
Femeia potrivită
Tu trebuie neapărat să mă cunoști:
Eu sunt femeia care te așteaptă,
Te-așteaptă și când e convinsă că nu vei veni,
Dintr-o rațiune penelopică absurdă...
Femeia pentru care iubirea n-are rațiune,
Nici rațiunea n-are iubire.
Tu nici acum n-ai înțeles de ce eu fac ce fac,
De ce eu spun ce spun!
Ochii mei au inventat plânsul,
Plânsul acela fără leac și fără sațiu,
Care devine mod de viață, când nu ești înțeles.
Tu trebuie să mă cunoști, dincolo de chipurile,
Pe care am fost nevoită să le port, pentru alții;
Dincolo de zâmbetele de complezență,
De gesturile mecanice și de toate durerile!
Vreau s-o vezi neapărat pe femeia,
Care pentru tine s-a lepădat de toate măștile,
Ca să-ți rămână ție pură, feciorelnică,,
Și care și-a înfrunzit sufletul și și-a înflorit inima,
Pentru a ți le dărui!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- poezii despre măști
- poezii despre mod de viață
- poezii despre inventatori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Există trei tipuri de femei cu care este imposibil să vorbești fără a pregăti parul pentru bătaie. Primul tip: femeia care a fost astfel educată. Părinții îi spuneau "Mănâncă!", iar ea răspundea "Nu vreau!" și ei o băteau pentru asta. Al doilea tip: femeia care-și ignoră soțul și-și dă aere de superioritate. În relația cu aceasta, doar bățul ajută. Al treilea tip: femeia perversă, care nu-și ascultă soțul până când acesta nu folosește forța. Atunci când o bate, bărbatul trebuie să-i dea de înțeles femeii că a mers prea departe cu comportamentul său. Dar loviturile la față sunt interzise, deoarece vânătăile o pot urâți.
Muhammad Al'Arifi în emisiune la postul LBC TV
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre femei
- citate despre femei și bărbați
- citate despre vorbire
- citate despre soț
- citate despre interdicții
- citate despre imposibilitate
- citate despre forță
- citate despre existență
- citate despre căsătorie
Femeia care zice: Nu!
Am căutat în toată Roma femeia care spune: Nu!
Dar n-am găsit niciuna, Rufus, cum poate n-ai găsit nici tu.
O fi păcat? O fi rușine? O fi oprit să zică: Ba?
Nici una nu se-mpotrivește, pe orișicare-ai întreba.
- Dar nu sunt și femei cinstite? - O, da, există mii și mii!
- Și ele ce spun? - Ele ce spun? Îți voi răspunde, și vei ști.
Despre femeile cinstite nu vreau să pomenesc nimic,
Acestea nu se dau, desigur; nici ele însă: Ba, nu zic.
poligramă de Marțial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre femei, epigrame despre rușine, epigrame despre existență sau epigrame despre Roma
Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ți-a zâmbit, nici cea care ți-a promis, nici cea care ți-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubești și nici cea cu care te cerți. Nu-i cea care merge și nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată și nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu știi de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alții.
Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine și pescăruși (2012)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre râs, citate despre tăcere, citate despre somn, citate despre promisiuni, citate despre plâns sau citate despre iubire
Dar acum s-a făcut lumină, am înțeles cum trebuie să fie iubirea și, pentru prima dată în viață, am recunoscut-o și am primit-o în viața mea fără teamă. Așa cum trebuie ea să fie. Fără îndoieli și fără ascunzișuri. Fără trecut și fără gelozii. Fără pretenții și fără ambiții. Iubirea pură, în care eu și el vom fi întotdeauna singuri pe pământ, neînvățați în ale amorului, gata să ne căutăm și să ne descoperim unul pe celălalt. Pentru totdeauna.
Alice Năstase Buciuta în Noi suntem zeițe
Adăugat de Iustina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre trecut, citate despre lumină, citate despre gelozie, citate despre frică sau citate despre ambiție

