Crucea dorului
dă-mi timpul, dă-mi spațiul
o clipă îți cer
să zbor către cer
pășind pe aleile vieții mai sper
azi e o zi
mâine o zi
va fi, ce va fi
într-o zi
se scutură gânduri
e toamnă în toate
mai cade o frunză uscată
în trist decor efemer
mi-e trupul lut
și dorul mi-e păcat
îl iau, îl port cu mine
și azi, și mâine, într-o zi
surb orb și gândul mă doare
pe pleoape se aștern amintiri
sunt bardul tăcut
sunt pasul trecut între noi
ceream doar un strop
și astăzi mai mor
că nu pot iubi
acest chin ce vine într-o zi
astăzi trăiesc la marginea sorții
pasul mi-e chin și gândul durere
că mândra mea
a plecat la o stea
trec cai albi pe țărmuri de dor
copitele mă lovesc și mă dor
plâng, mă regret
că mi-am pierdut aleasa
unde să plec, unde să fug
mă arde dorul în cruce
că am iubit
și am pierdut o fată minunată
dă-mi Doamne ochii
să văd necuprinsul
te rog, dă-mi lumina
să găsesc nevăzutul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Birtu Pîrăianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.