Un prieten

Un prieten mă întreabă, despre
Ce vrei să discutăm? E o întrebare – prăpastie,
Cu multe fântâni de sânge, acum se practică briceagul la gât,
Telefonul care ucide, busola şi moartea pe o parte,
Pe malul mării se plimbă Kafka, nu acela, altul,
Elefanţii au chiloţi bufanţi, pasărea-spin loveşte din plin,
Pasărea- arc loveşte mai larg, morţii se roagă pentru cei vii şi cei goi,
Am exilat cuvintele, floricele, drăguţele, morfologic nu este corect,
Misiuni şi promisiuni goale, duet fals, cum poţi spunea DA tăcerii?
Viitorul este obscen, e nevoie de dren, printre muţi bâlbâitul spune ce vrea.
Cuvântul de fier nu-mi este prieten, cuvântul ca melcul îmi pare mai blând,
Te-nşeli, zice melcul, tu nu ştii ce zace, durere şi somn şi plâns în adânc,
Acidul cel tare aşteaptă doar clipa, lumina se poate preface-n pârjol,
Primeşte-mi, iubito, cuvântul, sărutul, tu nu ştii ce poate silaba – pistol.
Pot fi precum marea, umil ca pământul, primeşte-mă-n palmă ca pe un duh,
Pot fi stejarul, pot fi şi iarba, prin tine, din haos pot iară să urc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa regăsirii

În libertatea mării constrângerea e malul
Deplinul întuneric lumina o conţine
Pe ţărmul neclintirii neliniştea e valul
şi din ce-a fost el lasă doar lumea care vine.

Nimic îţi pare totul când cauţi nemurirea
În muta disperare tăcerea e cuvântul
Nefericirea însăşi cuprinde fericirea
când, plin de umilinţă, tu părăseşti pământul.

Iluzia, supusă, ascunde adevărul
doar pentru a-l cunoaşte în clipa despărţirii
Acela care astăzi înseamnă trecătorul
şi care este veşnic în clipa regăsirii...

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgin

Virgin este cuvântul nerostit,
Prin aparenţe el îşi cheamă sensul,
Dar unde e iubire, ca-ntr-un mit,
Regina-şi va găsi alesul.
De marmură e marea fără vânt,
Fierbinte soarele topeşte păsări, maluri,
Poeţii vin, adaugă un cuvânt,
Iar noaptea va începe balul.
Eu te voi lua în braţe-ncet, tăcut,
Noi ne vom pierde în ciudate dansuri,
Poate, iubito, pentru asta ne-am născut,
Pendulul morţii, să-i oprim balansul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

spune tot ce nu s-a spus, tot ce ştii şi ascunzi
aerul nerespirat, sărutul neâmplinit,
lumina rămasă pe buze, micul univers în care vrei să pătrunzi
lasă-ţi pleoapele încet, întâmpină apusul în hainele tăcerii,
adu-ţi aminte de ziua de mâine,
de liniştea clipei ce bate în dulcele păcat al plăcerii
spune tot ce nu s-a spus, spune... şi-apoi aşteaptă
cuvântul se-ntoarce în tine şi te urcă: treaptă cu treaptă

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Poveste de toamnă
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morfologia peisajului, a pasajului şi a pajului

Morfologia peisajului, a pasajului şi a pajului,
Creaţiunea înseamnă tăcere,
Supunerea celui nesupus,
Zicere fără contrazicere,
Emergenţa tăcerii,
tăcerea în aventură,
iubitele mele, Ruth şi Esthera,
Iosif cel vândut ca sclav,
Complotul nereuşit al lui Iov,
Autoînvinovăţirea ca formă de laşitate,
Culorile vidului,
Tăcere nocturnă-tăcere mortală,
Les fleurs du mal,
Misiune şi promisiune goală,
Dialog fals şi un duet lamentabil,
Culegătorul snopilor uitaţi,
Cuvântul spus în pianissimo,
Purtătorul neantului,
Fraternitatea fratricidă,
O luptă pierdută cu tăcerea cuvântului,
Violenţa tăcerii,
Cuvântul ce astupă adevărul,
O a treia dimensiune – lăcomia,
Dumnezeu îşi asumă toate riscurile
Tăcerea nu este Frumoasa din Pădurea Adormită,
Istoria ca improvizaţie,
A spera înseamnă a te sacrifica,
Iona, bufonul tragic,
Vorbele de prisos produc ravagii,
Cum intră Dumnezeu în tăcerea Omului,
Poţi spune DA tăcerii?
Obscenitatea viitorului,
Vorba ciopleşte existenţa,
Iluzia non-violenţei,
Răul se ascunde printre copiii lui Dumnezeu,
Tăcerea are diverse grade şi diverse măsuri,
Printre muţi, bâlbâitul spune ce vrea,
Riscurile Genezei şi Exodului,
Posibilul corectează realitatea,
Multe altele, nespuse.