Rugă pentru ziua Schimbării la Față
Doamne!...
Lasă-mă să stau de vorbă cu Tine,
Nu fi Tată vitreg cu copilul Tău,
Care n-a făcut în viață decât bine
Și n-a fost plătit în schimb decât cu rău...
Lasă-mă să-Ți spun că nu se poate
Să rămâi mereu așa cum ești,
Când puterea Ta se-ntinde peste toate
Și când toate sunt așa precum voiești...
Lasă-mă să-Ți spun c-alcătuirea
Celor ce le crezi fără prihană
A-nceput să răzvrătească omenirea,
Dornică de-o viață mai umană...
Fă să fie-așa precum se spune
C-ai fi vrut să fii cu lumea toată -
Rău cu cele rele,
Bun cu cele bune -
Fii măcar acum ce n-ai fost niciodată...
Fă să fie bine pentru bine
Și, la fel, frumos pentru frumos
Și să fim și noi la fel cu Tine -
Cel de Sus la fel cu cei de jos.
rugăciune de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 9 (septembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, citate de Ion Minulescu despre schimbare, citate de Ion Minulescu despre viață, poezii despre tată, poezii despre plată, poezii despre frumusețe, citate de Ion Minulescu despre frumusețe, poezii despre copilărie sau citate de Ion Minulescu despre copilărie
Pentru că ea poate
Pentru toată violența consumată pe ea,
pentru toate umilințele pe care le-a suferit,
pentru corpul ei pe care l-ai exploatat,
pentru inteligența ei pe care ai călcat-o,
pentru ignoranța în care ai părăsit-o,
pentru libertatea pe care i-ai refuzat-o,
pentru aripile pe care le-ai tăiat,
pentru toate astea:
înclină-te de fiecare dată
când te uiți la sufletul tău,
pentru că ea poate vedea,
pentru că ea poate simți.
N-are nevoie de compasiunea ta,
pentru că ea se va ridica mereu,
pentru a se apropia de cer,
unde sufletul ei trăiește.
poezie de Eugenia Calancea (8 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre violență, poezii despre libertate, poezii despre inteligență, poezii despre ignoranță, poezii despre corp, poezii despre compasiune sau poezii despre aripi
Cred in ratiune
Cred în rațiune pentru că noi
Dintotdeauna am crezut în rațiune
Cred în rațiune pentru că omul
Are un creier și o minte trează.
Când omul încă nu era
În Univers domnea rațiunea
Și singurul care a influențat-o
A fost omul.
El a descoperit paradoxul cunoașterii
Cunoaștere ce înseamnă progres,
Cunoaștere ce înseamnă distrugere,
Și-a uitat că a dereglat echilibrul rațiunii
Cred totuși în rațiune
Căci orice egoist vrea să trăiască,
Și rațiunea va domni iar
În Univers.
poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cunoaștere, poezii despre paradox sau poezii despre creier

Acel care nu se simte tăiat la brâu, când privește Ardealul, acela nu-i roman, acela-i sămânță străină pripășită în România, pe vremea când o băteau vânturile din toate părțile!
Ne trebuie Ardealul, dar ne trebuie cu jertfă! Nu se lipește carne de carne, fără să curgă sânge! Nu se ia Ardealul cu neutralitatea! Neutralitatea și-a avut rostul, dar și-a trăit traiul.
Și-a avut rostul, pentru ca neutralitatea noastră n-a fost nici calcul, n-a fost nici teamă!
Nicolae Titulescu în Inima României discurs din 1915
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate despre sânge, citate despre jertfă, citate despre calcule, citate despre Transilvania sau citate despre România

Harlan Sewall
N-ai înțeles niciodată,
O, neștiutorule,
De ce prietenia ta devotată și ajutorul delicat
Au fost răsplătite
Cu mulțumiri precipitate, la început,
Dupa aceea, treptat, cu retrageri grăbite din prezența ta,
Pentru a nu putea fi forțată să-ți mulțumesc-
Apoi cu tăcerea care a urmat după separarea finală.
Tu mi-ai vindecat sufletul bolnav.
Dar, pentru a-l vindeca,
A trebuit să-mi vezi boala, să-mi cunoști secretul,
De aceea am fugit de tine.
Pentru că, deși atunci când trupurile noastre scapă de durere
Sărutăm recunăscători mâinile care ne-au îngrijit,
Care ne-au alinat, când tremuram
Sub febra frigurilor,
Cu un suflet vindecat situația devine alta.
Trupul nu păstrează în memorie
Cuvintele blânde, ochii îngrijorați,
El este străin întotdeuna
Nu numai de tristețe însăși,
Cât de mâna care l-a vindecat.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre boală, poezii despre trup și suflet, poezii despre început, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre sărut sau poezii despre secrete

N-o să mă cunoști niciodată prin trecutul meu, ci numai prin ceea ce sunt pentru tine și cu tine; și asta pentru că tu, așa cum ești, scoți la iveală tot ce e mai bun în mine; exorcizezi și aduci la suprafață un eu pe care alții nu l-au cunoscut. Și nu vreau să spun că voi înceta să fiu ceea ce sunt, pentru că am multe să-ți dăruiesc.
Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere, citate de Anais Nin despre cunoaștere, citate despre cadouri sau citate de Anais Nin despre cadouri

