Nellie Clark

Aveam numai opt ani;
Până să cresc mare nu am ştiut ce însemană asta,
Nu am avut cuvinte pentru asta,
Doar că am fost înspăimântată şi i-am spus mamei.
Tatăl meu a luat un pistol
Şi l-ar fi ucis pe Charlie, care era un băiat mare,
De cincisprezece ani – noroc cu mama lui.
Oricum, povestea a rămas atârnată de mine.
Dar omul cu care m-am căsătorit, un văduv de treizeci şi cinci,
Era abia venit în oraş şi nu a aflat de întâmplare
Decât după doi ani de la nuntă.
S-a considerat înşelat,
Iar cartierul a confirmat că într-adevăr nu fusesem virgină.
Well, m-a părăsit, iar eu am murit
În iarna următoare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter Fane: Din prima clipă în care m-am căsătorit cu tine am ştiut că eşti egoistă şi răsfăţată. Dar te iubeam. Ştiam că te vei căsători cu mine doar pentru a pleca cât mai departe de mama ta. Şi am sperat că într-o zi... va fi ceva mai mult. M-am înşelat. Nu ai acel ceva.
Kitty Fane: Dacă un bărbat nu este capabil să facă o femeie să îl iubească, atunci este vina lui, nu a ei.
Walter Fane: Oricum. Mâine dimineaţă plecăm spre Mei-tan-fu, sau înaintez actele.
Kitty Fane: Walter, nu poţi vorbi serios cănd îmi spui că mă duci într-un focar de holeră.
Walter Fane: Crezi că nu?
Kitty Fane: Dumnezeule. Asta vrei, nu-i aşa? Chiar crezi că Charlie îţi va permite să faci acest lucru?
Walter Fane: Nu cred că Charlie are vreun cuvânt de spus în problema aceasta.
Kitty Fane: Tot ce ai spus este adevărat. Totul. M-am căsătorit cu tine chiar dacă nu te iubeam. Dar ştiai acest lucru. Nu eşti la fel de vinovat ca şi mine pentru ce se întâmplă acum cu noi?

replici din filmul artistic Vălul pictat
Adăugat de Andreea Tanase, Student MTTLC , Universitatea Bucu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isa Nutter

Doctorul Meyers a spus că am satiriázis,
Iar doctorul Hill că mai degrabă-ar fi leucemie –
Însă eu ştiu de ce-am ajuns aici:
Aveam şaizeci de ani, dar eram zdravăn ca un bărbat
În putere, de treizeci şi cinci sau patruzeci de ani.
Şi n-a fost din cauză că scriam o scrisoare pe zi,
Nici pentru că mă culcam, şapte zile pe săptămână, noaptea târziu,
Şi n-a fost din cauza stresului de-a mă gândi mereu la Minnie.
Şi n-a fost nici teama sau vreo gelozie înspăimântătoare,
Sau încercările necontenite de a pătrunde
În mintea ei fermecătoare, sau simpatia
Pentru viaţa nenorocită pe care a dus-o
Cu soţul de-al doilea –

Nimic din toate acestea nu m-au pus la pământ –
Ci numai vociferările fiicelor şi ameninţările fiilor,
Rânjetele şi blestemele tuturor rudelor mele,
Iar asta până în ziua în care ne-am dus pe furiş la Peoria
Şi m-am căsătorit cu Minnie, împotriva voinţei lor –
Acum, de ce vă mai miraţi că testamentul meu a fost făcut
În favoarea celei mai bune şi mai fără de prihană dintre femei?.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Oricum... Băieţii mă tot tachinau, cum că tatăl lui Nathan e şi tatăl meu. Aşa că am întrebat-o pe mama, care mi-a spus că nu e adevărat. Dar apoi mă-ntorceam acasă şi o auzeam pe mama, plângând în camera ei. Ştiam că e adevărat, că Nathan era tatăl meu. Aşa că nu m-am mai întors niciodată. I-am spus mamei că era din cauză că nu mai vroiam să fiu nevoit să-i văd faţa. Dar de fapt nu mai vroiam ca ea să fie obligată să facă asta.
Peyton: Şi ce-mi spui mie? Nici măcar nu ne cunoaştem.
Lucas: Poate ăsta-i motivul.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-na Merrit

