Cel mai singur şi nesigur

Cel mai singur şi nesigur

Cel mai singur om este cel aflat
Înainte Porţilor Înalte, fie după ce le-a trecut,
Dar nu-i bai, nu-i bai, nu-i bai,
Restul este o hărmălaie de interese meschine,
Uneori dragostea îşi cere drepturile,
Precum greviştii din sistemul sanitar,
Mă simt fericit, mănânc hrana zeilor, nectar,
Respir uşor, miros a trandafiri,
Proptit de un gard, cresc încet cu atomii de aer,
Ferindu-mă de cleştele negru al Marei Insecte,
m-am depărtat de cuptorul cu pâine, carne şiu alte chestii solide,
o zi albăstruie încet se deschide, peste ipostaze şi ipoteze,
străjerii de fier ruginesc, or să dispară, vai, ce ne facem,
lumina ne loveşte peste ochi, peste coate, peste picioare,
ne sculăm ca Lazăr din Morţii Mamei Sale,
iertată fiindu-mi expresia.
***********************
Foamea, Ioană,
Nu este o toană,
Nici un muşuroi
Într-un plin război,
Recreez Geneza,
Pionier, pioneza,
Sânge taciturn,
Un nebun în turn,
Cai murind pe brânci,
Duhule, mă strângi,
Sfânt e bălegarul
Adunat cu harul,
Zgomot şi respect,
Sicriu cu defect,
Iese noaptea mortul,
Îl ştie tot Corful,
Casa-i peste drum,
Vin, iubire, acum.
Monştri foarte buni
Se mâncau la huni,
Nu ucid, Ioană,
Hrană-mi eşti, icoană.

BORIS M. MARIAN

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanii

1.

O rugăciune în plin deşert,
Astfel eu scriu ceva incert,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt cărămidă din zona Ciber,
O iarbă scrisă de Dumnezeu,
Privim şi mergem, eu, tu şi eu,
Stele nu-ntreabă de tine, de mine,
bufniţe- apatice par sibiline.

2.

Un don Quijote iertător,
Aproape sfânt şi muritor,
Visez mereu în alte lumi,
Unde dispar cei răi şi buni?.
Nu am regrete şinu mă vait,
Tot ce-am iubit, un Edelweis.

3.

Dă-i omului pâine, îţi cere carne,
Dă-i carne, îţi cere haine,
Dă-i haine, îţi cere trupul,
Dă-i trupul, îţi cere sufletul,
Ei, aici este o problemă.
De nu cunoşti drumul, caută o scuză.
Primim exact ceea ce dăm.
Educaţia este tot ce păstrăm.
Şoimul lovit de o săgeată,
pană de şoim reajustată.

4.

Eu am iubit o gâză mică,
visa frumos ca o furnică,
dar ea era, Ioanelor,
Din neamul scorpioanelor,
Au fugărit-o pentru desfrâu
La malul celui vestit râu
Ce-i zice Baby-Babilon,
Dar, fraţilor, nu-i de bonton
Să facem glume, e Afrodita,
Fermecătoare precum Perdita,
E eroină şi are o splină
De care nimeni nu are vină.
Vorbeşte-n zece limbi odată,
Savanţii lumii o tot caută,
Dar ea acum este ascunsă
În mănăstire, este tunsă,
Se roagă, Doamne, fie-ţi milă,
A fost cândva şi ea copilă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru fiul meu

Când foamea n-are margini
Celui sărac nu-i spune
Să-şi verse peste suflet
Un cer de gânduri bune.

Când arde-ntreg pământul
Celui bogat nu-i cere
Să-şi verse peste rană
O lacrimă de miere.

Dar socoteşte-n taină
După tipicul minţii
De ce se sparge gheaţa,
De ce ne mor părinţii.

Şi-ai să descoperi singur
La cuvenita vreme
Că poate sta sub săbii
Doar cel ce nu se teme.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce valoare?

