Washington McNeely

Bogat, respectat de concetăţeni,
Tatăl multor copii, născuţi dintr-o mamă nobilă,
Toţi crescuţi aici,
În conacul cel mare de la marginea oraşului.
Priviţi cedrul de pe pajişte!
Am trimis toţi băieţii la Ann Arbor, toate fetele la Rockford,
În timp ce viaţa mea curgea înainte, devenind tot mai bogat şi mai respectat –
Odihnindu-mă, seara, sub cedrul meu.
Anii treceau.
Am trimis fetele în Europa;
Le-am înzestrat când s-au căsătorit.
Băieţilor le-am dat bani pentru a intra în afaceri.
Erau copii zdraveni, promiţători ca merele
Înainte ca racilele de sub coajă să se arate.
Dar John a părăsit ţara dezonorat,
Jenny a murit la naştere.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Harry s-a sinucis după un scandal,
Susan a divorţat –
Eu am rămas sub cedrul meu.
Paul şi-a pierdut minţile din prea mult studiu,
Mary s-a rupt de lume, rămânând acasă, din iubire pentru un om.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Toţi au pierit sau şi-au frânt aripile sau au fost devoraţi de viaţă.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Soţia, mama lor, mi-a fost luată –
Eu am ramas sub cedrul meu,
Până când ceasul a bătut de nouăzeci de ani;
O, Pământ maternal, legănând frunza care cade spre a adormi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mary McNeely

Trecătorule,
Dragostea înseamnă să-ţi regăseşti sufletul
În sufletul celui iubit.
Când cel iubit se retrage din sufletul tău
Atunci tocmai ţi-ai pierdut sufletul,
Căci stă scris:: "Eu am un prieten,
Dar mâhnirea mea nu are prieten."
De aici, anii mei lungi de solitudine în casa tatălui meu,
Încercând să mă regăsesc,
Să-mi transform tristeţea într-un sine mai luminos.
Dar era tata cu dezamăgirile lui,
Stând sub cedrul de pe pajişte –
O imagine care s-a cufundat în inima mea
Aducându-mi o pace infinită.
O, vouă, suflete care aţi dat vieţii
Parfum şi puritate, ca tuberozele
Venind din pământul cel negru,
Pururea pace!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniul, ca şi cedrul din Liban, trăieşte pe vârfuri, creşte şi se întăreşte în luptă cu furtuna.

Mariano Jose de Larra în Articole de moravuri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Josiah Tompkins

Am fost cunoscut de toată lumea şi foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit şi muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toţi copii mei au plecat departe –
Căci acesta este rostul vieţii – toţi, mai puţin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrâneţe,
Şi cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Şi nu mai era de acord cu mine in privinţa afacerilor,
Şi soţia lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Şi şi-a convins mama să fie de partea lui,
Şi tot aşa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut –
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Aşa ca n-a putut profita prea mult.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii.

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nellie Clark

Aveam numai opt ani;
Până să cresc mare nu am ştiut ce însemană asta,
Nu am avut cuvinte pentru asta,
Doar că am fost înspăimântată şi i-am spus mamei.
Tatăl meu a luat un pistol
Şi l-ar fi ucis pe Charlie, care era un băiat mare,
De cincisprezece ani – noroc cu mama lui.
Oricum, povestea a rămas atârnată de mine.
Dar omul cu care m-am căsătorit, un văduv de treizeci şi cinci,
Era abia venit în oraş şi nu a aflat de întâmplare
Decât după doi ani de la nuntă.
S-a considerat înşelat,
Iar cartierul a confirmat că într-adevăr nu fusesem virgină.
Well, m-a părăsit, iar eu am murit
În iarna următoare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi şi trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut in zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi căt ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs (2019)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi si trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi cât ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dealul

Unde sunt Elmer, Herman, Bert, Tom şi Charley,
Cel slab de înger, cel cu braţul puternic, clownul, beţivanul, luptătorul?
Toţi, toţi dorm pe deal.

