Panaceu pilulic

Rotundul viciu escaladă
Se face-n cumul de sechele
Cu iz de lemn bătut în ladă
Şi vânăt roşu... îl făcând, piele.

Ambiţia e doar în lene
De inerţie la schimbare,
Punând în spatele la gene
Şi maladii şi vindecare.

Vertijul luat din elixir
-Etilicul tactil de creier-
Rămâne zilnic suvenir
Se alienând într-un descreier...

... Cum multe fumuri coş îneacă
În nicotinic excitante
Şi din gudron se toarnă placă
Pierdut în aere mancante...

... Şi cura-n act de caritate
De a înghite tot peste măsură;
E reuşita obezitate
C-o uvertură, un tub şi-o gură!

Făr-a mai spune de agenţi
Pe patologice de drumuri
Necurăţate de demenţi
Ce-şi spală jegul cu parfumuri.

Religie periculoasă
Cu crez că inutilă-i bila
Şi steaua lui cea norocoasă
E că s-a inventat pastila!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De medicament n-ar fi

O odă ar merita ce leacul făptuieşte;
Resuscitare când bătaia e pierdută
Cu propriul său, ca-ntr-un război civil, redută
Ce stă să cadă în trădare mişeleşte.

Nu-i doar uzura inamic de depanare
Când facerea-i auto reciclare-n ciclu;
E laşitatea minţii-n răul acceptat multiplu
În loc de crez înspre-o dorită vindecare.

Vendetta poate fi din alte gene
Ce ţin memoria pierdutelor ambiţii
Se retrasând aşa cum o fac paraziţii,
Sau când nectarul sau polen sunt alergene.

E zilnic un parcurs printre invazii
De vechi sau de necunoscute chipuri
Noi; metamorfozate-n trucuri, tipuri
Să-nşele vizite nevinovate-n razii.

Câţi s-au pierdut din noi de secole cu rândul
Rămaşi goliţi de vlagă-n neputinţă
Şi-atât de tineri pierzând trup; chiar de voinţă
Îngemănau cu crez şi cast, sperând nicicândul.

Trăim favorul revolut din veşnic aliment
Ce tatonăm în multele necazuri de milenii...
Lui Dumnezeu i-am luat din geniu şi vedenii
Şi ne-am făcut Mesia în aşteptare... Un medicament!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

Pun curajos piciorul în faţă
la început, copiindu-i pe alţii desculţi
şi când cu toţii mă răsfaţă
... născătorii adulţi,
mă încalţ, strâng şireturi de drumuri
puse fundă pe piele
şi păşesc spre făclia lumânării cu fumuri
până îmi rod vis, pingele...
salt, sau fug, ca să scap de pământ
chiar de ştiu că nu zbor
şi-mi las paşii doar urme, la uşa înspre sfânt...
când mă duc să mă culc... ca să mor.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţă de... loc

Mă scald cu trup şi minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studenţesc de-o Dâmboviţă, apă
Ce spală încă oraş de tranzitu-mi de-o viaţă, spartă-n bal
De şcoală, într-o escală de amintiri şuvoi, ce gându-mi scapă.

Sunt parcă pictorul ce-şi cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Şi atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-şi joacă rol în filmul din retină, mut.

Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-şi scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.

Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Şi-o zi voi şti ce-i totul, când n-oi fi, doar liniştea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...

M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumeşti,
Scăpând esenţa iar, restanţier de-o toamnă, în Bucureşti...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o feminitate

De ce-ai înlănţuit tot, zile
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste... cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ, de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feminitate

De ce-ai înlănţuit, tot zile,
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă,
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare,
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi, alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme,
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât, fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste, cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, moştenit

Din naştere toţi suntem o parte din trecut,
Cu viitor cu tot ce alţii îl tot amână
Într-un mesaj nescris, predat din mână în mână...
Parcă aşa mă simt mai scump, propriu-mi avut.

M-am pus pe îmbogăţire de-a mea apartenenţă,
Să mă strâng o ştafetă cum un olimpic foc,
Să nu mă ruşinez când mă plec, reverenţă
Şi, golul ce rămâne să fie plin... în loc.

Cu gându' aşa macabrul dispare-ntr-o vigilă,
Ce-şi lasă doar amprenta pe fila dintr-o carte,
Topită-n bronz la unii, ori roata cu argilă
Ce-o învârte un olar, făcând un blid... aparte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statică reverie

Nu mai am niciun gând, nu ştiu ce-aş face, spune,
Golit de ţel, de tot, mă irosesc în lene,
Nici inima-mi nu-mi bate, în artere... numai vene
Îmi recoltează simţuri, ce şi ele ar apune.

Sunt parcă un inert, cuprins de-un scurs de vlagă,
Epuizat de-a face, rămas doar aşteptare
Să se petreacă orice... oricum orice încercare
E-un gând, mereu rămas doar vrutul ce se roagă.

Aştept ca bila neagră -rămasă nemişcată,
Ce stă pe pluşul verde să nu se încheie joc,
Sub abajur aprins, pâclit de fum- noroc,
Să cearnă etern, să fiu... şi eu aşa, odată...

