Faith Matheny

Prima oară nu vei şti ce înseamnă –
Şi poate nu vei şti niciodată,
Şi poate nu-ţi vom spune niciodată –
Aceste scurte iluminări din sufletul tău,
Asemenea scânteierilor fulgerului printre nori albi,
La miezul nopţii când este lună plină.
Ele vin când eşti singură sau poate
Când stai cu prietenul tău şi, pe negândite,
O tăcere grea cade peste cuvinte, şi ochii lui
Fără să clipească strălucesc privindu-te.
Atunci, voi doi aţi văzut împreună secretul.
El vede în tine şi tu vezi în el.
Şi rămâneţi acolo înfioraţi că misterul
Care stă în faţa voastră vă va lovi şi ucide
Cu o splendoare ca aceea a Soarelui.

Fiţi fără teamă, ca toate sufletele care au asemenea viziuni,
Aşa cum trupul vostru este viu, iar al meu mort,
Tocmai aţi prins o adiere din mireasma subtilă a eterului,
Rezervată lui Dumnezeu Însuşi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ce ciudat, nu te-am mai văzut de o lună. Am văzut până şi luna nouă, dar nu şi pe tine. Am văzut răsărituri de soare şi apusuri, dar nu şi chipul tău frumos. Sufletul meu este frânt în crâmpeie atât de mici încât ar putea fi trecute prin urechile unui ac. Mi-e dor de tine aşa cum soarelui îi este dor de flori; aşa cum soarelui îi este dor de flori în toiul iernii. În loc să-şi îndrepte căldura spre frumuseţea ta, inima îmi împietreşte precum lumea îngheţată în care m-a aruncat absenţa ta. Mai departe voi concura la Paris, dar, fără tine acolo, oraşul îmi va părea pustiu şi iernatic. Speranţa este cea care mă călăuzeşte şi mă ajută să trec peste zile şi peste nopţi. Speranţa că după ce privirea mea nu te va mai putea găsi, aceea nu va fi ultima oară când te voi vedea.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harlan Sewall

N-ai înţeles niciodată,
O, neştiutorule,
De ce prietenia ta devotată şi ajutorul delicat
Au fost răsplătite
Cu mulţumiri precipitate, la început,
Dupa aceea, treptat, cu retrageri grăbite din prezenţa ta,
Pentru a nu putea fi forţată să-ţi mulţumesc-
Apoi cu tăcerea care a urmat după separarea finală.
Tu mi-ai vindecat sufletul bolnav.
Dar, pentru a-l vindeca,
A trebuit să-mi vezi boala, să-mi cunoşti secretul,
De aceea am fugit de tine.
Pentru că, deşi atunci când trupurile noastre scapă de durere
Sărutăm recunăscători mâinile care ne-au îngrijit,
Care ne-au alinat, când tremuram
Sub febra frigurilor,
Cu un suflet vindecat situaţia devine alta.
Trupul nu păstrează în memorie
Cuvintele blânde, ochii îngrijoraţi,
El este străin întotdeuna
Nu numai de tristeţe însăşi,
Cât de mâna care l-a vindecat.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti mintea. Când vezi că tu nu eşti mintea, orice ţi-ar spune mintea, tu nu eşti preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credinţa că eşti Dumnezeu sau că nu eşti Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezenţă este desăvârşită. Simţământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îţi face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuţi pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduieşte mintea şi atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EŞTI MINTEA. În faţa Absolutului, chiar şi aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.

Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor şi găzduieşte în EL toate veşniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni înaripaţi

dincolo de cuvinte sunt tăceri şi Icari de fum
care se tot ridică spălând cerul de temeri
niciodată nu o să pot zbura, şi-a spus omul în sinea lui
numai că sinele abia aşteaptă noaptea
şi atunci rupe lanţul;
zboară unde vede cu ochii
şi dacă nu mai vede, el simte
mă uit jur împrejur şi cred că ne-am mai întâlnit
numai că nu mai ştiu în care lume
poate că mergeam trecând unul pe lângă altul
sau poate că zburăm care încotro cu treburi
cert e că figura ta îmi spune ceva
fără cuvinte, fără mimică
fără aşteptări
spune-mi te rog... ce faci la noapte?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice guvernământ ar fi, monarhic, oligarhic sau democratic, dacă acela care comandă are sufletul robit de o mulţime de dorinţe şi patimi, pe care se sileşte în zadar să le satisfacă, pentru că sufletul său nu se poate umple şi fiindcă răul care îl roade este nesăţios şi fără leac;un asemenea om, ori că ar conduce pe un particular sau un stat, va călca în picioare toate legile; şi nu se poate ca vreun om să fie fericit sub un asemenea conducător.

Platon în Legile
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia fără cuvinte

Doar zăpezile veşnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veşnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înşelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieşi din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veşnice au fost întotdeauna
şi sunt de asemenea reci
şi unicele prin alcătuirea care
n-a înşelat aşteptările...

