Țintirim
Te-ai stins precum o stea în taina nopții
Ce-a luminat o clipă vieții mele,
Privește-mă cu ochi de viorele,
Dă-mi dulcele-nghețat sărut al morții.
Cu gheare seci și năzuind deșarte,
Rânjește iarna-n brațe să mă strângă;
În țintirim nu-i nimeni să te plângă
Iar crucea ta-i plecată într-o parte.
A florilor podoabă e uscată,
Din cripte roase, aspru mușcă gerul,
Un giulgiu cenușiu îmbracă cerul
Iar tu-mi zâmbești din nou, ca altădată.
Mireasă-n alb voal purtând cununa,
În lumi aparte, totuși suntem una.
sonet de Ionel Adrian Gugea (2004)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ger
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre lumină
- poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.