A

Ceva s-a întâmplat, hemoragie, cutremur,
chestie malignă, cine n-are?
Aveţi şi altă întrebare, domnul Diavol?
Noi nu suntem de piatră, nici lemn tare,
venim de undeva, plecăm oriunde,
nu-i nimeni să întrebe, nu răspunde,
lăsaţi să sune telefonul, taie capul.
Pe când un om în miezul vieţii lui,
dădu în mintea viviţelului,
pădure-ntunecată părea viaţa,
când nu aveai un scop, numai o raţă,
amar vorbeai pe-ascuns, o spun pe faţă,
frica pe nesimţite m-a pătruns,
că nu e poezia în pericol,
ci globul nostru, vechi vehicol.
Prea ne încrâncenăm uitând iubirea,
fără iubire nicio convertire
nu-ţi va salva nemernica făptură,
poţi aduna zeci de milioane-n bătătură,
în versul meu reînvie Beatrice,
decât poetul cine-i mai ferice?
Nici boala şi nici moartea nu-l doboară,
renaşte zilnic, scrie prima oară,
printre cuvinte, ca printre pocale,
un farmec nou aduc buzele tale.
*****************************
Mi s-a plâns o pitulice
că nu are niciun Nietzsche,
niciun Kafka, Kierkegaard,
ia, acolo, adorator.
Viaţa trece, norii zboară,
visele se fac o sfoară,
poţi să urci la Dumnezeu,
dar El nu dă din al Său.
Eu i-am spus, privind-o fix,
nici prea blând şi nici prea linx,
ai iubit, ai fost cândva
înrobită, draga mea?
Dacă vrei doar libertate,
te găseşti foarte departe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nedesluşit

Încerc să nu-mi pese
Când lumea-mi spune
Că nu înţelege poemul meu.

Încerc să-i ignor
Când mă critică şi-mi spun
Că versul nu-I de mine.
Cu greu mă abţin să nu zbier
Şi să nu plâng.

Dar ei nu ştiu că versul e viaţa mea;
Şi nici nu vor şti, nu le vor păsa...

Aud adesea: "Tu poţi mai mult!".
Ce vor să zică?
Şi renunţ, mult prea istovită, să le explic
Că versul nu-I al meu,
Şi nici al minţii mele.

Dar ce-aş putea să spun?
"Critică-mi creatorul!"
Sau "Critică-mi sufletul!"?

Ei nu-nţeleg,
Lor nu le pasă.
Şi ce păcat...
Căci sunt mult prea orbi
Şi mult prea surzi
Să înţeleagă poezia mea frumoasă.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea'naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul...
... Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-apasă greu urâtul

Te-apasă greu urâtul... Şi n-ai cu-i să-ntinzi mâna
Când sufletul vuieşte de furtuni.
Dorinţe?... Nu-i zadarnic să tot doreşti într-una?
Şi anii trec, toţi anii cei mai buni!

Să iubeşti?... Dar pe cine?... Vremelnic, n-are rost,
Iar veşnic, greu e să găseşti iubire.
Te uiţi în suflet: nu e nici o urmă din ce-a fost
Şi totu-i mic, necaz şi fericire.

Ce-s patimile? Boala lor minunată trece
Căci mintea nu le dă prea mult răgaz;
Şi când te uiţi ce-i viaţa, cercetător şi rece,
Vezi că-i o glumă fără nici un haz.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, draga mea! Ceea ce spui este fals din temelii! Aşadar, nimeni din cei menţionaţi de tine, "nu-ţi poate salva viaţa" şi nici nu poate "salva vieţi". Nici cel care te salvează de la înec, nici cel mai vestit doctor. Tot ceea ce salvează aceştia este pârlitul de corp. Dar viaţa pe care o eşti şi e liberă de corp, cine o salvează? Doar Guru îţi poate salva viaţa, făcându-te să vezi că niciodată nu ai fost corpul, ci viaţa veşnică care-l animă. De mici credem şopârla care ne-o vinde gândul şi anume că suntem posesori de viaţă şi deci implicit gândul e deasupra ei, nu? Dar noi suntem viaţa, iar gândul e un veşnic nevoiaş care apare în ea, şi te invită la efemeritatea şi frica lui de extincţie. De aia crezi că "ţi-a salvat viaţa"!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Eu în bogăţie,
nu am excelat.
Nici în sărăcie,
nu am înotat.

Până când să plec în moarte,
viaţa mea a fost
nici prea, prea, nici foarte, foarte.
Am trăit cu rost.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul iertării-i prea lung...

La cer să-mi ajungă o rugă în dungă, n-am scară şi nici în genunchi,
De-aş sta în altare, nu am lumânare şi nici busuiocul mănunchi.
E cale prea lungă şi ruga în dungă e-un cifru mai greu de pătruns,
Pe care-l dezleagă doar mintea întreagă, în care iertări s-au ascuns.

Mă doare un soare ce n-are răbdare şi vine mai des decât ieri
Şi-n foc pârjoleşte un vis ce-nfloreşte pe-o gură-necată-n tăceri.
Cuvinte proscrise se târă şi mi se mai frânge-un poem pe asfalt,
E raiul departe, un iad ne desparte şi cum să ajung spre înalt?

Se rupe o treaptă şi îngeri aşteaptă, ca Domnul să facă minuni,
Dar, nu se aude, de-atâtea palude, când mlaştini în suflet, aduni,
Nici strigăt, nici jale, doar slabe vocale se tânguie-n margini de lumi.
Nu-i chip de tămadă, când moartea-i pe stradă, doar moartea să ţi-o asumi.