Dar ce valoare are-un vis
În faţa oţelitei uri de oameni?
Zadarnicele versuri mor pe rând,
Uitate ca şi fructele-n decembre.
Un singur om cu sine singur?
Desigur, nimeni nu e singur,
Ne spune Cartea, dar polare
Adieri eu simt cum vin din dreapta- stânga.
În doi se naşte bucuria,
Iar trandafirii în boscheţi
Par a striga de fericire,
A fi corect, cornet perfect
Nu e deajuns, cum bate tunul
Din turnul Marii Uri de oameni.
Acolo-n turn este închisă o fată,
Dedalus l-a lăsat pe fiul său, Icarus
Să caute aurul în soarele cel bun,
n-a revenit, iar iezuiţii priveau
cu mare pizmă şi scuipau în mari batiste,
peste câmpii se lasă ceaţa,
noi unde vom porni, spre care cer?
O violină ne cânta departe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti
Cum aş fi putut cere iubire,
Când ea este peste tot ca şi aerul,
Dar noi nu ştim să respirăm,
Mai mult gâfâim, ne opintim,
Gândurile îşi întind din ape mâinile,
Ai impresia că strigă după ajutor,
Dar ştim noi ce gândeşte sângele?
Omu-şi face loc oriunde,
Taie un pom, dărâmă un munte,
Iartă-ne Gea, iartă-ne Tea,
Fiul rătăcit va reveni în pământ,
Uneori mă simt prins ca de o stâncă,
Precum Prometeu, alteori mă apasă
Pământul, ca pe Atlas, halucinaţii,
Lasă impresiile, ia o ţigară şi taci.
Citesc un poem cu ochii închişi
În aula Academiei de Surzi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port o mască de piatră

port o mască de piatră
cu o expresie facială
cenuşiu-bizară
prin lume mi-e mai uşor
aşa
când se depune praful
peste zâmbete
peste ochi
pe ziduri şi
uneori
peste cicatrici

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există capăt de drum, fiecare drum este continuarea celui anterior, viaţa nu dispare, moartea nu există, este în mintea noastră înfricoşată. Morţii noştri dragi ne însoţesc pretutindeni, în vise, în amintiri. Să nu-i uităm, pentru că şi ei ne pot uita. Iar Dumnezeu este în fiecare din noi, cum ar putea muri?

citat din Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste gard, cineva i-a spus că e om

Peste gard, cineva i-a spus că e om,
El a plâns ca un prunc, l-a-ntrebat pe Proudhomme
Ce înseamnă cuvântul, ce e un monom,
i-a răspuns foarte sec un australopitec.
De atunci mulţi nostalgici se plimbă pe Net,
Îi saluţi, nu-ţi răspund că fudul e-orice bleg,
Tu te scuzi, deşi n-ai un motiv, tu cedezi,
El te latră mereu, are numai un crez,
Cine e, ce isprăvi a făcut sau e-n curs,
Ce prieteni mai are, o fi numai urs,
Dar şi urşii mai au şi plăceri, simpatii,
O fi un robot din alţi mii şi mii,
Că dispare persoana, rămâne un băţ,
Nişte fire subţiri care ţin de mustăţi,
De Dimov mi-amintesc, cum râdea, cuvânta,
Ardea lumânarea aşezată pe-o stea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să-mpăiez cândva un leopard

Am să-mpăiez cândva un leopard,
Să se prefacă ochii în smaragd,
Din creasta norilor s+alcătuiesc un brad,
Genele tale crească-nalte ca un gard,
Profesorul să-ngenuncheze ca bard,
Sartre să nu mai fie Sartre, ci un sard,
Să nu mai crezi că păsările ard,
Golgotha să numească un bulevard,
Să spăl statuile de fard,,
să scutur guano de pe-nsemnul unui grad,
şi când mi-o fi mai greu, încet să cad
Ca o ninsoare peste Galaad.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu-i ca moartea, dar invers nu se ştie.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele sumbre

nu-i nimic, nu-mi răspunzi
mi-este bine şi aşa
două tăceri
ca două tăişuri
infinite

nu-i nimic mi-e bine oricum
şi ţie îţi este
poate aceeaşi nostalgie ucisă
în surdină

se mai aud şi acum
ecouri de gând
de la tine spre mine
nemărginite pe aripi
ca de la nord la sud
păsări fără ţintă
căzând odată cu ploaia
peste morminte de fluturi
peste noi în neştire
ori poate-s doar frunzele sumbre
târziu în noiembrie
nici nu mai ştiu

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plouă cu iertare peste lumea mare, cu răbdare peste inima tare, cu iubire adevărată peste femeia curată, cu minuni peste bărbaţii buni şi cu frumoase promisiuni ce se împlinesc peste oamenii ce se smeresc!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face?

Ce face un om când e singur?

