Să strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopților de mai...
Vreau să te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Și glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!
Ți-aș da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi mă vei înălța,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puțin ți-am scris.
Privirea mea ți-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe brațele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrățișa.
Arată-mi al iubirii drum!
Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi brațul tău și să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieții drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau să te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.
Însă te rog să-mi lași în dar
Iubirea ta! Am să-ți slujesc
În fața sfântului altar,
Cu tine-alături să pornesc,
Promit. Și toată viața mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Și hai cu mine dacă vrei!
Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumați, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morții drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!
Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi lași în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ți-ar fi altar.
Ți-aș da, dac-aș putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopții crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ți-aș da iubito, de-ai să-mi dai...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni

Iarna, tăcerea plânge morții
în iarna uscată, roadele revoluției în direct
sunt amare,
Dumnezeu tușește,
frigul face defrișări
în blocuri albastre precum gerul într-un
cimitir al eroilor
morții încleștați în coasta soarelui,
pot răscolii durerea
ca și cum ar cuvânta la pronaos
o liturghie scrisă cu sânge,
tăcerea îi duce pe un țărm depărtat,
din cuvinte nu le-a mai rămas nimic,
privirile li s-au rostogolit în gol,
pe făpturile lor s-au înălțat altare
pentru zeii falși
ce cântă strâmb iubirii,
făcători de morminte ai zilelor ce au fost și vor veni
singurătatea hrănește eroii,
faldul triumfal al revoluției furate
ca un giulgiu le acoperă inimile.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre eroism, poezii despre singurătate sau poezii despre revoluție

Plângându-mi iarna-n palme
Prefer să-mi plângă iarna-n palme...
Și-o voi ruga, să mă-ncălzească...
Si n-aș vrea să te superi...
Pentru concurența!
E rece ca și tine...
Dar ea oferă viață,
Cu picuri mici de gheață,
Ce se topesc în palme!
Este speranța, unei primăveri!
Prefer să-mi plângă iarna-n palme...
Să plâng și eu de fericire.
Și să mă simt din nou copil
Cu ochii doi la număr,.
Bătându-se ca frații... orbi,
Ce-și picură amarul,
Cerându-și drept și vină!
Pentru o lacrimă neplânsă!
Prefer să-mi plângă iarna-n palme
Decât să simt amarul...
Iubirii neavute și-a lacrimii neplânse!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre supărare, poezii despre primăvară, poezii despre numere sau poezii despre gheață
Ți-am adus regina nopții...
iubito, flori în jurul tău
și toate poartă oful meu,
atât de multe, albe, roșii,
eu ți-am adus regina nopții
zâmbești, îți place, mă săruți
și ochii tăi îmi sunt plăcuți,
văd dragostea jucând în ei,
m-ai așteptat sub flori de tei
pe bancă stăm și mai vorbim,
pe rând în ochi furiș privim,
te strig încet și-același nume,
iubire suntem printre glume
te-aud râzând, apoi râd eu
în palme ai prins dorul meu,
îți caut obrajii ți-i sărut,
mă simt iubit și-al tău drăguț
ne prinde luna împreună,
îmbracă noaptea în lumină,
sunt razele atât de calde
și vor în ele să ne scalde
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre roșu sau poezii despre monarhie
Cântecul marinarilor
Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Și când murim răpuși de cel mai strașnic val,
Noi suntem escortați pe țărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,
N-avem iubite pământene cum au toți muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Și-avem o stea la pupa, și una la catarg.
Noi știm că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Și știm Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Și Crucea de la Sud ne ține loc de vele,
Și-n stele căzătoare noi știm ca să ghicim.
Noi suntem cavaleri ai vieții și ai morții,
Și-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopții,
Avem o inimă la pupa și una la catarg.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină, poezii despre inimă sau poezii despre stele căzătoare
Romanță monocromă (după Romanță policromă de Ion Minulescu)
Nu-i cer nimic...
Și totuși, dacă-aș vrea
O, dac-aș vrea să-i cer ce nu-mi dă încă
Ar merge-automat la DNA
Și-apoi în beci săpat adânc în stâncă
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aș vrea să am și ce-ar putea să-mi dea,
M-aș bucura enorm, ca un șomer,
Și-aș cere serios apoi așa:
Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi flota pescuitului oceanic,
Dă-mi primul pește pescuit cu flota
Și primul ceai băut direct din ceainic
Dă-mi paradoxul parvenirii tale,
Dă-mi măreția blondelor tembele,
Dă-mi cheia adunărilor banale
Și profunzimea gândurilor rele.
Dă-mi algoritmul vieții subumane,
Dă-mi simfonia maselor tăcute,
Dă-mi veselia vieții subterane
Și lacrima vapoarelor pierdute.
Dă-mi râul filantropic de la bănci,
Dă-mi un vapor din flota vânturată,
Dă-mi ascuțimea minții unei lănci
Și prima ta minciună gogonată.
Dă-mi frenezia celui care sapă,
Dă-mi liniștea plecării la război,
Dă-mi gravitatea morților la groapă
Și Ziua Judecății de Apoi.
Dă-mi tot ce-n prima clipă risipești,
Și tot din ce ulterior aduni.
Dă-mi bogăția castei țărănești
Și frumusețea casei de nebuni...
Nu-i cer nimic...
Și totuși, dacă-aș vrea
O, dac-aș vrea să-i cer ce nu-mi dă încă
Ar merge-automat la DNA
Și-apoi în beci săpat adânc în stâncă
parodie de Dumitru Râpanu, după Ion Minulescu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pescuit, poezii despre sat, poezii despre război, poezii despre râuri sau poezii despre pești