Geografia fără zăpezile veşnice
se poate menţine viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...

poezie de Vasile Dan Marchiş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

William şi Emily

Este ceva asemănător
În moarte cu însăşi iubirea!
Când ai cunoscut cu cineva entuziasmul
Şi flacăra dragostei tinere,
De asemenea, după ani de viaţa împreună,
Simţi scăderea focului
Şi, de aceea, vă stingeţi împreună,
Încet, liniştit, cu delicateţe,
Ca atunci când, de mână,
Treceaţi printr-o cameră ştiută –
Aceasta este puterea comuniunii între suflete,
Dragostea însăşi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te îndrăgosti...

Nu te îndrăgosti de o femeie care citeşte, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie...
Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.
Nu te îndrăgosti de o femeie care gândeşte, care ştie ea ce ştie şi, mai mult, ştie să zboare; o femeie sigură de ea însăşi.
Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care ştie să-şi preschimbe trupul în spirit; şi, cu atât mai puţin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură şi care să nu ştie să trăiască fără muzică.
Nu te îndrăgosti de o femeie însufleţită, lucidă şi ireverenţioasă.
Să nu-ţi doreşti să te îndrăgosteşti de o asemenea femeie. Pentru că, atunci când te îndrăgosteşti de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubeşte sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci... NICIODATĂ.

poezie de Martha Rivera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Şi tot aşa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieţii din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorinţă se naşte,
Lacrima ce nici nu ştie când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile cele mai valoroase din viaţa noastră nu au preţ. Ele nu pot fi înlocuite şi nicidecum cumpărate. Ele sunt acolo, zi de zi, lună de lună, an de an, însă ne pierdem printre probleme cotidiene, gânduri grele măcinate de bani şi scurte plăceri aduse egoului încât nu le mai vedem. Uită-te puţin în jur, mulţumeşte-le celor apropiaţi pentru că au fost acolo, lângă tine, când ai avut nevoie; sună-ţi prietenii care te-au căutat doar pentru că au vrut să te audă şi să te întrebe ce mai faci fără a urmări vreun interes; spune-i copilului tău că îl iubeşti şi oferă-i o mângâiere... zâmbeşte că a mai trecut o zi în care ai văzut lumina soarelui şi te-ai putut bucura de toate aceste lucruri nepreţuite.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enghidu

A murit Enghidu, prietenul meu,
care ucise cu mine lei.
(din poemul Ghilgameş)

I

Priveşte-ţi mâinile şi bucură-te, căci ele sunt absurde,
Şi picioarele priveşte-ţi-le, seara, drept cum stai,
Atârnând spre lună.
Poate că sunt mult prea aproape ca să mă vezi,
Dar şi aceasta e altceva decât nimic.
Mă voi face depărtare, ca să-ţi încap în ochi,
Ori cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii,
Ca să-ţi încap în gură.
Pipăie-ţi urechea şi râzi şi miră-te că poţi pipăi.
Pe mine însumi mă dor, în scurtă trecere.
Mi-am întins privirea şi ea a întâlnit un copac,
Şi el a fost!
Umerii priveşte-mi-i, şi spune-ţi că sunt cei mai
Puternici pe care i-ai văzut, după iarbă şi bivoli,
Căci fără pricină sunt aşa.
Cu ei mut depărtarea, ca pe un sac de piele
La moara de vânt.

De-aceea când mă ard în străfundul ochilor
Niciodată atinsele de mine lumini,
Suava durere albastra-mi întind peste creştet,
Să-mi ţină loc de cer.
Şi dacă mă dor pe mine însumi, cu râuri,
Cu pietre, cu o dungă de mare,
Atât cât să-mi fie toate un pat,
Totdeauna neîncăpător gândului meu
În veşnică creştere, o, n-am să ştiu că şi tu
Te dori pe tine asemeni, şi nu eu sunt acela
Cu care vorbesc!

II

Ca să fie ceva între noi, altcineva - sau eu
Însumi - am botezat ceea ce eu însumi făcusem,
Rănindu-mă,
Mereu împuţinându-mă, mereu murind,
Cu vorbe de buzele mele spuse.
Şi pentru durerea cea mare, albastru i-am zis,
Tot fără pricină, ori numai pentru că aşa mi-au
Surâs buzele.
Te-ntreb, oare tu, dacă asemenea ai spus, surâzând,
Cărei alte dureri ai spus astfel?
Desigur, înălţimea pe care-am azvârlit-o din ochi,
Ca pe o suliţă fără întoarcere,
Tu altcum ai mângâiat-o, pentru că mâinile tale,
Gemene cu ale mele, sunt absurde, şi-ar trebui
Să ne bucurăm de aceste cuvinte trecând
De pe o gură pe alta ca un rău nevăzut,
Căci ele nu există.
O, prietene, cum este albastrul tău?