Stană de piatră în faţa juriului,
N-am răspuns nici un cuvânt judecătorului când m-a întrebat
Dacă am ceva de spus împotriva sentinţei,
Am clătinat doar din cap.
Ce ar fi trebuit să spun acelor oameni care gândeau
Că femeia de treizeci şi cinci de ani era vinovată
Pentru că iubitul ei de nouăsprezece i-a ucis soţul?
Chiar dacă ea îi spusese şi-i tot spusese,
"Pleacă, Elmer, du-te departe de aici,
Ţi-am înebunit mintea cu darul trupului meu,
Vei comite un lucru îngrozitor."
Şi, aşa cum m-am temut, mi-a ucis soţul,
Împotriva căruia nu aveam nimic, martor mi-e Domnul.
Mută treizeci de ani în închisoare,
Până când porţile de fier de la Joliet
S-au dat în lături în faţa oficialilor cenuşii şi tăcuţi
Care mă scoteau afară din închisoare, în sicriu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o rază de lună mi-am scrântit inima

într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiţie
am deja cinci vieţi de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei paşi înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg aşa înainte
pe toţi viermii
care abia aşteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toţi dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viaţa asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineaţă de cuptor cu un ţipăt de trei margarete cel puţin
uite-aşa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e "mama proştilor ca mine"
apoi ca şi când aş fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner şi încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu şeful cel mare
că mă cam săturasem de nori şi verdeaţă
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire
în raiul musulmanilor
cu nu mai ştiu câte fecioare pe cap
că la urma urmei tot el e şi acolo şef
i-am promis că mă fac băiat cuminte
şi nu mai pun botul la toate poveştile cu zâne şi
mai ştiu eu câte o mie şi una de nopţi
dar entorsa asta mă face să înjur de toate apocalipsele
care nu au mai venit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mihai, nu aveam nici o urgenţă, însă doar cu tine puteam discuta, pentru că... Azi e ziua mamei mele şi...
Mihai: Doamna Enka?! Ziua dânsei? Nu ştiam. Păi, la mulţi ani! Pentru dânsa, evident, nu ţie.
Lucian: Da, mersi...
Mihai: Şi câţi ani împlineşte?
Lucian: 45.
Mihai: 45? Doar atât?!
Lucian: Da, doar atât.
Mihai: E destul de tânără. Şi de asta eşti trist? Din cauza mamei tale?
Lucian: Nu ţi se pare suficient?! După cum i-am spus şi Liei, tot aşa mă comportam şi-n anii trecuţi, de ziua ei, doar că nu mă vedeaţi voi.
Mihai: Ah, te ascundeai de noi... Normal, tipic ţie... Bine, gata! Nu te mai necăjesc; văd că oricum, eşti destul de necăjit. Totuşi... Când ai vorbit cu Lia despre asta?
Lucian: Păi, a venit să vadă de ce nu m-am dus la întâlnirile alea, la care trebuia să particip, ieri şi alatăieri, nici astăzi, cu Sid Kelso, în oraş şi m-a găsit tot aici, aşa cum mă vezi şi tu acum, aşa că a trebuit să-i explic...
Mihai: Înţeleg.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Washington McNeely

Bogat, respectat de concetăţeni,
Tatăl multor copii, născuţi dintr-o mamă nobilă,
Toţi crescuţi aici,
În conacul cel mare de la marginea oraşului.
Priviţi cedrul de pe pajişte!
Am trimis toţi băieţii la Ann Arbor, toate fetele la Rockford,
În timp ce viaţa mea curgea înainte, devenind tot mai bogat şi mai respectat –
Odihnindu-mă, seara, sub cedrul meu.
Anii treceau.
Am trimis fetele în Europa;
Le-am înzestrat când s-au căsătorit.
Băieţilor le-am dat bani pentru a intra în afaceri.
Erau copii zdraveni, promiţători ca merele
Înainte ca racilele de sub coajă să se arate.
Dar John a părăsit ţara dezonorat,
Jenny a murit la naştere.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Harry s-a sinucis după un scandal,
Susan a divorţat –
Eu am rămas sub cedrul meu.
Paul şi-a pierdut minţile din prea mult studiu,
Mary s-a rupt de lume, rămânând acasă, din iubire pentru un om.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Toţi au pierit sau şi-au frânt aripile sau au fost devoraţi de viaţă.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Soţia, mama lor, mi-a fost luată –
Eu am ramas sub cedrul meu,
Până când ceasul a bătut de nouăzeci de ani;
O, Pământ maternal, legănând frunza care cade spre a adormi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: De ce te-ai orientat totuşi spre matematică? De ce-ai ales-o dintre toate astea? Se pare că ai talent şi pentru celelalte.
Lucian: Asta mi-a plăcut cel mai mult. Nu ştiu de ce, însă spre matematică am avut dintotdeauna o înclinaţie specială, deosebită, o atracţie puternică, pe care nici acum nu mi-o pot explica. Simţeam ceva, în interiorul meu, simţeam cumva că asta trebuie să fie, asta trebuie să fac, asta-i calea pe care trebuie s-o urmez. Dintotdeauna am ştiut că asta vreau. Deci, calea asta am urmat-o. Şi nu regret deloc. În plus, după cum i-am spus odată şi lui Mihai, când şi el mi-a pus întrebarea asta, de fapt, cred că matematica m-a ales pe mine... Înainte de a fi învăţat să vorbesc bine, corect, am învăţat singur să număr şi să socotesc, de parcă aveam matematica în sânge. Când alţi copii preşcolari de seama mea se jucau cu diverse jucării, eu preferam să răsfoiesc cărţi; cărţile de matematică. La întrebarea "Ce vrei să devii când vei fi mare?", aveam mereu, negreşit, un singur răspuns, foarte clar: "Matematician"... Aşa spuneam oricui mă întreba. Matematica a fost, într-un fel, prima mea mare iubire...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roscoe Purkapile

