Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ndoi de dragostea mea

Nu te-ndoi de dragostea mea,
Fă-i bine şi-ncredete-n ea,
Căci dragostea mea nu-i o jucărie
Cu care să te joci cum îţi place ţie;
Dragostea mea e adevărată,
E dragoste pură şi e curată.
Nu te-ndoi de mine mereu,
Fiindcă pe tine te iubesc doar eu!
Nu-ţi face probleme la infinit,
Căci dragostea mea n-a luat sfârşit.
Aş vrea să-nţelegi că eu te iubesc
Şi numai la tine mereu mă gândesc.
Aşa că te rog, tu nu te mai teme
Şi nu îţi mai face mii de probleme,
Nu are rost să fii-ngrijorat
Şi nu are rost să te-ndoieşti;
Mai bine ai face să-mi spui imediat,
Să-mi spui tu mie – tu mă iubeşti?!!

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeles

Tot nu înţeleg ce-i omorul de seamăn, luat viaţă,
Că ea nu se ia şi nici locul nu-i liber, apoi să-l deţii,
Iar morţii, noi fiind orişicare temporari printre vii,
Inutil e omor; doar mutat dinspre spate, înspre faţă!

Şi asasinu-i mortal; condamnatu' ce-şi află inuit viitorul,
Un prost... l-asumându-şi-l fatalitate,
În loc răzbunarea s-o îndrepte ei... morţii, cu omorul,
Fără a fi judecat!?!... Pierde şansa la drept, câştigând nedreptate!

Pedeapsa-i; oricine la moarte are a sa paritate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luat

Mi s-au luat din zile,
din avere,
din mile...
Mi s-a luat putere.

Mi s-au luat părinţii,
iubire...
Mi s-a luat produsul minţii,
fericire.

Mi s-a luat din ţară,
din noroc.
Mi s-a luat dreptul de-afară...
drept la joc.

Mi s-a luat dorinţă,
mândrie,
credinţă...
Mi s-a luat o feerie.

Mi s-a luat cuvântul,
amintiri...
Mi s-a luat mormântul,
năluciri.

Mi s-a luat frumuseţe,
visări.
Mi s-a luat tinereţe,
mi s-au luat salutări.

Mi s-a luat din vedere,
din amici.
Mi s-a luat plăcere;
mi s-a luat dreptul... de-aici.

Mi s-a luat pâine,
ultimul ban,
mi s-a luat din mâine...
mi s-a luat pian.

Mi s-au luat copii,
prieten bun,
mi s-au luat ultimii vii,
mi s-a luat străbun.

Mi s-a luat icoană,
inteligenţă,
drept la pomană,
drept la clemenţă.

Mi s-a luat dormit,
dumnezeiesc.
Mi s-a luat citit...
mi s-a luat "trăiesc".

Mi s-a luat alean,
speranţă,
mi s-a luat an de an...
mi s-a luat vacanţă.

Mi s-a luat o istorie,
sănătate,
mi s-a luat orice glorie,
bunătate.

Mi s-a luat nou,
libertate.
Mi s-a luat cavou...
umanitate.

Mi s-au luat biserici,
paritate,
mi s-au luat adevăraţi clerici...
Mi s-a luat dreptate.

Mi s-a luat călimară,
soare;
mi s-a luat ultima vară,
mi s-a luat miros de floare.

Mi s-a luat să fiu stăpân,
lumină;
mi s-a luat drept de român,
mi s-a luat cortină.

Mi s-a luat actor,
cinematograf...
Mi s-a luat amor,
astralul praf.

Mi s-au luat educatori,
o şcoală.
Mi s-a luat adeseori
drept la greşeală.

Mi s-a luat plin de benzină,
"dulceaţă",
mi s-a luat zi senină...
Mi s-a luat din viaţă.

Mi s-a luat cu zâmbet
egalitate,
dreptul la umblet...
Mi s-a luat posteritate.

Mi s-a luat incandescent,
linişte,
mi s-a luat talent...
somnul pe-o mirişte.