Din amintiri tăcute,
Din maronii cucute,
Pornim în paşi prea mici
Spre Greenwich.
Căutări, căutări pe alte mări,
Zăpezi topite în amiezi,
Un dram de minte, Doamne, dă-mi,
Cu ochii muţi cum e la struţi,
Ucidem versuri şi eresuri,
Petrecem iarna –n Viena gri,
Unde imperiul se sfârşi.
Stau într-o salcie, privesc
Cum trece-n ritm împărătesc
Un ofiţer stresat de glonţ,
Ninive – pasăre cu clonţ,
Ea-şi curăţă în rana mea
Ce a mâncat la cherhana,
Iar dincolo umbrele trec
Printr-un contrast, un turc şi-un grec.
Altă iubire noi căutăm
În orăşelul North-Helăm.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru elefanţi

Eu, elegii pentru elefanţi,
Rugi şi ruguri,
Soarele nu poate fi şoricel,
Pruncul nu este o nucă,
Cu cât Domnul pare mai mic,
Pe atât suntem noi mai mari,
Mă ajung piramidele din urmă,
Piramidoanele s-au scos din uz,
Fericirea de a fi melc a trecut pe planul doi,
Următorii terorişti vor fi melcii,
Când prietenul devine o piatră, fereşte-te,
Cântecul este un plâns de stil,
Pereţii sunt cei mai buni martori,
Bate-i cât vrei, urşii vor mormăi legende,
Cât timp există pădurea, cuvântul pădure este inutil,
Niciodată apele nu caută pe nimeni,
În ţara unde oamenii mor nu mai este nevoie de pază.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naşte cunoaşterea de sine şi de alţii
şi se formează limba
cea dătătoare de viaţă.

Măsoară cu inima nesfârşitul
ridicându-se până deasupra lui.

În limbă creşte lumina şi se revarsă
peste pământul dătător de roade,

sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hic ego qui iaceo

Aici zace poetul, nu-i spune vorbe grele,
mângâie-i sufletul, aşa cum el ţi-a mângâiat sufletul,
el este încă viu, se preumblă printre oameni,
despre ei scrie poetul, despre buni şi despre şobolani,
precum Domnul a despărţit apele,
aşa despărţim şi noi oamenii de şobolani,
în negura rătăcirii am căutat adevărul,
l-am găsit? Îl vom găsi? Nu alungaţi pe cei ce spun adevărul,
este o crimă ca şi omorul, vrîjitoarele cu unghii lungi şi minte scurtă,
ce fac ele? Împletesc intrigi, norocul este un câine blând.
Privirea nu mai are orizont? Fructul căzut nu simte lovitura,
dar viermele îşi face loc, îmbătrânim luptând cu NIMICUL,
de am alerga pe acoperişe, altfel s-ar vedea cerul şi pământul,
cu degetul ating rănile aştrilor, ce curcubeu se poate naşte
dintr-un vierme? Ce lebede se apropie de omul rău?
Ce înger se află în taur? Doar cavalerul trece mândru,
nepăsător la ură şi dezmăţ, acesta aş vrea să fiu eu,
dar pot fi eu acela?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeiuri

când îmbrăţişezi infinitul,
îl răstigneşti pe o coloană brâncuşiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
şi pleacă să plimbi ielele până-n asfinţit,
când iubeşti o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoşti, mergi, chiar fără să ştii,
prin templul cunoaşterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăceşti, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te şi întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viaţă
şi pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieţii,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poţi rosti decât ceva întemeiat,
-orice-ai spune-
când iei viaţa la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei,
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înţelesurile şi temeiurile ei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele tăcerii

Tăcerea ascunde venin,
Nu, spune Eugen Ionescu,
Da, spune Tzara,
Tu spui, te sărut, apoi taci
Timp de trei secole,
Plus fort que la mort,
Paul Valery priveşte printre degete,
O camionetă poate reduce la tăcere pe orice înţelept,
Uiţi, iubito, la început a fost Cuvântul,
Ex nihilo nihil, din Cuvânt se naşte totul,
O ritornelă, vrei?
Tristeţe – abur trist,
Mă-nvăluie o clipă doar,
Tu n-ai plecat, nici n-ai venit,
Ai existat?
E în zadar să-ntreb pereţii, corbii, cred
Că suntem doar atomi diverşi,
Unii mai grei, radioactivi,
Alţii-servili, uşori, perverşi,
Sunt pretutindeni – vid şi vis.
M-aşez şi mă topesc în scris.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lucruri extrem de ciudate