III

Joc de treceri, mai iuţi, mai încete,
Pentru ochiul meu odată cu mine creându-i pe
Arbori, pietrele şi râul,
Deasupra mai încetului meu trup
Atârnându-se de gând, asemenea caprelor, seara,
De funie.
Timpul, el singur peste tot, eu însumi,
Şi după aceea.

IV

Şi când toate se şterg, ca într-o scoică mările,
Nimic nemaifiind, decât în ochii celor
Ce nu sunt, trecerea durerii în trecerile
Timpului, o, prietene, asemenea fiind altcuiva,
Eu nu voi mai fi, căci un lucru asemenea altuia
Nu există.
Ceea ce e unic el însuşi se doare pe sine, măsurând ca la toance,
În munţi, trecerea timpului,
Ştiindu-se singur,
Schimbând cu jur-împrejurul lui nume de lucruri.

V

Ceea ce nu e fără de margini este,
Pretutindenea călătoreşte, pete mari întâlnind
Cărora Timp le spun.
Ceea ce nu e pretutindenea este, picioarele
Mi le soarbe până la genunchi, colţul inimii
Mi-l izbeşte, pe gură îmi dansează.
Ceea ce nu e fără de Timp este, ca amintirea.
E asemenea văzului mâinilor, asemenea
Auzului ochilor.

VI

Eu mor cu fiecare lucru pe care îl ating,
Stelele rotitoare ale cerului, cu privirea;
Fiecare umbră pe care o arunc peste nisip,
Sufletul mai puţin mi-l rămâne, gândul
Mai lung mi-l întinde; fiecare lucru
Îl privesc cum aş privi moartea, rareori
Uit aceasta, şi-atunci, din nimic fac dansuri
Şi cântece, împuţinându-mă şi smulgându-mi
Bătaia tâmplelor, ca să fac din ea coroane de mirt.

VII

Ieşi din cort, prietene, să stăm faţă în faţă,
Privindu-ne, să tăcem împreună, mereu întrebându-ne
În sine celălalt dacă e,
Şi cum pe sine însuşi se simte.
Joc de-a rostogolul, cu pietrele,
De undeva stârnite, spre altundeva.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Dreptul la timp
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă eşti

Doamnă, ce frumoasă eşti!
O să cazi, vezi unde calci,
Părul ţi-e ca lâna albă
Sufletul ca pâinea caldă...

Altă dată să m-aştepţi,
Să te-ajut si fără preţ
Să te ţin mereu de braţ
Şi atunci când stai pe pat

Multe ploi şi ierni amare
Au trecut ca raze-n soare,
Ai uitat şi cum te cheamă
Vezi, trec anii fără teamă.

Dar să nu te superi, doamnă!
Aşa se întâmplă toamna
Când cocori nu mai zboară
Totu-i cântărit să doarmă.

Şi să nu te temi ştii, doamnă!
Chiar de ar veni puhoaie
Ne poate lovi oricând
Şi pe tineri şi bătrâni...

E normal că eşti aşa,
Doar durerea te mai vrea
Orice-ai face nu mai poţi
Râzi de-al tinereţii zbor,

Una vrei alta primeşti,
Lacrimi curg şi nu-nţelegi!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai minunat pe care îl putem întâlni este misterul. La baza artei şi ştiinţei adevărate se află emoţia primară. Cel care nu ştie acest lucru şi nu poate fi curios sau nu poate simţi uimire este ca şi mort, asemenea unei lumânări stinse.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai minunat pe care îl putem întâlni este misterul. La baza artei şi ştiinţei adevărate se află emoţia primară. Cel care nu ştie acest lucru şi nu poate fi curios sau nu mai poate simţi uimire este ca şi mort, asemenea unei lumânări stinse...

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul vieţii

Iubirea imensă şi fără măsură ce se revarsă în mine,
Atunci când iubesc, îmi iluminează fiecare părticică a fiinţei mele
şi îmi inundă pentru totdeauna universul lăuntric
cu o mulţime de mesaje tainice ce provin de la Dumnezeu.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt niciodată sigur, ci îmbrăţişat de Dumnezeu Tatăl.

Energia cea tainică a iubirii, ce provine de la Dumnezeu Tatăl,
Se revarsă în valuri prin mine atunci când iubesc şi
astfel devine cu putinţă să îmbrăţişez şi să ofer iubire
fiecărei fiinţe umane ce există pe acest Pământ
şi totodată merită să-mi primească iubirea.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că am savurat şi savurez fără încetare
Nectarul cel divin al vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că m-am adăpat şi mă adap fără încetare
de la fântâna cea magică a vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
Nu mă mai simt niciodată un veşnic însetat.

Dat fiind faptul că energia mirifică a timpului
mi-a şoptit într-un mod tainic la ureche
cântecul manifestării atemporale,
care mă face să basculez în eternitate,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai simt niciodată starea de oboseală sau de vlăguire.

Dat fiind faptul că viaţa trăită intens şi plenar
mi-a dezvăluit în mod gradat misterul fascinant al morţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt deloc înfricoşat.

poezie din Aforisme şi cugetări despre viaţă
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!