Unul a murit de febră,
Unul a ars într-o mină,
Unul a fost ucis într-o încăierare,
Unul s-a stins la închisoare,
Unul a căzut de pe un pod, trudind pentru copii şi soţie
Toţi, toţi dorm, dorm, dorm pe deal.

Unde sunt Ella, Kate, Mag, Lizzie şi Edith,
Inima blândă, sufletul simplu, cea zgomotoasă, cea mândră, cea fericită...?
Toate, toate dorm pe deal.

Una a murit într-o naştere ruşinoasă,
Una din nefericire în dragoste,
Una în mâinile unei brute într-n bordel,
Una din mândrie frântă căutând să împlinească chemarea inimii;
Una după o viaţă în depărtatele Londra şi Paris.
A fost adusă la locşorul ei de Ella şi Kate şi Mag
Toate, toate dorm, dorm, dorm pe deal.

Unde sunt unchiul Isaac şi mătuşa Emily,
Şi bătrânul Towny Kincaid şi Sevigne Houghton,
Şi maiorul Walker care a discutat
Cu venerabilii bărbaţi ai Revoluţiei...?
Toţi, toţi dorm pe deal.

Cei cărora le-au murit copii în război,
Cei cărora viaţa fiicelor a fost strivită,
Şi copii lor rămaşi orfani, plângând...
Toţi, toţi dorm, dorm, dorm pe deal.

Unde este bătrânul cu vioara, Jones,
Care s-a jucat cu viaţa toţi cei nouăzeci de ani ai săi,
Înfruntând lapoviţa cu pieptul dezvelit,
Bând, hoinărind, fără a gândi la nevastă sau la rude,
La aur, la dragoste, sau la rai?
Uite, el înşiră vrute şi nevrute despre peştii fripţi în ţepuşă demult,
Despre vechile curse de cai de la Clary's Grove,
Despre ce a spus Abe Lincoln
Odată, la Springfield.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oaks Tutt

Mama era militantă pentru drepturile femeii,
Iar tata un morar bogat din London Mills
Când tata a murit, am plecat să văd alţi oameni şi alte ţări
Am călătorit prin multe ţinuturi. Am văzut ruinele Romei
Şi ruinele Atenei, şi ruinele Thebei.
Am stat sub lumina lunii printre necropolele de la Memphis.
Şi o voce din slavă mi-a spus:
"Distruge Injustiţia şi Neadevărul,
Purcede de-acum înainte să predici despre Justiţie! Despre Adevăr!"
Şi m-am grăbit să mă întorc la Spoon River
Să-mi iau rămas bun de la mama înainte de a-mi începe lucrarea.
Toţi au văzut o lumină ciudată în ochii mei
Şi câteodată, când vorbeam, descopereau
Ceva din ceea ce creştea în mintea mea.
Apoi, Jonathan Swift Somers m-a provocat la o dezbatere
Pe subiectul ( eu fiind avocatul eroului negativ ):
"Pontius Pilat, cel mai mare filosof al lumii ".
Dar el a câştigat disputa spunând la urmă,
" Înainte de a reforma lumea, d-le Tutt,
Te rog răspunde la întrebarea lui Pontius Pilat:
- Ce este Adevărul? - "

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţa mai tare ca viaţa

Când am apărut pe lume,
Am făcut contract cu viaţa
Să-mi acorde, cum se spune,
Custodie, cât mă ţine aţa.

Contractul l-am parafat,
Şi eu şi viaţa deopotrivă.
De respectat, l-am respectat
Până-am intrat în derivă.

După un timp am capotat
Amândoi. Şi eu şi viaţa.
Dumnezeu la el ne-a luat,
Pe lume-a rămas doar aţa.

De unde se vede că aţa
Rezistă mai mult ca viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Noi am rămas aici, uitaţi în ţară,
Noi, disperaţi de toate şi avizi,
Cu balele curgând la ce-i afară,
Noi, toţi, suntem - de fapt - cei apatrizi.

