Harlan Sewall

N-ai înţeles niciodată,
O, neştiutorule,
De ce prietenia ta devotată şi ajutorul delicat
Au fost răsplătite
Cu mulţumiri precipitate, la început,
Dupa aceea, treptat, cu retrageri grăbite din prezenţa ta,
Pentru a nu putea fi forţată să-ţi mulţumesc-
Apoi cu tăcerea care a urmat după separarea finală.
Tu mi-ai vindecat sufletul bolnav.
Dar, pentru a-l vindeca,
A trebuit să-mi vezi boala, să-mi cunoşti secretul,
De aceea am fugit de tine.
Pentru că, deşi atunci când trupurile noastre scapă de durere
Sărutăm recunăscători mâinile care ne-au îngrijit,
Care ne-au alinat, când tremuram
Sub febra frigurilor,
Cu un suflet vindecat situaţia devine alta.
Trupul nu păstrează în memorie
Cuvintele blânde, ochii îngrijoraţi,
El este străin întotdeuna
Nu numai de tristeţe însăşi,
Cât de mâna care l-a vindecat.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus nu i-a vindecat pe cei pe care i-a vindecat, deoarece a conside­rat condiţia lor ca fiind imperfectă. El i-a vindecat pe cei pe care i-a vin­decat, pentru că a văzut că acele suflete aveau nevoie de vindecare ca parte a evoluţiei lor. El a văzut perfecţiunea procesului de evoluţie. El a recunoscut şi a înţeles intenţia sufletului. Dacă Iisus ar fi simţit că tot ceea ce înseamnă boală fizică sau mentală reprezintă imperfecţiunea, n-ar fi fost mai simplu să vindece pe toată lumea de pe planetă dintr-o dată?

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am vindecat

Îţi spun cu durere în suflet
Ce a fost real, a rămas doar vis
E ziua în care m-ai dezamăgit
S-a scuturat o lacrimă din iris

Ai dărâmat ce-am construit
Iubirea tu ai dat-o la o parte
Tu ai uitat tot ce am vorbit
În iubire ta să ai dreptate

O linişte cu vorbe frumoase
Tu n-ai crezut tot ce ai spus
Şi m-ai făcut să uit de mine
Nepăsarea ta iubire a răpus

Acum tu râzi, te joci cu vorbe
Şi sufletul tu mi-ai marcat
Jocuri false, orizonturi slabe
Iubire, de tine m-am vindecat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am vindecat

Îţi spun cu durere in suflet
Ce-a fost real rămas doar vis
E ziua in care m-ai dezamăgit
S-a scuturat o lacrimă din iris

Ai daramat ce am construit
Iubirea tu ai dat o la o parte
Tu ai uitat tot ce-am vorbit
În iubire ta să ai dreptate

O liniste cu vorbe frumoase
Tu n-ai crezut tot ce ai spus
Si m-ai făcut să uit de mine
Nepăsarea ta iubire a răpus

Acum tu râzi te joci cu vorbe
Si sufletul tu mi-ai marcat
Jocuri false orizonturi slabe
Iubire de tine m-am vindecat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia potrivită

Tu trebuie neapărat să mă cunoşti:
Eu sunt femeia care te aşteaptă,
Te-aşteaptă şi când e convinsă că nu vei veni,
Dintr-o raţiune penelopică absurdă...
Femeia pentru care iubirea n-are raţiune,
Nici raţiunea n-are iubire.
Tu nici acum n-ai înţeles de ce eu fac ce fac,
De ce eu spun ce spun!
Ochii mei au inventat plânsul,
Plânsul acela fără leac şi fără saţiu,
Care devine mod de viaţă, când nu eşti înţeles.
Tu trebuie să mă cunoşti, dincolo de chipurile,
Pe care am fost nevoită să le port, pentru alţii;
Dincolo de zâmbetele de complezenţă,
De gesturile mecanice şi de toate durerile!
Vreau s-o vezi neapărat pe femeia,
Care pentru tine s-a lepădat de toate măştile,
Ca să-ţi rămână ţie pură, feciorelnică,,
Şi care şi-a înfrunzit sufletul şi şi-a înflorit inima,
Pentru a ţi le dărui!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniel McCumber

Când am plecat în metropolă, Mary Mc Neely,
Am plecat să mă întorc pentru tine, da, aşa a fost.
Dar Laura, fiica moşieresei,
S-a strecurat cumva în viaţa mea, atrăgându-mă la ea.
Apoi, după mulţi ani, pe cine crezi că am întâlnit,
Daca nu pe Georgine Miner din Niles – un grăunte
De dragoste liberă, asemănătoare grădinilor în stilul lui Fourier,
Care înfloreau înainte de război în tot ţinutul Ohio.
Diletantul ei de amant o obosise
Şi ea s-a întors către mine căutând putere şi comfort.
Era genul acela care plânge
Şi pe care îl iei în braţe, pentru ca mai apoi
Să-ţi mânjească faţa cu nasul care-i curge
Şi care îşi goleşte mucii pe tine;
Apoi îţi muşcă mâna şi fuge –
Iar tu rămai rănit să miroşi cerul.
De aceea, Mary McNeely, n-am meritat
Nici măcar să-ţi sărut cusătura rochiei.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faith Matheny