Mi s-a luat onoare,
minte...
Mi s-a luat orişicare.
Mi s-a luat..."înainte".

Mi s-a luat casă,
ascult de cântec,
mireasă,
"eul" din pântec.

Mi s-a luat conştiinţă,
adevărat.
Mi s-a luat adeverinţă,
orice-atestat.

Mi s-a luat orientare;
mi s-a luat nord,
orice cărare...
Mi s-a luat cord.

Primordial
mi s-a luat scară...
Mi s-a luat regal!
Mi s-a luat totu-ntr-o doară!

Mi s-a luat teritoriu,
un tezaur,
mi s-a luat din notoriu,
tot ce-aveam aur.

Mi s-a luat piele,
năzuinţe,
până şi-obiele...
Mi s-au luat cerinţe.

Mi s-a luat gustul vieţii,
mi s-a luat minte,
roua dimineţii...
mi s-a luat ginte.

Mi s-a luat nume,
mii de răspunsuri,
o lume,
din deajunsuri.

Mi s-a luat remuşcare,
recunoştinţă,
orice-ncercare...
Mi s-a luat ştiinţă.

Odoare
mi s-au luat, fidelitate
ce nu doare...
Mi s-a luat eternitate.

Mi s-au luat doruri,
vin de vie,
onoruri...
Mi s-a luat gust de datorie.

Nimic nu am în schimb,
nu am surâs pe buze,
n-am dreptul să mă plimb
de bunul plac... Refuz e.

Nimic nu mi s-a dat,
nu am primit busolă,
sunt oul de păcat
înregistrat pe-o rolă.

Mi s-au luat ştampile,
destinat
pastile...
Mi s-a luat... câştigat.

Mi s-a luat căldura,
zbor, petenţa,
mi s-a luat natura...
Mi s-a luat competenţa.

Mi s-a luat soră,
zar de ruletă.
... Oră cu oră
mi s-a luat planetă.

Mi s-a luat cutezanţă
de sclipire,
mi s-a luat din importanţă,
o nemurire.

Mi s-au luat lacrimi,
frenezie.
Mi s-a luat...! Mi s-au luat patimi,
mi s-a luat poezie...

Mi s-a luat suflet...
luat din tine
s-a luat răsuflet...
mi s-a luat din mine.

Ah, ce păcat,
mi s-a luat şi cât de mult am dat...
nemeritat
mi s-a luat, mi s-a luat, mi s-a luat...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precipitaţii

ninge din stele cu lumini pentru noi
ninge din suflet cu doruri ardente
ies la suprafaţă straturi de noroi
aleanul răzbate printre sentimente.

când iarna soseşte o privesc pe fereastră
dar frigul străpunge arborii golaşi
au pălit de mult florile din glastră
pe străzi se joacă doar pruncii poznaşi.

viscolul îngheaţă murmurul de izvoare
păsări zgribulite nu mai ciripesc
iarna nu are nici un fel de candoare
plâng arborii gliei din rărunchi trosnesc.

sunt tot mai mohorâte razele de soare
dar învăţ că şi iarna trebuie s-o iubesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evaporări pluviale

Iubesc pe fiecare picătură a ploii ce-i cernută...
Poate a atins deja fostă iubită.
E-n parte o fărâmă de parfum evaporat,
Sau ruj din buze, ce s-a spart din sărutat.

Mă încânt de stropii ploii, fără vreo cadenţă,
Doar purtători de amintiri de paşi, o esenţă
Spărgând oglinda de o gaură-n asfalt...
Ce m-a stropit cândva, în 'mbrăţişări în asalt.

Mă ung cu picurii leşii, de ploi în peripluri,
Ce-au fost o cremă trupului în nisipuri,
Adânc rămas tipar, dar şters de val batant...
Ce-mi umple gol în inima-mi, cu loc vacant.