Vesperală
Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelații fixe
Și stele căzătoare
Avea figura lungă și verde ca o pară
Și ochii negri-galbeni ca un adânc de mare...
Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici și fără importanță
Avea în glas căldura soarelui de vară
Și-n gând accentuate propuneri de-alianță...
Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare...
Spunea că "plopii fără soț" sunt vorbe de ocară,
Și toți Luceferii din cărți sunt stele căzătoare...
Femeia care mi-a vorbit aseară
(Și care o să-mi vorbească viața toată)
A fost odată Mamă,
Dar a rămas Fecioară...
Și Fiul ei nici astăzi n-are Tată!...
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre virginitate, poezii despre verde, poezii despre stele căzătoare, poezii despre prezent sau poezii despre mamă

Spun oamenii că au căutat o viață întreagă "femeia ideală" și n-au găsit-o. Absurd. O puteau găsi în oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevărată, care să rupă cercul insului lor, să înfrângă instinctul de conservare care îi zidea în fața dragostei, să anuleze acel abstract dor de "femeia ideală", creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolică și amuzantă; căci e foarte confortabil să "cauți" veșnic, mai greu e să găsești și să nutrești ca un perfect amant ghimpele acela de iubire.
citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înfrângere, citate despre umor, citate despre perfecțiune, citate despre odihnă, citate despre melancolie sau citate despre instinct
De altfel, trebuie s-o spun, mă dezgustă repede femeia. Îndată ce-I pierde farmecul noutății, ea devine searbădă, ștearsă, ca o regină detronată. Ca să rămână pe tron, trebuie să fie dorită, dar cum se poate să dorești pe cineva care nu mai are ce să-ți ofere, pentru bunul motiv că ți-a oferit totul?
Mihail Drumeș în Scrisoare de dragoste (1938)
Adăugat de Maria

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre monarhie, citate de Mihail Drumeș despre femei, citate despre devenire sau citate de Mihail Drumeș despre devenire
Poem pentru mama
Ești soarele zilelor mele
Ești ca o lună între stele
Ești un copac ce mă rezeamă
Ești cea care mă scapi de teamă.
Ești mama care m-a învățat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Ești textul cântecului meu
Ești mamă, viață, dor al meu.
Ești cea ce veșnic mă susține
Ești ochii mei care văd bine.
Ești cea ce știe când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Ești cea care îmi sprijini visul
Și-mi asculți inima și plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Și Dumnezeu îți dă de știre.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Ești textul cântecului meu
Ești mamă, viață, dor al meu.
poezie de Champagne S. Baker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre învățătură, poezii despre știri, poezii despre zile, poezii despre visare sau poezii despre stele
Poem pentru o iubire tainică
Ești cântecul ce lipsește inimii mele
Eterna frumusețe la care visez,
Zâmbetul ce-mi apare pe buze
Atunci când dus pe gânduri meditez.
Ești taina pe care mi-e greu s-o păstrez
Muza ce inspiri atâtea poeme
Motivul pentru care mă amorezez.
Inima mea continuă să spere
Mă uit la florile care-nfloresc
În primăvara asta plină de mistere.
Dac-aș putea să iau aceste flori
Ți-aș face o grădină pe colină
Și păsări ar veni să cânte-n zori,
Iar fluturii-ar zbura către lumină.
Însă oricât de minunați ar fi
Tu ești mult mai frumoasă, vreau să știi.
Îți rostesc numele și zâmbesc
Mă gândesc la tine și mă încălzesc
La tine, taina pe care mi-e greu s-o păstrez,
La tine, femeia pe care-o visez.
Ești cântecul dorit de inima mea curată,
Femeia ce mi-a luat iubirea toată
Și a făcut din ea o operă de artă.
poezie de Matthew Holloway, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre inimă, poezii despre flori, poezii despre zbor sau poezii despre păsări
Ai o umbră în care ascunzi părți din tine de care ți-e rușine sau pe care nu le recunoști. Fără asimilarea acestor părți din tine, ești ca o persoană cu handicap căreia îi lipsesc părți din corp. Corpul tău vorbește pentru tine, observă-l și ascultă-l, descoperă-l. Bolile, mâncatul, tonusul muscular sau procentul de grăsime din corp, toate sunt mesaje ce le poți descifra pentru binele și evoluția ta. Oamenii din viața ta vorbesc despre tine și pentru tine. Ei sunt oglinzile tale și te ajută să te cunoști și mai ales să îți cunoști umbra de care vorbeam mai sus. Cel mai important este să înțelegi că ești exact în etapa vieții în care trebuie să fii. Dacă lucrurile nu sunt așa cum ai vrea, nu dispera. Fă-ți temele, învață lecțiile și vei evolua spre un nou tip de probleme și provocări. Iar la sfârșit, înțelege că destinația spre care mergi este Dumnezeul din tine. Ca și Perseu ce a coborât în infern să ucidă meduza pentru a putea ajunge în Olimp, și tu trebuie să coborî în propriul iad interior, să învingi meduza pentru ca apoi să îți dai seama că meduza erai.... tu. Sau mai bine zis, latura ta inferioară.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre evoluție, citate despre corp, citate despre învățătură, citate despre victorie, citate despre sfârșit, citate despre rușine, citate despre religie sau lecții de engleză
Wiliam Parrish: Dragostea înseamnă pasiune, obsesie, un lucru fără de care nu poți trăi. Iubește cu toată ființa ta. Găsește pe cineva pe care să-l iubești nebunește și care să te iubească la fel. Cum îl găsești? Uită de rațiune și ascultă-ți inima. Nu îți aud inima. Asumă-ți riscurile și dacă vei fi rănită o să-ți revii. Pentru că, într-adevăr nu are rost să trăiești făra să fi cunoscut iubirea. Să treci prin viață fără să fi iubit cu adevărat, însemnă că ai trăit in zadar. Trebuie sa iubești. Pentru că dacă nu ai iubit, atunci nu ai trăit.
replică din filmul artistic Întâlnire cu Joe Black
Adăugat de Loredana Matei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă sau citate despre adevăr
Asta-i dragostea
Când treci pe lângă mine și nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Și simt că-nebunesc, dar știu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.
Învaț mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Și-mi strâng toate puterile, și mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.
Și mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!
Deci ca să-ți demonstrez că sunt un cineva
Care ține mult la tine și doar cu tine-ar sta,
Îți ofer un trandafir, ca să-ți dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!
Iar când toți îmi sar în cap și mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!
Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre frică sau poezii despre curaj