Prima oară nu vei şti ce înseamnă –
Şi poate nu vei şti niciodată,
Şi poate nu-ţi vom spune niciodată –
Aceste scurte iluminări din sufletul tău,
Asemenea scânteierilor fulgerului printre nori albi,
La miezul nopţii când este lună plină.
Ele vin când eşti singură sau poate
Când stai cu prietenul tău şi, pe negândite,
O tăcere grea cade peste cuvinte, şi ochii lui
Fără să clipească strălucesc privindu-te.
Atunci, voi doi aţi văzut împreună secretul.
El vede în tine şi tu vezi în el.
Şi rămâneţi acolo înfioraţi că misterul
Care stă în faţa voastră vă va lovi şi ucide
Cu o splendoare ca aceea a Soarelui.

Fiţi fără teamă, ca toate sufletele care au asemenea viziuni,
Aşa cum trupul vostru este viu, iar al meu mort,
Tocmai aţi prins o adiere din mireasma subtilă a eterului,
Rezervată lui Dumnezeu Însuşi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Purkpile

A fugit şi a fost bun dus pentru un an.
Când s-a întors acasă mi-a spus o poveste ridicolă,
Cum că fost răpit de piraţi pe lacul Michigan
Şi ţinut in lanţuri, aşa că nu a putut să-mi scrie.
M-am prefăcut că-l cred, deşi ştiam foarte bine
Ce făcea pentru că se a se întâlnea, din când in când,
Cu croitoreasa de pălării, doamna Williams,
Când aceasta mergea în oraş după cumpărături.
Dar o făgăduială este o făgăduială
Şi o căsătorie este o căsătorie,
Şi din respect pentru propriul caracter
Am refuzat să mă las atrasă în divorţ
De schemele unui soţ care se plictisise de fapt
De datoria lui şi de jurământul marital.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La schimb

Inima mea s-a-mbolnăvit de tine
Sufletul meu în schimb s-a vindecat
Iar mintea mea nu mai ţine minte
Ce i s-a dat la schimb de te-a uitat.

Şi dacă-n schimbul tău se simte bine
Sufletul meu de vreme vindecat
Inima tot mai bate de la tine
Iregulat, ireparabil, neschimbat.

Dacă mi-ai pune-n piept inimă nouă
Ţi-aş da la schimb un suflet, poate două.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magrady Graham

Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales guvernator?
Când se simţea deja prosperitatea adusă de profituri
Şi când Cleveland-ul a început să se dezvolte, întinzându-se spre est,
Era de acum prea mult pentru tine, biată inima bătrână
Care ai făcut atâtea eforturi pentru democraţie
În lungi, prea lungi ani de înfrângeri.
Şi, asemeni unui ceas peste care s-a aşezat uzura,
Ţi-am simţit bătăile mai plăpânde, până când te-ai oprit.
Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales?
Şi ce a înfăptuit?
I-au dăruit capul pe tipsie unei dansatoare
Sau a triumfat pentru binele poporului?
Întreb, pentru că atunci când l-am văzut
Şi i-am strâns mâna
Ochii lui albaştri, senini şi copilăroşi,
M-au mişcat până la lacrimi –
Plutea în jurul lui un aer de eternitate,
Precum lumina aceea rece, proaspătă şi clară care se străvede în zori
Deasupra culmilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă pe care nu o vom găsi niciodată

Nu mai aveam răbdare,
voiam să le părăsim cât mai repede casa,
să dormim cu iubiţi al căror nume
l-am uitat demult, să ne-asumăm riscuri
cu minţile şi cu trupurile noastre,
să trăim în ţări
care nu ne-au dorit vreodată
şi care nici nu ne-au mulţumit după aceea,
alergând cu furie prin ani
înspre ceva pe care,
într-un final, l-am atins
şi care nu-i – nici mai mult, nici mai puţin –
decât certitudinea de a nu le mai auzi
scârţâitul paşilor,
măsurând duşumelele
unei case pe care n-o vom găsi niciodată.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetorile

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care ştiu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
şi au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit şi sărutându-ne
ne-au scos ochii.

Orbi acum, – să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere ( extrase)

Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îţi pot ridica
Greutăţile de pe inimă.

Am făcut un jurământ al tăcerii
Şi limba mea este legată,
Şi, totuşi, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbeşte
În seara asta.

Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poţi fi tăcere.
Inima Mea îşi duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.

Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.

În tăcere există elocvenţă.
Încetează să împleteşti vorbe
Şi vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.

Există o cale între voce şi prezenţă
Pe unde curg informaţiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.

În această prezenţă cuvintele obişnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.

Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugenia Todd

Vi s-a întâmplat şi vouă, trecători,
Să aveţi o măsea care să vă asigure un continuu disconfort?
Sau o durere sub coaste care nu vrea nicidecum să cedeze?
Sau o tumoare malignă care creşte zi de zi?
Astfel încât, chiar şi în somnul cel mai profund,
Rămâne mereu prezentă o urmă de conştiinţă sau fantoma unui gând
Despre măsea, coaste, tumoare?
Tot aşa o iubire rănită sau o ambiţie îngenuncheată,
Sau o greşeală care ţi-a contorsionat viaţa
Pentru totdeauna, până la sfârşit,
Ca măseaua sau durerea de sub coaste,
Va pluti prin visele tale din somnul final
Până când, la ieşirea din sfera lumii, libertatea absolută
Va veni la tine într-o dimineaţă ca la un om care pe neaşteptate
Se trezeşte vindecat şi bucuros!

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauline Barrett

Aproape o carapace de femeie după cuţitul chirurgului
Şi aproape un an de suferinţă pentru a-mi recăpăta puterea,
Până când dimineaţa aniversării a zece ani de la nuntă
M-a găsit, în aparenţă, ceea ce fusesem odinioară.
Ne-am plimbat prin pădure împreună,
Pe o cărare de muşchi verde şi de iarbă.
Dar nu am putut să te privesc în ochi,
Nici tu nu ai putut să te uiţi în ochii mei,
Pentru că nefericirea ne aparţinea de acum – începutul înălbirii părului tău –
Iar eu carapacea celei care am fost.
Despre ce am vorbit? – despre apă şi cer,
Despre orice, mult, doar să ne ascundem gândurile.
Şi apoi buchetul de trandafiri sălbatici dăruit de tine,
Aşezat pe masă pentru a da farmec cinei noastre.
Biet suflet, cât de curajos ai luptat
Să imaginezi şi să trăieşti extazul din amintiri!
Apoi, pentru puţin timp, m-ai lăsat singură în camera mea,
Cum ai făcut-o atunci când am fost mireasă – biet suflet.
Şi eu am privit în oglindă şi ceva mi-a spus:
"O fiinţă ar trebui să moară cu totul când este jumătate moartă –
Nu ridiculizaţi niciodată viaţa, nici nu trişaţi în iubire."
Şi am făcut-o privind în oglindă –
Dragule, ai înţeles vreodată asta?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele de mângâiere trebuie spuse la timpul potrivit, când durerea mai continuă şi când cel care suferă are nevoie de ajutor. Dar când rănile sufleteşti s-au vindecat după mult timp, cel care le atinge, le reînoieşte.

citat celebru din Ovidius
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Southey Burke

Mi-am cheltuit banii încercând să te ajut să fii ales primar,
A. D. Blood.
Mi-am consumat capitalul de admiraţie pe tine,
În mintea mea erai omul aproape perfect.

Mi-ai vitriolat personalitatea
Şi idealismul tinereţii,
Şi toate visele unui suflet entuziast.
Şi credinţa pe care o avem în această lume,
Şi încrederea în Adevăr,
Toate s-au topit în văpaia oarbă
A devotamentului meu pentru tine,
Turnate în imaginea ta.

Apoi, când am aflat cine erai de fapt:
Că aveai un suflet mic,
Iar vorbele tale erau false,
Asemeni dinţilor tăi din porţelan
Şi manşetelor tale de celuloid,
Am urât dragostea pe care o avusesem pentru tine,
M-am urât pe mine însumi, te-am urât
Pentru sufletul meu risipit, pentru tinereţea pierdută.

De aceea, spun tuturor: aveţi grijă de idealurile voastre,
Fiţi atenţi şi nu vă încredinţaţi dragostea
Niciunui om în viaţă.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Fulton Tanner

Dacă omul ar putea muşca mâna enormă
Care îl prinde şi îl distruge,
Aşa cum am fost eu muşcat de un şobolan
În atelierul meu
În timp ce prezentam noua capcană.
Dar omul nu se poate răzbuna niciodată
Pe tiranul monstruos numit Viaţă.
Prin naştere intri în camera căreia i-ai fost destinat
Şi apoi tu trebuie să trăieşti şi să-ţi exersezi sufletul
Înotând împotriva curentului vieţii,
Sperând să existe o onoare pentru mortii care au trăit în ruşine.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calvin Cambell

Voi care negaţi existanţa Destinului,
Spuneţi-mi cum se face că pe partea din faţă a dealului
Care coboară către râu,
Expusă soarelui şi vântului de sud,
Această plantă extrage din sol şi aer
Otravă şi devine mătrăgună otrăvitoare,
Iar cealaltă plantă absoarbe din acelaşi sol şi aer
Elexiruri şi culori dulci şi devine zmeură?
Şi amândouă prosperă.
Puteţi blama Spoon River pentru ceea ce este,
Dar pe cine aţi putea blama pentru voinţa din voi
Care se hrăneşte din ea însăşi făcându-vă să fiţi rubarbă,
Pălămidă, ciuline sau brusture,
Şi care niciodată nu va folosi solul sau aerul
Pentru a vă face să deveniţi zorele sau iasomie?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!