Mă iubea.
Oh, cum mă iubea –
N-am avut o şansă să scap
Din prima zi când m-a văzut.
După ce ne-am căsătorit, am sperat
Că-şi va dezvălui partea muritoare şi mă va elibera
Sau va divorţa de mine. Dar... puţini mor şi nimeni nu renunţă.
Apoi, într-o nebunie, am fugit de-acasă şi dus am fost pentru un an.
Dar ea niciodată nu s-a plâns. A spus ca totul o să fie bine acum,
Că m-am întors. Şi mă întorsesem.
I-am spus că în timp ce făceam o cursă cu barca
Am fost capturat lângă Van Buren Street
De piraţii de pe lacul Michigan,
Ţinut în lanţuri, aşa ca nu am putut să-i scriu.
A plâns şi m-a sărutat spunând că a fost îngrozitor,
Şocant, inuman.
Atunci am înţeles că, de fapt, căsătoria noastră
Era un privilegiu divin
Şi că nimic nu o putea desface
În afară de moarte.
Am avut dreptate.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julia Miller

Ne-am certat în dimineaţa aceea,
Pentru că el avea şaizeci de ani, iar eu treizeci –
Şi eram nervoasă şi însărcinată cu un copil
A cărui naştere mă înspăimânta.
M-am tot gândit la ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o
Acel suflet tânăr, înstrăinat,
A cărui trădare am ascuns-o
Măritându-mă cu un om bătrân.
Apoi am luat morfina şi m-am aşezat să citesc.
Peste întunericul care îmi acoperea ochii
Mai văd şi acum sclipind în lumină aceste cuvinte:
"Şi Isus i-a spus,
Adevărat, adevărat îţi spun,
Astăzi vei fi cu mine în paradis."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Barone: Să ştii că Robert moşteneşte gelozia de la mine.
Raymond Barone: Serios?
Frank Barone: Da, odată mi-am înfipt pumnul într-un Cadillac, din cauza mamei tale.
Raymond Barone: Pe bune?
Frank Barone: Da. Începuse să vorbească de căsătorie şi eu i-am spus să se ducă naibii. Mi-amintesc că mi-a spus cineva că mama ta urma să cineze cu Chuck Pacarello. Vezi tu, felul în care găteşte mama ta e un lucru... special. Şi eu mă gândeam că nu va găti aşa decât pentru mine. Aşa că m-am dus la Chuck Pacarello şi i-am făcut zob farurile de la maşină. Mi-am petrecut noaptea în spital, scoţându-mi cioburi din mână.
Raymond Barone: Uau, tată, nu mi-am închipuit că a existat aşa ceva între tine şi mama. E aproape romantic.
Frank Barone: Da, ştiu; cu toate că nu spun povestea asta prea des.
Raymond Barone: De ce?
Frank Barone: Pentru că nu are un final fericit.

replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Searcy Foote

Am vrut să merg la liceu,
Dar bogata mătuşă Persis nu a vrut să mă ajute;
Aşa că am îngrijit grădini, am curăţat pajişti,
Cumpărând din banii câştigaţi cărţi despre John Alden –
Şi trudind pentru traiul de zi cu zi.
Voiam să mă căsătoresc cu Delia Prickett,
Dar cum aş fi putut, cu banii pe care îi aveam?
Oricum, acolo era matuşa Persis care avea mai mult de şaptezeci de ani,
Stând în scaunul cu rotile,
Doar pe jumătate vie, cu gâtul paralizat,
Când înghiţea, supa îi curgea din gură ca apa prin uluci sparte –
Dar încă lacomă, investindu-şi veniturile
În ipoteci, mereu preocupată
De facturi, chirii şi acte.
În acea zi tăiam pentru ea lemne la ferăstrău
Şi, în pauză, îl citeam pe Proudhon.
Am intrat în casă după un pahar de apă
Şi am găsit-o adormită în scaunul ei;
Cartea lui Proudhon era pe masă,
Iar deasupra ei sticla cu cloroformul
Pe care îl folosea pentru durerile de dinţi!
Am turnat cloroform într-o batistă
Şi i-am ţinut-o la nas până a murit.
Oh, Delia, Delia, tu şi cu Proudhon
Mi-aţi susţinut mâna – medicul legist
A spus că a lăsat-o inima.
M-am căsătorit cu Delia şi am obţinut şi banii –
O glumă pentru tine, nu-i aşa, Spoon River?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dora Williams

Când Reuben Pantier a fugit şi m-a părăsit,
Am plecat la Springfield. Acolo am întâlnit o partidă,
Tatăl său mort de cuarând îi lăsase o avere imensă
S-a căsătorit cu mine când era beat.
Viaţa mi-a devenit mizerabilă.
A trecut un an şi într-o zi l-au găsit mort.
Astfel am ajuns bogată. M-am mutat în Chicago.
După o vreme l-am întâlnit pe Tyler Rountree, un ticălos.
M-am mutat la New York. Un magnat cu părul sur
Devenise nebun după mine – aşa că încă o avere.
A decedat într-o noapte în braţele mele, ştii cum
(I-am revăzut faţa stacojie încă mulţi ani după aceea.)
A fost aproape un scandal.
M-am mutat iarăşi, de data asta la Paris. Eram deja o femeie
Insiduoasă, subtilă, deprinsă cu lumea şi cu bogăţia.
Cochetul meu apartament de lângă Champs Elysses
A devenit locul de întâlnire a fel de fel de oameni,
Muzicieni, poeţi, dandi, nobili;
Acolo se vorbea franceza şi germana, italiana şi engleza.
M-am căsătorit cu Contele Navigato, de loc din Genoa.
Am plecat la Roma. El m-a otrăvit, cred.
Acum în Campo Santo, cu vedere
Către marea unde tânarul Columb visa lumi noi,
Uite ce au gravat în marmoră:
"Contessa Navigato
Implora eterna quiete."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Drummer

Dintr-un ospiciu, direct în spaţiul acesta întunecat –
Sfârşitul la douăzeci şi cinci de ani!
Cuvintele n-ar putea spune ce s-a stârnit în mine,
Dar tot oraşul m-a considerat nebun.
Oricum, de la început a fost o imagine clară,
O înaltă şi urgentă nevoie în sufletul meu
Care mi-a cerut să încerc să memorez
"Enciclopedia Britanica".

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flossie Cabanis

De la Bindle's Opera House din oraş
La Broadway e un pas imens,
Dar am încercat să-l fac, ambiţia mea a luat foc
Când aveam şase ani
Şi am văzut "East Lynne" jucată aici în localitate
De Ralph Barret,
Actorul romantic la modă, care mi-a încântat sufletul.
Adevărat, m-am întors înfrântă acasă,
Iar Ralph a dispărut în New York,
Lăsându-mă singură în marele oraş –
Dar viaţa l-a doborât şi pe el.
În tot locul ăsta tăcut
Nu există spirite înrudite cu al meu.
Cât de mult aş vrea ca Elenora Duse să fi venit în mijlocul tristeţii
Încremenite de aici
Şi să fi recitat aceste cuvinte