Când pronunţ cuvântul "Viitor",
Prima silaba deja aparţine trecutului.
Când pronunţ cuvântul "Tăcere",
Tăcerea este compromisă.
Când pronunţ cuvântul "Nimic",
Fac ceva de care non-nefiinţa se poate agăţa.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Îmi spui adio,
Este uşor să te joci cu cuvintele,
Când plouă.
E uşor a spune adio,
Cuvântul de ploaie,
Cuvântul de plumb,
Cuvântul nenorocit
Care risipeşte culorile,
Care transformă curcubeul în ceaţă,
Într-o negură a sufletelor pierdute,
Care transformă iubirea în ură.
Este uşor a spune adio,
" Adio", este legitimaţia de călătorie
Spre infern,
Este biletul de tren către nicăieri,
Pe care mi-l pui noaptea în poştă,
Biletul ieftin de autobuz către niciunde,
Este biletul doar dus,
Pe care,
Mi l-ai cumpărat cu banii tăi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Cavalerii de fier tac mărunt,
Au inima de carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste,
Bieţi cavaleri cu inimi fruste,
Cum să dăm vremea înapoi?
Zidul e-nalt, cazi în noroi.
Rămâne gingaş trupul de floare,
Cavalerii ce mor atinşi de ninsoare.
*********************************
Eu sunt acidul, tu eşti o bază,
eu caut un astru, tu eşti o rază,
ne completăm, raiul şi iadul,
exagerăm, iarba şi bradul.
Eu retrăiesc poate prin tine,
tu îţi urmezi căi noi, sublime,
eu te privesc ca pe-o minune,
tu eşti oriunde ca valu-n lume,
eşti melodie şi dans şi clocot,
eu îţi răspund precum un clopot,
anii zadarnic trec, nu ştim,
cum am putea să ne iubim.
********************************
Ea spune ce mirifică e lumea,
vorbeşte despre melodii astrale,
ea nu glumeşte, mi se pare-o glumă,
dar nu-ndrăznesc să pun un strop pe coală.
Prea este albă, visătoare-n toate,
nici Diavolul nu ar putea să-i schimbe felul,
eu am trecut prin Iad şi prin jăratec,
cuţitul nu jeleşte mielul.
Astfel ne-am petrecut prin ani credinţa,
ea-i fericită, lumea pare bună,
pe mine nu mă-mbată biruinţa,
ştiu - dăinuim doar împreună.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândeşte-te bine. Cine îţi cere să fii altruist? Cei care au nevoie de ceva de la tine şi vor să obţină uşor. Cine îţi cere să fii umil şi să nu emiţi pretenţii mari de la viaţă? Cei care se tem ca prin exemplul tău îi vei face să pară mici sau vor trebui să iasă din zona de confort. Cine îţi cere să fii într-un fel sau altul? Cei care nu aplică pe ei propriile lor sfaturi. Nu există nicio autoritate pe pământ care să îţi poată spună cum sa fii. Fii cum vrei şi culege roadele sau plăteşte preţul. Este drumul tău de autocunoaştere şi orice sfat din exterior nu va face decât să te devieze de la drum, să te încetinească şi să îţi răpească lecţiile. Fii şi umil şi îndrăzneţ, fii şi egoist şi altruist. Fii în toate felurile şi trage singur concluziile. În inima ta este autoritatea supremă. Vei ştii cum e bine să fii şi ce e bine să faci în funcţie de gradul de împlinire sufletească pe care îl vei simţi. Acela este adevărul tău, singurul adevăr valabil pentru tine în întreg Universul. Nu există decizii bune sau rele, există doar decizii congruente sau incongruente cu adevărul tău interior. Simţi de fiecare dată când eşti aliniat şi de fiecare dată când te îndepărtezi de sensul vieţii pentru tine. Fii atent la busola interioară şi vei ştii tot ce e nevoie să ştii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziş, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cuvânt...

prima greşeală este în cuvânt,
cuvântul spart în mii de cioburi,
din el mii sensuri iau avânt
şi înţelegi în multe feluri

din el se nasc iubiri şi mor,
din el sticlim în miez de noapte,
din el sunt şoaptele în cor,
în spate rupte, descifrate

aşezi în el un sigur sens,
dar când îţi zboară unde cade,
se sparge fără de consens,
în înţelesuri destrămate

se-ntoarce de unde-a umblat
şi te loveşte cu putere,
în sufletul ce ţi-e curat,
amestecat, dulceaţa-i fiere

te miri şi nu ştii ce să crezi,
de ce-ai rostit o vorbă care
a fost cuvântul cum l-auzi
şi-a încolţit noroi şi sare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd one

Orice ating se preface în aur.
Merg în pustiu, îl caut pe Dumnezeu, pe Faur.
Am părăsit câmpia înmiresmată.
Nimic nu există, totul pare, deodată.
O buhă-mi ţipă-n urechea stângă,
Lacrima râsului începe să plângă.
Cuvântul fugar se strecoară cu teamă,
Ca un lup către stână.
Fericirea cu moartea se-ngână.
Azi, iarna vrajbei noastre,
Cu vrajbă nouă s-a-năsprit,
Dar lupul, că-i flămând e pedepsit.
Spune ce bei, lupule?
Lapte negru, omule.
Spune ce bei, focule?
Şoaptă, geamăt, omule.
Spune, ce bei, ştreangule?
Doar tăcere, omule.
Spune, ce bei, glonţule?
Sânge,. Spaimă, omule.
Ah, atuurile morţii,
Ah, absurdele proporţii.
Trump of Doom, tritonule.
Spune, spune, omule.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul poate fi pumnal, glonţ, otravă, dar şi panaceu.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!