Mă spală picătura în lacrimă vărsată
De despărţiri, nevrut de plâns că era fată
Şi mă las gol, să mă ud tot şiroaie
De aburinde dragi, ce tot ating... a ploaie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna iernii vine...

Curând, ziua e mai scurtă ca noaptea,
Natura e răvăşită, se răceşte încet,
Umbre, lumini şi vântul schimbă din nou vremea,
Albastrul cerului şi păsările dispar la pachet.

Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,
Clipele frumoase trec la trecut şi aerul se răceşte,
Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă,
Acum zâna iernii vine cu mii de artificii şi noaptea o trezeşte.

E cam pustiu în zori în iarna ce îngheaţă,
Furtuni şi freamătul zăpezii din nou o să reînvie,
Mă-ncântă albul pur că mă trezeşte la viaţă
Şi vraja iernii-ntensă mă duce uşor în poezie.

E cunoscută iarna c-o iubim ca pe-o dulce şi fragilă fată,
Iubim şi clipele de viscol ce-şi schimbă iar veşmântul
Şi naşte-n vis povestea din ţara-ndepărtată,
Iar gândul meu prinde din nou conturul cu farmecul şi cântul.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu împărţit la doi

NOI suntem un singur cuvânt.
Eu nu te vreau pentru că eşti altfel,
Ci pentru că mă iubesc
Şi te iubesc
Şi te iubeşti
Şi mă iubeşti.
Vorbesc degeaba.
NOI ne iubim pe NOI,
Adică iubim acelaşi om,
Dar nu alt om,
Ci pe NOI.
Vorbesc degeaba.
Tu ai toate defectele femeilor
Pe care nu le iubesc.
Eu am toate defectele bărbaţilor
Care nu te iubesc.
La calităţi stăm şi mai bine:
Pentru ele cred că te iubesc pe tine,
Pentru ele crezi că mă iubeşti pe mine.
Credem degeaba.
NOI ne iubim doar pe NOI,
Chiar dacă vorbim şi gândim altfel.
Gândim degeaba.
Trece timpul şi nu suntem împreună?
Ce este timpul?
Vine moartea şi nu apucăm să trăim
Amândoi?
Ce este moartea?
Câţi suntem NOI?
Iubito, unu împărţit la doi,
Nu face nici unu, nici doi,
Ci două jumătăţi,
Ca NOI
Făcut bucăţi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (18 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

am luat o coală de hârtie
şi-am scris cu ochii pe ea iubire
am luat o frântură de cer
şi ţi-am desenat chipul
am luat gândurile
şi le-am prins între pagini
am luat buzele tale
şi
am sărutat timpul că mi-a dat timp
să te citesc

poezie de Viorel Muha (septembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău este întâiul vers

Sărutul tău este întâiul vers
Pe care, fără interes mi l-ai pus pe buzele uscate
De doruri multe şi iubiri deşarte.
Şi o iubire ce-i nemuritoare, ne-a unit în soartă.

"Povara" vie, într-o lume moartă, ce a uitat să risipească viaţă
"Hrană morţilor nu vom fi",
Ci doar acele lacăte închise-n propriile lanţuri
Tu-mi spui, aşa frumos:
-"Eu nu sunt vânt atunci când mă săruţi,
- Şi nici vreo adiere infernală!
Un gest făcut, unindu-ne în punţi,
- Într-o iubire mare, colosală!"

Şi cum să cred eu că el n-a fost decât un vânt de toamnă?
Ce mi-a promis un vis în serile de iarnă?
Şi mi-a promis atâtea case-n ceruri,
Atâtea flori în mâini
Şi stele în coroana ce se-aşterne în părul meu,
deschis ca o magnolie.

Cum aş putea să te cert, întâiul poet, al sufletului meu trist?
Din contră îţi şoptesc ca prin vis: "Te iubesc!"
Te primesc cu stele, cu vise, cu ale tale gesturi fine
În lumea fără de temei a unui vers rostit în grabă...
Dar trăit cu multă dragoste de artă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

Urăsc poporu' ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici...
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.

Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă...
vrea-n jur o lume lui să-i dea, "măcar oleacă",
să-l omenească, doar pe el, cu "omenie"!?

Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome... "Multe... coli!"?

Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce "Iisus l-a şi lăsat"...
Făr' să-nţeleagă că-i lăsat... nu că l-ar crede.

E premiant poporul meu, "cel mai deştept",
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte... Bunu' îs bunuri
ce nu mai face... "E bunul ţării...", un inept!!!

Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură... în înţelept.
12.12.2016

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râs

E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Şi inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.

Să simt că fruntea descreţeşte-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioşi, se sparg în stele
Şi dinţi umbriţi scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colţuri, din rărunchiuri.

Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanşe,
Poate şi lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Şi să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereţii să-mi fac planşe.

Şi glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... şi-n vise!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o greşeală

Am făcut o greşeală
De neiertat;
Mi-am dat prea multă osteneală...
Răul altor-am răscumpărat.

Am făcut o greşeală
Neînchipuită;
M-am îndrăgostit până la boală...
Din mine-am rupt, m-am rupt, pentr-o iubită.

Am făcut o greşeală
Necalculată;
Am învăţat, am făcut, prea multă şcoală...
Nu ştiam c-aşa-i cariera ratată.

Am făcut o greşeală...
Ce naivitate;
Am crezut că prietenia-i reală...
N-am ştiut că-i doar o oportunitate.

Am făcut o greşeală
Capitală;
M-am înşelat că dreptatea-i universală
Şi m-au furat toţi... m-au lăsat cu mâna goală.

Am făcut o greşeală;
Multă sinceritate...
Mi-am făcut din ea credinţă falsă, ideală
Şi-am fost pedepsit la sânge, cu tenacitate.

Am făcut o greşeală...
Şi poate multe mii;
M-am dedicat, le-am învelit lumea-n poleială,
Am crezut că ce nasc, este ca mine... Am făcut copii.

Am făcut o greşeală
Ce-mi dă fiori de gheaţă;
N-am ştiut să mă reped, s-aleg, s-adun din îmbulzeală...
Am stat la urmă şi mi-am irosit, un impotent, (o) viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea

Un pumn de suflet veşnic în alertă
Ce-şi duce viaţa-n mare de azur...
De-abia o vezi, pe cer, un fir de pată, un contur;
E mică, un colibri, un porumbel, e o egretă.

Fără de ea, ne-am invada d-insecte,
Natura mut-ar fi şi oameni surzi...
Este măiastra, e fazan, de paradis, sunt sturzi...
Ea ne-a învăţat cum să zburăm, să-naripăm proiecte.

Înaltu-i imităm, n-avem planaj,
Nici cântul nu-i avem, nici pana liră.
În fiecare tril, cum trubadur, iubiri răsfiră...
Elanul inimii ne-a învăţat, ni-l face ampenaj.

Aspiră veşnic la mai sus sau e o oară,
E-n anual alai de nuntă, face pui,
Împarte ou şi cântec, fără bani şi orişicui...
Ea doar iubeşte-n zbor, de vis ne e, ne e comoară.

Să avem pasărea model de existenţă,
S-o facem simbolul de vis, de reuşită,
S-o venerăm că-i suntem parteneri şi-o avem iubită...
E-o binefacere divină! Să-i girăm perpetuă prezenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adeseori, în faţa femeilor, bărbaţii nu se simt oameni, ci lucruri. Şi-i revendică între ele ca pe nişte lucruri. Îi tratează, în disputele dintre ele, ca pe nişte obiecte lipsite de voinţă: "Mi l-ai luat, ţi l-am luat".

Constantin Tsatsos în Aforisme şi cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii unei eleve de la Şcoala Marin Sorescu, din comuna Racoviţa, jud. Argeş, au făcut un scandal public, cu televiziune, pentru că directorul Adrian Duţă a luat mită de la ei ca toanta lor să treacă clasa a VII-a, dar tot a rămas repetentă (pamflet)

Fără de nicio ruşine,
Ai luat mită de la mine,
Ca să-mi treacă fata clasa,
Că-i cam proastă, păcătoasa.