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elmer Karr

Ce altceva decât dragostea pentru Domnul ar fi putut îmblânzi
Şi convinge oamenii din Spoon River să mă ierte,
Pe mine care nu numai că am pângărit patul lui Thomas Merritt,
Dar l-am şi ucis si pe el pe deasupra.
Oh, inimile iubitoare care m-au acceptat iarăşi
Când m-am întors după patrusprezece ani de închisoare!
Oh, sufletele protectoare care m-au primit în biserică
Şi mi-au ascultat cu lacrimi confesiunea de penitenţă,
Când m-am împărtăşit cu pâine şi cu vin!
Închinaţi-vă, voi care trăiţi, şi încredinţaţi-vă lui Iisus.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, ce te mai preocupă acum?
Lucian: Păi, în legătură cu dom' director...
Mihai: Ce-i cu dânsul?!
Lucian: Ai înregistrat cumva totul, adică, doar ceea ce am văzut noi?
Mihai: Sigur, am înregistrat. De fapt, oricum totul se înregistrează automat, fără a fi nevoie să înregistrez eu.
Lucian: Bine. Şi poţi găsi acele imagini?! Vreau să-ţi arăt ceva, poate înţelegi tu mai bine decât mine, sau, nu ştiu...
Mihai: Da, le pot găsi.
Lucian: Atunci, încearcă, de la momentul sosirii domnului director, cu maşina dumnealui, în curte...
Mihai: Bine, Luci. Hai să vedem despre ce e vorba!
Lucian: Uite! Acum dom' director ori într-adevăr nu găsea cadoul pentru mama, ori se prefăcea doar că nu-l găseşte, ca un pretext ca dom' profesor să nu-l aştepte în zăpadă... Oricum, aşa s-a asigurat că pe holul de la intrare nu va fi nimeni, după ce dom' profesor va fi intrat deja în casă, deci, vor rămâne doar mama şi dom' director... Şi acum ascultă cu atenţie ce-şi spun! La început, auzindu-i, mi se părea clar că dom' director flirtează cu mama, iar ea chiar îi răspundea avansurilor lui şi chestia asta mă umpluse de nervi; de abia m-am abţinut, să nu izbucnesc atunci, de faţă cu Ly... Dar am reuşit, m-am stăpânit! Apoi, discuţia a luat o întorsătură ciudată... Oricum, şi-au vorbit mereu de parcă ar fi fost doi buni prieteni, pe numele mic, tutuindu-se, doar până au intrat în camera în care erau şi ceilalţi musafiri... Ascultă doar, cu multă atenţie!
Mihai: Bine, ascult...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sabrina Fairchild: A fost odată ca niciodată, la nord de Long Island, la treizeci de kilometri de New York, o mică fată pe o mare moşie cu mulţi servitori: grădinari, un dendrolog, un vâslaş care să aibă grijă de bărci, să le dea drumul pe apă primăvara şi să le răzuiască iarna; erau specialişti care să aibă grijă de terenul de tenis exterior şi interior, de piscina de afară şi de cea interioară. Şi mai era un om fără un titlu anume care avea grijă de un mic pond din grădină în care înota un peştişor pe nume George. De asemenea, mai era un şofer pe nume Fairchild, adus din Anglia cu mulţi ani în urmă, la fel şi Rolls Royce-ul. Fairchild era un şofer bun, rafinat, distins precum cele opt maşini pe care le avea în grijă şi avea o fiică pe nume Sabrina. Ca de fiecare dată în ultimii treizeci de ani, cu ocazia curselor de yacht, familia Larrabee dădea o petrecere. Şi niciodată nu ploua în seara respectivă. Erau patru Larrabee în total: tatăl, mama şi cei doi fii. Maude şi Oliver Larrabee s-au căsătorit în 1906, iar unul dintre cadourile de nuntă a fost o casă în New York şi moşia asta pentru weekend-uri. Cea din oraş a fost transformată în Saks Fifth Avenue. Linus Larrabee, fiul cel mare, a terminat la Yale, iar fratele lui, David a frecventat pentru scurt timp unele dintre cele mai bune facultăţi din est şi a trecut prin mai multe căsnicii într-un şi mai scurt timp. Acum e un renumit jucător de polo şi îi datorează lui Linus şase sute de dolari. Viaţa era frumoasă cu familia Larrabee. Aproape un paradis în Long Island.

replici din filmul artistic Sabrina, după Samuel A. Taylor (9 septembrie 1954)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Jack, am avut iubiţi, am avut prieteni, dar nu a existat un băiat care să-mi fie doar amic. Care să nu încerce să se culce cu mine sau care să nu plece în clipa în care i-am spus că nu vreau să mă culc cu el. Care să mă placă... pentru ceea ce sunt. Doar dacă nu te-ai hotărât între timp să fii bisexual? Când ai pus asta la cale a fost mai mult vorba despre tine decât despre mine.
Jack: Hai, lasă-mă. Nu sunt îndrăgostit de Henry Parker.
Jen: Nici eu, dar nu la asta mă refer. Poate că tu ai nevoie de o relaţie.
Jack: Poate că aşa este. Dar aici nu e New York unde băieţii gay se lovesc unii de alţii când ies din dulap. Suntem în Capeside. Populaţia gay: unu. Doar eu.
Jen: Jack, o să ai o viaţă amoroasă. O să ai o viaţă amoroasă incredibilă. O să fie super şi înfricoşător şi o să-ţi schimbe întreaga viaţă când o să aibă loc.
Jack: E uşor să vorbeşti.
Jen: Ştiu că e. Trebuie să ai încredere că uneori se întâmplă anumite lucruri când te aştepţi mai puţin.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!