La masa cea de taină, taina mea... a mea roată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fond de rulment

Ciudat cum bila se rostogoleşte şi la început formă-şi adună,
apoi, de la un împlinit, rămâne parcă neschimbată,
nu se toceşte din frecare,
poate din lustru e mai mată,
din vie, albă îşi ia culoare...
se cheamă, în limbaj comun, c-aşa devine, ea... bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul alb

S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă
Din cele mai îndepărtate colţuri, se făcând fărâme
Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele şi parâme
Ce şi-au pierdut busolă... Sau seceriş ne vor, recoltă?!

E câmpul plin, că totu-i plin de ace îngheţate
Boldind în pielea caldă, se-ncercând s-o crape
În prăvăliri criotice lăsând priviri crispate,
Vrând tot ce nu-i alb pur, geros... friant să-ngroape.

Până şi dâre-s albe, ce erau uliţi, drumuri
Şi casele-s igluuri, maşinile-s doar fiare.
Reper nu mai există, pe coş ies albe fumuri
Şi mintea-i îngheţată... Neputinciosu' o doare.

Doar trecători-s negri de-un negru trecător
Şi pomii-s piscuri sure din loc în loc; ce scutur
Cu mâna-ntinsă aripi, c-am gândul zburător
Şi-s plin de vise încă... N-aş vrea să mor, sunt flutur!...

... Este şi ziua mea; feb' paişpe ce-ncă bucur...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre picături

Sunt femecat cum se prăvale apa
În şuvoaiele de picuri grei şi ascult
Din Mariane, înecat mesaj, din groapa
Abisului adânc de timp, peste demult.

Mă-ncânt în cântul-ropot de pe tablă
În mii de cai galop; cum ralul pulmonar
Venit cu aburii -stând îngeri, ca să cadă-
Din tau, savană-n răget, rugă de altar.

Mă spăl prin canioanele din creier
-Odată cu torentul de-amintiri-
Mă prăbuşind în melancolicul descreier
Necontrolat purtat, apos în năluciri.

Mă las atins de picurii-n masaj
Pe piele, din durerea răului de-azur
Ce-mi strânge timp în umed derapaj
De suflet răspândit, fără control, contur...

Am tremurul în barbă, dar sunt pur,
Spălat pe bronzul arămiu încins de soare...
Sunt tot topit şi-o umbră de-abajur
M-acoperă, şoptind... "E ploaie şi te doare..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mal de ţară

Răsare întâi o căciulă, treptat, apoi mult păr încâlcit
peste tot şi o flăcăruie intermitentă sub mustaţa
cu mult fum, iar lângă nas un vârf de bici
ţeapăn lângă o scândură ce ţine ceva ponosit
ce pare a sta pe-o mârţoagă şi se ţine de-o sticlă, dar nu,
ce avansează pe o cutie de căruţă
purtată pe nişte bucăţi negre de cauciuc ce schioapătă rotundul
şi de tot, de tot, la urmă, într-un abur aromatic ce se înalţă la cer,
rămâne multă balegă...
fără să ştiu dacă era a calului, că nu mă pricep...

Nu e vers alb, e murdar că nu-i stăpânesc... dificultatea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa

Perfidul nume, fără acoperire
-Corespondent, absent în realitate-
Doar simplă noţiune despre cantitate,
Crezută de novici!... E-o ispitire!

E judecata oarbă-ntr-o minciună
Înşelătoare-n dublul de-nţeles;
E neputinţa, la dreptate, fără acces,
Ce moare iluzoriu-n vis... fără arvună.

Ustensil zilnic, mască la sustras,
Ce-nclină-n avantaj de numerar;
Cu unic sens la cel ce-are cântar
Cu greutăţi apăsătoare, într-un tas.

Înclinaţie paranormală-n caracter,
Cu iz de explicaţie astrală;
Un simplu horor scop ce-ţi spune boală,
Ori ghinion, averi... ce-ar fi din cer.

Dar însăşi viaţa-i cumul de minciuni,
Cu păcăleli, în false de percepte;
Că munca, cinstea şi morala-s drepte,
Iar fericire, lux şi averi-s deşertăciuni?!

În fond, natura însăşi nu o are,
Proliferând şi oamenii ca-n junglă;
În marş, peste cadavre, ca să strângă
Doar cei fără de milă... la oroare!

E titlul lecţiei de primă importanţă,
Că răutatea-i singurul destin
Ce-asigură o apreciere... Doar un vis divin
Căci tot ce-i, Univers şi lume, n-au nicio balanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezanţi

Mi-e greu să înţeleg de ce în poezie
Din sublim se reduce, tot scade din spectacol,
Lăsând-o fără ritm, metafore, oracol
Şi, rima e desuetă, doar haos, gălăgie.

Se pare că sub faldul facilului amorf
Se toarnă doar cuvinte, fără virgule, frază,
Uitând de sunet fin... cinel e mâlul torf,
Se înflamând că-i clasic, ca diamant, o rază.