Mai prieteni cu maghiarii ca-ntre noi,
Mai buni la meserii peste hotare,
Pe străzi privim cu teamă înapoi,
Să nu ne luăm chiar noi din buzunare.

Atâtea dependenţe ne-au vândut,
Încât la chioşc dau viaţă pe caiet,
În timp ce ninge negru şi urât
Pe ţara mea, obiect de amanet.

Noi, cei mai şmecheri din această lume,
Noi, care i-am prostit mereu pe toţi,
Noi bem şampanii şi tocăm alune,
Uitând că-n cur nu mai avem chiloţi,

Noi, la volanuri de maşini luxoase,
Noi, care facem banii dintr-un foc,
Am mai rămas cu pielea de pe oase
În sălile de jocuri de noroc,

Noi, condamnaţi la propria mândrie,
Ne-mprumutăm ca proştii pe la bănci,
S-avem ce cheltui la farmacie,
Sau să plătim ghicitul la ţigănci,

Noi am rămas vânduţi pentru vecie,
Acestei ţări jignindu-i amintirea,
Copii murdari, în ninsa Românie...
Noi. Dezbinaţi acum... când e Unirea...

poezie de Alexandru Mogoşeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să spele o ruşine ce ne-apasă
S-a îmbâcsit o ţară de noroi
Şi nu mai ştim de mai avem o casă.

Păcate am făcut o ştim prea bine
Şi-n ultim ceas, noi îţi cerem iertare
Prea am crezut că vom trăi mai bine
Şi acum ne suflă vântu-n buzunare.

Plânge Moldova, a rămas săracă
Fântânile sunt pline cu gunoi
O apă neagră vine şi înneacă
Şi sufletul ce-l mai avem în noi.

Rămas numai cu ce-a avut pe el
Agoniseala lui s-a dus pe ape
Cu mâinile crăpate, un bătrânel
Lângă un gard a început să sape.

Voi care-n parlament ne faceţi legi
Priviţi acum ce-a mai rămas din ţară
Ce s-a stricat, nu prea mai poti să dregi
Şi viaţa noastra-i tristă şi amară.

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să ne vedem cu toţii neputinţa
De prea mult timp nu se mai nasc eroi
Am pierdut tot, ne-a mai rămas credinţa.

poezie de Maria Oprea (1 iulie 2010)
Adăugat de Maria Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hare Drummer

Se mai duc băieţii şi fetele la Siever's
Pentru cidru, după şcoală, târziu în Septembrie?
Mai adună alune printre tufişurile
Fermei lui Aaron Hatfield când începe să cadă bruma?
De multe ori m-am jucat râzând cu băieţii şi fetele
De-a lungul drumului şi pe culmile dealurilor
Când soarele era în scădere şi aerul era rece,
Oprindu-ne să scuturăm nucul
Care, desfrunzit, stătea în flama asfinţitului.
Acum, mireasma fumului în toamnă,
Căderea ghindei
Şi ecourile văilor
Abat spre încoace vise despre viaţă.
Ele plutesc deasupra mea.
Ele mă întreabă:
Unde sunt tovarăşii aceia care râdeau?
Câţi sunt cu mine, câţi au mai rămas
În livada veche de-a lungul drumului către Siever's,
În pădurile care veghează
Apele liniştite?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit (poezie dedicată soţiei)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burduşit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfinţit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Şi în cale i-am ieşit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era aşa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era şi puţin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viaţa-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în faţă
Mă vrăjise-atât de mult!
Simţeam că la cer mă-înalţă,
Că nu mai sunt pe pământ.

A rămas şi ea uimită.
Obrajii i s-au roşit.
Am văzut că-i mulţumită
Că pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o uşor în braţe
Şi un sărut i-am furat.
Am vrut şi ea să se-înalţe
Precum eu m-am înălţat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Şi pe viaţă ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credinţă
Viaţa să ne-o bucurăm,
La copii să dăm fiinţă,
Lângă ei mereu să stăm.