Simplu – un glonţ, un somn, un poem,
Vede un film, se uită la ceas, înfiază un leu,
Dar tot singur este.
De ce este singur?
A fost jignit. A jignit. A ucis. Nu a ucis.
Eu nu cred în singurătate, cum nu există vid absolut.
Dar o tragedie este. Undeva o lacrimă îşi fa ce drum.
Doamne, ce aş hohoti, de nu aş fi bărbat.
Amintirile mă asediază asurzitor.
Anii se perindă cu viteza unui tren nebun.
Lumea trăieşte, undeva e iarnă, undeva e o plajă,
Alcoolul? Drogul? Boala? Nimic nu seamănă cu singurătatea.
Nici plantele, nici animalele nu suportă singurătatea.
Nici Dumnezeu, că altfel de ce ar fi fost Creaţia?
Strada este pustie, casa este pustie, cimitir fără gard.
Singurătate, tu eşti un bolid care mă ucide.
Brusc apare un cititor timid. Îmi întinde mâna,
Sunt salvat. Mulţumesc, fratele meu, mulţumesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori mă scufund într-un ocean de iubire ca într-o femeie gigantică. Apoi mă trezesc, scoică pe nisip, fără carne.

aforism de Boris Marian Mehr din Hypocratice
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecasem

Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munţi
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi netemători

Cu ochi netemători privesc cerul,
El zâmbeşte, se sprijină pe arbori vechi,
Sunt fraţii mei, străbunii mei,
De mult nu mai fugim prin lume,
Bem doar nectar albastru,
Iar de iubit, cu vântul ne iubim,
Iubiţii se sărută pentru noi,
Copiii râd cu noi fără să ştie,
Că existăm nu-i nicio îndoială,
Auzi cum bate inima în toate
şi în iarbă şi în cărăbuşi de aur.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori trotuarele negre par negre omizi cu mii de picioare articulate. De unde vin şi ce îi goneşte pe toţi? E greu să admiţi că în fiecare palpită o altă durere, alt sânge, alte ambiţii şi poate o scânteie din focul divin. E greu să admiţi că dintr-o mie de mii, cu feţe la fel, cu ochi la fel, cu haine la fel, doar unul ales între toţi va supravieţui peste toţi... el singur încă va mai trăi peste veac, într-o carte, într-o pânză, într-un muzeu.

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică

Se crede că
Există poezie
Dinainte de Homer
De fapt se ştie cert
Un fior de viaţă
E poezia
Ce curge
Din poarta
Inspiraţiei selecte
Peste suflete
Peste ere
Peste conştiinţe
Peste galaxii
Şi asta cu siguranţă
În felurite ipostaze
Ca să înflorească veşnic.

poezie de David Boia (3 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minutele

Trec repede peste timp,
o lume de n-ori mai mare decât o ştim,
cineva întreabă ce este frica.
Grea temă. Mulţi mint.
Nu mă tem de nimic şi de nimeni
este cel mai prostesc răspuns.
Chestiunea morţii am rezolvat-o. Nu există.
Este o altă lume, o altă viaţă.
Apropierea reţine privirea,
Apropoul o-ndepărtează.
Drag mi-este omul primitiv,
Curat ca lacrima dimineţii.
Lumina fără umbre este pentru orbi.
Minciuna deosebeşte pe om de animal.
Mefisto vrea răul şi face binele.
Şperaclul ştiinţelor- mistica.
Între somn şi sclavie există ceva comun.
Catârul este sterp ceea ce explică restul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul fiului risipitor

Aş porni să colind, peste dealuri, hai-hui,
Aş deschide cu grijă şi poarta şi tinda,
Dar în satul natal tata nu-i, mama nu-i,
N-are cine, la geam, să-mi asculte colinda.

Tata nu-i să-mi mai pună o dată-n pahar,
Mama nu-i să mă-mbie, din nou, cu sarmale,
Este gol, prăbuşit şi bătrânul hambar,
Iar ograda pustie m-ar umple de jale.

Nu sunt vaci, nu sunt oi, nu sunt porci, nici găini,
În cuptor n-are cine o pâine să facă,
Gardu-i rupt, podu-i rupt şi vecinii străini,
Chiar fântâna din curte, de-o vreme, e seacă.

Nici în pod, peste grinzi, nu atârnă cârnaţi,
Către pivniţă scara cea veche-i oloagă,
Nu-s în vasele-adânci castraveţii muraţi,
Din butoaiele vechi a rămas doar o doagă.

Nici zăpadă nu-i azi prin grădini şi pe drum,
Nu-s copiii cu sănii pe deal să exulte,
Aş porni cu colindul spre casă, acum,
Dar acum e târziu, n-are cine s-asculte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!