E vreme de ducă, când pe coji de nucă, genunchii la rugă n-ajung,
Prea multe păcate se zbat vinovate şi drumul iertării-i prea lung...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helen Hirsch: În prima mea zi aici, m-a bătut pentru că am aruncat oasele de la cină. A venit la miezul nopţii şi m-a întrebat unde sunt. Iar eu l-am întrebat, nu ştiu cum, nu l-aş putea întreba acum, am spus "De ce mă baţi?" El a răspuns: "Motivul pentru care te bat acum este faptul că mă întrebi de ce te lovesc."
Oskar Schindler: Helen, îmi pare rău pentru problemele tale.
Helen Hirsch: Le-am acceptat.
Oskar Schindler: Le-ai acceptat?
Helen Hirsch: Într-o zi mă va împuşca.
Oskar Schindler: Nu, nu te va împuşca.
Helen Hirsch: O va face. Văd lucruri. Luni eram pe acoperiş cu tânărul Lisiek şi l-am văzut pe domnul comandant ieşind din casă în curtea interioară de sub locul unde stăteam noi, scoţându-şi arma şi împuşcând o femeie care trecea pe acolo. Era doar o femeie cu o boccea, pur şi simplu a împuşcat-o în gât. Era o simplă femeie care se ducea undeva, nu mergea nici prea repede, nici prea încet, nu era nici mai grasă, nici mai slabă decât altcineva şi nu-mi puteam da seama ce făcuse. Cu cât îl vezi mai des pe comandat, cu atât îţi dai seama că nu există un set de reguli după care să trăieşti, nu-ţi poţi spune "Dacă urmez regulile acestea, voi fi în siguranţă."
Oskar Schindler: Nu te va împuşca pentru că îi placi prea mult. Te place aşa de mult că nici nu te va lăsa să porţi steaua. Nu vrea să ştie nimeni că este înnebunit de o evreică. A împuşcat femeia de la trepte pentru că nu însemna nimic pentru el. Era doar una dintr-o serie care nici nu-l satisfac, nici nu-l jignesc.

replici din filmul artistic Lista lui Schindler
Adăugat de Chermaneanu Stefania-Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adunătură jenantă ( După "O aventură galantă" de Ion Pribeagu )

Într-o zi, mai pe la patru,
Nici la film, dar nici la teatru,
M-aşezai pe un fotoliu,
Nici prea vesel, nici ca-n doliu,
Să văd la televizor,
Nici alb-negru, nici color,
Ce mai e prin Parlament,
Nici adept, nici oponent,
Doar problema s-o descos,
Nici pe faţă, nici pe dos.
Ca tot omul vreau să ştiu,
Nici devreme, nici târziu,
Noi pe cine am ales,
Nici prea rar, dar nici prea des
În vremuri de aspră criză,
Nici tsunami, dar nici briză.
Cine, ţara noatră toată,
Nici săracă, nici bogată,
O ia veşnic în răspăr,
Nici minciuni, nici adevăr.
Câţi dintre aceşti ciocoi
Nici prea vechi, dar nici prea noi,
Cu obrazul de toval,
Nici de om, nici de-animal,
Îşi ţin speech-ul la bufet
Nici prea tare, nici încet.
Prea mulţi stau în parlament
Nici rataţi, nici cu talent.
Joacă-acelaşi circ banal,
Nici linişte, nici scandal.
Te fac mâinile să-ţi frângi,
Nici sâ razi, dar nici să plângi
Şi-ncotro să te îndrepţi,
Nici cu proşti, dar nici deştepti,
Că aleşii ne-au condus
Nici spre Est, nici spre Apus
Şi cu birul pus pe noi,
Nici îmbrăcaţi, dar nici goi,
Vedem zilnic altă lege,
Nici s-aprobe, nici să nege.
Parlamentari de pripas,
Nici nu-s muţi, dar nici n-au glas.
Toţi vor un ciolan de ros,
Nici subţire, nici prea gros.
De o teapă, doar lingăi,
Nici buldogi, dar nici potăi,
Cu comportament diform
Nici nu-s treji, dar nici nu dorm
Şi cum ne arată fapta,
Nici de stânga, nici de dreapta.
Schimbă taberele des
Nici nu intră, că şi ies.
Cu averi ca de nababi,
Nici prea graşi, dar nici prea slabi,
Cu conturi în banci străine,
Nici prea goale, nici prea pline,
DNA-ul să îi frece,
Nici la cald, mai mult la rece,
Să mi-i pună la popreală,
Nici cu duş, nici cu haleală,
Până toţi banii furaţi,
Nici în cont, nici deşertaţi,
N-or ajunge-n visterie,
Nici milion, dar nici mie.
Ţara-i lovită-n destin,
Nici în plex, dar nici în plin.
Ce să mai zic de chenzină,
Nici de-un foc, nici de benzină.
Banii pentru sănătate,
Nici pe toţi, dar nici în rate.
Şi cum să mai dorm fârtate,
Nici pe burtă, nici pe spate,
Tot gândind că ţara mea,
Nici prea bună, dar nici rea,
E condusă de o clică,
Nici prea mare, nici prea mică
Şi dacă iau câte-o şpagă,
Nici nu-i leagă, nici dezleagă,
Chiar de-au vile, limuzine,
Nici prea multe, nici puţine.
Guvernul dă ordonanţe,
Nici la sport, nici la finanţe.
Miniştri cu doctorate
Nici pe bune, nici furate,
Nu te spală de ocară,
Nici în ţară, nici afară.
......................................
Parcă am fost traşi la sorţi,
Nici prea vii, dar nici prea morţi.
Vai de biet popor român,
Nici prea slugă, nici stăpân!
Şi nu ne-ajută nimica,
Nici curajul, dar nici frica...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!