Vrem să ţină legământul
Atât cât ne ţine viaţa.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe aţa.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elizabeth Childers

Ţărâna din ţărâna mea,
Şi ţărâna cu ţărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă.
E mai bine aşa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală,
Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten,
Nici boala şi nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia;
Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit;
Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei
Din cupa iubirii, deşi ştii că este otrăvită.
Cine va fi ridicat floarea feţei tale?
Ce searbăd botanist?
Sângele cui va chemat sângele tau? –
Pur sau corcit, nu contează,
Întotdeauna sângele cuiva va striga după sângele nostru.
Şi, apoi, copii tăi – oh, ce se va fi ales de ei?
Ce mâhniri te aşteptau?
Mai bine Copil in Eternitate decât în Viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa a rămas aşa cum o descrisesem eu, până acum 30 de ani, când unul din cumnaţii mei care o locuia a dărâmat-o pentru a construi pe acelaşi loc alta ceva mai făţoasă şi mai confortabilă Am fost la părinţi unsprezece fraţi şi surori. Fratele meu, Alexe, a trăit numai şapte zile. Sora mea, Rada, şapte sau opt ani. Alexe a murit de fălcariţă iar soră-mea, Rada, a pierit de glonţ. Un vecin umblând neatent cu o armă de vânătoare a împuşcat-o în cap. Am rămas în casă nouă copii — patru băieţi şi cinci fete. Doi fraţi şi trei surori sunt mai în vârstă decât mine, un frate şi două surori mai mici. Toţi aceşti nouă sunt eroi ai cărţilor mele — şi în primul rând ai "Desculţului".

Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regim... sechestru

Umflaţi de bani, putere chioară
Uitând de lumea din prejur.
Îşi strâng recolta dintr-o seară
Iar totul li se pare pur.

Rămas în umbră, văd afaceri
Ce alţii nici că bănuiesc
În jur se dau mereu petreceri
Şi prostii stau doar ei plătesc.

O lume nu prea minunată
În care şi eu m-am născut.
Credeam că ea va fi schimbată?
Dar revine iute spre trecut.

Un scârţâit se mai aude
A unui suflet părăsit.
Acolo soare nu pătrunde,
Şi pleacă-n ceruri liniştit.

O fi cumva ciumat pământul?
Om fi lăsaţi să chinuim?
Sau toate le va duce vântul
Şi noi degeaba mai trăim.

Priviţi în jur... ştiu n-aveţi voie,
Dar ochii îi puteţi deschide.
Pleacă corabia lui NOE
Dar chiar pe toţi nu ne cuprinde

Vom fi aleşi de bună seamă
Cei drepţi vor merge în pământ.
Cei care nu au mamă
Conduc... şi n-au nimica sfânt.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea a fugit până la cer

Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veşnicie.
Şi chiar dragostea
s-a uitat la timp
şi a-nceput să râdă,
pentru că ştia
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colţ
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

pe lângă amintiri
de la ultimul porc mi-a rămas
o bucată de carne

stă în congelator
e piciorul drept din spate

la explozia solară de vara trecută
a avut loc o pană de curent
două zile a ţinut

rând pe rând
găinile raţele şi prunele s-au dezmorţit
şi le-am aruncat
însă piciorul porcului
fiind mai mare
a rămas îngheţat

când se anunţă vreo explozie solară
îl pun în geanta frigorifică
şi îl iau cu mine în delegaţie

cel mai greu este când îl aduc acasă
nu ştiu de ce
de la un drum la altul
abia mai încape în sertar

atunci mai tai câte-o felie
nu mult
doar cât să nu uit
cum îl strigam pe nume
şi el alerga pe deal înspre mine
grohăind fericit

cum a fugărit-o pe mama prin curte
când m-a bătut
iar eu drept răsplată
i-am dăruit merele cele mai bune
pe-acelea pentru plăcinte

dar mai ales
cum l-am ţinut de piciorul din spate
când l-au tăiat
iar el nu s-a zbătut nicio clipă
până ce nu i-am dat drumul
văzându-ne unul pe altul
plângând

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!