Nu mai este-un balet de iambi, trohei, nu-s paşi,
E doar un salt din şiruri, rămase-ntr-un picior,
Stând, parc-ar vrea să cadă sterile, făr' de urmaşi...
Doar propoziţii rupte plutind, fără a şti zbor.

E ca libret în arii melodios afone,
Sau rockul doar zbierat, fără bătăi, cadenţă...
Un scris dezordonat de înţelepciuni în clone,
Cu crez de aforisme... de-un secol-complezenţă.

E-un avatar de snobi cu părul încâlcit,
În dezordine de plete color, sau mult albite,
Cu aere de genii vânzându-şi vreun merit...
Pe acela de distrus, o artă, barzi, iubite.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor înfumuraţi cu şi fără nicotină

Duhănitorii au, la propriu, fumuri
Şi, vicioşi, le torc din caiere -
Dăunătoare izuri şi parfumuri,
Dar nu îşi dau ca unii... aere!

epigramă de Nicolae Rotaru din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu...

... freaticul se tot revarsă din haznale, criptele-n periplu,
într-un melanj cu parfum spart în lacrimi
şi ceva sudoare, în palme, sau în patimi,
cu un lipici de la sărut
şi muls în laptele de supt,
sau scurgeri din gonade,
se amestecând cu sângele, dând roşu în curcubeu cu acolade,
ce stau pe roua dimineţilor ce le prind fortunaţii,
căror le curge încă soarta în raţii,
de picătură după picătură,
în şuvoi, plecând de la izvor,
ce adună în mări, oceane, nor,
spunând că spală lumea, ploaie, doar o apă în ciclu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragedă

Pe gleznele fine e-n salt de gazelă
În tenişii mici, blugi... mulaţii pe coapse.
Doar iese din mall; şi-a luat o franzelă
Şi doru-i aiurea, e plin de sinapse.

Cu geaca din piele pe mijlocul mic,
Ce sânii fragili îi ascunde de şoapte,
Aşteaptă ca ziua să scurgă un pupic;
Să muşte, s-anine de gură la noapte!

Se unduie toată şuviţe şi fese
Şi ochii-i sunt calzi şi umezi de focă...
Nu-i nimeni ca ea, oricum n-o să-i pese
C-o zi se va scurge... Iubirea invocă!...

Nu ştie; franzela-i finalul de cocă!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homo glacialis

Am nasul roşu, ca un morcov
Şi ochii închişi, de brune gene,
Buze-s piper, din roşu-n mov...
Păru-am ca tabla de lighene.

Mâinile-mi ţin în buzunar
Şi-o mătură o port lopată;
Să curăţ neaua pe trotuar...
Picioare-mi ţin sub poala vată.

Am trupul alb din două sfere,
Umflat, de şubă şi iţari,
Cu nasturi, putrezite mere
Şi brâu, colacul de hornari.

Urechile, au căzut de frig
Şi zâmbetul îmi stă să cadă...
Dar să profit, să-l am câştig
O iarnă în plus... îs om, de zăpadă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor lipsiţi de autori... zaţ... ie

... ce aere au să se inspire,
unii, de scriu de răstignire
altora, făr-a fi desemnaţi
de vreun conclav sau preparaţi
de şcoli înalte, neştiute
de-o lume, numai de ei vrute
cu preamărire-n importanţă
ce şi-o dau înşişi... aroganţă,
cuvânt ce şi-l exprimă prost,
într-un limbaj se vrând compost
de zeflemea, ce-i "har" divin
la nuli ascunşi fără destin,
în amestec c-ura neputinţei
de-a crea ei probe sentinţei
ce-o dau se măscărind sub robe
de juji cu minţi anaerobe
ce se-mbâcsesc în propriul morb
ce-l croncănesc în cârduri, "corb",
crezând că ei-s imn la cultură,
ce-l scriu şi-l cred... râgâitură
de-a fi talent ce-l reprezintă
demenţi, meritorii de flintă...

... şi-aşa s-a umplut celuloza
de foi mânjite, spre narcoza
ce fraţi de cruci în sifilis
mental, se preamăresc în scris
şi-n laude îşi pun coroane
de mărăcini, visând icoane
să fie pentr-un neam, crezând
că ei vor fi perpetui prund
de rigole curgând dejecţii
însămânţându-se-n infecţii
în spaţii, în timp, c-au cutezanţă,
tupeul nesimţit de clanţă
ce-ţi rupe gura, ei au cheie
să-nchidă porţi şi să descheie
dig pentru valul paranoic
de vers inexistent, "prozoic",
eter năpădind virtual,
în case, în minţi, amonte, aval,
săpând să scoată la iveală
ce n-a fost bun, pun osteneală
să denigreze sau cultive
doar ce vor ei, să invective
într-un limbaj de băşcălie,
ce nu-s capabili, n-or să fie...

... e drog ce-l caut cu nesaţ
în cafea neagră... şi las zaţ!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!