Nu mai spune că munca-i în zadar

Nu mai spune că rănile şi munca-s în zadar
Că duşmanul nu doarme, că lupta n-are rost,
Că răul e puternic, nu-i rezistă niciun adversar,
Că lucrurile vor rămâne pururi cum au fost.

Dacă speranţa-i iluzie, frica-ar putea fi o minciună;
S-ar putea ca, fără să-i vezi, prin văile cu flori şi fân
Prietenii tăi s-alerge şi-astăzi după fluturi împreună,
În timp ce tu doreşti doar să le fii vâlcelelor stăpân.

Când valurile-obosite se izbesc de ţărmul tare
Şi parcă se sparg în van, cerşind smerite un răgaz,
Undeva-n spatele lor prin râuri şi zăpoare
Vine tăcut, crescând clipă de clipă, marele talaz.

Şi nu doar pe fereastra dinspre est, în sublim decor
Când se-arată zorii, în glorie lumina creşte –
În faţă se-înalţă soarele încetişor, încetişor,
Dar, iată, spre apus pământul străluceşte!

poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!