Adio-ți spun...
Adio-ți spun dar n-o să-ți spun cât doare,
Și plec de lângă tot ce mi-am dorit,
Pentru că-n loc de albe lăcrimioare
Numai ciulini și chin mi-ai oferit.
Adio-ți spun, acum când ard în patimi
Și-am în priviri doar nori fără sfârșit
Din care curg de-atâta vreme lacrimi
Încât și-o crimă cred c-am ispășit
Adio-ți spun și-ascund dorul în șoapte
Pe care nimeni nu le-a auzit
Mă duc spre lumea-n care se mai poate
Să sper că fericirea n-a surzit.
Adio-ti spun sfidând orice suspine,
La tine nu mai vreau să mă gândesc,
Iar când fantoma amintirii vine
Să uit că te-am iubit și te iubesc.
Adio-ți spun, dar plânsul mă orbește
Și tare-aș vrea să știi cât nu-i târziu,
Că uneori și dragostea sfârșește
Când cu dispreț o arzi și cu pustiu.
poezie de Dorina Omota din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre nori, poezii despre fericire, poezii despre fantome, poezii despre dorințe, poezii despre dor sau poezii despre amintiri

James Garber
Îți amintești, trecătorule, de cărarea bătătorită de mine
Peste terenul unde se află acum clădirea operetei,
Pe când grăbeam cu pași repezi spre serviciu, de-a lungul atâtor ani?
Înțelege-i semnificația cu înțelepciunea inimii:
Și tu vei trece la fel, iar dealurile de la Miller's Ford
Nu-ți vor mai părea așa de îndepărtate;
Asta se va fi întâmplat mult după ce le-ai văzut lângă tine,
Dincolo de cele patru mile de pășune
Și după ce dragostea femeii va fi amuțit,
Încetând să-ți spună: "Te voi salva";
Și după ce chipurile prietenilor și ale rudelor
Vor fi trecut deja în fotografii decolorate, îndurerat tăcute,
Având aerul acela care înseamnă:
"Nu putem să te ajutăm";
Și după ce vei fi încetat să reproșezi oamenilor
Că s-a unit împotriva sufletului tău nevinovat
Ei înșiși strânși la miezul nopții și la amiază
Pentru a vedea cu ochii ațintiți propriul lor destin.
După ce vei fi înțeles toate acestea, gândește-te la mine
Și la poteca mea, a celui care a trecut dincolo și care a știut
Că nici bărbat și nici femeie, nici chin
Și nici datorie, nici aur și nici putere
Pot ușura aleanul inimii,
Singurătatea sufletului!
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre femei și bărbați, poezii despre înțelepciune, poezii despre trecut, poezii despre singurătate, poezii despre serviciu sau poezii despre rude