Ţ-am dat "uschi", "euroi",
Un godac şi doi răţoi,
Trei pachete de cafea
Şi-un costum de catifea.

Mi-am luat mie de la gură,
Ţ-am dat şi din bătătură,
Ţ-am băgat în portbagaj,
Şi-ai luat tot cu mult curaj.

Ai luat "uschi", ai luat toate,
Dar n-ai pic de demnitate,
Că deşi eu ţ-am dat "dreptul"
Iară tu ţ-ai dat acceptul,

Cum că totul se rezolvă
Şi că fata mea absolvă,
Ai lăsat-o repetentă,
Că la minte e prea lentă.

Fierbe sângele în mine,
Că abia mă pot abţine.
Să-mi dai totul înapoi,
Că de nu, eu te jupoi!

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (20 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

Ţi-am luat rochie să-ţi strâng mijloc
Şi sâni să-ţi ţin din sprinten joc.
M-am făcut sânge-n ruj de buze
Să mă-ntinzi cald, vorbe confuze.

Ţi-am luat şi fustă liră-n spumă
Să-ţi stea pe şolduri moi de pumă
Să-ţi ating coapse şi genunchi,
Să-ţi fiu cordon, de trup mănunchi.

Ţi-am luat pantofi să calci în zbor
Să mă faci pas cu pas amor,
Să-mi fi sensul de mers în lume;
Să-ţi strig pe străzi rimatul nume.

M-am înnegrit rimel de gene
Să-ţi fac umbrar de suave semne
Şi-n telefon m-am pus cartelă
Să-ţi fiu minute-n şir... Rebelă!

M-am tras inel cu filigrame
Să-ţi fiu uşor pe deget, grame
Să-ţi iei din mine strălucire...
M-am dedicat ţie iubire.

M-am tras ca glonţu-n ghint de ţeavă
Străjer să-ţi fiu la clipa gravă;
De singură vei fi vreodată,
Să rămâi castă, neîntinată.

Ţi-am luat parfum să-l ai de iarnă
Când floarea ta în fulgi se cearnă.
M-am făcut tot miresmi de seră
Să-ţi păstrez iz de efemeră.

Ţi-am luat cercei pe gât s-ating
Catifelatul derm, să sting
Cuvinte ce n-ai vrea s-auzi
Şi de-s iubiri să nu răspunzi.

Ţi-am luat cadou salbă de vise
Să le-mplineşti sau ţii promise
Şi perle ţi-am făcut brăţări
Să ţi-ating mâna peste mări...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna ne-a luat prin surprindere din nou. Nu ne aşteptam să ningă fără preaviz.

aforism de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbul de ieri

Când vezi stele pe cer cu coadă sau halou
Nu-i bine, ai mai pierdut din ce-a fost nou
Şi când resimţi genunchi că ai, nu se îndoaie
Ai devenit prevestitor de timp frumos, de ploaie.
Din sprinteneală, mişcări iuţi, eşti sacadat
Iar păr încet-încet mai pierzi, decolorat.
Când pielea-i tot mai multă, se-ncreţeşte
Şi ochi mai pal, pâclit, nu străluceşte.
Când şti s-asculţi cu calm şi vocea-i caldă
Şi-ai timp de copii mari, ce alţi copii îi scaldă,
Eşti un cadran cu sferturi duse, arcul stors
Ce nu se-ntoarce; remontoru-i rupt sau scos...
Nici electronica n-ajută, nu e resetare,
E trecerea molcom-a zilei înspre înserare;
Când vis ia loc la neputinţele de-o viaţă
Şi-i tot permis... În fine-ai liniştea ce te răsfaţă!

Aşa-mi văd eu, proorocul neştiut, bune şi rele
Şi toate-s semne ce cunosc... Dar nu sunt ale mele!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!